Am încercat beri artizanale românești ca să văd de ce prind la hipsteri și la mofturoși

E un spot la radio zilele astea care spune că fotbalul merge cu o limonadă rece, apoi trece la cumpărături online. Da, e cel puțin stupid, că nimeni nu-și spune „băi, ce-ar merge o limonadă rece cu meciul!", ci cere o bere, dar CNA nu permite reclamă la alcool, așa că au găsit înlocuitor. Realitatea e că la consum de bere stăm bine în România. În 2016 media a fost de vreo 80 de litri pe cap de locuitor (locul șapte în Europa).

Dar știu ce-o să zici: astea-s beri de șantieriști și drojdieri. Într-adevăr, sunt beri ieftine, la PET de doi și consumate în grup sau acasă. Dar la inima celor care nu vor beri de-astea vine aia artizanală, piață care a explodat în ultimii ani.

Tot statistică e și că românii beau, în medie, 5,3 beri diferite (adică nu se duc țintă-n magazin după una preferată), iar când beau acasă, bagă ceva bun la preț și la cantitate. Când ies la terasă, în club, se mai schimbă gusturile. Și tot realitate e că sunt consumatori cu suficienți bani cât să dea chiar dublu pe-o sticlă de 0,5 litri. Și uite așa ajung eu la ce-am făcut săptămâna asta: m-am dus să văd un ghid de beri artizanale la un bar din București.

Eu sunt genul de om căruia îi place berea. Blondă, brună, la doză, la sticlă, la PET, cum o fi, că-i tot bere. Nu fac mofturi, chestie care mi se trage, cel mai probabil, din anii de ascultat hip-hop. E băutură de poștit cu prietenii, de băut pe lângă shoturi în club, de ținut în mână pe plajă sau de desfăcut la meci. Dar în ultimii ani a început să devină o problemă, dacă nu ești cunoscător de bere – după aromă, compoziție, proveniență și altele.

Aici a venit influența vestică și se simte în câteva mărci pe care le-am văzut din ce în ce mai prezente la baruri. Dacă acum câțiva ani vânam IPA prin afară, acum e locală și chiar produsă de români. Ca să le facă și mai cunoscute, Spațiul M60 s-a gândit să lanseze un ghid. E incomplet, nu-i chiar ghid, ci mai mult un meniu mai arătos cu ce-au ei în ofertă, dar te-ar putea ajuta ca-ncepător într-ale artizanalelor.

Per total, în România, sunt vreo 15 microberării, iar cele cât de cât cunoscute care lipsesc din ghid sunt Azuga (lansată de Ursus), Berestroika, Csiki Sor (n-aș fi știut d-asta, e din Miercurea Ciuc, dar mi-a lăudat-o cineva), Terapia din Timișoara sau Deranj. Cu siguranță mai sunt câteva pe care nu le știu și pe care le găsești greu în baruri, dar cel mai des o să dai peste: Hop Hooligans, Ground Zero, Zăganu, Sikaru, Nemțeana și poate Perfektum. La lansarea ghidului a fost și Three Happy Brewers, ca noutate.

Mă rog, să trec de nume, e greu să le ții minte și mai ușor e să le încerci când ai ocazia. Așa cum i-am văzut eu pe creatori la eveniment am aflat câteva chestii. De exemplu, Ground Zero spune că a pornit revoluția berii artizanele în România, ceea ce e normal, fiincă toată lumea vrea să pornească o revoluție. Apoi, că e o bere „independetă, pentru că și-a asumat libertatea de a nu fi niciodată deținută de o corporație." Ceea ce e frumos. Nu au zis că au avut nevoie de puțin ajutor din partea uneia ca să se vândă.

Cei de la Hop Hooligans spun că „producem doar genul de bere pe care ne-am dori să-l bem noi. Dar suntem dispuși să-l bem și cu ceilalți." Am zis să nu îi deranjez așa de rău, dacă le vine atâț greu să o împartă și cu ceilalți, i-am lăsat să o bea între ei.

Sikaru parcă e dintr-o altă lume: „Sikaru e numele unei rețete de bere menționată în Imnul lui Ninkasi, zeița summeriană a berii". E cam departe de zeii dacilor, sper să nu-i încurce. Dar cu nume ceva mai local ai Zăganu, care-i și ceva mai prezentă pe la terase, iar Perfektum te face să crezi că n-o s-o dai în bară (depinde de număr, cred). Și mai e Nemțeana, cu o poveste aproape clișeu: „Berea noastră a luat naștere din pasiunea unui om, bunicul nostru, pe numele lui simplu și muzical, Jorj". Apreciez aceste inspirații, dar cred că-i cam târziu să vinzi sloganul: „I have a dream!"

În fine, e și un cidru: Clarks. Este realizat din „mere naturale românești selecționate cu grijă de Alan Clark". Nu știu de tine, dar pe mine mereu m-a amuzat chestia asta cu „selecționate cu grijă", că te face să crezi că omul ăla chiar stă suit în fiecare pom și se uită circumspect cu o mică lupă de detectat imperfecțiuni la fiecare măr. După un proces îndelungat de observare, așază meticulos mărul într-un coș din paie. Paie produse local, desigur.

Le-am încercat pe toate de la barul ăsta, dar și câteva în plus. Cel mai ușor găsești Azuga, prin aportul producătorului. E imens și are rețea de distribuție suficient de berea. Apoi, e un fel de băutură legendă în România, care până acum câțiva ani încă era pe piață. A revenit nepasteurizată, artizanală (fabricată în Germania), cu preț mai mare (a trecut în liga premium) și e mixul ăla între „m-aș afișa cu ea" și „are un gust bun față de ce m-așteptam de la o bere românească". Nu mizează atât de mult pe design, pe ieșire din convențional, iar dacă auzi oameni cărora nu le place berea blondă, o pot încerca. E ceva mai fresh și mai plăcută.

Dar ideea ghidului e să afli despre astea mici, mai underground. Aici preferata mea e Morning Glory de la Ground Zero. E așa cum ți-o laudă: proaspătă, diferită, arome, simți că e bere cu ceva valoare. Totuși, Wheat Ale tot de la producătorul ăsta nu-i cine știe ce, o poți identifica cu greu între altele.

E apoi Hop Hooligans cu Crowd Control. Poți să faci și-un glume cu numele, dacă vrei, dar băieții ăștia se remarcă cel mai bine prin etichetă. Sunt, așa, cartoon-ish ca-ntr-o distopie în care doar berea parcă-i reală. Și neapărat să încerci Koschei Russian Imperial Stout. E neagră și are 11% alcool, la 0,33 litri. E bună de-nceput seara sau de terminat. În fine, Lederhosen e ceva cu care să vrăjești gagici, că are aromă de banană și pe mine m-a dus cu gândul la mustul de țară. Nu te face să simți că bei (chiar) bere.

Am mai remarcat Zăganu roșie, cu 7% alcool. E amăruie, înțepătoare și te face să te gândești la procesul de fermentare. La Neamțeana am simțit la început că-i un fel de cidru mai tare, cu aromă de fructe, dar lasă un gust plăcut după ce-ai înghițit (oricum ar suna asta). Mă rog, și pentru restul vezi tu când ajungi să bei, că n-am mai avut bani să încerc de la A la Z.

Cel mai des o să vezi bere artizanală – sau „craft", ca să fim ca frații noștri britanici și americani – ale sau pale ale. Nu știu exact ce înseamnă, așa că n-o să mă bag în detalii. Știu însă că sortimentele astea sunt fix pentru oameni care-s dispuși să plătească mai mult ca să bea ceva mai bun, dar mai ales să arate că au gusturi d-astea superioare. Și da, sortimentele artizanale nu-s ca alea din comerț, dar e suficient să vezi prețul și-ți dai seama. Nu poți pune lângă un PET la trei litri de până în 10 lei una de 0,33 litri cu 11% alcool și cu un gust pe care l-ai recunoaște între altele. Consumatori și consumatori, ce să mai.

Și-ar mai fi de zis că ideea cu berile astea nu e că sunt foarte diferite ca gust, ci au un alt spirit, te simți diferit când le bei, mai mult datorită contextului. După cum spune și definiția precară a unei beri artizanele din ghid „dorința cuiva de a face lucrurile altfel". Și am exagerat, nu-s doar pentru hipsteri. Sunt pentru oamenii care n-ar poști una în parc pe bancă, dar ar cere lângă mușchi de vită o bere. În contextul ăsta cred că se cade să mai zic: „hai ai noștri, ca să nu mai importăm!".