Am fost la casting la „Bravo, ai stil!”, ca să nu mergi tu

Salut, sunt Fulvia și sunt dependentă de „Bravo, ai stil!". Dacă mă întrebai acum un an ce părere am despre emisiunea asta, aș fi zis „meh, știu că se uită câteva prietene, dar n-am putut să urmăresc nici măcar un episod, mi se pare o pierdere de timp". Ei, bine, jumătate de an mai târziu am descoperit plăcerea de a urmări fiecare ediție cu sfințenie, seara, după program, pe Youtube și nu mică mi-a fost mirarea că-s mulți care o urmăresc ca mine pe net, ca să nu deschidă televizorul. Practic, „Bravo, ai stil" a devenit subiect de discuție la pauzele de țigară de la birou, ceea ce era ultimul lucru la care mă așteptam.

Cum sunt foarte interesată de orice fenomen care creează culturi și comunități în jurul lui, am intrat pe grupurile de fani ai emisiunii și ai concurentelor, să le urmăresc pe ele și pe jurați, de care m-am atașat în același mod în care o fac cu personajele din seriale. Am devenit unul dintre oamenii ăia cărora le mulțumește Ilinca Vandici la început și final de emisiune, pentru că fac parte din marea familie „Bravo, ai stil!".

Și, dacă primul pas să fii parte din familie e să stai în fața micilor ecrane, pasul doi ar fi să te duci acolo, în platou, ca să iei parte la acțiunea adevărată. Voiam să văd ce se întâmplă, cum se întâmplă și da, puteam să încerc să fac rost de un scaun în public, ca aplaudacă, dar mie-mi place să fiu în nucleu, în miez, să simt experiența aia autentică – și atunci am decis că vreau să mă înscriu la casting.

Am intrat pe linkul de înscriere, am completat un formular de tip oracol cu tot felul de întrebări despre mine și despre dorința mea de a participa la emisiune, am urcat și două poze cu mine și am așteptat. A trecut vreo lună fără să aud nimic de la ei și uitasem cu totul, pentru că am fost în concediu. Deodată-mi sună telefonul, mă gândeam că o fi vreun curier sau cineva de la birou și am răspuns, ca să fiu imediat felicitată (pe un ton foarte mieros și plăcut), că am fost acceptată la casting-ul „Bravo, ai stil!". Am stabilit mai departe o dată pentru interviu și mi-a trimis un SMS cu toate detaliile.

Nu am avut mult timp să compun o ținută sau să-mi fac vreun scenariu ieșit din comun. Obiectivul meu unic la acest casting era să fumez o țigară cu jurații Raluca, Maurice, Iulia și Răzvan. De-asta m-am gândit să-mi fac o ținută care să îi impresioneze câte puțin pe fiecare: ceva de brand, ceva clasic, ceva strălucitor, ceva roșu și neapărat ochelari de soare. Iar povestea câștigătoare a venit de la un coleg: la întrebarea „unde te duci îmbrăcată așa?" urma să răspund: „M-am îmbrăcat așa ca să fac un selfie de 5 000 de like-uri cu jurații emisiunii".

După ce am am ajuns destul de greu la porțile Kanal D, am fost redirecționată de diverși paznici în stânga și-n dreapta, mai ceva ca domnul Lăzărescu. Am făcut și un calcul, dacă se filmează trei zile pe săptămână și emisiunea durează șase luni, câștigătoarea ar cheltui pe taxi în jur de 5 184 lei, dacă vine dus-întors dintr-o zonă centrală. Sala de așteptare de dinainte de interviu (care a avut loc chiar în platoul BAS) era formată din niște canapele și niște fotolii așezate lângă platoul de la „Roata norocolui", unde, slavă zeilor, a fost răcoare, că altfel nu știu cum rezistam cele trei ore cât am așteptat. Acolo am vorbit cu colegele mele de casting despre emisiune, manele și mall-uri din București.

M-am întâlnit cu tipa cu care vorbisem inițial la telefon despre casting și mi-a înmânat un formular pe care trebuia să îl completez „în cât timp vreau eu, cu sinceritate". A fost al doilea formular de tip oracol pe care l-am completat pentru aceeași emisiune și mă întrebam dacă nu-mi testează răspunsurile. Pe lângă întrebările legate de haine, cumpărături și bani conținea întrebări precum „care este cea mai mare calitate/cel mai mare defect al tău?", „Cum te-ai descrie?" „Ai mulți prieteni/ești populară?" și așa mai departe. L-am completat ca să impresionez, așa că am mai pompat câte o cifră când venea vorba de bani, am exagerat o descriere pe ici, pe colo, dar am și redus o cifră la kilograme, că oameni suntem.

Fetele care veniseră pentru același lucru ca mine erau la fel de variate ca ingredientele din salata orientală: o moldoveancă frumoasă și cu accent din Republică, o tânără speranță încă în liceu, o studentă pe la facultăți din străinătate, o bucureșteancă cinstită, brunețică, două gagicuțe cu picioarele până în tavan și cu bronzul & make-up-ul on point, o pitică cu gura mare (și nu, nu eram eu aia), o tipă deșteaptă care se îmbracă provocator, câteva fete pe care nici nu le-ai fi putut iubi, dar nici urî, dar și o femeie a cărei vârstă nu o puteai ghici (undeva între 20 și 45 de ani).

Undeva, într-un colț al sufletului meu, am tot sperat ca măcar unul dintre jurați să treacă prin platou, deși știam că nu vin. Ultimele persoane pe care le-am cunoscut aici au fost cei trei oameni care pângăreau masa și scaunele juraților pentru interviu. Nu s-au prezentat, cum nu s-a prezentat nimeni cu care discutasem până atunci. Păreau nefericiți să fie acolo, și ne făceau să simțim că de vină pentru acest lucru suntem noi - concurentele de la casting. Ne vorbeau pe un ton super arogant, puneau întrebările într-o manieră pasiv agresivă și chiar și locul în care ne-au așezat (în spatele catwalk-ului) era menit să ne facă să ne simțim mici și vulnerabile.

Am intrat calup câte trei fete. Dura vreo 45 de minute interviul. Ne-au așezat una lângă alta, ne-au dat un microfon mare de tot și ne-au pus să ne prezentăm. Eram prima și gagica mi-a adresat un: „Hai, spune-ne cum te cheamă, câți ani ai, dece ai venit la Bravo, ai stil!, că stil nu prea ai".

Lovitură puternică din primele zece secunde, nu mă așteptam. M-am prefăcut că nu am auzit ultima parte, m-am prezentat cu zâmbetul pe buze, mi-am repetat numele de trei ori, pentru că mi-l pronunța greșit și am pasat microfonul celorlalte fete.

Ultima dintre noi a fost pusă la colț, pentru că nu vorbește destul de tare și pentru că n-are vlagă, dar au renunțat să o chinuie și au pus-o să ne comenteze ținutele, lucru pe care l-am făcut pe rând, cu toate.

Mi-a fost aiurea să fiu complet sinceră despre ținutele fetelor, pentru că mă împrietenisem cumva cu ele, dar voiam să pun în aplicare toate feedback-urile pe care le-am internalizat și eu din emisiune. Le-am comentat ținutele fix cu termeni și în formulări specifice BAS. Tipa din mijloc, de la masa juraților, a părut vag impresionată și ultimele minute din interviu au fost complet concentrate pe mine și pe ce am făcut și ce aș putea să fac mai departe. Comunicarea am dus-o în continuare cu tipa din margine, care m-a luat într-un dialog de genul:

Tipă de la Bravo ai Stil: Unde te duci îmbrăcată așa?
Fulvia: Organizez un eveniment împreună cu agenția, suntem în grădină…
Tipă de la Bravo ai Stil: Te duci la un eveniment îmbrăcată AȘA?! Asta e cea mai bună ținută a ta?
Fulvia: Da, e cea mai bună ținută pentru contextul ales.
Tipă de la Bravo ai Stil: Și blugii ăia, de unde îi ai?
Fulvia: Jeanșii îi am din Bershka.
Tipă de la Bravo ai Stil: Ok, știi că nu îți vin bine, nu? Te lățesc.
Fulvia: Haha, nu, doar că m-am îngrășat cam tare în ultima perioadă, poate de-asta.
Tipă de la Bravo ai Stil: Nu, nu am vrut să spunem că te-ai îngrășat sau că nu ești în formă, dar dacă alegeai o altă pereche de pantaloni.
Fulvia: Vă asigur că am ales pantalonii care-mi vin cel mai bine în combinația asta.
Tipă de la Bravo ai Stil: Și ai garderoba suficient de mare ca să participi?
Fulvia: De-asta am venit aici.
Tipă de la Bravo ai Stil: Văd că ai și ochelari, ți-i pui la ochi?
Fulvia: Sigur.

Și cam asta a fost, ne-au arătat drumul spre ieșire fără să ne anunțe cum și când vom afla dacă am trecut de această etapă de casting. La ieșire, am stat de vorbă între noi, dar tipa care ne supraveghea ne-a rugat să nu mai vorbim despre casting și despre ce s-a discutat la interviu, motiv pentru care am făcut-o la țigară.

Nici fetele care intraseră în prima tură nu erau prea încântate de interacțiunea cu oamenii de acolo și erau puțin cam speriate și amețite de cum s-a întâmplat.

Vezi și:

Deși pentru mine experiența personală BAS s-a încheiat cu mare dezamăgire în momentul în care am ieșit de la casting, că n-am cunoscut jurații, producătorii nu aveau de unde să știe asta. După aproximativ 24 de ore am primit un telefon de la aceeași tipă care nu s-a prezentat niciodată, prin care mă anunța că am fost acceptată în a doua etapă de casting, pentru care trebuia să pregătesc vreo trei ținute și să vin cu diverse documente.

N-am vrut să refuz din prima și fără un motiv, dar nici nu am vrut să dau un feedback real pe ceea ce s-a întâmplat sau să recunosc că nu am avut nicio clipă în minte să particip cu adevărat, așa că le-am zis că în urma primului casting mi-am dat seama că nu sunt pregătită pentru experiența asta, deși credeam că sunt.

Discursul ei a fost că pierd o șansă destul de mare de a deveni concurenta cu adevărat în emisiune, șansă pe care multe fete și-ar dori-o. Iar eu, fidelă BAS până în ultimul moment, am adunat cele mai de seamă cuvinte și expresii învățate din emisiune și i-am zis: „Este punctul tău de vedere și îl respect, însă aceasta este decizia mea finală, pe care mi-o asum".