Luna PRIDE

Cum a schimbat Pride-ul Clujul în bine, în ciuda extremiștilor

În al treilea an de Pride, marșul a fost ținut în centrul orașului și nu pe străzi lăturalnice, ca în trecut.

de Sebastian Jucan
21 Iunie 2019, 1:23pm

Fotografie de Andreea Moisil

Luna PRIDE continuă cu parada de mâine #loveforall de la București, unde sunt așteptați mii de oameni din comunitatea LGBT+ sau prieteni ai acesteia. Tot mâine, în deja clasicul stil tradiționalist, s-a anunțat și Marșul Normalității, organizat de băieții de la „Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință”. Vor fi ca în fiecare an, icoane, preoți, lozinci legionare și ultrașii de la Noua Dreaptă. Tabloul a arătat asemănător și la pride-ul de la Cluj, la care am participat și eu, alături de alți 3 500 de oameni acum o săptămână.

Aflată la al treilea an, săptămâna Cluj Pride a fost mai mișto ca niciodată. A intrat pe agenda nervoasă a Patriarhiei cu piesa de teatru „Eu sunt. Și?” pentru care BOR a cerut cenzura demnă de Evul Mediu și pedepsirea făptașilor, în conformitate cu „spiritul și litera legii”. Dar comunitatea n-a fost intimidată, vorba aia, a trecut ea prin mai grave de atât, dacă-ți amintești de Articolul 200 din Codul Penal care pedepsea relațiile sexuale între persoane de același sex cu închisoare de la 1 la 5 ani. Săptămâna a continuat cu mai multe evenimente încununate cu un marș care, de data asta, s-a desfășurat în centrul orașului, și nu împins pe străzi lăturalnice ca în trecut.

Am fost și eu acolo și am vorbit cu oamenii care au organizat event-urile și cu membrii comunității LGBT din Cluj, ca să văd dacă ei simt o evoluție a societății românești, dar și a culturii din al doilea cel mai mare oraș al României, cel considerat de mulți superior Capitalei.

Vremurile de demult și nu chiar

Pentru cei care au trăit în perioada Articolului 200 amintirile sunt la fel de vii și astăzi. Unul din cele mai notorii cazuri e cel al Marianei Cetiner, care a făcut trei ani de închisoare pentru orientarea sa sexuală. Nu a fost însă singura căreia statul român i-a distrus viața.

Aceiași oameni și aceleași instituții (Biserica, gen), care în prezent se opun căsătoriei între persoane de același sex sau parteneriatului civil, s-au opus și abrogării Articolului 200, chiar dacă unii azi o ard cum că ei n-ar avea nimic împotriva homosexualilor. Chiar și argumentele erau aproape identice, deși cel cu furatul copiilor e unul nou, după cum îmi zicea Florin Buhuceanu de la Accept.

Mi-a spus că, în pofida atacurilor recente care au încercat să demonizeze comunitatea LGBT în spațiul public drept hoți de copii care distrug familia tradițională, el crede că mentalitatea societății se schimbă sub ochii noștri.

„Din ce în ce mai mulți din comunitate ies în stradă și își cer drepturile. Pentru mine a fost extrem de emoționant să văd atâția tineri și oameni în vârstă venind alături de noi. Trăim într-un moment în care avem o prezență publică din ce în ce mai vizibilă, suntem parte din realitatea românească și cetățeni ai acestei țări. Partidele politice nu mai pot neglija tema asta, trebuie să se reinventeze și să se apropie și de aceste grupuri care până mai ieri erau tratate cum erau tratate.”

Și apropo de partide politice, la dezbaterea organizată de Cluj Pride privind drepturile civile pentru comunitatea LGBT au fost prezente patru (USR, PLUS, Demos, UDMR), deși au fost invitate toate alea care contează. PSD, Pro România, ALDE, PNL și PMP au fost no show.

Pride-Village
Din Pride Village, fotografie de Andreea Moisil

Comunitatea, micii și coming out-ul

La Pride Village-ul organizat de comunitate, am înțeles și eu ce înseamnă de fapt comunitatea asta de care auzi deseori. Un loc în care să fie acceptați ca indivizi cu o orientare sexuală diferită, dar în rest la fel ca oricare alții.

S-au făcut mici, s-a băut bere, s-a stat la povești, mai înspre seară inevitabil s-a dezbătut politică. Dacă nu erau stegulețele în culorile curcubeului cineva care trecea prin zonă nici nu și-ar fi dat seama că e un event organizat de comunitatea LGBT. Cu unii dintre ei am vorbit despre discriminare și toleranță.

Cristi are 20 de ani și nu își mai ascunde orientarea sexuală, deși nu i-a fost ușor să „iasă din dulap”. A trecut prin momente urâte, fiind și bătut din cauză că e gay, asta apropo de „dar n-are nimeni nimic cu homosexualii în România, dom’le!”, că tot am mai auzit-o. L-am întrebat ce le-ar spune celor care încă se tem de reacția părinților sau a apropiaților dacă își admit orientarea sexuală față de ei.

„La început mie mi-a fost foarte greu să îmi fac coming out-ul. Față de părinți l-am făcut eu, dar eram într-un șoc emoțional și trebuia să le spun. Sfatul meu e ca înainte să își pregătească terenul, să dea mici indicii, să vadă cumva cam ce părere ar avea părinții sau prietenii lor față de persoanele LGBT, fără a se numi pe sine. Să se uite ce opinie au ei despre subiectul ăsta. În funcție de reacții, ei pot continua procesul și își pot face coming out-ul, îl pot lăsa pe mai târziu sau există cazuri în care niciodată.”

Mi-a mărturisit și prejudecata cu care s-a întâlnit cel mai des în viața de zi cu zi:

„Stereotipul cel mai comun cu care m-am întâlnit eu e cel că sunt bolnav psihic și că, fiind persoană gay, automat sunt pedofil și agresez copii. Și asta doare, doare foarte tare.”

Pride-Village
Pride Village, fotografie de Andreea Moisil

Alex are 25 de ani și a venit pentru marșul Pride clujean de la Timișoara, împreună cu un grup de la eQuiVox. Pe ei i-am cunoscut la ceaunul vegan (un concept nou pentru mine, dar a fost bun) ținut duminică. Alex a locuit cinci ani în Marea Britanie, așa că am fost curios cum vede modul în care se raportează societatea românească la comunitatea LGBT comparativ cu cea britanică. E vreo diferență semnificativă?

„Colosală, nu semnificativă. Acolo a ajuns în cercul de normalitate, nu mai vede nimeni ca fiind ceva ieșit din comun să vezi doi bărbați că se țin de mână sau două femei că se sărută într-un cinematograf. Niciun bărbat travestit sau transexual nu atrage priviri insistente pe stradă. Totul este privit ca fiind ok la ei.”

M-a mirat puțin ce mi-a zis, ținând cont că recent a făcut înconjurul mapamondului știrea cu cele două tipe lesbiene bătute într-un autobuz din Londra fiindcă n-au vrut să se sărute ca să îi amuze pe agresori.

Două lumi diferite

Sâmbătă a fost marșul Pride și, ceva mai devreme, mitingul celor de la Noua Dreaptă, care nu ratează nicio ocazie de genul ca să se bage și ei în seamă. N-au fost prea multe lucruri inedite la legionari, aceleași marote ca în fiecare an, costumația regulamentară cu cămăși verzi și oameni în costum popular, icoane și tricoloruri. Probabil unii s-ar fi enervat auzind ce mizerii s-au zis pe acolo, dar eu deja sunt imun la discursurile lor.

M-am trezit din somnolență când la un moment dat cineva a strigat în microfon ceva de genul: „Ni se spune că suntem creștini și trebuie să fim toleranți. Nu este așa!”.

Au fost prezenți toți suspecții obișnuiți: domnul Mărincuș, prietenul VICE, Tudor Ionescu, acest Fuego al legionarioților mioritici, Codrin Goia, șeful cuibului din Cluj, și alții. Gheorghe Funar a fost headliner-ul evenimentului și a spus că îi va cere doamnei premier Dăncilă să interzică prin ordonanță de urgență toate marșurile Pride pe teritoriul României. Cineva a plusat că ar trebui chiar un un amendament constituțional.

Mitingul-Noua-Dreapta
Desigur că s-a lăsat și cu un Marș al Normalității în frunte cu Noua Dreaptă. Fotografie de Sebastian Jucan

Roxana e lesbiană și la cei 48 de ani ai săi a trebuit să se confrunte cu intoleranța mai mult timp decât alții. Am întrebat-o cum îi vede pe oamenii de la mitingul Noua Dreaptă.

„Faptul că invocă chestia religioasă n-are nicio legătură cu ce-i în mintea lor. Eu știu foarte bine diferența între oamenii credincioși și cei habotnici pentru că am trăit foarte mult printre ei. Cei habotnici n-au nici o treabă cu ce scrie în cărțile sfinte, ci pur și simplu intoleranța vine din ura din ei. Oamenii ăștia ar trebui să se gândească în primul rând la ei și la viața lor și să ne lase pe noi în pace pentru că noi nu îi deranjăm cu absolut nimic. Ceea ce facem noi n-are nicio legătură cu ei, cu familiile lor și ar trebui ei să se liniștească în sufletul lor, poate ne vor înțelege și pe noi după aceea.”

Pentru marșul Pride, anul acesta s-a primit aprobare să aibă loc în centrul orașului, nu undeva la periferie, ca în trecut. Pe la 17.00 a început să se strângă lumea, iar pe scena amplasată în Piața Unirii au urcat membri ai comunității LGBTQ+ clujene și susținători ai acestora. Viceprimarul din Koln a promis că va participa în fiecare an la eveniment, până când Emil Boc va veni să deschidă marșul, deci cred că o să îl mai vedem pe la Cluj.

Unul din lucrurile care s-au spus și mi-a atras atenția a venit din partea lui Lucian Dunăreanu, organizatorul principal și fondatorul Cluj Pride. El a îndemnat persoanele LGBTQ+ să aibă încredere să apeleze la Poliție dacă au probleme, că s-au mai schimbat și instituțiile statului. M-a surprins afirmația, că după toate scandalurile în care au fost implicate Poliția și Jandarmeria în ultimul timp, eu m-aș fi gândit că lucrurile s-au schimbat în rău. Lucian însă mi-a explicat poziţia sa:

„Chiar dacă există anumite instituții de forță ale statului care încă au probleme în a respecta drepturile tuturor cetățenilor, ar fi indicat ca fiecare persoană care este victimă a discriminărilor, hărțuirilor, amenințărilor, a actelor de violență, să se adreseze instituțiilor abilitate. Doar așa aceste instituții vor descoperi că existăm și noi și că avem probleme. De foarte multe ori ni se spune «Dar ce probleme aveți voi, pentru că la noi nu apar astfel de cazuri?». Pentru că ei nu au habar de lucrurile care se întâmplă în societate, suntem și noi vinovați, pentru că suferim în tăcere și nu luăm atitudine.”

Dezbaterea de la Cluj unde nu au participat partidele
Dezbaterea de la Cluj la care nici PSD, nici PNL nu au vrut să participe

Deși era satanic de cald, după standardele clujene, către ora 18.00 se strânseseră peste 3 500 de persoane în piață și s-a pornit în marș. Și totuși, de ce un marș? Am auzit întrebarea asta pusă de multe ori, inclusiv de către persoane care nu-s neapărat susținători ai comunității LGBT, dar nici nu au nimic împotriva persoanelor gay. Unii ar fi de acord și cu căsătoria între persoane de același sex, dar nu cu marșul Pride, fiindcă nu înțeleg de ce ai mărșălui să te mândrești cu ceva care e înnăscut.

Andreea, una din tipele care s-a ocupat de organizarea event-ului, mi-a dat însă un răspuns edificator:

„Mi se pare important marșul fiindcă atunci când mergi la Pride mulți oameni de acolo sunt susținători ai persoanelor LGBT și contează foarte mult suportul respectiv pentru comunitate, să vadă oameni care îi susțin. Nu ieși în stradă că ești mândru că ești gay, ci ești mândru că nu mai trebuie să te ascunzi. Tot timpul trebuie să îți fie rușine că nu ești heterosexual și asta e singura zi din an în care ai voie să te bucuri liber.”

Editor: Iulia Roșu