matriarhat

FYI.

This story is over 5 years old.

18+

De ce matriarhatul vine cu sex mai bun

A venit timpul să distrugi patriarhatul și să lași femeile să conducă lumea.

În rubrica asta, Sex in Our Strange World, istoricul de sex Kate Lister de la Universitatea Leeds Trinity exploră modurile prin care oamenii din jurul lumii abordează iubirea, sexul și căsnicia.

Conform mitologiei grecești, amazoanele erau o rasă de femei războinice care refuzau să trăiască cu bărbații. Ca să-și perpetueze specia, o dată pe an, amazoanele vizitau tribul vecin, pe gargarieni, ca să facă sex cu membrii bărbați.

Publicitate

Odată ce amazoanele primeau ce voiau, își abandonau partenerul ca pe o cârpă și se întorceau acasă - cu speranța că au rămas însărcinate. Nouă luni mai târziu, amazoanele păstrau copiii de sex feminin și pe cei de sex masculin îi duceau taților sau îi lăsau să moară pe un deal undeva. Brutal.

„Când femeile sunt la conducere, toată lumea duce o viață mai bună - și bineînțeles că sexul este mult mai bun.”

Pentru majoritatea dintre noi, sintagma „societate matriarhală” invocă imagini înrudite cu furtul mitologic de spermă, lupta cu lancea, o lume a amazoanelor care snopeau în bătaie bărbații. Antropologii susțin cu tărie că matriarhatul nu este opusul patriarhatului. Nu înseamnă o lume în care femeile sunt deasupra bărbaților.

1551896579657-Sex-Matriarchy-Female-xx-1-of-1

Conform mitologiei grecești, amazoanele erau un trib de femei care vânau și purtau războaie. Foto via Alamy

Cu alte cuvinte, o societate matriarhală este una în care femeile nu sunt dezavantajate pentru erudiția lor, unde puterea este împărțită între genuri și mamele sunt puse în centrul culturii. Fie că o crezi sau nu, încă mai sunt câteva societăți matriarhale în lume și-n prezent.

Heide Gottner-Abendroth este autoritatea de bază pe subiectul societăților matriarhale. Ea a fondat Academia Internațională pentru Studii Moderne Matriarhale și Spiritualitate Matriarhală în 1986. Ea definește societatea matriarhală ca operând pe patru niveluri: economic, social, politic și cultural.

Din punct de vedere economic, societățile matriarhale nu-și pasează avuțiile pe linii patriliniare. Mai degrabă le împart egal și matriarhul unui grup este responsabil de distribuirea resurselor în clan. Din punct de vedere social, aceste grupuri pun maternitatea în centru - chiar și bărbații îmbrățișează conceptul de mamă. Copiii sunt crescuți colectiv în grupuri matriarhale, cu toți cei implicați în rolul de mamă.

Publicitate
1551894638843-Sex-Matriarchy-Female-x-1-of-1

Societate matriliniară, Meghalaya din Shilong, India. Foto via Getty

Femeile nu sunt excluse din politică în societățile matriarhale, în schimb bărbații, împreună cu ele, iau decizii colective pentru grup. Cultural vorbind, aceste grupuri venerează zeități feminine și cred că natura este de gen Feminin.

Dar cu sexul cum e? Ei bine, mă bucur că ai întrebat. În societățile patriarhale, avuțiile au fost transmise istoric pe linie paternală. Ca să se asigure că puterea și bogățiile sunt transmise direct de la tată la fiu, sexualitatea și sistemele reproductive ale femeilor sunt rigid controlate ca să asigure procrearea, iar sexualitatea feminină este privită ca un lucru rău.

Într-o societate matriarhală, nu există linii paternale, iar cum copiii sunt crescuți colectiv, nu contează cine este tatăl biologic. După cum îți poți imagina, sexul și atitudinile la adresa femeilor care se bucură de el sunt foarte diferite de ale noastre.

1551893417207-Sex-Matriarchy-Female-2-of-5

Tribul Mosuo din China, care este cunoscut sub numele de „Regatul Femeilor”. Foto via Alamy

Tribul Mosuo trăiește în provinciile Yunnan și Sichuan din sud-vestul Chinei, adesea numit ultima societate matriliniară a Chinei. Deși numărul lor este în scădere, arhivele Mosuo datează cel puțin din anul 750 înainte de Hristos, când cronicarii chinezi și-au numit patria ca fiind „nu kuo” sau „tărâm al femeilor”.

Femeile Mosuo nu se căsătoresc, au câți parteneri doresc și nu au cuvinte pentru „soț” sau „tată”. Iubiții nu locuiesc împreună, dar femeile invită bărbații să le viziteze dormitoarele noapte. Acest aranjament poartă numele de „căsătorie plimbătoare” și ce se întâmplă în cadrul ei nu e treaba nimănui, ci doar a cuplului implicat. Căsniciile plimbătoare pot fi de lungă durată sau ar putea dura doar o singură noapte, dar nimeni nu se așteaptă să aibă un singur astfel de aranjament pentru tot restul vieții.

Publicitate

Despărțirea este la fel de facilă - fie femeile refuză să mai primească iubitul fie el nu le mai vizitează. Un ritual semnificativ de inițiere este cel în care o mamă oferă fiicei sale cheia propriului dormitor, ca să poată începe să primească iubiți în el - care cu siguranță e mult mai tare decât să ți se ofere o copie a Usborne Fact of Life și să ți se spună să pui un prezervativ peste un castravete.

1551893393664-Sex-Matriarchy-Female-1-of-5

Comunitatea Khasi din India. Foto via Wikimedia Commons

Khasi locuiesc în nord-estul Indiei și au în jur de un milion de membri. „Kha-si” înseamnă „născut dintr-o mamă” și practică matriarhatul de mii de ani. Proprietățile clanului sunt transmise din mamă în fiică, copiii iau numele mamei, iar un bărbat însurat va locui fie cu soția lui în casa mamei ei fie o va vizita doar noaptea ca să facă sex cu ea. Divorțul este foarte simplu și ambele tabere doar spun pur și simplu că nu mai vor să fie împreună. Femeile Khasi ajung astfel să aibă mai mulți soți de-a lungul vieții.

1551893374415-Sex-Matriarchy-Female-4-of-5

Femeile din orașul Noiva do Cardeiro. Foto via Noiva do Cordeiro

Deși multe societăți matriarhale sunt antice, există și unele exemple mai recente. În sud-estul Braziliei, de exemplu, micul oraș Noiva do Cordeiro găzduiește aproximativ trei sute de oameni, iar femeile conduc totul. Orașul a fost fondat în 1891, când întemeietoarea lui, Maria Senhornha de Lima, a fost exilată din casa ei și din biserică pentru că și-a părăsit soțul ca să fie cu amantul. Stigmatizată ca fiind o curvă și o adulteră, Maria a fondat comunitatea de femei cu lucrătoarele sexuale locale, care au fost la rândul lor batjocorite de biserică. Astăzi, femeile continuă să trăiască ca o comună și să vândă legume și unelte, în loc să facă muncă sexuală. Deși unele femei sunt căsătorite, soții lor lucrează în afara orașului.

Publicitate
1551893348212-Sex-Matriarchy-Female-5-of-5

Rezidenții Satului Alapine. Foto via Satul Alapine

Satul Alapine din Alabama este o societate formată în întregime de femei, fondată în 1997 ca o comună de lesbiene. Alapine a fost una dintre comunitățile de lesbiene care au luat naștere în 1970, când un grup de femei revoluționare au fondat o tabără pe plaja din St. Augustine, Florida. Astăzi, Satul Alapine se întinde pe aproximativ 108 de acri și găzduiește 17 femei.

Rezidenții fac agricultură ziua și activități comunale regulate noaptea, precum lecturări de poezii și „cercuri la lună plină”. Dacă ești interesată, Satul Alapine caută mereu recruți - atâta timp cât nu ai cromozomul Y, bineînțeles.

Beyonce a cântat cândva că femeile „conduc lumea”, și deși nu este încă așa, aceste societăți matriarhale îți arată că femeile pot să conducă lumea în diverse locuri. Este posibil să construiești comunități în jurul valorilor maternale, bazate pe nevoi, în locul puterii și dominației. Mai mult, când femeile sunt la conducere, toată lumea are o viață mai bună - și bineînțeles sexul este mult mai mișto.

Doctorița Kate Lister este istoric de sex, autor și lector la Universitatea Leeds Trinity. Are și blogul Whores of Yore.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.