Am fost la protestul unde oamenii cu dizabilităţi i-au cerut PSD-ului să nu-i trimită la cerșit

De la 1 septembrie 2017, mai bine de două mii de persoane cu dizabilităţi care lucrează în Unități Protejate Autorizate (UPA), vor ajunge în șomaj din cauza unei ordonanţe date de Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Acum două zile, aproximativ 400 de protestatari, dintre care majoritatea, persoane cu dizabilităţi s-au strâns din toate colțurile țării, în fața Ministerului Muncii și Justiției Sociale, să o anunțe frumos pe Lia Olguța Vasilescu că, în câteva zile, în urma adoptării Ordonanței 60/2017, ei risca să rămână fără locurile de muncă.

Povestea e în felul următor: PSD-iști s-au prins, într-un final, că nu mai au cum să scoată cămașa după cheltuielile grosolane pe care le-au făcut de când sunt la guvernare, așa că au venit cu o serie de măsuri prin care să-și mai micșoreze gaura din buget, în timp ce pe tine te mint că totul e ok. Noroc că s-a venit cu soluția salvatoare de la Ministerul Muncii pentru a aduna aproximativ cinci sute de milioane de euro anual prin suprataxare, falimentare și șomajul personelor cu dizabilitați după cum susțin organizațiile care luptă pentru drepturile acestor oameni.

Protestul a început la ora 12.00, dar oamenii se adunaseră și mai devreme. Au fost și câțiva mai întârziați pentru că în caz că nu știai, Capitala se mândrește cu amenajarea a zero strazi accesibilizate pentru persoanele cu dizabilitati și zero metri de piste pentru biciclete de când Gabriela Firea ne veghează de la Primărie.

Ca să înțeleg mai bine ce înseamnă viața unei persoane cu dizabilități locomotorii într-un oraș neaccesibilzat ca mai toate din România, am întrebat-o pe Laura, o femeie de 40 de ani în scaun cu rotile, cât de greu i-a fost să ajungă la protest și mi-a zis că cea mai mare provocare pe care a avut-o a fost să treacă prin pasajul de la Universitate.

Ordonanța 60/2017 este cea mai mare prostie de la OUG 13 încoace, pentru acești oameni, și îți spun și de ce. Presupun că la data de 1 septembrie (când intră în vigoare ordonanţa) dă norocul peste tine și ajungi mare patron de firmă cu peste 50 de angajați care lucrează pentru tine. În acest context, te anunț de pe acum că această ordonanță te va cam ustura la portofel, dacă din numărul total de angajați pe care îi ai, 4% din ei nu sunt persoane cu dizabilităţi. De ce? Pentru că patronul trebuie să plătească o sumă la stat egală cu salariul minim brut pe economie ori numărul de persoane cu dizabilități neangajate.

Bine, ce-i drept, și înainte exista această prevedere care obliga patronul să plătească o taxă la stat că nu a angajat persoane cu dizabilități dar: era de două ori mai mică decât până acum; și mulțumită legii 448/2006, în loc să dea bani la stat, patronul și chiar șeful unei instituții publice putea să facă achiziţii de la Unitățile Protejate Autorizate unde lucrează persoane cu dizabilități. Fix asta nu se mai poate acum.

Practic, până la această ordonanță, toată lumea era în câștig. Persoanele cu handicap aveau loc de muncă, patronul angaja pe cine voia el sau de banii pe care ar fi trebuit să îi dea la stat, achiziționa, să zicem, topuri de hârtie cât să-i ajungă pe un an și, mai mult de atât, nici măcar statul nu ieşea în pierdere pentru că UPA funcționează ca orice altă firmă, adică plătește taxe și impozite către stat.

Lia Olguța Vasilescu spunea: „Actul normativ adoptat de Guvern urmărește dinamizarea procesului de integrare în muncă a persoanelor cu dizabilități prin eliminarea opțiunii angajatorilor de a achiziționa produse și servicii de la unitățile protejate în detrimentul angajării persoanelor cu dizabilități".

Deci, se susține că în felul astă se vor angaja mai multe persoane cu dizabilități, însă există un număr important de persoane cu dizabilități grave, atât fizice cât și psihice, care nu pot fi angajate pe piața liberă a muncii, iar angajatorii nu au condiții și specialiști care să lucreze cu ei și să îi poată integra la locul de muncă. Pe lângă condiții, oamenii ăștia necesită asistență socială în permanență și task-uri pe măsură.

„În unitatea noastră două persoane cu dizabilități care au program de patru ore și au un supraveghetor cu normă de opt ore realizează munca aferentă unei singure persoane fără dizabilități. Practic plătim trei oameni pentru o singură normă. Asta înseamnă loc de muncă protejat", îmi explică directoarea unei unități protejate unde lucrează persoanele cu dizabilităţi.

Am vorbit și cu un domn, Vasile, de 60 de ani, care îmi spune cum vede viitorul, ca persoană cu dizabilități, în România.

„De la vârsta de cinci ani trăiesc cu infirmitatea pe care o am. Am învăţat și am muncit 31 de ani. Sunt la ora actuală la pensie, pensie de drept, nu de invaliditate, să nu se înţeleagă greşit și pot să spune că începând cu vârsta de 17-18 ani, în permanenţă, am fost la muncă, am lucrat 8 ore şi în ture, iar societatea m-a acceptat. Chiar nu m-am simţit cu handicap."

Poate ministrul Muncii va înțelege că oamenii ăștia au nevoie să muncească nu doar pentru un salariu, ci și pentru integrarea lor în societate, pentru a se simți normali.

În ceea ce privește promisiunea Olguței Vasilescu, că banii care vor fi colectați prin aceste taxe vor ajunge în programe de incluziune socială pentru persoanele cu dizabilități, reprezintă apă chioară pentru oamenii ăștia. Nici până acum nu se știe cu precizie unde s-a dus taxa pe dizabilitate.

„Nu o să se întâmple nimic. Statul sigur nu va face programe, proiect, acţiuni sau activităţi pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi în societate. Sunt convins de lucru asta."

Mulți dintre oamenii ăștia au lucrat doar în Unităţile Protejate, așa că îți dai seama ce șoc ar fi pentru ei ca acestea deodată să dispară. Se întorc la mila statului sau pleacă în afară la cerșit?

Bogdan are 35 de ani și lucrează într-o unitate protejată din municipiul Iași și se declară optimist în legătură cu oprirea ordonanței. L-am întrebat ce ar face dacă s-ar închide unitatea în care lucrează.

„Vai, nici nu îmi pot imagina. Eu vreau să îmi iau un credit acum şi am nevoie să fiu încadrat în locul de muncă că altfel nu mai pot să îmi iau o casă. Nu? Vreau să mă însor."

În ceea ce privește soluțiile, Bogdan crede că singura șansă e protestul.

„Trebuie să ieșim în stradă. Zi de zi. Eu pot, nu știu de alții, dar dacă protestăm poate vom fi și ascultaţi."

Protestatarii aşteptaseră să fie primiţi la dialog de către Olguța, dar doamna ministru, deşi a fost înştiinţată din timp asupra protestului și strigată de câteva ori de oamenii din stradă, nu a fost în minister. Până la urmă, după aproximativ o oră și jumătate de protest, a fost chemată o delegație care urma să fie primită de Ministrul Comunicării Publice şi a Dialogului Social - Gabriel Petrea, secondat de un secretar de stat, preşedintele ANPD, şi de alţi funcţionari din ministere.

Ce facilități are persoana cu dizabilități în România? Păi unul din reprezentanţii protestatarilor - Marian Minculescu, nu a putut să intre la negocieri deoarece rampa Ministerul Muncii și Justiției Sociale nu a permis accesul fotoliului său rulant.

„Nu e treaba mea să fac asta!", zice un angajat al instituției, când i s-a cerut ajutorul de către oamenii care încercau să îl urce pe Marian Minculescu, cu scaun cu tot, câteva trepte până la etajul următor.

Protestul s-a încheiat oficial la ora 14.00, oamenii au rămas să aștepte, dar fără să mai scandeze, rezultatul discuțiilor. Au plecat acasă abia după ce autorităţile le-au spus că vor transmite Guvernului solicitări făcute de către reprezentanții UPA şi cică vor comunica un răspuns „într-un timp scurt".

Nu știm exact cât de scurt e timpul lor, dar protestatarii clar nu mai au mult, pentru ca la data de 1 septembrie persoanele cu dizabilități vor rămân fără locuri de muncă şi unităţile protejate autorizate încep drumul spre faliment.