Am vorbit cu tipa care-ți arată pe Instagram arta din scările de bloc românești

Dacă stai la bloc, știi că dragostea românului pentru frumos nu se oprește în spatele ușii lui de la apartament. Mai o floare, mai un tablou, un birou ponosit sau o creangă de brad, oricât de comun ar fi spațiul din scara blocului, tot se găsește unul care să își extindă casa și gusturile în design interior și exterior pe scară.

Până acum câteva luni, mi se părea o chestie ordinară de care n-o să scap prea curând, dar nu îi dădeam prea mare atenție. Până am dat peste un cont mișto de Instagram, care adună fotografii făcute artei de prin scările de bloc. E tot ce știam despre România: tablouri cu pisici, icoane, flori, crengi de brad și mobilă pe care nu te înduri să le arunci, că cine știe!

Zece întrebări pe care ai vrut mereu să le pui unui tip care-și riscă viața pentru Instagram

Așa c-am căutat omul din spatele proiectului și-am găsit-o pe Ramona Chirica, curatorul și omul care-ți arată ce mai au românii prin scări de blocuri. Am vrut să aflu de la ea ce-a învățat despre oamenii de la bloc din plimbările ei prin scări și din fotografiile pe care le primește de la alții.

VICE: Prin scări de bloc am trecut mai toți. Tu te-ai apucat să le faci album. De ce?
Ramona: Cred că prima artă din scară observată conștient a fost o reinterpretare a unei scene Disney lângă liftul dintr-o scară din Rahova unde am locuit în 2011. Mă întâlneam în fiecare dimineață când plecam la birou cu Donald, Scooby, Tweety și alaiul, cum să nu pleci rânjind dintr-un așa loc?

Ani mai târziu, după zeci și sute de plante și icoane văzute pe lângă ușile vizitate, m-am încris la o școală care-mi place și care-mi încurajează observațiile antropo-artistice. În toamna lui 2016, am primit ca temă un proiect curatorial și așa am dat strigarea pentru un viitor album și o expoziție colectivă de fotografie cu artă domestică. Ulterior, am dat și peste un grup secret unde oamenii postează poze cu tot felul de mesaje și decoruri găsite în sau pe lângă blocuri, mici comori cotidiene.

Pe Instagram adun cele mai reprezentative fotografii cu tablouri primite de la cei care-și doresc să contribuie sau făcute chiar de mine, cu accent pe coordonatele lor: data și adresa la care au fost descoperite. După ce voi reuși să aleg câteva sute de fotografii reprezentative, cu o acoperire geografică mai largă, vine și albumul.

Ai învățat ceva despre români din toate astea?
Am învățat că suntem atât de obișnuiți cu kitschul, încât devine aproape invizibil în habitatul nostru betonat. Că, din lipsă de spațiu, ne extindem în afara cutiilor de chibrituri și ne marcăm teritoriul cu un ghiveci, două, 10. Că ochiul crescut în monotonia griului urban autohton îmbrățișează anumite curente artistice și le replică, după posibilități, și în proximitatea lui semi-publică.

Că suntem risipitori și aruncăm banii pe tot felul de prostii inutile și inestetice, fie pentru noi, fie pentru alții, dar, în același timp, suntem și hoarderi incurabili – nimic nu se aruncă, totul se îndeasă sau se expune pe unde se poate.

Ai zis de kitsch. Ți se pare dubios ce-i pe scările noastre? Ai găsit ceva care să-ți rămână în minte?
Nu-mi dau seama dacă mă poate surprinde ceva în sensul de artistic-dubios, pentru că percep cam tot ce văd ca sampling de artă contemporană, instalații sau performance art. Mă surprind (fizic) elementele vii peste care dau când ies din lift (strategia e să urc cu liftul până la ultimul etaj și apoi să cobor pe scări scanând rapid pereții pe traseu): căței lăsați „la aer" pe scară, ocazionalul gândac masiv pe ici, pe colo, pisici care dorm pe preșurile de la intrare, zilele trecute am găsit și o cușcă cu doi iepuri.

Vietățile îmi amintesc de coșmarul care-a bântuit copilăria generației mele: când făceam câte-o nefăcută, părinții ne amenințau că ne leagă dezbrăcați de bara de pe scară. Coșmar tradițional, marca CpF.

Tu ești genul de om care s-ar extinde pe casa scării?
Deocamdată, îmi place minimalismul ăsta stingher, less is more. Dar când mă uit la câte chestii am început să adun pe lângă mine, nu m-ar mira s-ajung la un moment dat să vreau să le share-uiesc și cu vecinii.

Că tot a-nceput toamna, vine Crăciunul. E și sezon de artă? De Paște, de Crăciun, de 1 decembrie se schimbă ceva, din ce-ai observat?
Categoric! Crăciunul e rege. Se aprind luminițele pentru împodobeală individuală sau colectivă aproape peste tot. Cele mai modeste exemple sunt crenguțele de brad și bucățelele de beteală așezate pe tablouri sau pe la colțurile ușilor. Dar, de câțiva ani, blocatarii se întrec și-n cele mai extravagante coronițe așezate sub vizor.

Într-un bloc din Rahova, un bătrân domn care a lucrat toată viața la o fabrică de podoabe asigură, an de an, type-ul din polistiren înfășat în staniol: „Sărbători Fericite!„, deasupra ușii liftului, la parter. A murit acum câteva săptămâni, dar doamnele de la administrație vor să-i ducă tradiția mai departe.
Nu mi se par intervenții forțate. De obicei, se împletesc natural cu decorul obișnuit și rămân afișate până la următoarea sărbătoare.

Un comportament perturbator vizual se manifestă, totuși, în sezonul nunților. În aceste situații, fenomenul ornării împrejurului are niște rezultate care, recunosc, îmi provoacă atacuri sinestezice specifice. Asta-mi aduce aminte de-o cunoștință care ținea pe etajera din baie o suită de spray-uri Impulse, pe care le folosea intens de fiecare dată când trăgea apa.

În felul ei, credea că parfumul înecăcios acoperea cu succes mirosurile bio, dar nu trebuia să fii cine știe ce connoiseur ca să identifici instant aromele potențate. Așa și cu decoratul scării pentru nuntă: urâtul undercover, forțat, are un efect mult mai nasol decât urâtul intrinsec, pasiv-inofensiv, de zi cu zi.

Ai găsit vreun tipar al românului în funcție de bloc? Uite, populare sunt cele cu patru sau opt sau 10 etaje.
Sunt câteva reguli care mi-au fost confirmate pe parcursul vizitelor clandestine prin scările de bloc, dar nu le-aș bate-n cui încă. Mai cercetez. Dar, uite, o chestie interesantă e că-n blocurile cu 10 etaje, reabilitate, mărturiile domestic-artistice supraviețuiesc cu greu noului var, blocurile noi sunt total aseptice, în cele cu patru te mai delectezi cu o perdeluță sau un ghiveci din când în când, iar blocurile de garsoniere sunt cele mai neîngrijite, locuirea sezonieră nu-și lasă mai niciodată amprenta în afara ușii de la intrarea în casă.

Cele mai fertile antropo-artistic rămân blocurile construite între '60 și '90, unde există șansa să întâlnești la intrare, pe bancă, blocatari indigeni, stabiliți în imobil de zeci de ani, de când s-a dat în folosință.

Tu i-ai zis artă, dar ți se pare că-i un fel de storytelling, că tot e la modă curentul ăsta? Îți imaginezi cum sunt oamenii lângă ușa cărora stau flori de plastic și tablouri?
Eu am pornit treaba asta cu ironie și umor, dar am ajuns la auto-ironie, umor și mai-puțin-umor. Nu mai e doar despre ei, e despre noi toți. Despre cum și de ce alegem să păstrăm și să afișăm anumite obiecte, despre cum ne muzeificăm prezentul.

Da, punctual, colindatul scărilor de bloc m-a făcut să-mi fie mai puțin frică de oamenii din jur, să fiu curioasă să le ascult poveștile, să mi-i imaginez pe cei nevăzuți și să încerc să-nțeleg cum își definește fiecare „frumosul".

Cum își decorează bogații scările? Sau, mă rog, cei din blocurile cartierelor rezidențiale.
Păi, cred că bogații nu stau la bloc. Iar cei care ar fi în middle-class-ul românesc din cartiere rezidențiale nu fac altceva decât să urmeze în sfârșit îndemnul cu care au crescut: „Păstrați curățenia!". Blocurile noi sunt sterile, cel puțin până mai cresc bebelușii de azi și încep și părinții să-mbătrânească, atunci să vedem ce decoruri vor apărea prin vecini.

Poate în locul tablourilor, icoanelor și paginilor de calendar vor apărea printuri de la IKEA, citate motivaționale înrămate sau litere decorative fake-vintage care șoptesc călduros „HOME SWEET HOME" și „LOVE", iar mușcatele vor fi detronate de suculente. The Times They Are a-Changin', vorba lui Dylan. Om trăi și-om vedea, dar, până atunci, să păstrăm și noi curățenia.

Mai jos vezi mai multe fotografii cu arta din scările blocurilor românești.