Publicitate
Política

Sunt copiii abuzați de familie obligați să-și întrețină părinții în România?

Am vorbit cu Dumitru Gherman, inițiatorul proiectului care vrea să te facă, prin lege, să le plătești pensie părinților tăi, la bătrânețe.

de Andreea Pocotilă
05 Iulie 2019, 11:03am

Deputatul Dumitru Gherman, fotografie via contul său de Facebook

Proiectul „legii recunoștinței între generații”, semnat de 73 de deputați PSD, care propune inclusiv să intri la închisoare dacă nu-ți ajuți părinții, nu o să treacă. Bănuiam asta deja, dar după ce am stat de vorbă cu inițiatorul ei, deputatul PSD de Bihor, Dumitru Gherman, nu mai am niciun dubiu.

Sunt atâtea aspecte ignorate și lacune în propunerea asta legislativă, că nici nu știu de unde să încep. De exemplu, nu e clar dacă un copil abuzat de părinte va fi obligat ca la maturitate să-și întrețină abuzatorul. Nu există studii și date sociologice care să-i fi arătat inițiatorului că ar fi nevoie de o astfel lege. Iar ce pare să-l fi sensibilizat pe deputat este cazul unei bătrâne din Oradea înmormântată de vecini, deși avea copii. Așa că s-a gândit să rezolve cu forța astfel de situații, dacă tinerii nu înțeleg cu vorba bună.

Spre finalul discuției, deputatul a recunoscut că propunerea „nu prea are șanse”. Din fericire pentru noi toți.

VICE: Nu am regăsit în propunerea legislativă detalii despre cazurile în care părinții și-au abuzat copiii (și nu au fost decăzuți din drepturi, categoria pe care propunerea dumneavoastră îi exceptează). Vor fi și aceștia obligați să-și întrețină părintele abuzator?
Dumitru Gherman: Nu. De fapt, scrie, la articolul 6, „copiii ai căror părinți sunt decăzuți din drepturile părintești nu au obligați de a-i întreține”.

În afară de aceștia, există multe cazuri de abuz, în care părinții nu sunt decăzuți din drepturi.
Trebuie să intervină legea, justiția, în aceste cazuri. E autoritatea locală, sunt instituții ale statului, care se sesizează, vedeți și la televizor. În cazurile în care părinții sunt decăzuți din drepturile părintești, copiii nu sunt obligați.

Nu mă refer la cei decăzuți, ci la conflicte care nu sunt rezolvate în urma unei intervenții a unei autorități.
La ce fel de copii vă referiți? La copii apți de muncă, care lucrează, sau la copii minori?

La ce vă referiți și dumneavoastră în lege, la adulți, care au fost supuși unor abuzuri ale părinților când erau minori.
Atunci proiectez și eu un scenariu, după metoda dumneavoastră…

Dar nu v-ați gândit la toate acestea când ați pus proiectul pe hârtie?
Nu l-am pus singur, pentru că e un proiect de lege, care își urmează o cale, sunt comisiile de specialitate, sunt amendamente la lege, probabil că unul dintre amendamente va face trimitere exact la ce spuneți dumneavoastră. Dar legea a fost văzută de mulți juriști renumiți în țara asta și n-au avut observații la forma de prezentare a proiectului. Dar, ca orice lege, poate suporta îmbunătățiri.

Cuantumul întreținerii va depinde și de numărul de copii? Dacă am șapte copii, o să primesc un procent de la fiecare?
Intrați în niște detalii… Dar să vă citesc articolul trei, care spune că problema se soluționează pe cale amiabilă între părți. Apelarea la rezolvarea pe cale judecătorească, la care tot face trimitere mass-media, fiind ultima soluție de urmat.

Da, dar pe care nu o putem ignora pentru că în cazul în care ar intra în vigoare această lege, este foarte posibil ca această cale judecătorească să nu fie deloc ultima soluție.
Dacă un părinte, să zicem că dumneavoastră, este neglijat de fiul dânsei, respectiv eu, care după ce m-ați ținut la școală, la liceu, la facultate, sunt mare IT-ist, lucrez, și nu vă dau un telefon o dată pe an, și se întâmplă ca părintele să plece dincolo. Și n-ați avut timp să faceți contract de vânzare-cumpărare cu cel care v-a adus medicamente, care v-a dus la spital, care v-a adus un sufertaș de mâncare… Acum, mă înțelegeți cam ce se dorește?

Vreți să spuneți că nu e corect ca bunurile părintelui să ajungă la copil dacă acesta și-a neglijat părintele?
Sunt foarte multe cazuri. O să spun și argumentele care ne-au făcut să proiectăm acest proiect de lege pe care mie îmi place să-l numesc o reflexie în oglindă a obligațiilor, așa cum părinții și bunicii au față de copii/nepoți, și copiii/nepoții să aibă obligație, dacă vor să le moștenească apartamentul. E un principiu de moralitate care nu există acuma.

Vorbiți de „abandon emoțional” în proiectul de lege. Dar credeți că, dacă va fi obligat să-și întrețină acel părinte, îl va iubi mai mult?
Legea nu spune că va fi forțat. Numai dacă dumneavoastră, ca părinte, solicitați acest lucru. Dacă nu, nu.

Trebuie să luăm în calcul toate variantele.
Absolut. Dar merg cu proiecția mai departe. Suntem îngrijiți la capăt de drum de cineva, un vecin, de exemplu. Chiar a fost un caz aici, în Oradea, a fost înmormântată o bătrânică și n-au putut veni copiii, nepoții. Au înmormântat-o vecinii. Codul Civil are niște prevederi foarte clare cu privire la dreptul de moștenire. Degeaba vin eu, vecinul, cu martori că eu am îngrijit-o. Vin eu, copilul, și am dreptul.

Da, pentru că se presupune că dacă părintele ar fi vrut să fie altfel, ar fi făcut un testament.
Testamentul este atacabil.

Da, tocmai. În afară de acest caz din Oradea, pe ce alte date, studii, v-ați bazat când ați propus acest proiect?
Este un studiu la nivel european.

Mă refer la România.
Este o declarație a Uniunii Europene, anul 2012 a fost numit anul îmbătrânirii active, solidarității între generații, poate știți de ea… O analiză sociologică, nu cred că s-a făcut. Dar tot felul de cazuri sunt.

Unii se întreabă dacă această propunere legislativă are în spate o experiență personală a dumneavoastră. E totul bine în familia dumneavoastră?
Este exclus. Am niște copii reușiți, am o legătură extraordinară cu ei, nu e problemă personală. Cei care m-au sesizat au fost niște grupuri de pensionari care nici ei n-au astfel de probleme, dar presa e plină de bătrâni abandonați.

„Nicio lege nu-i perfectă”

Spuneți în expunerea de motive că societatea se îndreaptă spre ceva „nespecific românesc”. Dar ce înseamnă „specific românesc”?
Pentru mine specific românesc înseamnă foarte mult. Dar o să fac o sinteză a ceea ce mi-au spus părinții mei: deși n-aveau loc de muncă și erau la bătrânețe, niciodată sau în foarte rare cazuri copiii îi lăsau la bătrânețe.

Nu e asta ceva specific omului în general?
Poate să fie și specific omului în general, m-am referit la aria patriei noastre.

V-ați consultat cu copiii dumneavoastră înainte de a face propunerea legislativă?
Tinerii care nu sunt manipulați nu ajung în instanță cu propriii părinți.

Cum adică manipulați?
Păi, de ce credeți că este această emoție în media?

Poate pentru că proiectul include pedeapsa cu închisoarea pentru cei care nu-și ajută părinții din diverse motive și niște tineri se simt amenințați?
Niște tineri, câți? Că-s minoritari. Eu zic că n-au de ce, că tinerii români au grijă de părinții lor.

Și atunci de ce e nevoie de o astfel de lege?
Sunt copii excepții și părinți excepții. Care își maltratează copiii, care îi părăsesc, care nu le dau niciun ajutor financiar.

Nimeni nu bagă la închisoare un părinte care nu-și întreține copilul. Dumneavoastră propuneți asta pentru copiii care nu-și întrețin părinții.
Scrie acolo și amendă, dar n-ați citit atent. Țineți minte expresia: această propunere legislativă s-ar dori o reflexie în oglindă a obligațiilor pe linie de familie. (...) Dar nu prea are șanse, mulți dintre semnatari își vor retrage probabil susținerea.

De ce? N-au știut ce susțin?
Ba eu cred că au știut. Nu mă așteptam la acest interes emoțional față de un proiect care vrea să îndrepte niște nedreptăți din această țară.

Dacă mai este ceva ce vreți să adaugați, ce eu nu v-am întrebat.
Ar fi ceva să adaug pentru ascultătorii dumneavoastră, îi îndemn pe toți să „coborâm” între ghilimele dialogul între generații la acel bun simț românesc.

Editor: Iulia Roșu