High hui

Cum arată urmașii primelor triburi care ocupau America și Scandinavia

În fiecare an, niște puști din Scandinavia, Alaska și Canada se adună la Festivalul Riddu Riddu din Norvegia ca să petreacă și să discute despre identitate culturală și prejudecăți.

de Adam Alexander Johansson; translated by Ioana Pelehatăi
10 August 2017, 4:00am

De pe 12 până pe 16 iulie, sute de persoane din nord participă la a 26-a ediție a Festivalului Riddu Riddu din Sápmi, o zonă din nordul Europei care se întinde pe teritoriul Norvegiei, Suediei, Finlandei și Rusiei. Zona adăpostește preponderent populația Sami, singurul grup băștinaș oficial recunoscut din Scandinavia.

Evenimentul anual a avut loc pentru prima dată în 1991, cu scopul de a sprijini spiritul identitar și cultura Sami și, în același timp, ca să confere oamenilor din regiuni îndepărtate precum Siberia și Alaska oportunitatea de a se aduna și de a-și împărtăși experiențele.

Am auzit pentru prima oară de festival de la un grup de Sami pe care i-am cunoscut anul trecut la rezervația de nativi americani Standing Rock. Călătoriseră până acolo din Scandinavia, ca să se alăture activiștilor care protestau împotriva construcției magistralelor de conducte prin zone pe care le consideră sacre. Așa că anul ăsta m-am hotărât să mă duc la Riddu Riddu, ca să văd cum e.

Citește și Filmul ăsta, cu un satanist, un neonazist și un iranian, îți arată cum muzica metal schimbă vieți

Festivalul a început joi seara, cu concertul trupei de punk Sami Ondt Blod. În afară de programul muzical, Riddu Riddu îți pune la dispoziție o gamă diversă de workshop-uri și seminare despre problemele care afectează populațiile indigene nordice.

Am stat de vorbă cu unii dintre oamenii de la festival, despre cum e să crești într-o societate care uită adeseori că există și comunitatea ta.

Jaaku Sörsensen, 22 de ani, muzician, Groenlanda

„Prin comparație cu multe alte țări cu populații indigene, noi avem noroc în Groenlanda. Poporul nostru, Inuiții din Groenlanda, este, de fapt, majoritar și toată lumea vorbește limba. Dar dacă vrei să te duci la facultate, va trebui să știi să vorbești daneza – e singura limbă care se vorbește acolo.

Pentru că suntem majoritari, nu suferim la fel din cauza discriminării cu care se confruntă multe alte grupuri indigene. Suntem afectați altfel. De când am fost colonizați în secolul al XVII-lea, danezii au ocupat majoritatea pozițiilor de putere de la noi din țară. Chiar și azi, uneori ai senzația că trebuie să fii danez ca să ajungi undeva în Groenlanda. Mulți tineri băștinași n-au prea mari speranțe pentru viitor – simt că n-o să aibă niciodată o carieră, ci că o să fie blocați pentru totdeauna în slujbe în care trebuie să slugărească.

Din cauza lipsei de oportunități, mulți dintre prietenii mei se luptă cu abuzul de alcool. Unii dintre ei lucrează ca dealeri de droguri ca să mai facă un ban în plus, iar alții sunt la închisoare. Dar, evident, mai sunt și mulți care se descurcă foarte bine. Scopul meu, după ce îmi iau diploma în Danemarca, e să mă mut înapoi în Groenlanda și să încerc să fiu un model demn de urmat pentru alți puști indigeni. Vreau să le arăt că poți să reușești ca băștinaș."

Dávvet Bruun–Solbakk, 22 de ani, activist queer, Norvegia

„Am crescut în Karasjok în Sápmi, unde poporul Sami e majoritar, iar limba noastră e o parte firească a vieții de zi cu zi. Dar când m-am mutat la Oslo, capitala Norvegiei, brusc a trebuit să încep să muncesc din greu ca să-mi păstrez cultura și limba și ca să cunosc alte persoane Sami. În continuare dau de norvegieni care spun că nu știu ce e un Sami; pur și simplu nu ne-nvață nimic la școală despre cultura mea.

Eu sunt queer și din momentul în care am putut să fiu sincer pe tema asta, n-am primit decât sprijin din partea celor apropiați. Mi se pare ceva relativ unic – am auzit de multe persoane Sami queer care au fost abuzate fizic și mulți dintre ei se simt foarte izolați. Ilustrarea masculinității e o temă foarte importantă pentru bărbații din cultura Sami, deci poate fi foarte dificil să te declari queer. Odată, eram într-o dezbatere în care am discutat diverse tabuuri, iar cineva m-a arătat cu degetul și a spus că eu sunt un tabu. De-asta e atât de important să educăm oamenii în continuare, așa cum facem la festivalul ăsta."

Maja Kristine Jåma, 24 de ani, profesoară și păstoriță de reni, Norvegia

„În tinerețea bunicilor mei, a fi Sami era văzut ca ceva de rușine, așa că n-au vorbit niciodată limba cu părinții mei. În copilăria mea totul a fost bine, dar când m-am făcut mai mare, mi-am dat seama că multe persoane din Norvegia știu foarte puține despre cultura Sami.

Practicăm în continuare o mare parte din tradițiile noastre. Faptul că am grijă de reni e cea mai mare parte din identitatea mea ca Sami. Din păcate, fermele de reni din zona în care locuiesc sunt amenințate, la ora actuală, de construcția unui mare parc eolian, care va fi amenajat pe unul dintre munții pe care pasc renii noștri. Am protestat împotriva planurilor, dar o să lea dea curs oricum. Nu mă opun energiei verzi, dar aș vrea să continue creșterea de reni. Dacă chiar se construiește parcul ăsta, noi o să pierdem o cantitate uriașă de teren de păscut, iar tinerii care ar mai fi încă interesați de creșterea de reni și-ar putea pierde speranța că tradiția asta are vreun viitor.

Când se ia genul ăsta de decizie, ai senzația că lumea întreagă se întoarce împotriva noastră. Dar trebuie să continuăm să luptăm pentru cultura noastră, chiar dacă sorții ne sunt potrivnici."

Majorie Tahbone, 28 de ani, păstoriță de reni, Alaska

„Familia mea din tribul Iñupiaq din Alaska urmează în continuare multe din vechile tradiții – în fiecare primăvară ieșim în sălbăticie și trăim de pe urma focilor și a plantelor. Părinții mei m-au crescut să apreciez stilul ăsta de viață. Deși zona din care provin e din ce în ce mai occidentalizată, asta a dus, de fapt, la o revenire la stilul nostru tradițional de viață din partea unui număr din ce în ce mai mare de oameni. Dar pentru tinerii ai căror părinți n-au ținut la fel de mult la tradiții ca ai mei e mai greu să trăiască așa. Eu mă bucur că m-au învățat părinții cum să trăiesc în sălbăticie și să adun hrană pentru iarnă.

Citește și O școală publică din Norvegia a introdus jocurile video ca materie

Populațiile băștinașe de pe tot cuprinsul lumii se confruntă cu probleme precum alcoolismul, sinuciderea și violența domestică în sânul comunităților lor – din cauza oprimării și a discriminării cu care ne-am confruntat de-a lungul mai multor generații. Donald Trump se opune, practic, tuturor valorilor pe care le reprezentăm, dar ilustrează mentalitatea vizavi de noi pe parcursul ultimilor 200 de ani. De când a devenit președinte, constat că din ce în ce mai mulți oameni din comunitatea mea sunt dispuși să lupte ca să ne apere identitatea, moștenirea și teritoriile."

Akinasi Partridge, 21 de ani, studentă, Canada

„Mi-a fost întodeauna foarte greu să cresc cu moștenirea indigenă. Sunt supusă la gesturi rasiste zilnic – uneori sunt atacuri verbale foarte grave. Eu și fratele meu eram singurii indigeni din școala noastră. Ne întreba lumea: «De ce arătați așa? Sunteți mexicani sau chinezi?» Mulți canadieni presupun pur și simplu că suntem toți alcoolici asistați de stat.

Însă eu îmi păstrez speranța. Astăzi, mulți băștinași muncesc din greu ca să schimbe narațiunea – am demarat un dialog despre locul nostru în societate. În 2017, Canada aniversează 150 ca națiune și la începutul anului, activiștii indigeni au ocupat pământuri ale guvernului federal ca să atragă atenția asupra faptului că această țara s-a fondat pe pământuri furate – ar trebui să fie considerați 150 de ani de furt și traume personale provocate de colonizare. Aici a avut loc un genocid, dar asta nu ni se predă la școală – lecțiile noastre de istorie se concentrează doar asupra coloniștilor. Când sunt amintiți și cei din tribul meu, e întotdeauna în contextul negoțului cu blănuri și a faptului că în rezervații mulți oameni se confruntă în continuare cu probleme sociale. Nu se spune nimic despre abuzurile pe care le-am îndurat.

Bunicii mei au fost grav afectați de sistemul școlar rezidențial – în care copii băștinași au fost trimiși să fie asimilați de societatea canadiană. Bunicul meu și-a pierdut abilitatea de a ne vorbi limba. E important să ne reasumăm cultura și identitatea ca popor Mohawk, să învățăm despre ceremoniile și formele de artă tradiționale. Mie mi-a dat multă forță să pot cere înapoi tot ce-am pierdut, să protestez, să fiu activistă și să lucrez la a aduce schimbare pentru generațiile viitoare."

Dă scroll în jos pentru mai multe imagini de la ediția a 26-a a Festivalului Riddu Riddu.

Tagged:
Festival
indigeni
triburi
mostenire
drepturi
traditie