imagini de stock
NUMARUL DE FOTO 2019

Imagini stock cum n-ai mai văzut niciodată

Fotografa Sandy Honig a tras niște cadre ridicole despre problemele tale de zi cu zi.

Seria asta apare în numărul foto din print al revistei VICE. În el am vrut să celebrăm absurdul, nonconformismul și umorul. E important să iei o pauză de la viața reală, pentru că mai trebuie să și râzi în toată avalanșa asta de informații. Așa că i-am scos la înaintare pe cei care fac artă cu umor.

Poți vedea versiunea interactivă a numărului aici.

***

Sandy Honig e o fotografă și comediantă din New York. Face parte din grupul Three Busy Debras (care doar ce a fost preluat de Adult Swim și o are printre producătorii executivi pe Amy Poehler) și ține spectacole de stand up prin oraș. Pentru că umorul face parte din viața ei, te aștepți să găsești asta și-n fotografiile sale. Pentru numărul VICE din print a tras cadre noi și a trimis și câteva din seria ei SandyStock™.

Publicitate

Când am întrebat-o pe Honig ce e SandyStock™, mi-a trimis o descriere promoțională: „SandyStock™ e o agenție nouă și revoluționară de imagini stock cum n-ai mai văzut până acum. Spre deosebire de Getty Images și alte agenții care-și iau fotografiile din surse necunoscute, imaginile SandyStock™ sunt trase de fondatoarea noastră, Sandy Honig. Asta duce la fotografii de calitate la prețuri ridicole. Putem face imagini stock la comandă.”

1557100713939-metaphor_300
1557781488165-sandy-honig-jun-A2-2
1557100748613-horsecostume-2_300
1557100769380-e_300
1557100782175-CornAgreement_300
1557100799768-circlescarf_300
1557100816729-angrywoman_300
1557144579787-squattypotty_300

Articolul a apărut inițial pe VICE US.