Publicitate
locale

Am fost la ANAF să aflu de ce mii de români s-au trezit cu datorii la stat

Deși ANAF-ul ți-a zis că ai toate cheltuielile achitate, instituția a revenit și ți-a trimis impunere de plată pentru sume restante la CAS și CASS.

de Vlad Popovici
22 Aprilie 2019, 12:54pm

Autorul, cu durerea impozitelor întipărită pe chip. Fotografii de autorul materialului

Cu siguranță nu ești singurul român care a avut probleme de-a lungul timpului cu Agenția Națională de Administrare Ficală (ANAF). Mai ales în ultima perioadă, când mii de români s-au trezit cu datorii la stat, datorii de care n-aveau habar. Iar dacă te știi un contribuabil care-și îndeplinește obligațiile fiscale față de stat, ca mai târziu să primești o scrisoare în care ți se aduce la cunoștință că ai sume restante neplătite, e posibil să te cuprindă o oarecare stare de șoc și groază.

Și dacă n-ai primit încă nicio hârtiuță, îți povestesc eu care-i ultimul obicei al fiscului, trăit pe banii mei.

O să presupun că ești un contribuabil responsabil, care chiar a cerut de la ANAF, cu doar câteva luni în urmă, o înștiințare cu privire la situația datoriilor tale către stat. Iar ANAF-ul îți emite un certificat, unde scrie negru pe alb că n-ai nicio datorie și că ești un cetățean exemplar. Perfect, toate bune și frumoase, te bucuri că n-ai probleme cu statul, te gândești unde pleci în concediu anul ăsta și-ți reiei activitățile zilnice. Până într-o zi, când, ești anunțat de cei de la ANAF că ai sume restante la contribuția de asigurări sociale (CAS) sau la contribuția de asigurări sociale la sănătate (CASS). Te ia cu palpitații, verifici cu atenție certificatul emis anterior, apoi verifici impunerea de plată primită de curând și ești contrariat. Te enervezi și cauți răspunsuri. Doar că mulți n-au avut timp să piardă ore în șir pe holurile acestei instituții publice care te pedepsește doar pentru că exiști.



În cele din urmă, ANAF-ul s-a gândit că e cazul să vină cu niște lămuriri

Conștienți, probabil, de valul de întrebări cu care se vor prezenta cetățenii la ghișeu în urma evenimentelor recente, ANAF-ul organizează o serie de întâlniri cu contribuabilii din toată țara pentru a le oferi explicații. Bine, nu cred că o să aibă un reach prea mare campania asta, având în vedere că întâlnirile sunt programate în mijlocul săptămânii, la ore la care contribuabilii muncesc. Dar instituția bifează totuși la capitolul „transparență și comunicare”.

Și cum săptămâna trecută a fost ploioasă și mohorâtă, am decis să-mi fac zilele și mai negre. Așa că joi, la ora două, ajung la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (D.G.R.F.P.), avid după adevăr.

Din fața clădirii, sunt reperat imediat de paznicul de la intrare, care-mi oferă indicații către camera în care urma să se desfășoare întâlnirea. Trei etaje mai târziu, găsesc sala cu pricina. Îmi scot telefonul să verific dacă sunt unde trebuie. Posterele ANAF-ului de pe pereți și GPS-ul îmi spun că da, holurile goale îmi arată altceva. E 13.54, așa că-mi spun că poate am ajuns eu prea devreme. Totuși, e straniu că nu apare nimeni, de nicăieri. Aproape că aud ticăitul de la ceas.

Unde-s contribuabilii? Eu chiar trimisesem și-o adresă la ANAF să le aduc la cunoștință că vin și eu la întâlnire, să-mi păstreze un loc.

Într-un final, mai apare o doamnă interesată de eveniment; la scurt timp își fac apariția încă patru doamne, inspectori ANAF, cu care urmează să stăm de vorbă. Una dintre femei deschide sala și ne întreabă dacă vrem o apă sau o cafea. Suntem doar noi doi, așa că cădem de acord să mai așteptăm nițel după alți contribuabili. În al doisprezecelea ceas mai apar o femeie și un bărbat.

Acum suntem cei patru care au întrebat ANAFu'.

Se începe cu temele întâlnirii: noile proceduri privind casele de marcat și spațiul privat virtual (SPV). Rămân surprins când ni se spune că ar fi bine să ne pregătim întrebările, dar nu ni se prezintă nimic despre aceste modificări. Se presupune că știm deja ca niște cetățeni responsabili.

Ceilalți trei contribuabili sunt interesați exclusiv de noile proceduri privind casele de marcat electronice. De SPV mă ocup eu. Pentru că la rubrica asta intră problema care cel mai probabil te preocupă și pe tine: impuneri de plată pentru sume restante de până la cinci ani, despre care nu știi de unde au apărut.

Fiscul face regularizări cum se practică la gaze și curent

De pe Facebook până la magazinul de la colț, vestea că fiscul bate câmpii s-a răspândit rapid. E cam nasol să afli din senin că ai de plătit câteva sute de lei, deși tu știi că-n fiecare an ți-ai achitat datoriile. Și te-ai asigurat că e totul ok: i-ai întrebat direct. Mai întâi îți zic că nu mai ai nimic de achitat, apoi se răzgândesc și te scot bun de plată. A apărut pe Facebook chiar și-un hashtag, în caz că vrei să urmărești fenomenul, #anafură.

Îi explic problema mea unei doamne inspector și sunt lămurit rapid: eu am fost băiat cuminte și mi-am achitat datoriile la timp, doar că ANAF-ul a fost prea leneș să definitiveze calculele.

Vezi tu, plățile anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale care se stabilesc de organul fiscal competent trebuie verificate la sfârșitul anului, pentru a se vedea dacă s-a efectuat corect calculul la plata inițială a datoriilor și dacă sumele de pe hârtie corespund cu realitatea. Pentru că aceste plăți anticipate sunt calculate pe baza veniturilor din anul precedent, iar pe parcursul noului an pot apărea diferențe. Așa că ANAF-ul face o regularizare. Adică, e un fenomen normal care oricum ar fi trebuit să se întâmple, singura problemă e că până acum ți s-a zis că n-ai datorii, ca din senin să-ți bată la ușă mai nervos ca administratorul care vine să te certe că dai muzica prea tare.

„Hei, salut, am uitat să verific care-i faza cu contribuțiile alea de acum cinci ani, dar le-am verificat acum. Uite, mai ai de plată suma asta de bani”.

În teorie, n-ar trebui să fie nicio greșeală, iar numerele vehiculate să fie conforme cu realitatea. Știu că statul te-a anunțat târziu că mai ai bani de dat, dar singura ta soluție e să plătești. Confirmă și o avocată specializată în Drept Fiscal:

„Dacă dai în judecată ANAF-ul, dar calculele din decizia de impunere s-au efectuat corect, conform legilor în vigoare la momentul respectiv, acțiunea ar putea fi respinsă. În schimb, dacă au fost efectuate greșit calculele de către ANAF, poți câștiga în instanță dreptul la recalculare. Indiferent de situație, această regularizare trebuie calculată și plătită de fiecare contribuabil.”

decizie_impunere
Ți-aș recomanda să verifici după ce algoritm ți-a calculat ANAF-ul datoriile. E important să știi dacă au folosit, pentru o datorie din 2015, legislația din anul respectiv, nu din alt an. Pentru că între timp, codul fiscal a mai fost modificat, salariul minim la fel. Dacă s-a calculat greșit, poți contesta impunerea de plată în instanță. Poți afla cum s-au calculat sumele de bani după explicațiile pe care le primești pe impunerea de plată. Apoi, le poți confrunta cu regulile aplicate în anul respectiv.

Guvernul e de vină că s-a ajuns aici

Problema reală e că cei de la ANAF n-au apucat să definitiveze la timp datele colectate, din diverse motive:

În 2012, s-a eliberat ordonanţa prin care contribuţiile de sănătate să fie plătite la ANAF.

În 2013, fiscul a preluat baza de date de la CASS.

În 2014 s-a suspendat procedura.

Între 2015 şi 2016 au avut loc schimbările de guvern.

Abia din 2017 au început să fie colectați banii.

Bine, scuzele astea nu prea te încălzesc cu nimic, că tu tot ești constrâns să plătești sumele respective în doar câteva luni, ca să nu ai probleme cu legea. Ironic, fapta de neplată a contribuțiilor se prescrie după cinci ani. Adică ANAF-ul te trage de mânecă fix cu câteva luni înainte ca tu să scapi de orice obligație față de ei. Anul ăsta te poți aștepta la înștiințări de neplată din 2014, 2015 și 2016.

Așadar, fiscul nu trimite aceste înștiințări din greșeală, ci din dezorganizare.

Ce probleme mai poți întâmpina în relația cu ANAF-ul

Asta nu e singura situație pe care ANAF-ul o creează. S-a întâmplat ca instituția asta să facă controale absurde pentru a aduce bani la buget sau să greșească impunerile de plată etc. Alteori, site-urile alea care costă o căruță de bani și care ar trebui să-ți simplifice viața, ca ghișeul.ro de exemplu, funcționează prost din cauza modificărilor efectuate de politicieni asupra legii. Sau, sunt cazuri în care efectiv sistemul informatic dă eroare, după cum o zic chiar și inspectorii ANAF.

De exemplu, te poți trezi că ANAF-ul poprește conturi chiar dacă persoana a plătit pe Ghișeul.ro.

Unde mai poți afla informații din partea inspectorilor ANAF

Dacă nu ajungi la întâlnirile astea cu cetățenii, poți căuta informații pe site-ul instituției sau pe pagina de Facebook. Una dintre doamnele inspector a spus chiar că poți pune întrebări pe pagina lor și că ți se va răspunde. N-am pățit.

Dar la un scroll rapid pe peretele virtual al instituției nu am văzut prea multe comentarii pozitive și nici răspunsuri către cetățeni. Totodată, mai ai opțiunea să-ți primești răspunsurile după ce te loghezi la SPV.

Sau să iei un complex de vitamine pentru nervi de fier. Deși cred că te-ai obișnuit deja cu modul haotic în care funcționează instituțiile statului în România.

Editor: Iulia Roșu