Festivalul ăsta îți aduce aminte c-a venit primăvară cu violență, noroi și alcool

Acest articol a fost preluat de pe VICE UK

Unul dintre primele lucruri pe care le-am învățat despre festivalul Pailhasses este că străinii nu prea sunt bineveniți. Locuitorii din satul Cournonterral din sudul Franței ar prefera ca oamenii să nu ajungă din întâmplare la festivalul lor anual și să se accidenteze – așa că de la 15 la 17, miercuri în săptămâna mare, satul e închis și nu se poate intra în el. Orice vizitator curios care reușește să se afle pe acolo își va da seama repede că acest carnaval chiar e conceput pentru implicarea totală a localnicilor, nu prea e genul de sport pentru spectatori. Prin urmare, dacă vrei să poți observa îndeaproape haosul care va urma, va trebui să participi, dar pe riscul tău.

Conform folclorului local, festivalul este întemeiat în cinstea unei lupte care a izbucnit în 1346 între Pailhasses – primii locuitori ai satului Cournonterral – și orășelul vecin Aumela, de la niște lemn de stejar verde care fusese furat. Când disputa a fost în cele din urmă rezolvată, toată lumea a sărbătorit pacea prin niște beții demențiale, cu butoaie de vin care au fost desfăcute în așa fel încât lumea să se poată rostogoli prin ele.

Concret, specificul festivalului implică împărțirea satului în două echipe, Pailhasses și Albii (cei din Aumela). De acolo, scopul în linii mari al jocului este ca echipa Pailhasses să apare onoarea Cournonterral alergând după Albi și murdărindu-i cât mai mult posibil cu orice le vine la mână – vinul roșu fiind arma principală, dar și zdrențele murdare.

Mulți rezidenți cu care am stat de vorbă au spus că văd festivalul ca pe o expresie liberă a ideilor de haos, distrugere și libertate sexuală. Sunt foarte protectivi cu felul în care festivalul este prezentat, mai ales de când un post de televiziune a trimis un elicopter să staționeze deasupra satului și să le filmeze activitățile fără să știe sau să le dea voie nimeni.

Din fericire, au fost de acord să fiu musafirul lor pentru o zi. În dimineața festivalului am mers la micul dejun cu niște localnici, cu felul tradițional pentru mic dejun constând din burtă cu vin roșu. Prin tot satul, magazinele și casele private erau protejate cu straturi de izopren, iar străzile goale din orele rămase până la start – combinate cu vântul care șuiera – chiar reușeau să adauge la vibe-ul apocaliptic pe care satul încerca să-l construiască.

Butoaie pline cu vin și cu mâzga care rămâne pe fundul butoaielor după fermentare erau împrăștiate prin tot satul. „E un an bun pentru că vinul e gros”, mi-au spus mulți oameni. După micul dejun, era timpul ca sătenii să se costumeze. Asta înseamnă, în principal, să își pună saci plini cu paie peste cămăși, pălării de tip joben umplute cu pene de gâscă și niște piei de bursuc pe față. Outfit-ul e completat de câte o cârpă sau un mop de cărat după ei, cu care să îi facă pe Albi murdari.

Când a venit momentul să înceapă, localnicii au mărșăluit pe străzi, ajungând în cele din urmă în mica piață din fața primăriei. Odată ce procesiunea a ajuns toată în piață, toată lumea a format un cerc mare. Când și-au dat drumul la mâini, jocul a pornit – Albii au luat-o la fugă în timp ce Pailhasses au pornit după ei să-i vâneze.

Eu am fugit și m-am întors după două ore să capturez carnagiul la care se ajunsese. Problema cu planul meu a fost că a fi curat la un moment atât de avansat în ritual este considerat o insultă puternică pentru locali, așa că eu am devenit ținta principală. Câțiva rezidenți aplecați peste ferestre au încercat să-mi indice o stradă pe care credeau că voi fi în siguranță, dar înainte să mă dezmeticesc și să-mi dau seama ce se întâmplă un grup de Pailhasses deja fugeau după mine. Din fericire pentru mine, erau toți destul de obosiți după câteva ore de alergat, așa că am putut să scap.

Înapoi în piață, care era mânjită peste tot cu vinul roșu care acoperea și restul satului, oamenii începuseră să-și scoată costumele – deși unii erau atât de terminați încât abia dacă puteau să stea în picioare, darămite să se dezbrace.

Mai târziu seara, tot satul s-a mobilizat să spele tot cu furtunuri cu apă. În acest moment am aflat și că zvonurile referitoare la bucăți de animale fiind folosite drept zdrențe sau aruncate prin butoaiele de vin erau adevărate. Moartea face parte din ritual, mi s-a spus – iar prezența ei e reprezentată de o selecție de capete de animale: porci mistreți, capre, oi și iepuri.

Dacă asta nu e suficient, festivalul se încheie cu execuții ritualice. „Călăii” care ocupă de execuții dau foc la oameni de paie care reprezintă atât Pailhasses cât și Albi. Ambele tabere sunt vinovate, se pare – egali în fața morții și în fața absurdului existenței comune.

Vezi mai jos mai multe fotografii de la festival.