FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Toate vedetele care se lăudau cum ajutau săracii, dar făceau bani grei prin paradisuri fiscale

Vedetele care pretind că vor să elimine sărăcia ajută la perpetuarea acesteia.
MW
London, GB
OG
translated by Oana Gavrilă
Sursa imaginii, de la stânga la dreapta: Web Summit/CC By 2.0; /Ministerul de Externe /  CC By 2.0;/ ycanada_news/CC By 2.0

Sunt multe motive pentru care ţi-ai băga banii într-un fond de investiţii offshore, dar cel mai important dintre ele e confidenţialitatea. Cui îi convine să ştie toată lumea ce face cu banii? Şi atunci trebuie să fie cel puţin enervant că documentele unei firme de avocatură specializată pe operațiuni cu companii și conturi offshore au încăput pe mâna presei internaţionale.

Ultimele dezvăluiri poartă numele Paradise Papers, o referire la paradisurile fiscale. Peste 13 milioane de documente confidenţiale de la două firme care oferă servicii offshore şi registrele a 19 paradisuri fiscale au fost obţinute de jurnaliştii de la cotidianul german Süddeutsche Zeitung, împărtășite cu organizația Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ) şi consultate de numeroase organizaţii media, printre care şi BBC şi Guardian.

Publicitate

Investigaţia dezvăluie afacerile secrete ale unor companii de renume mondial şi ale unor politicieni foarte cunoscuţi. Deşi nu e ilegal să investeşti în paradisuri fiscale offshore, se pare că (sper că te ţii bine) unele personalităţi care militează public pentru transparenţă ar fi implicate în afaceri dubioase. Dezvăluirile din Panama Papers din 2015 au dus la căderea guvernelor din Islanda şi din Pakistan, deci cine ştie unde se poate ajunge de data asta.

Uite ce-am aflat din Paradise Papers până acum.

Bono şi-a cumpărat un mall în Lituania

Se putea să existe un scandal de evaziune fiscală şi să nu fie implicat Bono? Solistul trupei U2 şi marele filantrop ar fi folosit o companie înregistrată în Malta, o ţară în care investitorii străini plătesc doar 5% impozit pe profit, ca să cumpere o participaţie la un centru comercial din Lituania. Rock 'n' roll!.

Regina Angliei a investit într-o agenţie dubioasă care extorca săracii

În timp ce Regina primea bani din impozitele cetăţenilor pentru întreţinerea Palatului Buckingham, administratorii averii ei personale au investit în agenția imobiliară BrightHouse, acuzată că-i exploatează pe săraci cerând rate exorbitante pentru aparatură electrocasnică.

Ducatul de Lancaster, care administrează şi furnizează fondurile private ale Reginei, a investit zece milioane de lire sterline în fonduri de investiţii din Insulele Cayman și Bermuda. Acele fonduri deţineau acţiuni la BrightHouse şi Threshers, lanțul de magazine de băuturi alcoolice care a falimentat după ce a ajuns să aibă datorii la fisc de 17,5 milioane de lire sterline.

Publicitate

Ducatarul a declarat pentru Guardian că nu avea cunoştinţă despre acţiunile deţinute la BrightHouse şi că Regina ar fi fost prost sfătuită, o afirmaţie care justifică o taxă imediată de 100% pe averile neadministrate personal, începând cu cineva care e plătit cu 82 de milioane de lire sterline pe an din bani publici pe baza faptului că poate atrage turişti.

Lordul Ashcroft şi-a păstrat statutul de nonrezident

Lordul Ashcroft de la Partidul Conservator are o istorie lungă cu evaziunea fiscală. În 2010, s-a scris că renunţase la statutul de nonrezident pentru a se conforma unei legi care presupunea obligativitatea ca parlamentarii şi membrii Camerei Lorzilor să fie rezidenţi ai Marii Britanii. Potrivit BBC, documentele Paradise Papers sugerează că Lordul Ashcroft şi-a păstrat domiciliul în Belize şi „a ocolit noua lege pentru a continua să nu plătească taxe pe venituri între anii 2010 şi 2015".

Citește și De ce ar trebui să te intereseze documentele Panama

Lordul Ashcroft a donat milioane de lire sterline Partidului Conservator de-a lungul anilor, iar această dezvăluire e cam incomodă pentru premierul Theresa May, care a promis că va eradica evaziunea fiscală şi paradisurile fiscale.

BBC a publicat o filmare în care un reporter de la Panorama îl întreabă pe Lordul Ashcroft despre problemele cu taxele în timp ce acesta încearcă să scape, mormăind „vai, vai, vai". Adoptând o tactică folosită prima oară de Ken Livingstone, dispare până la urmă la toaletă. Mai târziu, s-a gândit că ar fi potrivit să glumească pe Twitter despre asta în loc să-şi ceară umil iertare şi să se ofere să plătească sute de milioane de lire la fisc.

Publicitate

Consilierii lui Donald Trump au mai multe legături cu Rusia decât se credea

Wilbur Ross, secretarul american al Comerţului în administraţia Donald Trump, ar avea legături de afaceri cu ginerele lui Vladimir Putin. Potrivit Guardian: „Ross deţine o participaţie în cadrul unei companii maritime, Navigator, printr-o serie de investiţii. Navigator este asociată cu Sibur, o companie rusească de gaze deținută de Kirill Shamalov, soțul Katerinei Tihonova, fiica lui Putin.

Documentele Paradise Papers mai arată că două instituţii finanţate de guvernul rus au investit sute de milioane de lire sterline în Twitter şi Facebook. Investiţiile ar fi fost făcute prin intermediul unor vehicule controlate de Yuri Milner, un partener de afaceri al lui Jared Kushner, care e ginerele şi consilierul lui Trump.

Șeful campaniei de colectare de fonduri al lui Justin Trudeau are legături cu un offshore din Insulele Cayman

Premierul canadian Justin Trudeau a fost ales în urma promisiunilor de a impozita averile mari şi de a închide paradisurile fiscale. E cel puţin jenant că Stephen Bronfman, șeful strângerii de fonduri în campania acestuia, are legături cu un fond de invetiţii offshore din Insulele Cayman, despre care postul public canadian CBC a speculat că ar fi prejudiciat statul de milioane de dolari datoraţi ca impozit.

Fondurile offshore sunt legale în Canada atâta timp cât deciziile de administrare sunt luate în jurisdicţia offshore. CBC susţine că are numeroase exemple de decizii care par să fi fost luate în Canada, nu în Insulele Cayman. Asta ridică foarte multe semne de întrebare pentru un asociat important al unui politician care a declarat că ia evaziunea fiscală foarte în serios.