Porțile astea de la țară îți arată cel mai bine prin ce trece satul românesc

Cât am copilărit la țară, în anii ‘90, să ai un gard trainic și-o poartă pe măsură era o chestie de statut și de bună gospodărire. Sau poate nu era deloc așa, iar oamenilor le era doar frică de hoți. În satele românești, în spatele porții, există de fiecare dată mai mult de-o încuietoare în calea hoților. Chiar și așa, tot se fură.

Dincolo de utilitatea gardului sau a porții, există o oarecare frumusețe în acest bun care oferă și protecție. Fotograful Bogdan Gîrbovan a stat câteva luni într-un sat din România și-acolo a fotografiat cam tot, dar mai ales porțile oamenilor. Poarta, în satul românesc, dincolo de tot ce-am zis mai sus că face, mai are și un pseudo-rol de mesager. În poartă pui bradul de la nuntă, acolo atârni traista pentru colindători, peste ea discuți cu necunoscuți și în ea îți bat poștașul, vizitatorii, vânzătorii de diverse și alți străini.

Bogdan și-a numit seria asta „Două luni nicăieri”. Nu e chiar nicăieri, dar n-a vrut ca satul să atragă atenția, pentru că ce-a fotografiat acolo poate fi foarte bine oriunde în România. E însă satul de unde a venit tatăl său. „Astea două luni nicăieri le-am trăit după ce mi-am dat seama că eu n-am cunoscut niciodată zona de unde vine taică-miu. În copilărie am mers numai de unde era mama și am zis că e momentul să descopăr și cealaltă parte. Așa că două luni am locuit acolo. A fost ca o eliberare pentru mine, că m-a scos din confortul cu care mă obișnuisem. Și cât am stat acolo, am fotografiat tot ce-am prins, de la natură la oameni și, uite, porți. Am luat din toate”, mi-a povestit Bogdan cum a ajuns la seria asta.

Spre deosebire de alte proiecte ale lui, ăsta nici n-a început cu un concept, nici nu a fost comisionat în vreun fel de cineva, cum s-a întâmplat cu „10/1”, respectiv „Spa.ro”. „Inițial, am zis că stau în casa bătrânească. Dar în casa aia nu se mai putea locui, putea să cadă oricând pe mine, așa că mi-am instalat în curte cortul, unde mi-am făcut și un fel de birou”, a adăugat Bogdan.

La început, el era destul de ciudat. Era un băiat de la oraș, care n-a trecut vreodată din zonă, stătea în cort și căra cu el o cameră de fotografiat și un trepied. „Pentru ei eram băiatu’ care filmează, că puneam camera pe trepied. Eu trag pe peliculă toate proiectele mele și-mi place să aranjez totul, să nu mă grăbesc. Și-i vedeai, așa, cum veneau ba câte unul, ba în grupuri să mă întrebe ce fac, ce filmez, ce caut. Le-am zis al cui sunt, le-am zis că nu filmez, ci că fotografiez să fac o carte. Încă n-am făcut o carte doar cu proiectul ăla. L-am inclus însă în Bogdan Gîrbovan. Categorii.”

În fotografiile de mai jos o să regăsești și unele porți care nu-s chiar îngrijite. Ele în sine sunt o imagine a ceea ce se întâmplă cu astfel de sate. „Ce-am remarcat acolo e că satele de tipul ăsta sunt într-un continuu regres. Mi s-a părut fascinant să văd cum vine natura peste ei, îi copleșește. Și fiind mulți bătrâni nu mai pot să facă treabă ca-n tinerețe. Dar să știi că majoritatea au antene prin satelit. Televizorul e la putere”, a conchis Bogdan.

Următoarea dată când mai treci printr-un sat din România, uită-te la porți și la garduri. Care cade, care e drept, din metal și beton, care-i proaspăt vopsit și care a dispărut cu totul. O să înțelegi care-i viața dincolo de gard doar cu o simplă privire.

Proiectul „Două luni nicăieri”, dar și altele ale lui Bogdan Gîrbovan le găsești în cartea Categorii.