Cum e traficul din București, de la A la Z

Bucureștiul va fi pentru șase luni un fel de miez al gogoașei europene, după ce România a preluat președinția Uniunii Europene. În 2019 o să vină la noi o grămadă de oficiali europeni, iar primul lucru pe care-l vor spune după ce vor coborî din avion va fi următorul: „Doamne, ce trafic infect au ăștia!”.

Crede-mă, viața ta pe străzile Capitalei chiar va fi o problemă. Gândește-te că în București vor fi mai bine de o sută de evenimente și reuniuni. Pentru că joacă totuși în deplasare, europenii vor beneficia, în majoritatea cazurilor, de avantajul girofarului. Ceea ce înseamnă că dacă ești șofer vei avea viața și mai nasoală decât până acum.

Va fi greu în 2019 și, cu sau fără străini în București, din ce în ce mai greu pe măsură ce trec anii, atâta vreme cât niciun primar nu va lua taurul de coarne să facă ceva cu adevărat măreț: o autostradă suspendată, de exemplu.

În fine, m-am gândit că nu ar strica să-ți fac o trecere în revistă, de la A la Z, a tuturor lucrurilor nasoale cu care te vei întâlni în traficul din București în 2019.

Aglomerația din București vine din perioada târzie comunistă. În așa-numită Epocă de Aur a conducătorului Ceaușescu au fost documentate primele cazuri de aglomerație cauzată de trafic, în acest reportaj inedit din anii ’70:

Între timp, aglomerația de pe străzile Capitalei a căpătat proporții legendare și a devenit ceva aproape organic. Acum ea pare a fi un organism viu, care a căpătat propria conștiință. Traficul este, practic, Skynet-ul bucureștenilor, iar capitala României a ajuns pe primul loc în lume, la această disciplină.

De ce se întâmplă asta?

„Transportul în București nu a fost niciodată o prioritate. Niciodată. Deși e una din cele mai mari probleme, iar Bucureștiul e una din cele mai dense capitale din Europa”, spune Ionuț Ciurea.

În urmă cu doi ani și jumătate, Firea promitea „revoluție în trafic”, al cărei prime efecte pozitive ar fi urmat să se vadă încă din 2017. Acum suntem în 2019. Mai poți aștepta. Oricum asta faci de când ieși cu mașina din casă.

În toată lumea civilizată, oamenii merg cu bicicleta, atât la serviciu, cât și la distracție. În București nu prea poți să faci asta. Bine, Primăria are în plan să construiască 240 de kilometri de piste în tot orașul, dar deocamdată e doar un plan. În rest, jale. Bicicliștii sunt obligați să se strecoare printre mașini, să înghită noxe și să-și riște viața zilnic. În Capitală, un biciclist sau motociclist ajunge la spital în fiecare zi. Nu e doar vina administrației, să fim sinceri, ci și a ghiolbanilor din traficul bucureștean care se poartă de parcă nu ar fi văzut bicicliști în viața lor. Deci, dacă ai bicicletă în București, ai grijă, nu vreau să vin să te vizitez la spital.

Un alt subiect drag bucureștenilor: Centura Capitalei – un soi de Fata Morgana a traficului. Apropo de aglomerația pomenită mai sus, o centură făcută cu cap și coadă ar rezolva o bună parte din trafic, în condițiile în care, după cum spunea Ionuț Ciurea, de la Asociația Pro Infrastructura, ca să traversezi Bucureștiul de la un capăt la altul ești obligat să o tai musai prin centru. După ce s-a certat Dragnea cu Firea, am aflat că promisiunea legată de dezvoltarea șoselei de centură vine de la Dragnea.

Ia, așadar, o pauză de la înjurat Firea și comută-ți nervii pe setarea „Dragnea”. Succes. Momentan, doar 20 din cei 72 de kilometri ai centurii sunt „reabilitați”, în schimb, avem promisiuni și proiecte o grămadă: cele mai optimiste vorbesc despre terminarea sectorului A1-DN7 în vara asta. Doamne ajută, că tot avem „C” de la „Catedrală”!

Locuitorii din acest cartier greu încercat al Capitalei așteaptă metroul așa cum, odinioară, bunicii noștri așteptau parașutiștii americani. Știm cum s-a terminat povestea pentru bunicii noștri. Încă nu știm dacă bucureștenii din această zonă năpăstuită vor avea, măcar ei, parte de un happy-end și nu vor fi nevoiți să depene povești nepoților, despre incredibilele fapte petrecute în ținuturile îndepărtate ale Bucureștiului, unde există mașinării infernale care străbat măruntaiele pământului.

„Noi nu putem să facem pasaje, ce să mai vorbim de metrou”, spune Ionuț Ciurea. „S-au apucat de el în decembrie 2011. S-au făcut deja șapte ani și s-ar putea să-l prindă și pe al optulea.” Opt ani. Fix cât a durat proiectul Apollo, de la inițierea sa, până la punerea unui om pe Lună.

Acum, cele mai optimiste estimări ne spun că linia va fi inaugurată, în cel mai fericit caz, în decembrie 2019. Locuitorii din Drumul Taberei pot spera că vor pleca acasă cu metroul de Revelion!

Poliția așa lucrează: pe bază de „echipaje”. Ia la întâmplare orice comunicat al instituției: cum e un scandal, ceva, hop! apare un echipaj. E un cuvânt peste care o să dai cam rar, cel puțin în prima jumătate a anului, din cauza buclucului cu președinția UE. Mai multe coloane oficiale înseamnă mai multe „echipaje” de poliție care să le însoțească și, automat, mai puține echipaje care să-și facă treaba în intersecțiile alea babane. Mai puțină poliție pe stradă înseamnă ceva mai mult haos.

Aici nici nu era greu de ghicit. Vestea proastă pentru bucureșteni e că Firea va fi primar al Capitalei până în 2020. Asta dacă nu ajunge anul ăsta președintele României, că cică e decisă să candideze. Nici nu știi dacă să plângi pentru România sau să te bucuri pentru bucureștenii care ar scapa de un primar așa bun.

Gabriela Firea este contaminată de acea boală misterioasă care lovește crunt printre politicienii români: lipsa acută de perfect simplu. Oamenii ăștia pur și simplu sunt incapabili să spună „am făcut”, „am dres”, „am rezolvat”, „am terminat”. Nu. Ei trăiesc într-un viitor perpetuu. De-aia și vorbesc în păsăreasca aia a lor ciudată cu expresii de genul „vom face”, „vom rezolva”, vom termina”.

Uneori, cele mai bune soluții sunt stupid de simple. Punerea, de pildă, a unui gard, de-a lungul liniei de tramvai, împiedică dezvoltarea instinctelor de neamprostie a șoferilor mai nevricoși din trafic, sporește viteza de deplasare a tramvaiului și, implicit, reduce arbitrariul în materie de așteptare în stație E.

S-au pus deja garduri pe o parte a liniei 21, experiment continuat cu liniile 32, 1 și 10. Sigur, o idee bună are toate șansele să fie aplicată prost, mai ales dacă ești în București: e de ajuns să intre vreun șmecher de la Primărie pe linia de tramvai, ori un șmecher, pur și simplu, pentru a bloca tot bulevardul.

Până una alta, în Capitală, Gardul se dovedește, momentan, cea mai bună variantă de forță împotriva șoferilor pentru care linia continuă e un joc al minții și care confundă „carosabilul” cu „trotuarul”. Pentru că Gardul e sfânt și când îl instalezi de-a lungul trotuarului, pentru a proteja pietonii de șoferi.

Agenda de înjurături a șoferilor blocați în trafic e atât de diversificată încât chiar nu am cum să le cuprind pe toate într-un articol. Din păcate, în continuare cele mai multe înjurături sunt cele transmise de șoferii între ei, deși sincer, vinovații pentru faptul că fac două ore, pe un drum care în mod normal ar trebui să dureze 30 de minute, sunt în sediile unor instituții cum ar fi Primăria sau Guvernul.

„Lumea, când se gândește la infrastructură rutieră, se gândește la mașini”, spune Ionuț Ciurea, de la Pro Infrastructura. „Dar mașini nu sunt doar mașinile astea mici. Mașinile – ca termen general - includ taxiurile, autobuzele, troleibuzele. Chiar și tramvaiul, care deși e un caz special, e tot rutier, că tot pe stradă merge și el”.

Iar infrastructura e așa cum o știi, parte din această Triadă a Rușinii: Trafic-Aglomerație-Infrastructură.

„Primăria are buget de un miliard de euro – avem bani, dar infrastructura de transport nu a fost niciodată o prioritate.”

Acesta e și motivul pentru care mergi în aceleași tramvaie, troleibuze și autobuze jerpelite. Fără a mai pune la socoteală gropile. Dacă infrastructura Capitalei ar fi cotată la pariuri, îți dau un pont: pariază că și în 2019 va fi la fel.

Nu trebuie să caut „studii” ori „rapoarte” pentru a spune răspicat și sigur, ceea ce se vede cu ochiul liber, în orice anotimp: Bucureștiul e înecat în jeg. Sfânta Treime a jegului e compusă din praful de pe timpul verii, noroiul de după ploaie, zoaia de după ninsoare. Când ieși pe stradă, obișnuiește-te cu gândul că te vei murdări.

Acum câteva săptămâni, unii dintre noi s-au teleportat în plin Război Rece de pe vremea părinților noștri, când avariile în serie de la RADET ne-au băgat frigul în oase. Cei de la USR au arătat că doar 2,6 milioane de lei au fost acordați RADET pentru investiții, în vreme ce pentru festivaluri și concerte Primăria a acordat 79 de milioane. Pe scurt: kitsch, da, căldură ba. Și suntem abia la începutul lui 2019. Ce o să pregătească Primăria de Paște? Alți Iepurași Gigantici Aurii?

Premiul I cu coroniță se acordă singurului proiect de transport care, de bine de rău, chiar funcționează în acest oraș: un amărât de tramvai care merge pe o line îngrădită și căruia i se spune „metrou ușor”. Suntem în 2018, iar această uriașă realizare inginerească a omenirii încă mai e pomenită la capitolul faptelor bune care se petrec în București și în alte zile în afara Crăciunului. Trecem, momentan, peste poveștile horror care circulă aproape zilnic cu acest tramvai. Strict ca proiect de infrastructură, avem ceva care se deplasează de la punctul A la punctul B, transportă oameni și vine la timp. Occident curat.

În timp ce noi râdem de proștii de americani cum stau ei blocați pe ditamai autostrada cu patru benzi pe un sens, noi stăm împietriți, în cel mai fericit caz, pe un bulevard cu două sensuri (în care primul e oricum blocat de mașini parcate aiurea). Infrastructura Bucureștiului nu a fost nicicând o prioritate, așa că ia-ți adio, și pe 2019, la sistem de management inteligent.

„Nu avem așa ceva. Există o mini-infrastructură a acestui sistem de management, dar la modul real, el nu a funcționat niciodată. Plus că trebuie extins”, spune Ciurea.

„Era vorba, la un moment dat, de semafoarele inteligente de pe Magheru. Nici alea nu mai sunt. Ele erau gândite să fluidizeze pe o anumită direcție. Dar acum ele trebuie gândite integrat.”

Mașini multe care stau mult în trafic înseamnă noxe. Poluare. Pe zi ce trece, aerul din București devine tot mai irespirabil. La propriu. E de ajuns să te uiți pe harta asta interactivă și să știi suficientă engleză cât să înțelegi ce semnifică „Stay home”.

Cele patru sute de autobuze Otokar pe care le-a luat Primăria par să fie piatra de temelie a acestei administrații. Contract cu cântec, autobuze de culoare turcoaz care, dacă nu sunt proiectate prost încă din fabrică, atunci se strică.

E de așteptat ca în lunile următoare să vedem mai multe astfel de mașinării turcești pe străzi. Ca să nu fiu cârcotaș până la capăt, vestea bună ar fi că, de bine de rău, variantele lungi, cu burduf sunt ce trebuie pentru cursele expres de la și înspre Otopeni, mult mai încăpătoare decât vechile autobuze. Iar aici mă opresc cu laudele. Pentru că nu mai am.

E un cuvânt foarte des folosit în comunicatele și declarațiile publice ale Gabrielei Firea. Cum sare cineva să o tragă de coadă că nu face nimic, îți va răspunde doct despre toate proiectele de penetrare și străpungeri (alt cuvânt pe placul administrației): „penetrația” de tip Splai-Ciurel, sau străpungerea de tip Nicolae Grigorescu (asta ca să numim doar câteva). Momentan, doar se penetrează și se străpunge, niciun proiect major nu a ajuns la finalizare.

Litera „Q” e una specială. Puține cuvinte – spre deloc – încep cu ea în limba română. Aș fi putut zice „Quesadilla”, dar, oricât de multă ai mânca, nu rezolvă problemele de trafic și transport din București. Dar dacă ai un Audi Q7, problemele tale sunt ca și rezolvate. Iar dacă ești norocosul posesor al unui un Q7 alb, atunci chiar nu mai ai nicio problemă: nu trebuie să mai semnalizezi, te poți băga pe contrasens. Că așa fac oamenii cu Q7 din București.

Una dintre cele mai mizerabile intersecții din București e cea de la Răzoare. Dacă te nimerești la o oră de vârf în intersecția de la Răzoare trebuie să lași orice speranță la intrare. Nu mai ai niciun control asupra mașinii tale, treci de intersecție fix când o vrea Dumnezeu. Și cel mai grav e când se strică semafoarele de aici. Sau dacă sunt sabotate de forțe necunoscute care vor să-i facă rău primăriței Gabriela Firea după o să vezi la litera următoare.

Nu știu dacă ești la curent, dar Bucureștiul are un sistem de semafoare inteligente care ne costă o sută de mii de euro pe lună. Teoretic, asta înseamnă că există un centru de comandă, cu camere video, de unde interesecțiile sunt monitorizate de niște funcționari. Din păcate, sistemul ăsta nu prea funcționează. Colac peste pupăză, Primăria ne-a anunțat recent că niște oameni răi au dereglat intenționat câteva semafoare din București, ca să-și bată joc, habar n-am de cine, de șoferi, de administrație, de Firea etc. Eu zic să fii cu ochii în patru că treaba asta se poate repeta oricând. Bucureștiul e ca o junglă, tot timpul e cineva care pândește după un copac să-ți facă rău.

Nu scăpăm nici în 2019. Șantierele și praful răscolit de ele țin, probabil, de vreun blestem al lui Ceaușescu. În privința decongestionării traficului veștile sunt, dacă nu proaste, cel puțin difuze.

„Sunt pasaje care trenează de ani de zile: ăla de la Virtuții-Ciurel, ăla de la Nicolae Grigorescu. Cele de la piața Sudului sau Băneasa au durat ani și ani de zile”, spune Ionuț Ciurea, de la Pro Infrastructura. Înarmează-te cu răbdare și nervi pentru lucrările de supralărgire de la Fabrica de Glucoză, pasajul Domnești. Apoi, vom avea dopurile obișnuite care se vor forma pe Centură, „unde nu se va rezolva situația prea curând, în Berceni, Oltenița, zona dintre A2 și DN2”, după cum spune Ionuț Ciurea.

„De asemenea, la podul Chitila, tot pe Centură, iar anul ăsta va începe, probabil, șantierul și de la Mogoșoaia.”

„Transportul în comun trebuie foarte bine gândit din punct de vedere al materialului rulant. Pentru că nu poți să spui: bă, îmi las mașina acasă și mergi cu tramvaiul ori autobuzul. Dar n-ai aer condiționat. Fac de acasă la stație două minute și apoi stau cinci minute, ori zece, până vine autobuzul. Sau 15 minute. Sau, vine autobuzul la cinci minute, dar nu mă pot urca”, spune Ionuț Ciurea.

„Pentru ca lumea să-și lase acasă mașina, trebuie să-i oferi condiții civilizate de transport și să te poți baza că vine la timp, că nu stă în intersecții. Dacă stai cu autobuzul, bară la bară, ce mi-e că stai în autobuz, ce mi-e că stai în mașină?”, se mai întreabă Ionuț Ciurea.

„Uite, Pipera, s-a dezvoltat în draci. Dar sunt două linii de tramvai super-obosite – 16 și 36 - vai mama lor, iar linia e și ea vai de ea. Alea nu sunt nici bine conectate și nu ai nici rețea de feeder-e, de autobuze care să suplinească, la orele de vârf.”

Traficul - ăla așa cum e - ar fi mult mai lejer în lipsa țopârlanilor și a grosolanilor de la volan care populează intersecțiile. Ei sunt aici, printre noi, și par imuni, mai ales în condițiile în care această categorie de șoferi are activată, cumva, pentru echipajele de poliție, tot mai rare și depășite de situație (vezi litera „E”).

Anul trecut, Uber anunța atingerea pragului de un milion de utilizatori în România. Între timp, unii dintre noi așteaptă ordonanța anti-Uber, cu emoția cu care ceilalți așteaptă ordonanța amnistiei și grațierii. Dincolo de experiențele, plăcute sau nu, cu taximetriști Uber în rolul principal, ori de retorica legalitate versus ilegalitate (încă neclară și nelămurită complet), serviciul de tip ride-sharing continuă să se dezvolte pe fondul problemelor tot mai mari legate de traficul bucureștean, în general, și taximetriștii bucureșteni, în particular. Nu trebuie să fii Mafalda ca să prevezi că taximetriștii vor urî din tot sufletul Uber și în 2019.

Odată, demult, pe vremea defunctului ITB comunist, controlorii aveau pantaloni din stofă gri și geci albastre. Pe atunci, orice domn care se urca în tramvai, respectând acest dress-code, declanșa un val de panică printre călătorii blatiști. Ulterior, ITB a devenit RATB iar controlorii au renunțat la uniformă. De când cu Firea, ei poartă acum niște veste uriașe albastre pe care scrie „CONTROL” de zici că oamenii lucrează la FBI. Și, ca să fie tacâmul complet, din 2019, controlorii bucureșteni vor fi dotați cu „camere video martor”. Momentan, s-au cumpărat 20 de camere.

Waze e poate singurul motivul pentru care încă nu ți-a explodat vena de la tâmplă în trafic. Bine, am putea adăuga, la acest capitol și aplicația similară Google Maps. Fanii celor două aplicații sunt cam la fel ca cei care preferă Coca Cola vs. Pepsi. E aproape același lucru. Dar în cazul Waze (că tot suntem la „W”) e chiar un lucru sănătos.

Firea a pus gând rău sex-shopurilor din zona centrală. Asta e una din prioritățile ei pe 2019. Să nu mai fie astfel de magazine cu ciorapi de plasă și manechine „la vedere” îmbrăcate în latex ieftin, unde s-a mai pomenit așa ceva? Pentru că atâta o duce capul. Toate problemele pe care ți le-am înșirat până acum, mai pot aștepta.

Yesman – gen de salariat al administrației politice și publice din România, de care nu scapi nici în primăria Capitalei. Sunt fix oamenii ăia recrutați pe criterii politice ori pe bază de cumetrii sulfuroase care compensează lipsa de educație, empatie ori viziune cu ambiția și încăpățânarea prostească. Spune „Da” la orice propunere venită pe linie ierarhică, de sus. Apelul la logică e arbitrar.

Zăpada e ceva îngrozitor pentru traficul din București. Zici că Satana însuși se ascunde printre fulgii ăia de nea care reușesc să dea peste cap o capitală întreagă. Numai la noi ninge, în Canada sau în țările scandinave e soarele sus pe cer din decembrie până în martie.

O ninsoare care durează mai mult de două zile duce la închiderea școlilor, iar o ninsoare de doar câteva ore provoacă trafic blocat și bucureșteni transformați în statui de gheață în stațiile de tramvai ori autobuz. După buluceala din primele ore de după „urgie”, odată cu dezghețul apar zoaiele (ori fleoșcăraia). Din cauza problemelor prezentate la litera „J”, zăpada din București capătă, de fiecare dată, trăsături cafenii. Cu timpul, grație elementelor de la litera „N”, zăpada devine, paradoxal, neagră. Despre zonele cu zăpadă galbenă, atât de specifice cartierelor bucureștene nu mai pomenesc deoarece, din fericire, am terminat alfabetul.