Chestii

Am renunțat la facultate pentru că nu mai suportam să-l văd pe tipul care m-a violat

Anchetele în cazuri de viol în campusurile universitare favorizează victima de cele mai multe ori, însă experienţa mea a fost cu totul alta.
28.9.17

Pe 7 septembrie 2013, în prima mea săptămână de facultate, am fost violată de un coleg. Abia împlinisem 18 ani şi nu făcusem niciodată sex.

Colegele de cămin s-au prins că se întâmplase ceva. La început, totul s-a petrecut foarte repede. Până să mă dezmeticesc, m-am trezit plângând în camera şefei de cămin; am discutat cu psihologi şi poliţişti; am stat îmbrăcată într-un halat de spital în timp ce asistentele îmi pozau vânătăile. Am fost mutată în alt cămin, a început o anchetă în campus, iar administratorii facultăţii mi-au zis că nu am nevoie de un avocat privat. Poliţia din campus a zis că procurorul districtual nu va deschide dosar penal.

Publicitate

Apoi lucrurile au început să se mişte mai greu. Administratorii au zis că ancheta lor durează 30 de zile, aşa că am aşteptat 30 de zile. Apoi am aşteptat în continuare. Am aşteptat tot restul anului. Între timp, am încercat să-mi văd de studii, dar nu mă puteam concentra şi nu înţelegeam de ce. Luam note de 6. M-au chemat, până la urmă, în timpul examenelor finale din primăvară. Universitatea luase decizia să-l suspende pe violator.

Şi eu şi el am atacat decizia. Nu ştiu care a fost argumentul lui, dar pe al meu îl ştiu foarte bine: am invocat procedura din manualul juridic al universităţii, care prevede suspendarea în cazul agresiunilor non-sexuale sau a furturilor cu prejudiciul mai mic de 500 de dolari. Pentru agresiuni mai grave sau furturi cu prejudiciul mai mare de 500 de dolari era prăvăzută exmatricularea. Cheltuielile mele medicale depăşeau cu mult suma aia.



Decizia a rămas neschimbată şi, după un semestru linştit, agresorul s-a întors în campus. Eram înscrişi amândoi la aceleaşi cursuri şi îl vedeam peste tot. În timpul ăsta, nu puteam să respir, nu puteam să gândesc, nu mai vedeam bine. După doi ani, am acceptat faptul că nu puteam să-mi urmez visurile la facultatea viselor mele alături de cel care m-a violat. Eu am plecat, el a rămas.

Au trecut doi ani de când am renunţat la facultate şi toamna asta am început cursurile la altă universitate.

Pe 7 septembrie, la fix patru ani de la data la care am fost violată, secretarul de stat pentru educaţie Betsy DeVos a ţinut un discurs televizat pe tema Articolului 9, o lege federală care interzice discriminarea pe bază de sex în şcolile finanţate din resurse federale. În 2011, administraţia Obama dăduse publicităţii o scrisoare, clarificând responsabilităţile şcolilor, conform legii, de a ancheta acuzaţiile de agresiune sexuală şi de a veghea la siguranţa campusurilor. Susţinătorii au salutat măsura ca un pas uriaş înainte pentru protejarea drepturilor tuturor studenţilor şi pentru asigurarea securităţii în campusuri. În discursul ei, DeVos a criticat regulile şi campusurile ca cel în care am învăţat eu, spunând că sunt prea dure cu persoanele acuzate de viol. „Adevărul e că sistemul stabilit de administraţia precedentă a dezamăgit mulţi studenţi", a zis DeVos. Deşi mă credeam pregătită, declaraţia m-a uimit şi m-a şocat. M-am simţit din nou singură după atâţia ani.

Citește și Paralizia în timpul violului e mult mai întâlnită decât credeai

Discursul lui DeVos anticipa schimbările pe care avea să le facă şi care au fost anunţate vineri: departamentul pentru educaţie a anulat politicile din perioada Obama care protejau victimele agresiunilor sexuale. DeVos a retras scrisoarea lui Obama şi a înlocuit-o cu o serie de recomandări, eliminând cerinţa ca şcolile să ancheteze acuzaţiile de agresiune sexuală numai în cazurile în care există dovezi covârşitoare în acest sens, lăsând la latitudinea şcolilor să ceară victimei dovezi în sprijinul acuzaţiei. De asemenea, a eliminat dreptul victimei la contestaţie şi termenul de 60 de zile pentru anchetarea acuzaţiilor, permiţând astfel şcolilor să tergiversese cazuri ca al meu.

Când am auzit asta, am ştiut că Betsy DeVos a pierdut din vedere menirea Articolului 9, aceea de a asigura accesul egal la educaţie pentru toţi studenţii. Acţiunile lui DeVos modifică procedurile disciplinare în caz de agresiune sexuală, care vor fi şi mai traumatizante pentru victime decât un proces penal. Odată cu noile norme, se pare că DeVos a ridicat interdicţia impusă în perioada Obama asupra interogării directe, o măsură care proteja studenţii, care nu pot fi reprezentaţi de avocaţi, de situaţia în care ar fi fost interogaţi în mod direct de agresor.

Publicitate

După viol, mi-era greu să respir sau să gândesc dacă-l vedeam pe agresor pe holurile şcolii. Nici nu pot să-mi imaginez cum aş fi reacţionat dacă trebuia să stau în aceeaşi încăpere cu el şi ar fi fost liber să-mi pună întrebări despre viol. În lipsa unor măsuri de protecţie de bază, ca aceasta, alte victime ar putea fi descurajate să raporteze agresiunile.

„Nu putem accepta ca asta să devină normă."

Citește și Cât de greu este să treci peste un viol, în România, mai ales când agresorul ți-e prieten

Conform Articolului 9, şcolile trebuie să ia măsuri disciplinare prompte şi echitabile pentru ambele părţi. Dar normele lui DeVos permit şcolilor să dea drept de contestaţie doar acuzatului. Permiţând şcolilor să asigure anumite drepturi doar părţii acuzate şi să extindă durata anchetelor, DeVos trimite semnalul că şcolile ar trebui să ignore chiar principiile de bază ale Articolului 9.

Dar nu putem accepta ca asta să devină normă. Dacă guvernul ignoră intenţionat drepturile omului şi susţine miturile legate de viol, atunci campusurilor universitare le revine misiunea să apere drepturile tuturor studenţilor. Câteva instituţii au făcut un pas în direcţia bună şi au anunţat deja că vor menţine politicile existente.

E mare nevoie ca şi alte şcoli să le urmeze exemplul. Trebuie să apelăm la universităţi şi colegii să susţină în continuare valorile instituţiilor lor neîmpiedicând progresele obţinute cu greu. Câteva grupuri de absolvenţi trimit scrisori universităţilor, cerându-le să se angajeze explicit să asigure măsuri de protecţie a victimelor. Scrieţi şi voi universităţilor voastre.

Eu ştiu cum e să nu te simţi în singuranţă şi să fii izolată în propriul campus universitar şi nu-mi pot închipui cum ar putea cineva să suporte urmările unei agresiuni sexuale în lipsa unei minime protecţii. Nici nu vreau să mă gândesc câte alte studente vor tăcea, vor îndura frică şi durere dacă nu luăm măsuri imediate. N-avem de ales, trebuie să luptăm!