Bătrânii din România se distrează la băi termale mai bine decât tine în city break

László-Tibor Olah a fost la băi. Poate ai mai auzit de conceptul acestor locuri, unde oamenii vin să se bălăcească în piscină toată ziua, să bârfească, să trăiască un pic altfel. El a tras cadrele de mai jos acum câțiva ani, când și-a cumpărat o cameră foto pe film, o Canon Prim AS-1 de la un târg de vechituri din Ungaria. A băgat film și-a tras pe peliculă ce-a văzut la băile termale. După biserică, mi-a zis el, ăsta e locul cel mai plin de speranțe, unde-i vezi pe oameni că visează să scape de dureri, cicatrice și alte piedici fizice.

Seria asta de fotografii dominată de fețe ridate și mulți stropi de apă m-a dus cu gândul la poveștile bunicilor de la băi, perioadă pe care ei o văd, cel mai probabil, ca „the good old days”. După ce-am intrat puțin în lumea asta prin fotografiile lui László, l-am întrebat mai multe despre experiența lui.

VICE: Cum a fost să intri în intimitatea oamenilor cu seria foto de la băi publice?
László-Tibor Olah: Nu pot să zic că a fost o experiență nouă pentru mine, deoarece în copilărie am avut o problemă de sănătate, după care recuperarea a însemnat multe ore petrecute în băi termale ani la rând. Așa că acum, adult, m-am simțit ca acasă. Momentul în care am început seria eram trecut de 35 de ani. Deci, adult în toată firea. Și țineam în mână un aparat foto de plastic. Dar, spre deosebire de copilărie, acum am fost însoțit de nevasta mea. Oamenii nu au fost suspicioși de activitatea mea.

Ce ai vrut să surprinzi în fotografiile de la băile termale?
Există o încărcătură interesantă în aceste băi, aici oamenii cred. Cred în efectul apei, cred în minuni, majoritatea dintre ei nu vin aici pentru distracție. Sunt într-o stare de meditație.

Ce ai vrea să știe lumea despre această serie foto?
În seria asta nu există vreo informație concretă care să ajungă la privitor. După mine, mai mult contează atmosfera. Pe asta am încercat să mă concentrez și în momentul în care am făcut selecția. Îmi doresc ca cel care privește pozele să-și poată imagina căldura, umiditatea, mirosul de sulf, gălăgia copiilor din background.

Care a fost cea mai bizară chestie prin care ai trecut cât ai documentat stilul ăsta de viață?
N-aș zice bizară, n-am avut așa situații, dar am avut una interesantă: când am făcut poze în dușul bărbaților.

Eu îmi imaginez locurile astea în culori, multe culori, și diverse mesaje care să-mi atragă atenția. Tu de ce ai ales să fie alb-negru?
De obicei, lucrez în alb-negru, dar de data asta chiar am vrut să merg pe color. Am început seria cu filme expirate. Din start, astea nu îți mai oferă dinamica unui film proaspăt. În momentul în care se mai și încălzește la 36-38 de grade în apa termală, capitulează. După scanare, cu rezultatul final în față, tot la alb-negru am ajuns, dar printr-o cale mai lungă, de care nu îmi pare rău deloc.

Crezi că e vreo graniță între relaxare și stil de viață pentru cei pe care i-ai surprins tu?
În orice domeniu există mai multe niveluri și aici poți repera lejer turiștii care vin la relaxare de weekend și „termaliștii” înrăiți, care știu minutul și secunda în care pornește instalația de masaj din bazinul mic. La cei care au ca stil de viață termalul poți identifica foarte repede ritualurile urmate. Au parcă totul regizat. Nimic nu e întâmplător în cazul lor.

Ce reacții ai stârnit în rândul lor pe măsură ce îți documentai proiectul?
De-a lungul anilor am întâlnit toate tipurile de reacții, dar majoritatea cred că nici nu m-au observat sau conștientizat că sunt fotografiați.

Vezi mai jos mai multe fotografii din proiectul lui László.