Ce am învățat din cel mai nasol trip pe acid pe care l-am avut vreodată

Mai auzisem eu de tripuri proaste, dar mă gândeam că sunt lucruri din alea care nu mi se pot întâmpla mie, ca accidentele de avion sau cele din care rămâi paralizat. Ştiam că există, dar mă gândeam că sunt cumva scutită, nu mă întreba de ce.

Chiar şi definiţia unui trip prost e foarte subiectivă, ceea ce creşte misterul. Substanţele psihedelice îţi alterează percepţia, iar un trip prost e definit de propria ta experienţă, de felul în care îl interpretezi. Am auzit oameni care spun că nu există trip prost şi că poţi schimba orice trip într-unul pozitiv cu puterea minţii. Cred că oamenii ăia n-au trecut niciodată printr-un trip atât de prost încât mi-a luat cinci luni ca să revin la viaţa mea obişnuită.

Albert Hoffman, părintele LSD-ului, a documentat primul trip prost din lume. A scris aşa: „Mediul din jur devenise înfricoşător. Totul în cameră se învârtea, iar obiectele familiare şi mobila deveniseră nişte forme groteşti… Un demon mă invadase şi îmi poseda corpul, mintea şi sufletul.” Oricât de groaznic ar suna asta, Hoffman a continuat să promoveze LSD-ul chiar și după ce acesta a fost scos în afara legii în 1966, deoarece îl considera un instrument important pentru accesarea conștiinței umane.

Ziua tripului prost a început complet neremarcabil. M-am trezit mahmură și totuși am hotărât să iau niște acid cu prietenii mei. Era a treia sau a patra oară când luam. Ne-am dus în grădina botanică. Era duminică și o vreme minunată. O zi perfectă pentru un trip, m-am gândit. Grădina era plină de cupluri îndrăgostite, de turiști și familii gălăgioase.

Inițial, tripul a fost plăcut. Toți eram amețiți și amuzați. Am început să observ că lumea se uita la noi și vedea că ne purtăm ciudat. Nu știam dacă să cedez total și să intru în trip sau să îmi păstrez un comportament social acceptabil.

După vreo oră, am urcat pe un deal și ne-am așezat. Restul grupului stătea de vorbă, dar eu am intrat și mai adânc în mintea mea. Am făcut greșeala să mă gândesc la flashback-urile pe acid, pe care, în clipa aceea, le-am interpretat ca pe moduri în care acidul scoate din memorie o traumă reprimată. Am început să am o halucinație cu o femeie care părea din trecut, îmbrăcată ca în anii '70. Asta a părut să-mi confirme temerile despre flahback-uri şi am urlat de frică. Acesta a fost începutul unui trip de coşmar care a ţinut douăzeci de ore.

Am reuşit să le spun prietenilor că mă simțeam nasol, dar ei erau în altă dimensiune. Am hotărât să mergem în căminul facultăţii unde locuiam.

Deja o luasem în jos şi nu ştiam cum să opresc nebunia. Vedeam numai negativitate peste tot. Dar asta era doar vârful aisbergului. Când am ajuns în camera mea, am încercat să pun nişte muzică liniştitoare ca să mă calmez. Cu mâinile tremurând, am căutat „Sea of Love” de la Cat Power şi am apăsat play. Acidul şi starea mea erau prea intense ca să poată fi schimbate de un cântec frumos, care a devenit teribil de distorsionat. M-a luat panica de-a dreptul. Totul în jurul meu era ostil, urât, dezgustător şi înfricoşător.

I-am dat mesaj unei prietene. Sarah e îngerul meu păzitor, care mereu mă scoate din căcat. A venit la mine şi m-a păzit ore în şir, timp în care am delirat, prinsă într-un coşmar. Am închis ochii, dar n-am reuşit să scap. Nu am putut decât să aştept şi să-mi amintesc că starea asta e doar temporară, dar mi s-a părut că a durat zile în şir.

Era ca şi cum drogul se agăţase de frica şi panica mea şi crea reflexii din ele. Îmi creasem un iad personal şi toate fricile mele prindeau viaţă sub ochii mei. Viziunile erau unidimensionale, de parcă aş fi căutat pe Google imagini cu un trip prost stereotipic. Vedeam bărbaţi înarmaţi şi mascaţi care mă priveau în ochi, cadavre în bălţi de sânge, animale ucise.

Până la urmă, halucinaţiile au scăzut şi s-au transformat în umbre sinistre. Nici măcar somniferele n-au funcţionat. Eram total golită de orice substanţe bune, aşa că îmi era imposibil să îmi liniştesc mintea. Până la urmă am adormit şi m-am trezit triumfătoare. Voiam să las în urmă această experienţă oribilă.

Şi am făcut tot posibilul să procesez ce se întâmplase şi să revin la viaţa normală. Dar anxietatea a continuat să-mi bântuie viaţa. Nu reuşeam să dorm şi aveam sentimentul că înnebunisem. Tripul prost îmi pusese stăpânire pe viaţă şi simţeam că n-o să mai fiu niciodată fericită.

Am început să caut lucruri despre sindromul de stres post-traumatic şi am recunoscut simptomele: retrăirea traumei prin flashback-uri sau coşmaruri, evitarea locurilor şi activităţilor care îmi aminteau de traumă, dificultate în concentrare, insomnie, gânduri negative persistente despre mine, alte persoane şi lume.

Mă simţeam din ce în ce mai deconectată de lume şi am început să simt că îmi distrusesem viaţa. Uram să merg la culcare şi să rămân singură cu imaginaţia mea. Căutam halucinaţii în umbre, pe pereţi. Îmi era aşa de frică să nu înnebunesc încât asta mă înnebunea. Nu mai puteam asculta nici piesa „Sea of Love” de la Cat Power.

Niciunul dintre prietenii mei din ziua respectivă n-a avut un trip prost. Nu ştiam pe nimeni care să fi trecut prin asta. Nu puteam vorbi despre asta cu familia.

Internetul m-a ajutat să găsesc alte persoane care trecuseră prin așa ceva şi am citit poveştile lor. Bineînţeles, nu mereu găseşti ce îţi doreşti. Printre poveştile cu final fericit erau şi unele îngrozitoare cu oameni care fuseseră băgaţi în spitalul de psihiatrie, intraseră în psihoză, îşi pierduseră joburile, se izolaseră complet de lume. Alternam între speranţă şi disperare. Bineînţeles, consiliera cu care am stat de vorbă era o femeie creştină între două vârste care nu se atinsese de vreun drog în viaţa ei, dar a făcut tot posibilul să mă ajute să scap de traumă.

În prezent, am o relaţie tensionată cu drogurile. Oamenii iau droguri recreaţionale pentru efectele lor pozitive, dar ele au şi o altă latură. Cumva am devenit mai modestă, pentru că înainte de tripul ăsta mă credeam invincibilă. Acum ştiu că nu întotdeauna poţi controla situaţia când iei substanţe care îţi alterează mintea.

Acum fac voluntariat pentru două grupuri de reducere a efectelor nocive ale drogurilor, KnowYourStuff şi DeepSpace. KnowYourStuff furnizează teste de verificare a drogurilor la festivaluri, printre alte servicii, iar DeepSpace le oferă susţinere persoanelor care trec prin experienţe psihologice şi emoţionale dificile la festivaluri, inclusiv experienţe psihedelice. Am vrut să fac ceva pozitiv din experienţele mele.

La un an după tripul prost, sunt ok. A fost una dintre cele mai dificile experienţe din viaţa mea, dar pot spune că am învăţat multe şi am evoluat.

Articolul a apărut inițial pe VICE NZ.