Quantcast
Ilona Hamdia, fotografii de autorul articolului

Românce din Fâșia Gaza mi-au povestit cum e să trăiești între islamism și războaiele cu Israel

Gabriel Bejan

Gabriel Bejan

La câteva ore după ce am plecat din Gaza, câteva rachete au fost lansate de aici către Israel, care în aceeași zi a ripostat militar.

Ilona Hamdia, fotografii de autorul articolului

„Eu sunt un ceaușist”. „Cum adică ceaușist?”, l-am întrebat pe palestinian. „Am stat șapte ani în România, pe timpul lui Ceaușescu, și mi-a plăcut foarte mult la voi. Am făcut medicină la Iași, a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele”, mi-a spus doctorul Rafeek Zant, râzând în gura mare.

L-am întâlnit pe Rafeek Zant, zilele trecute, în Fâșia Gaza. Este doar unul dintre sutele de palestinieni care au studiat medicină (și farmacie) în România, în anii 80 și începutul anilor 90, și care formează acum pilonul de rezistență al sistemului medical din Fâșia Gaza. O bucată de pământ lungă de 51 de kilometri, aflată pe malul Mării Mediterane și care, din 2006, de când a intrat sub controlul Hamas, s-a separat de restul lumii.

Imagini din unul din centrele de refugiați din Fâșia Gaza. Toate fotografiile aparțin autorului.

În Fâșia Gaza nu se intră prea ușor, chiar dacă ești străin. Ca turist nu ai nicio șansă, iar ca jurnalist a trebuit să aplic pentru un permis, eliberat de biroul de presă al guvernului israelian. Accesul în Gaza este posibil doar terestru, prin două puncte de trecere a frontierei: Erez, la granița cu Israelul, și Rafah, prin Egipt. Mai sunt și tunelurile săpate de palestinieni pe sub graniță, folosite pentru contrabandă și armament, dar ăsta e un subiect tabu în Fâșie.

Citește și: Am vorbit cu româncele care au fugit din Gaza și cu tatăl palestinian care le bătea

Aproape două milioane de palestinieni trăiesc aici, într-una dintre cele mai mari aglomerări de populație din lume. Pentru cea mai mare parte a locuitorilor din Gaza, atât intrarea, cât ieșirea din țară sunt misiuni aproape imposibile. Fâșia Gaza este condusă de organizația islamistă Hamas, pe care atât Israelul, cât și țările occidentale o consideră teroristă. În mod justificat, dacă ținem seama de rachetele care zboară peste zidul ce desparte Gaza de Israel și care uneori șterg de pe fața pământului case israeliene.

Dar în Gaza nu e numai Hamas care aruncă bombe peste zid.

„Sunt și salafiști (musulmani ultraconservatori), niște lupi singuratici care au și ei rachetele lor și pe care nu-i poate controla nimeni”, spune Abu Bakr Bashir, un ziarist local, care la ultimele războaie din zonă a mâncat o pâine bună (și riscantă) lucrând pentru presa occidentală.

„Dacă ar fi acum alegeri Hamas ar pierde puterea”

Medicul Rafeek Zant (în mijloc, dreapta) la spitalul său din Gaza City

Despre Gaza se scrie, în general, în presă doar când sunt războaie, când mor oameni sau când vreunul din liderii Hamas amenință Israelul că-l șterge de pe fața pământului.

Din afară, ți-e foarte greu să-ți imaginezi cum este viața de zi cu zi de aici. Nici după ce intri nu e prea ușor, pentru că palestinienii îți arată în primul rând casele distruse de bombardamentele din timpul războaielor din 2014, 2012 sau 2008. Presupun automat că, dacă ești jurnalist, ai venit să scrii despre războaie, Hamas și terorism. Sau despre embargoul israelian, care blochează accesul în Gaza pentru o grămadă de produse medicale sau de uz gospodăresc.

Medicul palestinian Rafeek Zant spune că nu-și poate deschide noua secție de oncologie a spitalului privat pe care l-a construit în Gaza City pentru că israelienii i-au blocat la graniță o parte din aparatura medicală.

„De ce? Suspectează că ar fi putea fi folosită în scopuri militare?”, l-am întrebat. „De unde să știu? Pur și simplu nu ne lasă să o aducem în țară”.

Adevărul e că există o listă întreagă de substanțe care nu pot intra în Gaza, din motive de securitate. De cealaltă parte a graniței însă, israelienii spun că lucrurile sunt un pic mai nuanțate. Și anume că unele produse de strictă necesitate sunt blocate la graniță, nu de israelieni, ci de palestinieni. Probabil, în scopul de a întreține ura populației la adresa Israelului. Nu știu cine are dreptate, dar e posibil ca Hamas să aibă nevoie ca de aer de un dușman extern, care să mute atenția oamenilor de la problemele interne.

Citește și: Resturile războiului din Gaza

„Dacă ar fi acum alegeri, Hamas ar pierde sigur puterea”, îmi zice un alt medic palestinian care a studiat în România și care lucrează la spitalul lui Rafeek Zant. Pentru că, indiferent ce am spune, organizația teroristă a venit la putere prin votul oamenilor.

Curentul electric în Gaza, o fiță care se termină la zece noaptea

Centrul orașului Gaza City

Dar nici Israelul, nici Hamas și nici chiar interdicția de a ieși din țară nu-i enervează pe palestinienii din Gaza, cum o face lipsa curentului electric. Patru ore pe zi, două dimineața, două seara. Atât curent furnizează Autoritatea palestiniană, care guvernează în Cisiordania (dar nu și în Gaza) în încercarea de a pune presiune pe Hamas să cedeze puterea.

În restul timpului, oamenii, instituțiile, spitalele se descurcă cum pot. Cei mai mulți și-au cumpărat generatoare și ard în prostie motorină ca să producă curent electric. Alții, mai bogați, au panouri solare. Milionarii au și generatoare și panouri solare. Să fie.

La ora zece seara, gata. O pocnitură te anunță că s-a oprit curentul. Dacă ai generator îl pornești, dacă nu, stai în întuneric până a doua zi.

Pe stradă însă este beznă totală după lăsarea întunericului. Ici colo, câte un magazin mai chivernisit își permite să ardă motorina, ca să țină o vitrină luminoasă la stradă. Oricum nu prea ai unde să-ți pierzi vremea prin orașele din Fâșia Gaza, după lăsarea întunericului. Poți să intri într-o cafenea, dar alcoolul este interzis complet. Adică nu ai unde să bei o bere, nici dacă tragi cu Kalashnikovul. Mă rog, există și contrabanda, dar și riscurile sunt pe măsură. Pentru o bere riști să ajungi la închisoare, dacă ești prins.

„Când trăiești în zona asta cu musulmani, accepți să lungești fusta, să te acoperi, să te adaptezi”

Gabriela Sultan, împreună cu familia, în Gaza City.

În cartierele lăturalnice din Gaza City este însă beznă totală. Poți să-ți bagi singur degetele în ochi. Într-un astfel de cartier locuiește Gabriela Sultan, împreună cu soțul său și trei copii. De fapt doi, pentru că unul este deja la studii în România. Gabriela și-a cunoscut soțul în Timișoara, în timp ce era într-un spital cu tatăl său, iar Mohammad făcea practică.

Cam 300 de femei din România erau la un moment dat în Gaza. Cifrele nu sunt oficiale, dar cam atât își aduce aminte Gabriela, din 2007-2008, când se punea problema evacuării românilor din cauza războiului.

Copii din Gaza care protestează în apropierea graniței cu Israel împotriva anunțului lui Trump privind recunoașterea Ierusalimul drept capitalul Israelului.

Cu tot cu copiii lor (plus unii soți cu cetățenie) au ieșit la numărătoare atunci cam 1800 de deținători de pașaport românesc. Multe femei au plecat între timp, acum nu știe nimeni numărul exact.

Despre Gabriela s-a mai scris în presa din România în 2009, în timpul războiului, când israelienii i-au bombardat casa.

„Armata israeliană ne-a aruncat fluturași în care ne-au spus să ieșim afară din casă și după aceea ne-au bombardat. Ne-au sunat și la telefon, la mobil din jumate în jumate de oră, să plecăm. Ne spuneau în arabă că, dacă se întâmplă ceva cu noi, nu e problema lor”, povestește Gabriela.

Explicația armatei israeliene a fost următoare: în apropiere de casa lor era un loc de unde Hamas lansa rachete către Israel. Deci o țintă bună pentru F16-urile israeliene.

Am stat de vorbă cu Gabriela Sultan la ea acasă, la lumina unor leduri, alimentate de generator. De fapt, i-am întâlnit acasă la familia părinților soțului, pentru că cei doi încă nu și-au refăcut casa distrusă în 2009.

„Pe vremuri, noi, româncele, eram cea mai mare comunitate, dar, încet încet, fetele au plecat.”

Am întrebat-o dacă s-a adaptat ușor la legile islamice introduse de Hamas. Cele referitoare la vestimentația femeilor, comportamentul pe stradă, ce ai voie să faci și ce nu.

VICE: A trebuit să vă convertiți la Islam când ați venit aici?
Gabriela Sultan: Convertirea este decizia ta personală. Nimeni nu te poate obliga. Bine, sunt și alții mai reduși mintal, care te obligă. Alți bărbați, alte familii. Nu toată lumea e la fel. Eu nu am fost constrânsă deloc.

Și de ce v-ați convertit totuși?
Am căutat pe net, am citit Biblia, am citit Coranul și Tora. Chiar nu mi s-a părut că există mari diferențe între religii. La același Dumnezeu ne rugăm toți.

Diferențele sunt mai ales pentru femei. Există un grad mai mare de libertate pentru femeile creștine.
Da, dar depinde și de familii. Bine, când trăiești în zona asta cu musulmani, vrând nevrând, accepți să lungești fusta, să te acoperi, pentru că vezi ce e în jurul tău și încerci să te adaptezi.

Faleza și zona selectă din Gaza City. Un apartament aici costă peste 100 de mii de dolari

Dar cu Hamas nu ați avut probleme?
Hamas nu are nicio problemă cu tine, personal, nici nu te obligă la nimic. Uite, fratele soțului meu lucrează la Hamas, dar inima lui nu e Hamas. Este șeful secției de poliție.

Lucrați undeva?
Până acum un an nu am muncit. Soțului meu îi plăcea să mă găsească acasă când venea de la spital. Acum lucrez la un salon de cosmetică. Noi, străinele, suntem căutate aici la saloane, pentru că suntem mai pricepute decât localnicele. Am făcut aici un curs de cosmetică. Nu am profesat până acum, dar am o prietenă care pleacă în România și vrea să lase pe cineva în locul ei.

De ce vrea prietena să plece în România?
Din cauza soțului. Soțul ei este palestinian, iar când a venit aici i s-a înscenat că ar fi spion, pentru că avea un prieten în România. Și a trebuit să se întoarcă și a rămas acolo.

Cum vă vedeți viitorul aici?
Nu știu, e greu, nu mai sunt salarii, soțul meu a primit doar 70% din salariu. Spre exemplu, noi avem un credit la bancă pentru băiatul din România și acel 70% din salariu merge doar pentru credit.

De ce numai 70%?
Din aprilie se întâmplă așa. E o formă de presiune a Autorității palestiniene asupra Hamas din Gaza. Salariile sunt plătite de Autoritatea palestiniană, dar toți directorii spitalelor sunt de la Hamas. E o chestie politică, dar ei nu se gândesc la popor, la oameni.

Din punctul dumnevoastră de vedere, cum ar fi mai bine pentru fata dumneavoastră: să trăiască aici sau în România?
Mi-ar fi frică să fiu mamă de fată în România la ce văd că se întâmplă acolo.

Dar România e o țară destul de sigură. Nu cred că vă temeți că ar fi violată.
Nu de viol mi-e teamă, ci că s-ar putea să se strice. Să se ducă de bună voie cu băieții. E bine că e libertate în România, dar parcă nici așa, nu știu cum să zic.

Am lăsat-o pe Gabriela și, în zilele următoare, am căutat să stau de vorbă și cu alte femei din România.

„Femeia aici are mult mai multe drepturi decât femeia dintr-o țară europeană”

Ilona Hamdia, în fața spitalului unde lucrează ca medic neurolog.

Ilona Hamdia lucrează la Spitalul Indonezia din Gaza City, ca medic neurolog. Ilona este din Chișinău dar medicul palestinian care conduce spitalul mi-a prezentat-o ca fiind „româncă”. Ca și Gabriela, Ilona mi-a spus că a trecut la Islam de bună voie, după ce s-a căsătorit cu un palestinian.

VICE: Țineți toate tradițiile islamice?
Ilona Hamdia: Ținem postul de Ramadan. Lumea interpretează Islamul că e ceva drastic, când ajungi însă să înveți Islamul corect o să vezi că femeia are mult mai multe drepturi decât femeia dintr-o țară europeană.

Dați-mi un exemplu.
Spre exemplu eu lucrez, iar salariul meu nu aparține soțului. E decizia mea dacă vreau să-i dau salariul pentru bugetul nostru împreună, al familiei, sau nu. El este obligat să aibă grijă de toată casa. De copii, de familie, de studiile copiilor. Dacă părinții mei îmi fac un cadou, o moștenire, eu sunt proprietara acelor bunuri, nu trebuie să împart cu soțul.

Asta scrie în legea de aici?
Da. În al doilea rând, când faci actul de căsătorie, actul islamic, acolo sunt obligații pe care soțul trebuie să le acopere, să-i plătească soției o anumită sumă de bani. Care bani, în caz de divorț aparțin soției.

Există divorțuri în Gaza?
Divorțul aici este ceva… nu păcat, dar ceva foarte îndepărtat. Nu se face așa ușor.
Dar dacă nu vă mai înțelegeți, se poate divorța. Dar chiar și după divorț, soțul trebuie să-i asigure copiii, casa ei, iar toate cadourile pe care le-a primit în timpul căsătoriei rămân soției. Soțul nu are dreptul să ia nimic înapoi.

În perioada asta ați trecut prin numeroase războaie.
Asta e cea mai complicată situație din Gaza. În timpul războiului în permanență trebuie să fim la serviciu. Trebuie să lăsăm copii acasă și 24 de ore trebuie să fim la serviciu. Dacă nu ar fi războaie și conflicte militare, viața ar fi perfectă aici.

Băieții și fetele din Fâșia Gaza învață la școli separate. Dar se joacă împreună.

Unde ați vrea să trăiți în perioada următoare?
Sigur, România e o țară mult mai dezvoltată acum, aș pleca în ospeție în România, dar de trăit în altă parte decât aici, niciodată. Aici avem și obligații. Soțul meu, ca cel mai mare ficior al familiei, nu-și permite să plece să lase părinții. Trebuie să aibă grijă de ei. E o obligație fără lege, spirituală.

Copiii cum își văd viitorul? Ei ce vor?
Da, copii ar cam vrea să plece. Și asta din cauza conflictelor militare care apar tot timpul.

Am vorbit cu un tânăr de aici care mi-a spus că lumea din Europa este prea libertină pentru gustul lui. Cum vedeți asta?
Stilul de viață de aici este mult mai relaxant pentru copii. Știi că fiica ta pleacă la școală și nu ți-e frică că va păți ceva (dacă nu e război). Nu se pune problema ca cineva să-i fure banii sau să-l bată sau să-i propună ceva narcotic. Din privința asta e cu mult mai bine.

Aveți o fată. Unde e mai bine să trăiască? Aici sau în Europa?
Aici, desigur. E mai asigurată. Ca familie. Știu că soțul e căsătorit cu ea și nu mai are un ochi la dreapta și unul la stânga. Asta e clar.

Aici, chiar nu se întâmplă ca soțul să caute altă femeie?
Nu, e interzis. Poate doar cu privirea să caute altă femeie, dar altfel nu.

Viața în spital cum e?
Destul de grea. Sunt mulți pacienți, densitatea populației e foarte mare. Sunt o sută de paturi pentru patru sute de mii de locuitori. Avem pacienți mulți, lumea e în stres, nu prea ajung banii. Apoi se trage cu rachete și lumea intră într-un stres și mai mare.

Rapoartele organizațiilor internaționale arată că legislația penală din Gaza conține numeroase prevederi discriminatorii referitoare la femei, în situații de viol, violență sexuală, adulter. Potrivit UN Women, o femeie care acuză un viol poate ajunge foarte ușor să fie acuzată, la rândul ei, de adulter, dacă nu prezintă dovezi temeinice.

Raportul Freedom House pe 2017, plasează Fâșia Gaza pe una din cele mai proaste poziții din lume, în ceea ce privește libertățile civile (rating de 6, în condițiile în care 7 este cel mai slab). Relațiile homosexuale se pedepsesc cu până la zece ani de închisoare.

Hamas și morala islamică

Imagini din Gaza City

Una din grijile principale ale Hamas a fost să păstreze morala islamică în Gaza. Fetele și băieții merg la școli separate, alcoolul este strict interzis, iar pe stradă nu am văzut decât femei cu hijab. Organizația islamistă a vrut să introducă și alte măsuri mai dure în Gaza, unele absurde, cum ar fi interzicerea de manechine feminine în vitrinele magazinelor, dar a renunțat, datorită opoziției localnicilor.

În orice caz, într-o țară în care tinerii nu au voie să aibă o prietenă sau să facă sex înainte de căsătorie, poți să vezi la televizor, la posturi din Egipt, reclame la creme depilatoare în care modele feminine își arată picioarele goale, cu mișcări de vedete porno. Și apoi există internet și Facebook în Gaza, de unde poți descărca toată pornografia din lume. Tentații există, cum ar veni.

Ahmad Qasem are 22 de ani, e fiul unui om de afaceri și medic palestinian, care a studiat în România. Ahmad se uită mult la filme occidentale, iar serialul său preferat este Game of Thrones. Am vorbit mult despre filme, cărți și muzica americană. Ahmad este de departe cel mai dezghețat băiat pe care l-am întâlnit zilele astea.

Citește și: Israelul bombardează Hamas și pe rețelele sociale

Când vine însă vorba despre sex lucrurile pentru el sunt foarte clare: „Este foarte bine că este libertate în Occident, dar în ceea ce privește relația cu o fată, nu trebuie depășită linia roșie”. „Adică nu trebuie să faci sex cu ea?”, l-am întrebat. „Da”, răspunde sigur pe el. „Dar ce faci aici când îți place o fată?” „Trebuie să o ceri de soție”, îmi spune Ahmad.

Cristina Iftimie, în fața cabinetului său stomatologic din orașul Rafah

Aceeași fermitate, în ceea ce privește morala, am întâlnit-o și la Cristina Iftimie, de 43 de ani, care este medic stomatolog în Rafah, un oraș aflat la granița cu Egiptul. Cristina este din Brașov și a venit în Gaza în 99 împreună cu soțul palestinian. Am stat de vorbă o jumătate de oră, la ea în cabinet, între două programări.

Mi-a repetat aproape obsesiv că este „un caz fericit” și că, în ciuda Hamas-ului, războaielor și altor restricții, preferă să-și crească copiii în Gaza și nu în România. Cristina are o fată, Sara, de 14 ani.

„Fata mea nici nu se gândește la căsătorie. Ea știe că trebuie să învețe, este prima la școală, cea mai bună la limba engleză pe Fâșia Gaza, a luat locul întâi anul trecut”, îmi spune Cristina. Aici nu există ideea de prietenie între un băiat și-o fată, înainte de căsătorie.

„În momentul în care iubești pe cineva, te-ai dus, ai luat-o și gata. Pe viață. Eu cu soțul suntem împreună de la început și mi se pare normal. Sunt multe cazuri nefericite, sunt multe și fericite, dar până la urmă e o chestie curată. Mergi pe drumul tău, cu soțul tău. Doamne, cum să ai prieten fără să fii căsătorită?”, se întreabă râzând zgomotos.

Ca și celelalte românce de aici, și Cristina vede România ca fiind o țară cu „alte idei” și cu o „libertate mult prea mare chiar și la copiii de 14 ani”.

„Și eu am trăit singură cu cheia de gât, deci am avut libertate, dar nu am mers pe drumuri greșite.”

Medicina românească și discipolii ei palestinieni

Nimeni nu a numărat exact câți medici palestinieni vorbesc limba română. Unii spun că ar fi peste 500, împărțiți în cele 22 de spitale din Fâșia Gaza. Am fost la o întâlnire organizată de așa-numita Asociație de prietenie româno-palestiniană și au venit 35 de palestinieni care făcuseră facultatea în România. Cei mai mulți, medicina și stomatologia.

„Pe timpul lui Ceaușescu, România dădea cam 300 de burse pe an pentru palestinieni, atât din Gaza, cât și din Cisiordania. Cei mai mulți alegeau medicina, stomatologia sau construcțiile. În momentul ăsta mai sunt cam zece burse pe an, date de România”, îmi spune Salah Joudah, fost profesor la Univeristatea din Gaza, dar care are și un cabinet de stomatologie în București, pe Kiseleff.

Relațiile României cu Palestina s-au mai răcit în ultima perioadă, din motive geostrategice evidente. Dar asta nu înseamnă nimic pentru oamenii ăștia care știu una și bună și anume că cea mai frumoasă perioadă din viața lor a fost studenția în România. Acolo unde, o parte dintre ei și-au cunoscut și viitoarele soții.

Cum arată normalitatea în Fâșia Gaza

Militanți din facțiunea militară Harakat Fatah susțin o declarație de presă în Piața Soldatului necunoscut din Gaza City, după anunțul lui Trump referitor la Ierusalim.

Am venit în Gaza pe timp de pace, ca să cunoaștem comunitatea palestinienilor care au studiat în România și pe soțiile lor românce. Am intrat prin Erez marți, pe 5 decembrie, iar a doua zi, președintele american Donald Trump a făcut anunțul că SUA recunosc Ierusalimul drept capitala statului Israel.

Deja de miercuri în Gaza ca și în toată Palestina începuseră protestele. În timpul serii, au început să circule zvonurile, ba că Hamas o să tragă cu rachete, ba că avioanele F16 ale lui Bibi Netanyahu zboară deja deasupra Fâșiei.

A doua zi, când ne-am îndreptat spre frontieră am trecut prin barajele de fum, ridicate de copiii palestinieni la câțiva kilometri distanță de check-point, în încercarea de a-și arăta mușchii lumii întregi și soldaților israelieni.

La câteva ore după ce am ieșit din Gaza am auzit că Hamas a scuipat deja trei rachete asupra Israelului, fără să-și atingă ținta. Israelul a ripostat omorând doi oameni în Gaza. Iar în Cisiordania era deja grevă generală, adică toate magazinele și restaurantele palestinienilor au fost închise.

Venisem în Gaza pe timp de pace și, după două zile, începuse războiul. Cam așa arată normalitatea în această parte a lumii.

Vezi mai jos mai multe fotografii din Gaza. De asemenea, poți să citești pe blogul autorului mai multe articole despre Fâșia Gaza și Palestina.

Unul din cetrele de refugiați din Fâșia Gaza.
Copii din Gaza care protestează în apropierea graniței cu Israelul împotriva anunțului lui Trump referitor la Ierusalim.
Drumul spre granița cu Egiptul.