Momentele din „dezbaterile” Klaus/Dăncilă, care îți arată președintele pe care-l merităm

Conform unei zicale clasice, „oamenii primesc politicienii pe care-i merită”. Nicăieri nu a fost acest lucru mai evident decât la cele două tentative de dezbateri prezidențiale de ieri seară. Organizate aproape simultan de președintele Klaus Iohannis și de contracandidata sa, Viorica Dăncilă, dezbaterile au fost exerciții de discuții pe situații imaginare, de înfierare a dușmanului, dar mai ales de ferit de întrebări incomode, fiecare în stil propriu.

Refuzând categoric o dezbatere cu contracandidata sa pe pretexte de legitimizare a PSD, președintele Iohannis a decis să-și organizeze sieși o „dezbatere”, în aula de la Biblioteca Centrală Universitară. Doar câteva nume sonore au fost invitate cu drept deplin la această întâlnire, iar restul presei s-a mulțumit să urmărească Triumful prezidențial prematur la TV, ca tot românul.

Supărată de lipsa de interes pentru o dezbatere cu ea, Dăncilă a amenințat că va apărea și ea în public, dar s-a răzgândit și s-a hotărât să-și facă propria pseudo-dezbatere cu cântec, cu o oră mai devreme, la Parlament. O dezbatere deschisă presei, fără moderare sau cenzură, poate părea suicid politic pentru un politician așa de predispus bâlbelor ca Viorica Dăncilă. Dar nu e ca și cum mai are ceva de pierdut.

Dezbaterea Vioricăi debutează printr-o declarație politică in extenso, moment de laudă cu realizările guvernării și de atac la Iohannis. Ocazie cu care se vede clar punctajul cu care Dăncilă speră să câștige voturi: Iohannis nu ne-a băgat în Schengen, nu ne-a obținut suspendarea vizelor SUA sau ridicarea MCV. Iohannis nu a renunțat la imunitatea conferită de funcție, deși are procese pe rol. Da, ai citit corect, am ajuns în situația în care un lider PSD îi acuză pe alții că le e frică de justiție. Nu în ultimul rând, Dăncilă insistă încă o dată că Iohannis ne fură nouă, românilor, ocazia unei dezbateri oneste cu ea. De frică. Sincer, dacă aș fi Klaus Iohannis, aș intra în pământ de rușine că a ajuns Viorica Dăncilă să mă troleze public că mi-e frică de ea.

După momentul de flexare politică, se intră direct în întrebări de la jurnaliști. Care sunt surprinzător de nemenajate, un lucru pe care Dăncilă și regia îl vor repeta non stop toată seara. „Noi am avut curajul să ne expunem presei. Președintele însă…” Din nou, mi-ar fi rușine.

Lui Dăncilă, însă, nu îi e rușine, nici măcar când primește întrebări necruțătoare. Neagă tot, dă vina pe alții și se scuză de parcă ne aflăm într-o parodie muzicală, iar ea e Shaggy. Asaltul asupra Justiției? Wasn’t Dăncilă, ea era prim-ministru, nu a intervenit în justiție. Funcția babană primită de fi-su la Curtea de Conturi? N-a fost ea, el, săracul, a primit totul pe merit. OUG 13? Ea era la Bruxelles. Dosarul 10 August? Nici atunci nu era în țară, ea se gândește doar la oameni, chiar dacă nu a desecretizat dosarul. Imunitate parlamentară? Ea nu se bagă peste Parlament, dar vrea să se renunțe la imunitatea prezidențială. Aia e, aparent, problema majoră.

Când nu se scuză, Dăncilă întreabă obsesiv de „DOMNUL IOHANNIS?” mai ceva ca Floricica Dansatoarea. Ce părere are de Liviu Dragnea, șeful încarcerat al PSD? A avut și lucruri bune și rele, DAR casele lui Iohannis? Oare Iohannis iubește românii? Gândește românește? De ce nu se uită presa și-n gura lui, ca la ea, că ȘI el face greșeli! Extremismul staff-ului ei electoral? Dar Rareș Bogdan și Domnul Iohannis! Să-l întrebați pe Iohannis! Iohannis nu e bărbat, că jignește. Iohannis nu vine la dezbatere. Iohannis, Iohannis, Iohannis.

Din când în când, vine o întrebare evident servită la fileu și Dăncilă încearcă să profite de ea. E întrebată când a avut România prima constituție post-decembristă. Dăncilă nu vrea să răspundă la întrebări Gotcha, dar, hai fie, se sacrifică și spune, surâzând. Handlerul ei zice din regie că „pe internet” se spune că are cască și prompter. Dăncilă se umflă în pene. „Vai, cum așa, dar vă rog, veniți să vedeți, să vină presa”, spune președinta PSD, de parcă vorbitul fără cască e o minune a lumii și nu un skill de bază pentru un politician de carieră. Sceneta aceasta revine de cel puțin trei ori de-a lungul serii. Dăncilă coboară de pe podium ca să prezinte neîntrebată urechile presei, scoate tocul de ochelari ca să ne asigure că nu are în el copiuțe, că nu vorbește de pe foi. Știm, doamna Dăncilă, este evident că vorbiți liber.

De-a lungul serii sunt mai multe momente jenante din care Dăncilă scapă cu brio. I se cere să răspundă în engleză. Nu se poate, pentru că talpa țării nu înțelege limbile străine și ea vrea să fie președinte pentru toți românii, dar să o credem pe cuvânt că știe engleză. Oficina pro-Dăncilă, Q Magazine, o întreabă ca o glumă la adresa celor care o tot caută de engleză, dacă știe rusă. Nu știe, dar iubește moldovenii. E întrebată aria cercului. O greșește. E ok, nu ne așteptam să o știe, oricum. Se referă la diaspora ca la „ăștia”. Na, măcar nu i-a făcut șobolani, ca Dragnea. Ceasul scump, broșele? Ne asigură că are acte pentru tot, că doar a luat banul gros de la Bruxelles. A fost izolată de Dragnea? A fost izolat Executivul, nu ea, ea era ok, men.

E oarecum ciudat, așteptările sunt atât de joase, cel puțin pentru mine, încât orice zice Dăncilă pare să iasă bine față de cum îmi imaginam că ar putea răspunde. Punctul culminant al serii, din punctul meu de vedere, e atins când Viorica intră într-o dezbatere de aproape cinci minute cu o jurnalistă RFI, despre pesta porcină. Dăncilă gafează, confundă pesta porcină cu virusuri transmisibile la om, dar asta deja nu mai contează. E 2019 și o femeie de care am făcut mișto de un an jumate poartă o discuție aproape psihedelică despre porci în cadrul „dezbaterii” cu presa. Această femeie, care pare că nu știe mare lucru, dar, na, se descurcă, vrea și are șanse să devină președintele României.

Și că tot veni vorba de președintele României, hai să ne aplecăm și asupra celeilalte „dezbateri”. Președintele Iohannis nu a venit în fața presei, ca Viorica Dăncilă. Dimpotrivă, se pare că presei (și nu oricare, ci aia meritorie) i s-a oferit marea ocazie de a apărea în fața președintelui. Iohannis domină scena, pare să fie propriul său moderator, ne explică formatul, dă pauză, face surprize la sfârșit, ca un fel de Andreea Marin din Sibiu. E relaxat și e clar de la început că nu-i prea pasă. „Dezbaterea” asta e jumate State of the Union, jumate „Alo, Presidente”.

La fel ca Dăncilă, Iohannis a venit cu poezia învățată de acasă și ține un discurs lent și metodic. Practic, el a salvat România de PSD. S-a opus, a apelat la ce pârghii avea, a tergiversat, ne-a ținut în Europa și a reparat în politica externă ce a stricat PSD-ul. Acum trebuie să-i urmăm exemplul și să scăpăm de PSD. Mergeți la vot, că el vă iubește pe toți. Indiferent dacă ai votat USR, PMP, UDMR, chiar și PSD, Klaus te iubește și îți vrea votul democratic. Poate părea că a vorbit puțin, dar te asigur că, în monotonul Iohannescian, a părut o eternitate.

Încă de la începutul așa-zisei dezbateri ceva pare evident. Iohannis se vede deja președinte. Pare plictisit, are atitudinea unui adolescent târât de părinți la o cină cu mătușile. Mai mult, în foarte multe din răspunsuri pare extrem de arogant, la nivel de Florin Iordache. Și la fel cum Dăncilă o ține una și bună cu IOHANNIS, președintele repetă metodic PE SE DE și PESEDISTE/PESEDISME cu fiecare ocazie.

E întrebat de situația economică, ce le poate spune Românilor? Vine criza? Nah, Iohannis e super dandy, relaxat. Viața-i frumoasă. Altă întrebare. De ce a făcut referendumul pe justiție abia de europarlamentare? Așa a considerat oportun, așa au arătat „studiile sociologice”. Pare plauzibil, dar e ceva fundamental neplăcut la cum o zice, de parcă suntem prea proști ca să putem procesa un argument mai complex. E întrebat dacă se teme că i-a devenit ostil online-ul, pentru că nu a vrut să dezbată. Nu-i pasă, i-au crescut „urmăritorii”, e ok.

Devine din ce în ce mai iritantă atitudinea. Iohannis le vorbește tuturor ca un profesor de gimnaziu. Folosește cuvinte mari, „Caducă”, „novum”, „bicefal”. El e intelectual, ce mai, nu ca AIA.

Ca orice intelectual, își alege luptele. Vrea să facă reforme instituționale, dar schimbând constituția când se poate și vrea. Dorește anticipate, dar… na, poate, dacă e timp, pune el în calendar și vede. Unde nu stă la discuții e pe teme de justiție. Iohannis nu-și reproșează nimic. Recursul compensatoriu l-a promulgat pentru că nu avea ce să mai facă. „Abuzurile” justiției nu-l preocupă, în ciuda insistențelor anteniste. El pune accent pe GRECO și Comisia de la Veneția. În general, Iohannis pare că e stâpân pe subiecte de politică externă, unde insistă pe NATO și UE, și pe subiecte de justiție. Unde dă chix e la întrebările pe care le consideră el neimportante.

Din rolul de Președinte-moderator, Iohannis dă pauză la toți, lucru care îi aduce ironii în dezbaterea paralelă, unde Dăncilă vorbește liber de o oră jumate. Când revine, aroganța și autosuficiența par că s-au dublat. E greu sau ușor să fii președinte? „Nu e relevant”, dar îi place. Are regrete? Nu e nici asta relevant, dar o să „comunice mai bine în al doilea mandat”. Moise Guran vine cu bomba. „A fost OUG 114 un atentat la siguranța națională?” Iohannis dezumflă – a fost o ȘMECHERIE PESEDISTĂ. Au stricat finanțele și au încercat să cârpească. Cioloș ca premier? A fost ok, dar Orban e prietenul lui acum.

E incredibil. Lui Iohannis i se servesc mingi la fileu și refuză să răspundă. Ce fel de președinte e, cum vrea să rămână în istorie? „Las asta la latitudinea altora să decidă.” Urmează întrebări despre inegalitate economică, despre aria cercului, dar deja nu mai contează. Impresia a fost făcută, președintele nu a venit la baie de mulțime ca Băsescu, ci la un duș nemțesc de întrebări și o periere scurtă.

Dacă dezbaterea lui Dăncilă pare un sitcom a la Larry David, a lui Iohannis pare un exercițiu de aroganță. Întronat în centrul scenei, răspunde schematic la întrebări ușoare, pare plictisit și enervat că trebuie să fie în fața noastră, dar, în același timp, mândru. Mândru că „nu a legitimat PSD-ul” cu o dezbatere și că a ales „Normalitatea” - să răspundă la câteva întrebări ușoare și să-și facă un pic de campanie de voie bună acceptând întrebări și din public, de la studenți confuzi. Mai vrea. Mai face. Cred și eu.

„Dezbaterile” de ieri seară au fost două glume proaste, dar sunt glume proaste pe care le merităm. Pentru că niciodată o țară nu și-a meritat liderii mai mult. Duminică avem de ales între doi candidați pur românești. O politiciană de carieră fără multe realizări, ridicată la un nivel înalt doar de pile, noroc și circumstanțe, care reprezintă cel mai corupt partid din istoria țării și încearcă să conteste dominația actualului președinte al României. Un președinte care, după cinci ani în funcție e osificat pe rol, convins că va fi confirmat în funcție și complet neinteresat de a arăta ceva nou poporului, de a demonstra că merită să fie retrimis la Cotroceni.

Norocul chior necalificat și autosuficiența plictisită sunt poate trăsăturile definitorii ale clasei politice românești, așa că oricine va ieși președinte duminică, îl merităm. Până una alta, votul e în continuare datoria noastră, așa că te aștept duminică să votăm cu lipsa de calificare sau cu lipsa de modestie, fiecare după gust.