Schimbarile climatice sunt o amenințare atât de reală, încât tot nu știm ce să facem

The Uninhabitable Earth: Life After Warming este o carte brutală și înfricoșătoare. Autorul David Wallace-Wells descrie în detalii de coșmar iadul care va cuprinde Pământul dacă nu scădem radical emisiile de gaze cu efect de seră în următorul deceniu. Surprinde temerile multor oameni din viața de zi cu zi, pe care încearcă din răsputeri să le ignore sau să le nege.

Dacă umanitatea eșuează să rezolve problema schimbărilor climatice? Dacă viitorul în care ne închidem va fi mai monstruos, mai mortal, mai destabilizat și inechitabil decât lumea în care trăim azi?

Wallace-Wells a încercat să găsească un răspuns la aceste întrebări într-un eseu din 2017 pentru revista New York, care s-a numit tot The Uninhabitable Earth și a ajuns să fie unul dintre cele mai citite articole din istoria revistei. În versiunea extinsă a articolului, din carte, folosește interviuri cu mai mulți oameni de știință specializați pe probleme climatice, pe lângă sute de articole științifice, ca să descrie un viitor lovit de orori climatice: incendii naturale, uragane, secetă, foamete, decese din cauza căldurii, epidemii, poluarea aerului, extincție și inundații. Wallace-Wells ia în considerare ce ar reprezenta toate astea pentru instituțiile noastre sociale, economice și politice, abilitatea noastră de a empatiza cu suferința altora, miturile pe care ni le spunem despre viitor și credința pe care o avem în capitalismul neoliberal. Sunt niște lucruri extrem de apăsătoare. Dar, după ce am terminat de citit cele 320 de pagini ale cărții, am început să mă simt ciudat de calm. Există un confort ciudat atunci când cineva îți transformă starea vag generalizată de anxietate pe care o ai despre viitor, în imagini concrete, viscerale.

Am vorbit de curând cu Wallace-Wells la telefon ca să aflu cum l-a afectat psihologic faptul că a scris The Uninhabitable Earth și ce crede că ar trebui să facă societatea cu toate dovezile apocaliptice pe care le-a sumarizat.

VICE: După ce am citit cartea, când ieșeam din casă aveam parte de o disonanță cognitivă ciudată. Toată lumea își vedea de viață și eu mă gândeam: Dar lumea se sfârșește! Ce ai simțit după ce te-ai scufundat atât de adânc în toate dovezile astea științifice și apoi ai fost forțat să continui să-ți trăiești viața normală?
David Wallace-Wells: Fiindcă sunt relativ un începător în scrierile și studiul despre climă, încă mai am multe dintre prejudecățile cognitive și reflexele psihologice pe care le au majoritatea oamenilor care nu sunt atât de implicați în asta. Așa că încă mă uit la meciuri de baschet, merg la sală, îmi petrec timpul cu bebelușul și nu e ca și cum creierul meu este preocupat numai de schimbările climatice. Trăiesc ca toți ceilalți, parțial negând asta. Un lucru care m-a făcut să realizez spre ce ne îndreptăm a fost cât de important este să apelezi la știință și să o iei în serios.

Vom fi neputincioși de orbi în legătură cu criza în care pășim dacă nu ne forțăm să luăm în considerare știința. Cred că e corect să zic că dovezile sunt terifiante. Așteptările noastre sunt ancorate cumva fals prin experiența pe care o avem în climatul din prezent. Și știm că asta nu va continua. Aș spune că e garantat că nu va continua.

Cred că vom găsi o modalitate de supraviețuire. Cred că civilizația va îndura. Nu sunt genul care să se gândească că se va prăbuși din cauza acestor forțe, dar cred că va fi o transformare radicală, mai ales când te uiți în viitor din prezent.

Vara trecută am fost în British Columbia și am avut parte de incendii naturale. Eram la o nuntă și abia puteam să văd peste drum de unde eram. Practic stăteam în tot fumul ăla. Oamenii tușeau și nimeni nu conștientiza că astea sunt schimbări climatice. Deja simțeam că așteptările oamenilor legate de ce este normal s-au schimbat.
Sunt în California acum și fac reportaje despre incendiile naturale și descopăr același lucru. Am venit aici motivat de coșmarul incendiilor de anul trecut și credeam că atunci când voi cunoaște localnicii, și voi vorbi cu ei, vor simți că au intrat într-un nou iad care le va afecta viețile. Oamenii chiar păreau îngrijorați. Sunt conștienți că ultimii ani au fost mai negativi ca niciodată și că vor continua la fel. Dar par și dubios de optimiști. Ideea unui incendiu natural mă sperie. Mi-e greu să mă gândesc la asta ca fiind o chestie a vremii. O văd mai degrabă ca pe un dezastru biblic.

Am vorbit cu o femeie care a trecut prin nouă incendii de-a lungul vieții în Malibu și pur și simplu nu înțeleg cum poate face asta. Și cu toate astea o face și nu este nebună. Nu este o persoană apocaliptică. Cred că, în general, asta este o provocare reală de care avem cu toții parte când ne confruntăm cu problema asta. Efectele vin mult mai rapid decât ni s-a spus că se va întâmpla acum un deceniu. Dar pe parcursul unui an sau doi, deși extrem de rapid din orice perspectivă climatică, psihicul uman se va adapta.

Mă întreb dacă va fi mai greu să ignorăm suferințele economice odată cu înaintarea în acest viitor. Așa cum arată cartea ta, unul dintre miturile pe care le folosim ca să justificăm inegalitatea este cel al unei creșteri nesfârșite. Dar problemele climatice ar putea să ne răpească o mare parte din acea creștere. Cum crezi că s-ar desfășura asta?
Cred că este un fel de întrebare deschisă. Eu personal nu am încredere să spun că vom merge într-o direcție sau în alta. Mă simt mai confortabil să zic că toată lumea va fi transformată de aceste forțe, inclusiv politica și geopolitica se vor orienta în jurul forțelor din spatele schimbărilor climatice, într-un mod care, în trecut, ar fi fost orientat în jurul principiului drepturilor omului sau al creșterii economice.

Cea mai bună cercetare sugerează că dacă o ținem în același stil, până la finalul secolului, produsul intern brut global ar putea fi cu cel puțin 20-30 la sută la mic decât ar fi fost fără schimbările climatice. Treizeci la sută ar însemna un impact de două ori mai puternic ca Marea Criză Economică, doar că ar fi permanentă. Deci gândește-te la cât de transformați am fost de acea criză - politica, relația noastră cu capitalismul, cultura. Apoi proiectează asta la nivel global și fă-o permanentă. Asta începe să-ți ofere o mică perspectivă despre impactul pe care-l au efectele astea.

Am devenit foarte interesați recent de Green New Deal. Schimbările climatice devin o problemă politică majoră din nou, sau cel puțin una despre care se vorbește mai mult. Ce părere ai despre asta?
Probabil că este un semn despre cât de rapid se mișcă lucrurile. Faptul că politicile pe mediu s-au schimbat atât de radical în SUA în atât de scurt timp, este chiar remarcabil.

Green New Deal este mai degrabă un raport decât o parte din legislație. Dacă l-am decreta, ar fi doar începutul programului. Sunt multe întrebări despre cum mai exact implementăm legi ca să atingem scopurile dorite. Dar mă bucură că este o bucată de legislație din SUA, care e deschisă față de știință. Citează detaliat recomandările ONU și apoi încearcă să găsească politici care ar putea împlini ce ni se cere, în loc să ne definim scopurile prin prisma a ce putem vedea ca fiind posibil din punct de vedere politic.

Este o modalitate radicală, dar și mai sănătoasă de a aborda problema. Pentru că trebuie să înjumătățim emisiile globale de carbon până în 2030, ca să evităm nivelul catastrofic de încălzire climatică cu 2 grade, pe care națiunile insulare ale lumii o numesc „genocid”. Știi, 11 sau 12 ani nu reprezintă o perioadă lungă de timp. Deci cred că politicile se mișcă destul de rapid, mai repede decât aș fi ghicit sau sperat cu câțiva ani în urmă. Dar viteza științei politice este una, cea a nevoii de acțiune e alta.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.