Foto

Fotografii cu New York și oamenii lui în cei mai dubioși ani din istoria orașului

Miron Zownir a surprins energia și hedonismul agresiv al orașului din anii 80.

de Miss Rosen; translated by Christian Vonscheidt e Miriam Wells
19 Mai 2019, 9:56am

New York, 1982 © Miron Zowni

Articolul a apărut inițial în VICE US

Miron Zownir s-a apucat de fotografie spre finalul anilor 70, când a ajuns în Berlinul de vest. Impresionat de spiritul curentului punk, Zownir a îmbrățișat viziunea utopică a anarhiei și a auto-distrugerii nihiliste care înfloreau liber pe străzi și în cluburile pentru sex, văgăunile cu droguri și viața de noapte din Berlinul de vest și din Londra, în general.

Acesta a fost spiritul care a continuat să-i ghideze fotografia și când s-a mutat în New York în anii 80, pe măsură ce orașul ajungea la apogeul decadenței sale, chiar înainte de apariția virusului HIV. Folosindu-și doar camera pe post de ghid, Zownir a pornit din locurile lui obișnuite din East Village pentru a explora străzile din New York în momentele cele mai anti-sociale ale orașului.

Înainte ca gentrificarea să șteargă tot ce a fost acolo înainte, Zownir a capturat pe film anii sordizi ai New York-ului, când prostituatele mergeau pe stradă, cinematografele proiectau filme porno 24 de ore din 24, spectacolele live cu sex și striptease acceptau și mărunțiș, iar pontoanele din West Side erau destinația principală pentru sex anonim – dar și intervenții artistice realizate de Vito Acconci, Gordon Matta-Clark și Peter Huggar, în anii care au urmat după revoltele din Stonewall.

1557846125964-0004NYC-1982
New York, 1982

Fotografiile lui Zownir arată un New York într-un stadiu de după un deceniu de „neglijență benignă” și incendieri sponsorizate de proprietarii clădirilor, care au transformat părți semnificative din Bronx, Brooklyn, Harlem și Lower East Side în mormane de dărăpănături. Piața imobiliară era accesibilă – ba chiar de-a dreptul ieftină – după ce exodul alb a mutat clasa mijlocie în suburbii.

În absența lor, artiști precum Zownir au venit în loc, amestecându-se și colaborând cu localnici a căror rădăcini se întindeau pe generații întregi, pentru a crea un document puternic al unei ere care între timp nu mai există.

În fotografiile lui Zownir, vedem deseori oameni care sunt pierduți pentru societate, dar prin ochii unui om care le înțelege dificultățile și îi respectă, în tradiția unor nume precum Bruce Davidson, Nan Goldin și Larry Clark. Pe lângă o prezentare a muncii lui realizată de Galerie Bene Taschen în timpul evenimentului Photo London (16-18 mai), Zownir ne poartă într-o călătorie extraordinară prin underground-ul New York-ului.

Ce te-a inspirat să te apuci de fotografie în anii 70?
Am început în Berlin. Prietena mea de la acea vreme studia fotografia și, după ce am fost respins de două școli de film, am împrumutat camera ei, am mers pe stradă și am făcut ce fac și acum. A început ca o formă de compensare, dar curând am devenit fascinat de spectrul vizual, atmosferic, creativ și istoric pe care l-am descoperit în timp ce documentam un moment (teoretic) izolat în timp.

De foarte devreme, am fost inspirat de farmecul întunecat al ruinelor părăsite și a zonelor pustiite de al doilea război mondial în Germania, veteranii săi cu dizabilități și văduvele traumatizate, fotografiile alb-negru din ziare, filmele mute, basmele, literatura și poezia. Eram un observator și un visător iar oamenii de care eram cel mai interesat erau cei străini, inadaptați, care încălcau regulile, cei stranii și respinși. Așa că era natural pentru mine să mă concentrez pe ce e sinistru, morbid, interzis și periculos în viață.

De ce ai decis să te muți la New York în 1980?
După ce am locuit în Berlin și în Londra, New York părea punctul culminant în materie de tot ceea ce poate avea un oraș de oferit. Contrar felului în care stau lucrurile acum, în anii 70 și 80 puteai să te aventurezi în orice oraș din emisfera vestică fără să ai cunoștințe acolo sau mijloace materiale semnificative, dacă erai suficient de aventuros, dur sau disperat încât să îndrăznești.

Chiriile erau încă accesibile, iar carisma era mai apreciată decât orice doctorat sau competență academică. New York-ul m-a orbit cu strălucirea lui încă de la început. Era rapid, furios, impredictibil și nebun – aparent o junglă neîmblânzită cu spiritul rebel și hedonist al unei dimensiuni aproape apocaliptice. Totul a fost dat înapoi violent de apariția SIDA și de gentrificarea lipsită de scrupule care a început dinspre mijlocul și finalul anilor 80.

1557845917848-0014NYC1982
New York, 1982

Cum era zona East Village când te-ai mutat tu acolo?
Am locuit timp de opt ani și jumătate pe 4th Street, între First Avenue și Second Avenue, chiar în spatele sediului Hell’s Angels. Am lucrat ca bodyguard la Danceteria, ușier la Mudd Club, muncitor la demolări la Area, gardă de corp, model, escortă și așa mai departe. Unele din job-urile pe care le-am avut sunt prea bizare pentru a fi menționate.

N-am lucrat niciodată ca freelancer pentru alții. Mereu am lucrat în fotografie doar pentru mine și după regulile mele. Am avut totuși niște lucrări timpurii care au fost publicate în Village Voice, East Village Eye, și New York Native, care m-au conectat cu lumea artei din East Village, care era una dintre cele mai interesante, vibrante și exotice zone din New York. Era un loc de melanj unde totul părea posibil – creativ, tolerant, cosmopolit, inovativ și lin.

Dar oamenii erau și jefuiți, dependenți de substanțe, învinși sau uciși. Alphabet City, Lower East Side și The Bowery erau toate un pic cam prea aproape pentru zona mea de confort. Și deși aveam toate ocaziile posibile ca să socializez cu oamenii cool și cu hipsterii, mi-am îndreptat atenția către subiecte mai existențiale.

1557845945393-0009nyc1982
New York, 1982

Care a fost cea mai bizară sau neverosimilă întâlnire pe care ai avut-o în timp ce făceai fotografiile astea?
Au fost atât de multe intersectări ciudate. De exemplu, Lincoln Swaydos. Era cel mai prost și mai nesuferit cântăreț stradal din East Village. Pierduse un braț și un picior când a sărit în fața unui tren, iar acum cânta atât de agresiv, de parcă ar fi vrut să-i insulte pe toți cei în viață. Din moment ce locuia în cartier, am devenit cunoștințe, și de fiecare dată când îi puneam o întrebare el discuta mai întâi răspunsul cu motanul lui Satchmo.

Locuia într-un loc plin cu gunoaie, și dormea în cadă. Într-o zi când îi făceam poze m-a rugat să-mi scot pantofii și s-a masturbat uitându-se la

Looney Tunes. Înainte să mă mut în LA, mi-a spus că proprietarul vrea să îl dea afară din apartament, dar că el n-ar pleca niciodată. Când m-am întors și am trecut cu mașina pe lângă clădirea lui, sigilată, i-am spus fostei mele soții „A murit Lincoln”.

Două zile mai târziu, am aflat că a refuzat să iasă din apartament și că s-a sufocat și a murit în timp ce muncitorii renovau clădirea. Unele ziare speculau și că proprietarul clădirii poate că a știut că el era încă în apartament, dar că a preferat să scape de el în felul acesta, mai degrabă decât să se întâlnească în sala de judecată.

1557846459884-0087NYC1981
New York, 1981

Poți să vorbești despre cum SIDA, drogurile și locuitul pe străzi au schimbat ce vedeai tu pe străzi în New York pe parcursul anilor 80?
Îl știam pe Klaus Nomi de la Danceteria, unde venea mai tot timpul. Într-o zi mi-a spus „Mă duc în Germania să fac un serial mare de tot la TV, va fi difuzat în toată lumea”. Era foarte sigur că asta era intrarea lui pe scena internațională. Asta a fost ultima dată când l-am văzut. M-am trezit apoi că se face o petrecere cu strângere de fonduri pentru el la Danceteria, pentru că moare de SIDA.

Imediat după moartea lui, străzile din New York erau pline de panouri digitale cu numărul oamenilor care au murit de SIDA. Într-o zi era 50 000, dar nu după multă vreme a crescut deja la 70 000. Toată lumea din New York era speriată și paranoică iar asta a schimbat atitudinea lipsită de griji de dinainte, în mod dramatic. Numărul celor fără adăpost a crescut de asemenea, precum și cel al drogaților, al jafurilor și al raidurilor de poliție.

A fost ca și cum New York ar fi fost scuturat dintr-o dată și blestemat cu un vârtej de distrugere cruntă, dirijată din umbră de un dușman invizibil, împotriva a tot ce era optimist, fără griji și îndrăzneț.

1557846019512-0023nyc-1981
New York, 1981 © Miron Zownir
1557846039678-0065nyc1982
New York, 1982 © Miron Zownir
1557846051841-0066nyc1983
New York, 1983 © Miron Zownir
1557846062487-0068Nyc1981
New York, 1981 © Miron Zownir
1557846163285-0082nyc1980
New York, 1980 © Miron Zownir