Toate rudele pensionare din România peste care dai pe Facebook

Exista un moment pe net când lumea era prea complicată pentru cei care nu au pus mâna pe o tastatură și un mouse înainte să facă 20 de ani. Tehnologia părea de neînțeles, chiar și pentru generația părinților mei, și aveai puține motive să fii acolo. Din fericire, totul a devenit mai accesibil în ultimii ani, în special cu Facebook pe telefon.

Eu am porniri d-astea progresiste de minte tânără și neodihnită, așa că nu pot decât să mă bucur de ce avem astăzi a internetului. Viața tuturor e mult mai ușoară și ne ajută să menținem legătura cu prietenii uitați din copilărie și cu toate rubedeniile din Cucuieții Noi. Totuși, sunt o progresistă slabă și nu-mi crește întotdeauna inima-n mine când văd comentarii de la mătușă de nu știu ce grad sau de la unchi pe care nici nu știam că-l am. Și sunt complimente d-alea penibile din categoria „vai, frumusețea mea, dar ce ai crescut" sau „vai, iubire, dar ești leită după stră-stră-străbunica Florica".

Să nu uit că unii țin să-mi zică de presa mincinoasă care distruge imaginea idilică a Vasluiului. Nu cred că s-au prins că eu sunt jurnalistă sau că ei nu mai trăiesc de mulți ani acolo, ci mai degrabă fiind imigranți în afara Moldovei.

Dar nu credeam că sunt singura persoană hărțuită pe internet de rude pensionare și cu prea mult timp liber, așa că mi-am rugat prietenii să-și dea în gât rubedeniile teroriste și am ajuns la câteva concluzii despre ce ne fac mătușile și unchii pe net.

Cu toții avem acele rude obsedate de teorii dubioase despre tuneluri secrete, portaluri și triunghiuri energetice, iar dezvoltarea rețelelor sociale nu prea le-a ajutat condiția. Practic, orice mătușă, care este plictisită de aceleași telenovele turcești și cu prea puțină cultură pentru a lectura niște Sandra Brown, va ajunge ajunge negreșit pe site-urile alea dubioase cu teorii ale conspirației. Nu va mai pleca niciodată de acolo, pentru că e liniștitor pentru mintea ei simplă să aibă siguranța că nu a trăit dintr-un eșec în altul și doar a fost păcălită de ALȚII (oricine ar fi ăștia).

Tocmai delirul ăsta conspiraționist mă îndeamnă de multe ori să-mi blochez rudele pe Facebook. La un moment dat am vrut să o blochez pe mătușă-mea că mă plictisea îngrozitor cu numerologia și portalurile magice. Mai avea puțin și mă trimitea să explorez triunghiul extraterestru de la Bucegi.

Însă, aparent, nu-i tocmai potrivit să-ți blochezi rubedeniile pe rețelele sociale, că mai dai de ele la înmormântări și alte evenimente de familie și te spurcă împreună cu toate vecinele. Așa că trebuie să trăiesc în continuare cu teoriile conspirației și să accept că acestea fac parte din viața unor persoane, cu care am accidental prea multe gene comune în ADN. Slavă Sfântului Unfollow!

Problema cu unfollow e că dacă-l aplici, pierzi toate pozele penibile cu alte neamuri care nu au primit niciun avertisment înainte să primească o doză de umilire publică pe Facebook. Cum (încă) nicio rudă apropiată nu a postat o poză cu momentele în care hainele erau un moft, pe la trei ani, pot să mă bucur de toți verii umiliți public cu cele mai penibile fotografii din copilărie.

Desigur că nimeni nu te avertizează de așa ceva, până când mătușă-ta nu-ți postează în Timeline o poză în care te jucai cu puța în nisip, pentru că asta e cea mai bună reclamă când încerci să găsești un job stabil de adult. Sau poate vrei să agăți ceva pe net.

Serios, viața profesională era o chestie mult mai ușoară când patronii nu puteau să-ți găsească istoria rușinoasă și pozele penibile de pe Facebook. Iar rudele nu te ajută prea mult la construirea unei imagini de om responsabil și profesionist pe Google.

Dacă ești într-un moment prost al vieții tale, trebuie să știi că toate persoanele astea s-au mutat pe net și distribuie toată ziua videoclipuri și poze încurajatoare despre cum să obții fericirea și cum să ții departe gândurile negative. Sigur ai o rudă prea inspirată în viață de Freud sau de Gregorian Bivolaru și-ți explică pe Facebook cum să ajungi la iluminare, să scapi de anxietate, depresie și alte probleme psihice cu incantații la lună pe plaja de nudiști de la 2 Mai.

Dar dacă ai uitat sau nici n-ai trăit „frumusețea" și „magia" comunismului, o să aibă cei din familie grijă să știi că Ceaușescu era pâinea lui Dumneze. Cel mai probabil ai ratat anii „epocii de aur", judecând după vârsta celor care citesc VICE, dar măcar rudele tale ajunse pe Facebook nu ratează să te hărțuiască în fiecare zi cu toate „faptele bune" făcute de regimul comunist pe meleagurile astea. Știi, nu alea când regimul era prea ocupat cu Experimentul de la Pitești sau cu alte grozăvii petrecute în România.

Întotdeauna mă lovește nostalgia aia teribilă că am ratat epoca în care vecinii te înjunghiau pe la spate și te pârau la Securitate pentru că ai mâncat un pui întreg de Paște.

Dacă îți ocupi viața cu meme-uri și photoshop-uri ieftine doar ca să faci glume sezoniere și să obții nițică validare socială, atunci sunt aici să-ți spun că ești un novice prin comparație cu toate rudele găsite de subsemnata pe Facebook. Serios, oamenii ăștia au căutat probabil „saituri de fotoshopuri" pe Google și au reușit să întreacă orice publicitar, copywriter sau art director din România.

Dar e și bine, serios. Când am o zi nasoală, mă întorc pe paginile lor și mă simt mai bine cu ființa mea. Poate am eșuat eu la multe, dar măcar sunt conștientă de propria penibilitate și știu unde să mă opresc. E și asta ceva.

Unchiul sau bunicul de mai sus mi-a adus aminte de ce făceam toți când aveam 14 ani și încă trăiam în epoca Hi5 (pentru ăia prea mici ca să prindă Hi5, fenomenul e imposibil de explicat în mai puțin de 5.000 de semne). Din păcate nu am dat de nimeni care a încercat să-și pună fața peste zâmbetul unic al Monei Lisa.

Am început cu tehnologia, termin tot cu ea, că poate e mai accesibilă, dar nu înseamnă că toată lumea o înțelege. Oricum ne-am dat cu toții ca proștii acordul pe regulamentul Facebook, fără să citim măcar un paragraf.

Dar altceva mă preocupă. Mătușă-mea care a încercat să-și bage data de naștere și nu știu cum a reușit să rateze ziua, luna și anul, așa că s-a trezit cu vreo 46 de ani mai tânără. Nu că ar fi observat cineva, dar femeia a ținut să-și informeze prietenii virtuali că a greșit, asta e, viața-i grea cu tehnologia asta, dar ea e corectă și măcar ne ajută Domnul.

Bine, la mai multe rude pensionare recomandate drept prieteni am observat acest comportament al scuzelor inutile în singurele comentarii date la o postare proprie. Oricum nu și-a exprimat nimeni interesul pentru treaba aia, nu te-a luat nimeni la mișto, așa că de ce să te chinui să-ți ceri scuze de la prietenii inexistenți de pe Facebook.

Știu că te-ai gândit cum ne alienează rețelele sociale și ajungem cu toții să trăim într-o societate fragmentată sau într-un tribalism digital din cauza Facebook. Însă cred că sociologii care au ajuns la astfel de teorii nu ne-au luat în considerare toate rubedeniile pensionare, care-și încep ziua postând colaje dubioase și urează tuturor „prietenilor" o dimineață, un weekend sau un post frumos.

Serios, când ai o dimineață proastă, trebuie să știi că măcar cineva pe lumea asta îți dorește o zi plină de fericire, iubire și alte cuvinte similar penibile, doar că în realitate vrea să te vadă o singură dată pe an. Măcar putem să menținem o conexiune „specială" cu toate mătușile plictisite de viață la înmormântări și acum pe Facebook.

Aș putea să ajung la o concluzie filozofică despre cum ne strică rubedeniile experiența de pe Facebook, dar mai bine îți reamintesc partea bună. Tu poate ai cercul tău de cunoștințe, faceți lucruri care doar vouă vă plac, dar oamenii ăștia cu care ai spune că ai ceva în comun pe filieră de familie sunt cei care-ți arată cam cum e mare parte din populație. Nu-i poți ignora o viață prin cafenele de hipsteri sau baruri jegoase, că vin la alegeri și-ți arată că există și sunt destul de numeroși.