Tot ce trebuie să știi despre serviciul secret care a spionat judecătorii din România

Ai auzit probabil zilele astea de faza când a fost nevoie de patru oameni - în frunte cu un ofițer SRI - ca să schimbe un bec ars dintr-un beci cu șobolani. Aproape exact ca în bancul clasic: De câți polițiști este nevoie să schimbe un bec? Cinci - unul îl ține și patru învârt masa! Sau 7, în varianta Minions…

Sursa: giphy.com

Despre ce era de fapt vorba? Recent a ieșit la iveală că, în 2013, fostul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, a semnat un ordin prin care a dat voie la patru oameni, printre care și un ofițer SRI, să intre în arhiva fostului serviciu secret al Ministerului Justiției sub motivul că se arsese un bec și trebuia schimbat. Sunt multe întrebări care se nasc din acesta poveste, iar răspunsurile probabil nu le vom afla niciodată. În fine, dar hai să-ți spun ce se știe sigur.

Până în 1989, Securitatea încerca să știe tot ce se putea ști despre aproape oricine. Avea turnători cu care colabora, asculta telefoane, deschidea scrisorile și la nevoie putea să te aresteze și să te bată până spuneai orice altceva îi mai interesa. La Revoluție, Securitatea a fost desființată, însă apoi au început să fie înființate tot felul de servicii de informații specializate, de multe ori cu aceiași oameni care nu știau să lucreze decât în același fel.

SIPA (Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie) s-a înființat în 1991 la Ministerul Justiției iar treaba lui la început era să strângă informații despre chestiile nasoale care se întâmplau prin pușcării. Încet-încet, a început să afle tot felul de lucruri despre avocați, procurori și judecători. Și i-au plăcut atât de tare că au ajuns să strângă o întreagă arhivă.

Orice informație era "bună" - de la fapte reale de corupție până la bârfe despre cine cu cine și-o trage. Sau despre magistrații care colaborau, cam ilegal, cu alte servicii secrete. Și oricine avea acces la arhivă putea sta puțin mai liniștit. Cum să fii vreodată condamnat dacă poți oricând să scoți un dosărel murdar?

Cu timpul a devenit clar pentru toată lumea ce se întâmplă - SIPA era folosită ca sculă de presiune și șantaj și avea atât de multă informație strânsă că amenința chiar ideea de justiție liberă. În 2006, serviciul a fost desființat, cei 200 de angajați dați afară iar arhiva sigilată.

Pentru că au început să apară dezvăluiri care sugerează că arhiva ar fi continuat să fie folosită în scopurile ei de la început - că oficialii care au închis-o și cei care au venit după nu s-au putut abține să mai tragă un ochi în arhivă și să mai ia niște notițe atunci când au crezut că au nevoie. Până acum, afirmațiile că s-a intrat în arhivă au fost în parte confirmate. Dacă au fost sau nu folosite informațiile pentru șantaj sau pentru mușamalizări, încă nu e clar. Dar, după cum arată lucrurile, urmează să mai aflăm.

Orice decizie este complicată. Dacă rămâne ca până acum, închisă, o să tot nască suspiciuni că cineva o folosește la chestiile nasoale pentru care a fost făcută. Dacă o distrugi, nu există vreo garanție că nu s-au făcut copii ale dosarelor importante, care să fie folosite în continuare pentru șantaj. Dacă o desecretizezi și o faci publică, o să apară public o mulțime de perechi de chiloți pătați ai unor magistrați care au și ei dreptul la viață privată. Iar varianta de lucru care circulă acum - "să se facă o comisie" - te duce cu gândul la punctul unu.

Dacă ai avut treabă cu justiția, probabil că știi deja. Dacă n-ai avut încă, șansa să ai în viitor e mai mare decât crezi. Sunt milioane de dosare și procese în România, civile și penale, și o mulțime de oameni care la sfârșit se simt nedreptățiți. De exemplu, dacă ai o afacere și ajungi în proces cu vreun șmecher, vrei măcar să stai liniștit că judecătorul care vă împarte dreptatea se uită doar la fapte și la probe, nu la vreun dosar care i-ar distruge viața sau cariera. Cât timp există o arhivă secretă la care are acces doar "cine trebuie", nu prea poți să stai liniștit.