Culte religioase

Mi-am pierdut fratele în fața unei secte creștine extremiste

Documentarul de debut al regizoarei Zita Erffa spune povestea fratelui ei, care s-a alăturat unei secte.
Zita Erffa (stânga) și fratele ei Laszlo (dreapta). Fotografii de Eva Hoppe și Petruvski Film

László Erffa tocmai absolvise liceul când a hotărât să se alăture unui ordin catolic ultra-religios controversat, Legiunea lui Cristos. La câteva zile după decizia lui, tânărul de 19 ani a început educația în statul german Rhine-Westphalia de Nord. Familia lui a fost sfâșiată de durere – se temeau că n-o să-l mai vadă niciodată.

Legiunea lui Cristos a fost fondată de preotul mexican Marcial Maciel în 1941. Alți foști membri au asemănat ordinul cu o sectă și, timp de zeci de ani, acuzațiile că Maciel ar abuza sexual seminariștii au fost respinse de Vatican. Până la urmă, o investigație din 2006 a Vaticanului l-a găsit vinovat de abuzarea a zeci de băieți, unii cu vârsta de 12 ani. După moartea lui Maciel, în 2008, la doi ani după ce László se alăturase ordinului, o a doua investigație a descoperit că Maciel avea mai mulți copii cu cel puțin două femei.

Publicitate

Problemele legiunii nu s-au încheiat cu moartea fondatorului ei. Într-un raport ONU din 2014, gruparea a fost acuzată că înstrăinează intenționat tinerii seminariști de părinții lor și reduce comunicarea la doar câteva conversații pe an. În octombrie 2017, s-a descoperit că șeful de seminar al legiunii avea în secret doi copii.

Câțiva membri au renunțat la ordin ca reacție la scandaluri – dar László e încă membru. După zece ani în care a încercat să-l convinge să iasă din sectă, sora lui Zita a hotărât să facă un documentar despre viața lui László în legiune, ca să-i înțeleagă mai bine decizia de a rămâne. Filmul ei, The best thing you can do with your life, a rulat la festivalul de film din Berlin și a fost nominalizat pentru Cel mai bun documentar. Am vorbit cu zita despre documentar și despre cum e să-ți pierzi fratele din cauza unui cult religios.

VICE: Cum ai aflat prima oară despre decizia lui László de a intra în Legiunea lui Cristos?
Zita Erffa: M-a sunat și mi-a zis că deja era acolo de trei zile. Am urlat la el o jumătate de oră. Data viitoare când am vorbit cu László a fost când l-am văzut, un an mai târziu, prima oară când a avut voie să aibă vizitatori.

Cum a aflat de acest ordin?
Prin mătușa noastră, inițial. Legiunea organiza tabere de vară pentru adolescenți și, într-un an, ea ne-a întrebat dacă vrem să mergem. Verii noștri mergeau și ei, așa că am mers și eu cu fratele meu. N-a fost dubios – aveam doar o oră de educație religioasă pe zi și, în afară de asta, a fost distractiv. Mergeam prin pădure, alergam, înotam, a fost o vară mișto.

Publicitate

László Erffa

Deci au încercat să vă recruteze în timpul taberei de vară?
Da. Au un club pentru tineret numit ECYD, care e abreviația, în limba spaniolă, pentru Educație, Cultură și Sport. Activitatea fizică e ceea ce îi distinge pe legionari de alte secte – se mândresc cu faptul că sunt musculoși și în formă. Oamenii de la clubul pentru tineret încurajau pe toată lumea să se înscrie. Abia chestia aia mi s-a părut dubioasă. Atât de caraghioasă încât eram convinsă că niciunul dintre noi n-o să se înscrie. Dar m-am înșelat.

Multă vreme, n-am reușit să înțeleg de ce s-a înscris. M-am simțit trădată – credeam că amândoi văzusem clar cât de plini de rahat sunt oamenii din tabăra de vară. Dar uite că pe el l-au păcălit. Am urât ordinul pentru chestia asta.

Ce s-a întâmplat apoi?
A dispărut în următorii ani. Aveam voie să-l vizităm o dată pe an și să-l sunăm de trei ori. Toate scrisorile pe care i le trimiteam erau deschise și citite de ordin. După prima noastră vizită, la un an după înscrierea lui în ordin, mama a zis că ar fi preferat să nu fi venit pentru că i-a fost greu să vadă cât de mult se schimbase.

Membrii ai legiunii în timpul rugăciunii. Fotografie din arhiva Petruvski Films

De ce n-a părăsit László ordinul după ce s-a aflat că Maciel a abuzat atâția oameni?
Zvonurile despre abuzuri existau deja când fratele meu s-a alăturat ordinului. Mulți dintre liderii legiunii trebuie să fi știut ce le făcea Maciel băieților, dar legionarii se încurajează între ei să nu-și pârască superiorii.

Publicitate

Cum ți-a venit ideea să faci un film despre László?
Eram la școala de film în Mexic și trebuia să vin cu o idee de subiect pentru un documentar. M-am gândit că ar fi mai interesant să mă concentrez pe fratele meu și viața lui în cadrul grupului. A fost de acord s-o facă, așa că am filmat în Connecticut, unde locuiește acum, tot în cadrul ordinului.

De ce v-a lăsat ordinul să filmați?
Cred că erau conștienți că au o reputație proastă și au vrut să-și repare imaginea. Poate că mi-au văzut filmul ca pe un mod de a-și deschide porțile către lume ca să arate că nu se petrece nimic neobișnuit înăuntru.

Dar filmul tău arată totuși că viața în interiorul legiunii e destul de strictă și controlată.
Absolut. De exemplu, ordinul nu încurajează băieții să petreacă timp doi câte doi. Ideea e că seminariștii vor fi mai loiali dacă petrec timpul împreună, în grupuri mari. De asta îi vezi mereu împreună în pauze.

Te-a ajutat filmul să înțelegi de ce s-a înscris fratele tău în această sectă?
Nu, încă nu sunt total sigur de ce a făcut-o. Dar pentru prima oară în ani de zile, am reușit să vorbesc cu László ca lumea și el a profitat de ocazie ca să-și ceară iertare că a plecat așa de abrupt din viața noastră. M-am bucurat să-i cunosc și pe ceilalți preoți, care mi-au părut calzi și primitori. M-a ajutat treaba asta. Măcar am văzut că e fericit, ceea ce m-a consolat.