Știri

Ce nu s-a văzut la întâlnirea dintre Iohannis și Trump la Casa Albă

Preţ de o zi, lumea a uitat de crimele petrecute la Caracal sau Săpoca şi a privit în direcţia Washingtonului.
trump si Iohannis
Fotografie via presidency.ro

Comunicatul Casei Albe, publicat imediat după întâlnirea dintre Iohannis cu Trump, punctează, de fapt, câteva probleme pe care americanii se așteaptă ca noi să le rezolvăm, astfel încât să avem un viitor „foarte, foarte luminos”. Dacă până acum „lumina venea de la Răsărit”, administrația Trump ne arată direcția corectă: „Lumina vine de la Apus”.

În lumea simandicoasă, uşor anacronică, dar infinit de preţioasă a politicii externe, genul ăsta de vizite oficiale şi primiri, unde şefii de stat stau ca nişte momâi pe nişte fotolii relativ confortabile pentru a se lăsa fotografiaţi în timp ce rânjesc unii la alţii, Casa Albă reprezintă, în majoritatea scenariilor, ţelul final al Jocului.

Publicitate

Klaus Iohannis a reuşit, astfel, să acapareze integral agenda zilei. Preţ de o zi, lumea a uitat de crimele petrecute la Caracal sau Săpoca şi a privit în direcţia Washingtonului, pentru a comenta semnificaţia gesturilor mărunte, surprinse în cele câteva minute de oportunităţi foto. Cei mai mari analişti politici ai ţării vor decripta, apoi, fiecare silabă a declaraţiei comune România-SUA, adoptate cu acest prilej. Liderul român „punctează la imagine” şi o face „în perspectiva apropiatelor alegeri prezidenţiale”.

Dar, până atunci, cu ce am rămas concret după această vizită pe care am urmărit-o cu sufletul la gură că, doar, americanii-s de vină, dar tot pe ei îi așteptăm.

Vom continua să mergem în SUA cu vize

„V-ar plăcea asta, nu? V-ar plăcea?” Cam asta a fost răspunsul dat „pe viu” de către liderul american, după ce a fost întrebat, la grămadă, de reporteri despre subiectul renunţării la vizele pentru cetăţenii români. Sigur, comunicatul comun pomeneşte subiectul în cuvinte mai numeroase, dar în termeni diplomatici mult mai sterili:

„Statele Unite își reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver în conformitate cu cerințele legislației SUA.”

În traducere: voi, românii, sunteţi băieţi bravo, muriţi liniştiţi în Afganistan alături de soldaţii noştri (our thoughts and prayers are with you), dar mai staţi o tură, de data asta, până când veţi deveni „eligibili”. Expresia „în conformitate cu cerinţele legislaţiei” e echivalentul birocratic al expresiei „depuneţi o cerere la registratură, vă sunăm noi”. Pe de altă parte, te așteptai la alt răspuns, în contextul politicii anti-imigrație a lui Trump?

Publicitate

Trump e un tip care se plictisește teribil de repede. Iar Iohannis nu e oricum fun

Televiziunile româneşti au început să transmită imagini live de la ora 21, fix. Timp de opt minute, am văzut o uşă închisă şi nişte pereţi albi – indicii suficiente ca să-ți dai seama că acţiunea are loc la Casa Albă. Scena asta îmi apăsa o pedală a memoriei, dar nu ştiam de unde să o iau. După minute de privit la pereţi, am avut senzaţia că îl văd pe Gerard Butler sărind pe ziduri şi decretând Cod roşu la Casa Albă.

La 21.08, apare o maşină neagră, gangsta’ style. După fix 15 secunde de aşteptare, Trump dă semne de agitaţie. Omul, pur şi simplu, nu are răbdare. Nişte infanterişti marini salută, dar publicul român nu vede nimic. Peste toată România străbate urletul devenit slogan: „Unde este domnuuul Iohannis?”. Maşina pleacă şi ai ocazia să-l vezi pe Trump cum îl împinge de la spate pe bietul Iohannis să intre naibii mai repede.

Pe la ora 22, apar primele imagini „cu sunet”, de la întâlnire. E o babilonie acolo. Oportunităţile de imagine care, în mod normal, durează între 30 de secunde şi un minut, s-au transformat în mini-conferinţă de presă ad-hoc. Când vorbește liber, Trump o face fix ca americanul clișeu cu care ai crescut la TV: „Ăăăăă, e posibil să vin, vom discuta, e o plăcere”. Apoi arată spre Klaus: „El este omul care va rezolva corupţia”. Propoziţii cu mult „outstanding” şi „fantastic”. Adjective bombastice la adresa lui Werner, pe care-l asigură că relațiile dintre „România și SUA nu au mers niciodată mai bine decât acum”.

Publicitate

Apoi, către acelaşi Iohannis: „O să fie bine, eşti un tip foarte talentat, iubeşti oamenii”. Gata, ne putem culca liniştiţi.

Prim-ministrul României… eeerm, președintele… eerm, breaking news

A urmat un Breaking News pe posturile americane CNN şi Bloomberg. Trump era filmat în prim-plan, Iohannis era complet martelat. Richard Quest menţionează, în treacăt, că Trump s-a apucat să bălăcărească China la o întâlnire cu „prim-ministrul României”. Cei de la Bloomberg sunt mai bine informaţi şi precizează, corect, că tipul pe care nu îl vedem în cadru e preşedintele României. Trump anunţă apoi tăieri de taxe. Burtiera de breaking news de pe Bloomberg se luminează ca un pom de Crăciun.

iohannis cu sapca

Fotografie via presidency.ro

Trump, către Iohannis: „De ce nu ai şapcă?” Şi câteva apropouri că relaţiile comerciale cu China sunt nașpa

După ce se mai răcoresc spiritele, încep să apară şi primele informaţii mai concrete, culese din comunicatul oficial al Casei Albe. Klaus Iohannis organizează o conferinţă de presă în care repetă aceeaşi poezie cu România care e primul stat aliat care a atins 2% buget pentru Apărare. Cineva i-a scris treaba asta în discurs, unul dintre artificiile cu care cei care au pregătit vizita prezidenţială i-au luat ochii lui Trump.

„E important să găsim noi cooperări în domeniile energiei, cyber sau contractele de armament”, mai spune Iohannis.

Cineva îl întreabă dacă există vreun motiv de nemulţumire a administraţiei Trump legat de legea offshore şi infama OUG 114. „Există această preocupare şi a fost adusă în discuţie”, spune Iohannis. În traducere: ne-a futut la cap cu chestia asta, ba ne-au şi dat listă de cumpărături cu lucrurile care trebuie făcute ca să reparăm pocinogul. Apoi Iohannis spune că Trump s-a arătat „interesat de noi surse de energie, inclusiv nucleară”. Un alt apropo legat de intenţia chinezilor legată de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, chestie care nu e deloc pe placul inamicului public numărul 1 al Chinei – Donald Trump.

Publicitate

Apoi, preşedintele român a revenit puţin cu picioarele pe pământ şi a făcut nițel mişto de premierul Viorica Dăncilă pe care a numit-o „simpatică”, apropo de ideea de a prezenta Guvernului un raport cu rezultatele vizitei.

„În spatele uşilor închise”, cum le place analiştilor de politică externă să spună, ambasadorii Hans Klemm şi George Maior au semnat un memorandum privind tehnologia 5G. Semnarea vine în plină controversă privind acuzaţiile legate de implicarea Huawei în operaţiuni de spionaj pentru guvernul chinez. Companie care s-ar băga, o tură, şi la licitiaţiile pe care guvernul român le va organiza odată cu implementarea acestei tehnologii şi la noi.

Ideea înţelegerii SUA-România sună cam aşa, pe scurt: băgaţi nişte filtre drastice în acele licitaţii ca să nu câştige chinezii. Altminteri, o să fie belea.

La finalul zilei, apar şi imaginile cu Iohannis probând şapca alba cu inscripţia „Let’s make Romania great again”. Semn că preşedintele român a băgat bine la cap sfaturile primite de peste ocean.

Editor: Iulia Roșu