Ce am învățat despre taximetriști din piesa de teatru „Taximetriști”

Practic, oamenii se împart în două mari categorii: șmecheri și papagali. Piesa asta de teatru este despre doi papagali care, întâmplător sau nu, sunt șoferi de taxi.

Taxi, atenție, nu Uber!

În regia lui Bogdan Theodor Olteanu, după un text scris de el și Adrian Nicolae, Taximetriști este despre Lică și Liviu, care lucrează pe tura de noapte și se intersectează cu tot felul de clienți. În cele două ore de piesă, de la ei poți învăța multe lecții folositoare în jungla citadină.

Asta dacă te oprești un pic din râs. Pentru că la Taximetriști se râde; în valuri, în hohote, după care se tace apăsat și apoi se pufnește din nou. Dacă viața bate filmul, atunci teatrul, cel puțin spectacolul ăsta, bate viața pe spate să o oprească din sughiț.

Iată ce am învățat:

Desigur, pilda asta de viață vine de la un tip de 30 de ani, a cărui relație anterioară a eșuat în așa hal încât fata a emigrat în altă țară. Dar se știe că sfaturile cele mai memorabile se primesc în trafic sau în pauze de trafic.

Lică (jucat de Alexandru Ion) este prototipul taximetristului care te irită, îți explică cum e treaba cu viața, cu traficul, cu politica și cu încălzirea globală, este acel șofer care a dat geamul jos și a urlat la mașina de lângă. Flirtează prin stație cu centralista și apoi povestește colegilor ce i-ar face dacă-ar prinde-o. Lică este irepetabil și în același timp se găsește pe toate străzile. Fiecare dintre noi am întâlnit măcar o dată în viață un Lică, taximetristul atotștiutor, cu gura mai ascuțită și mai folosită ca bâta pe care o poartă în portbagaj.

Liviu (jucat de Rolando Matsangos) este taximetristul frustrat, care se plictisește pe WhatsApp, unde se derulează poziționări de polițiști, blocaje de drum și accidente. El e prototipul taximetristului care te duce în tăcere până la destinație sau își cere scuze că trebuie să vorbească la telefon. Nu se supără când nu mai ai bani de bacsiș și te primește în mașină fără să întrebe unde mergi sau să-ți dicteze prețul de pornire. Liviu este căsătorit, soția lui este nefericită, el este obosit și frustrat că nu are destui bani, iar asta îi ocupă tot timpul și toate gândurile.

Lică și Liviu sunt prieteni. Amândoi lucrează pe tura de noapte și petrec timpul dintre curse la cafea în pahar de carton, în fața shaormeriei La Pitika, visând cum se vor face ei Uber. Ah, Uber, această capră a vecinului taximetrist pe cont propriu, această realitate paralelă în care viața e mai simplă, tarifele sunt mai mari, amenzile mai puține și polițiștii mai absenți.

În timp ce Lică vrea să bată Uberiști și mai că nu se dă jos la ei în mijlocul străzii, Liviu este mai calm, dar frustrarea e acolo. Într-o viață în care alegerile sunt puține spre deloc, iar câștigul constant e o condiție obligatorie pentru supraviețuire, alternativa de peste gard, unde pare mai cald și bine, se ridică la nivel de Mecca. Nu contează că și unii și alții stau toată ziua cu fundul în mașină.

Ilinca (interpretată de Maria Popistașu) este femeia întreținută care n-a muncit o oră în viața ei și nu produce niciun ban, în schimb este drapată din cap până-n picioare în haine de firmă la care de-alde Lică nici nu visează. Bărbatul Ilincăi este un interlop temut de cartiere întregi, așa că Ilinca inspiră, obligat-forțat, respect. Ilinca e șmecheră, cam singurul tip de șmecherie care îl poate pune la punct pe un taximetrist ca Lică. Într-o lume corectă, pentru fiecare Lică dezlănțuit ar trebui să existe câte o Ilinca care să-l pună cu botul pe labe. Ea e clientul ăla care îl are pe șofer la mână cu ceva și nu scapă nicio ocazie să îi amintească de asta.

Victoria (interpretată de Victoria Răileanu) este nevasta lui Liviu și este atât de nefericită, încât nici măcar friptura cu cartofi prăjiți n-o mai satisface. Nefericirea i se citește în ochi, în voce și în faptul că îl închide pe barbatu-sau afară din casă cu prima ocazie care i se oferă. Victoria e ca clientul ăla care, odată urcat, realizează că drumul este mai important ca destinația, se dă jos din mașină și o ia la picior.

Ana (interpretată și de Mădălina Stoica și de Ana-Maria Guran) este o tânără abia ajunsă în București, cu un tupeu cât toată generația ei de puști care știu ce vor și nu le e frică să o spună. Spre norocul ei, îl nimerește ca șofer pe Liviu. Spre norocul lui, Ana vine dintr-o familie despărțită și nu dă doi bani pe relații, ceea ce o face interlocutorul perfect. Ana e ca clientul ăla care știe străduțele și sensurile mai bine ca Waze, pentru că bunicu-său a lucrat la ele, dar habar nu are unde merge.

Paul (interpretat și de Alex Chindriș) este un băiat întreținut de părinți, care visează să fie DJ și în general nu vrea să fie deranjat sau să deranjeze pe nimeni. Cu toate astea, are ghinion, pentru că, în timp ce face ture prin cluburile din București în căutarea cuiva, îl tot nimerește pe Lică, care insistă să-l învețe despre viață. Paul e clientul ăla care nu pentru conversație a luat taxiul, dar n-are ce face.

Piesa Taximetriști este și nu este despre taximetriști. Este despre încorsetări și cum fiecare defulează sau se salvează cum poate în contextul unei vieți care unora nu le lasă prea multe opțiuni.

Regizorul Bogdan Theodor Olteanu se pricepe să arate o bucată foarte vie din lumea (a se citi Bucureștiul) prezentului. A făcut-o și în filmul de debut de la începutul anului, interzis la Cinema Muzeul Țăranului - Câteva conversații despre o fată foarte înaltă -, în care două fete se îndrăgostesc și se despart de frică. A făcut-o și în piesa de teatru Cea mai călduroasă zi din an, despre o relație de-o noapte dintre doi oameni disfuncționali, iar acum merge mai departe, mai complex și, poate cel mai important, mai comic, cu Taximetriști.

Piesa de teatru se joacă la Apollo 111, în București, pe 22 și 28 noiembrie.