Toate momentele prin care trece Internetul din România când moare o vedetă

Fotografie via contul de Facebook al lui Chester Bennington

Când vine vorba de vreo celebritate care s-a dus, internetul reactionează în acelaşi mod previzibil. E acelaşi pattern de la care nu se abate nimeni, un curs firesc pe care internetul îl urmează negreşit. De data asta, personajul în jurul căruia s-au învârtit toţi este Chester Bennington, adică solistul de la Linkin Park. Da, în caz că nu te-ai lovit de vestea asta tragică, tipul s-a sinucis ieri, la numai 41 de ani şi a lăsat în urmă şase copii.

Oricum ai lua-o, moartea lui Chester a venit ca din topor. Nu trebuie să fi fost fan, că tot ştii de Linkin Park. Că îţi place sau nu, la începutul anilor 2000 trupa aia a fost un fenomen, a fost muzica unei generaţii care acum a fost complet luată prin surprindere. Vestea este şi mai şocantă, pentru că a venit fix în ziua în care Chris Cornell ar fi împlinit 53 de ani. Cei doi au fost destul de apropiaţi, iar Chester a fost profund afectat de moartea lui Cornell. Ba chiar a scris şi o scrisoare în memoria lui.

Nu mai insist şi eu cu detalii despre ce a fost Linkin Park, pentru că oricum internetul a avut destule de spus. Timp de vreo două zile o să tot curgă cu aceleaşi păreri ca de fiecare dată, ca apoi subiectul să moară şi lumea să uite că s-a dus tipul ăla care urla la Linkin Park. Cât discuţiile sunt încă în toi, îţi prezint mai jos internetul românesc într-o coajă de nucă.

Primul val de reacţii e ăla în care se constată tragedia şi lumea e atât de luată prin surprindere, încât nu are mai nimic de spus. Atunci afli şi tu vestea, pentru că toată lumea distribuie ştirea care anunţă oficial că Chester s-a dus să urle la îngeri. Este tot momentul ăla în care te freci la ochi şi mai cauţi o sursă, ca să fii sigur că ştirea e pe bune.

Sigur, tot atunci apar şi ăia mai sceptici care speră ca totul să fie o glumă proastă. Că poate site-ul ăla nu o sursă credibilă, poate nu e mort, poate e fake news. În mod evident, nici de data asta nu s-a lăsat cu întorsuri de situaţie. Chester e mort, iar chestia asta a fost clară pentru toată lumea abia în momentul în care Mike Shinoda a confirmat pe Twitter decesul.

După ce ştirea a fost înghiţită ca atare, următorul pas e să deschizi YouTube-ul şi să asculţi Linkin Park. Nu de alta, dar asta este genul de trupă pe care o ascultai cel mai mult prin liceu, iar acum mai bagi ocazional câte o piesă aşa, din nostalgie. Aşa că încep amintirile să curgă, despre cum li s-a schimbat oamenilor viaţa când au ascultat pentru prima dată Linkin Park.

Poveştile sunt clasice, pentru că, în general, e acelaşi feeling pentru toată lumea. Oameni care îşi amintesc cum au descoperit metalul prin Linkin Park, primul tricou negru cumpărat, virginităţi pierdute şi mai ştiu eu ce făcea lumea când îl asculta pe Chester. Normal, toţi au fost fani de mici Linkin Park şi pentru prima dată chestia asta nu este o minciună sfruntată.

Niciun subiect nu scapă de glume, nici măcar un mort. Chester Bennington n-a fost scutit, pentru că aşa funcţionează internetul. Trebuie să fii incredibil de naiv şi sensibil să te superi pe nişte oameni care fac acelaşi lucru de fiecare dată când dă colţul câte o vedetă. Nu zic că eşti obligat să le înghiţi, dar e puţin ridicol să te mai miri că se face mişto de absolut orice subiect. Hei, bun venit pe internet!

Ideea e că ori îi scoţi din listă, ori treci peste. Ai zice că, după atâţia ani de internet, lumea o să priceapă în cele din urmă că nu poţi să-i zici unui om să nu facă mişto de un subiect care e prea sensibil pentru tine. Cu cât o să insişti mai mai mult că „nu se fac glume cu morţi", cu atât o să le vezi mai des.

Pişatul împotriva vântului este genul de chestie de care n-ai cum să scapi. Dacă toată bula ta se concentrează pe o părere generală, că a avut o voce mişto Chester şi alea alea, în maximum trei ore de la ştire va apărea şi ăla care-ţi explică că, de fapt, trupa este foarte de căcat. Ştii tu, oameni care se cred foarte cool, pentru că nu ascultă o trupă şi cred că este genul de calitate cu care să te baţi cu pumnii-n piept.

În mod evident, numai copiii ascultă aşa ceva, trebuie să fii complet lipsit de cultură muzicală ca să-ţi placă o asemenea trupă şi, dacă ai trecut de 20 de ani şi încă te consideri fan Linkin Park, clar eşti un incult. Toată chestia asta se poate rezuma la faptul că Chester a stricat metalul şi de-aia s-a sinucis. Moartea lui Chester Bennington a dat drumul la mai multe discuţii despre gusturile muzicale, decât a făcut-o un concert cu manele pentru hipsteri.

E un lucru bine ştiut că Chester şi mulţi alţi artişti suferă sau au suferit de depresie. Asta nu înseamnă că toată lumea înţelege pe deplin ce înseamnă despresia. Ca de fiecare dată, oameni care nu au trecut prin chestia asta sau nici măcar nu au întâlnit pe cineva cu adevărat depresiv au impresia că ştiu exact cu ce se mănâncă boala. Genul de oameni cu şcoala vieţii care-şi pun singur diagnostic cu Google şi se cred psihologi.

Logica lor le spune că e un fel de migrenă, o stare naşpa peste care poţi să treci oricând vrei şi nu este o problemă cu adevărat reală. Depresia nu e o boală, e o stare neinteresantă. Ca atare, Chester Bennington a fost un fraier că n-a ştiu să se oprească din a mai fi depresiv. Ce e aşa de greu, domne, încetează să mai fii depresiv. E atât de simplu, tot ce trebuie să faci e să fii fericit!