Publicitate
craciun

Meriți să te feliciți, c-ai supraviețuit petrecerii de Crăciun în România

Crăciunul nici n-a venit, dar tu ai impresia că l-ai trăit până acum de 10 ori.

de Florentina Iana
23 Decembrie 2017, 12:00pm

Colegul ăla care mereu vrea să fie în centrul atenției. Tipul din poză n-are treabă cu articolul. Fotografie de Split the Kipper via Flickr.

Înainte de Crăciun ai trecut prin tot felul de Secret Santa, cadouri cumpărate și primite, pomana porcului în avans și, nu în ultimul rând, nelipsita petrecere a companiei. Acum, vorbesc despre ea la trecut, dar poate că e bine să trag niște concluzii la rece, ca să știi ce poți face ca să fie mai bine la anul.

De fapt, despre ce vorbim aici? E foarte posibil ca petrecerea de Crăciun de anul viitor să fie la fel ca cea de anul trecut sau de acum cinci ani. Dacă ești un simplu participant venit acolo să mănânce și să bea, nu e cazul s-o iei atât de în serios. Dacă, în schimb, ai obiceiul să fii în centrul atenției și să rămâi în memoria companiei, și nu din motivele care trebuie, ai putea să citești de ce este cazul s-o lași mai moale la anul.

Altfel, sunt sigură că o să te regăsești în multe dintre situațiile astea, doar toate companiile dau petreceri la fel și printre angajați se găsesc mulți oameni ca cei de mai jos.

Nu fi colegul libidinos care face apropouri nasoale tuturor femeilor

Fotografie de Split the Kipper via Flickr.

Trebuie să încep cu categoria care mi se pare cea mai enervantă la astfel de petreceri ale firmei. Libidinosul trecut de prima tinerețe, cât se poate de însurat și cu familie acasă, care simte că asta este o ocazie excelentă ca să pipăie legitim ceva colege. Sub pretextul „hai să dansăm împreună, că doar suntem între noi, colegii!“.

De acord, dar ce te faci când respectivul vrea să danseze cu tine de parcă ați fi amanți și mai strecoară și niște apropouri nasoale, că așa crede c-o să te flateze și o să fii impresionată că-I place de tine, dintre zecile de gagici din încăpere. Dacă ești tipă, știi genul și nu mă refer la colegul simpatic care te ia la o horă. Ci la ăla care te urmărește de mult cu priviri libidinoase prin companie și profită de o petrecere ca asta ca să te sâcâie încontinuu.

Nu te săruta franțuzește cu niciun coleg

Fotografie de Split the Kipper via Flickr

Ar mai fi și acei colegi despre care nu știai cine sunt, până la petrecerea de Crăciun, dar care au reușit, cu această ocazie festivă, să devină memorabili. În sensul că timp de un, până la următoarea petrecere a firmei, vor fi ținuți minte drept „ăla care s-a făcut mangă“ sau „aia care și-a arătat chiloții“ sau care l-a călărit pe tipul de la IT pe canapeaua din hol.

Bine, scopul unei astfel de petreceri este ca angajații să nu se simtă încorsetați în regulile rigide ale muncii la birou, dar e de preferat să nu-ți pui poalele-n cap. Pentru că, a doua zi, vei regreta de două ori: o dată pentru că vei auzi râsele înnăbușite în spatele tău și a doua, pentru că vor exista mereu nefericitele poze de a doua zi.

Profită de mâncarea bună, dacă dai peste ea

Fotografie de Paddy McCann via Flickr.

O să vorbesc și despre partea mea preferată de la astfel de evenimente: mâncarea. Recunosc, eu pentru asta merg, e ca o ieșire la un restaurant all you can eat împreună cu toată firma. Și da, în această seară, anagajatorii chiar nu se zgârcesc, așa cum o fac, de exemplu cu primele de Crăciun. Compensează cu mâncare, multă, de toate felurile și pe toate gusturile, chiar și thai.

De obicei, firmele de catering își fac treaba bine, în sensul că tăvile alea cu fripturi și alte minunății nu sunt lăsate niciodată goale. Este chiar mai bine când tu și colegii tăi de serviciu vă faceți o misiune din a mânca cât pentru toată ziua. Așa, dacă e pe față, nu mai este cazul să te ferești elegant, ca să faci o figură frumoasă și nemâncată.

Cu cât ai o funcție mai mare, cu atât trebuie să bei mai puțin

Trebuie să vorbim și despre băutură. La astfel de petreceri, e din plin și de cele mai multe ori peste ce bei tu acasă. Că vorbesc de tării, vin sau cockteluri fițoase, barul e la liber și generos, și asta e, pentru mine, a doua bilă albă a unei asfel de petreceri, după faza cu mâncarea. Numai că, dacă de mâncat poți să rupi fără să se lase cu urmări nasoale (decât mai târziu, acasă, în caz de indigestie), la băutură ar trebui să fii cumpătat.

Cum ziceam, e petrecerea firmei, mai sunt și șefii pe acolo și ar fi nasol ca, după multe pahare, să te urci, să zicem, pe masă și să le zici ceva din suflet. Dacă ești genul care face spectacol la băutură, mixează și cu apă plată. Nici dacă nu ții la băutură și te iei dintr-un pahar nu e chiar mișto. Te observă imediat lumea așa, cu ochii roșii și mersul împiedicat. Sfat: cu cât ești mai mare în funcție, cu atât trebuie să bei mai puțin.

Dansează pe lăutărească și populară ca și când sunt viața ta

Fotografie de Split the Kipper via Flickr

Antrenul e chestia care pe mine mă lasă aproape rece la o astfel de petrecere. În sensul că, de obicei, vei avea parte de niște cântăcioși din ăștia de baruri, de unii care au fost pe la Vocea României sau, în cel mai bun caz, de Mahala Rai Banda. E trupa aia care cântă țigănească sau muzică de petrecere sau manele, cum vrei să-i zici.

Este foarte probabil ca muzica ăstora să îți placă cel mai mult și chiar nu trebuie să-ți fie rușine. La toate petrecerile de Crăciun la care am fost până acum, și am fost la câteva, oamenii ăștia cu trompete, acordeon și unduiri din șolduri au adus până și cel mai apring hipster pe ringul de dans. Un lucru pe care nu l-a reușit o muzică cu pretenții elitiste. Dacă și la petrecerea ta se anunță muzică de mahala, e de bine. O vei trece la capitol chefuri reușite.

Profită de petrecere ca să vizitezi localuri de fiță

Locul în care se întâmplă petrecerea e și el important. E de bine dacă șeful îți plătește o distracție pe la Le Château sau, de ce nu, ceva Fratelli și e cam stricător de chef să vă strângeți printr-un ballroom din ăla fără personalitate din Pipera, să zicem. Adică o hală mare cu mese și zero decor.

Dacă ești neieșit în oraș, o să ți se pară cool chiar și chestia asta seacă. Sau dacă ești genul care se distrează pe la nunți. Dar dacă mâncarea e bună, chiar nu contează locul. Poți să dai petrecerea chiar și la cantina din clădirea corporației, nimeni nu vine acolo ca să se afișeze ca pe covorul roșu. Toți vor să mănânce, să bea și să danseze pe manele. Sau, fie, pe lăutărească.

Citește mai multe despre chinurile din decembrie:
Toate porcăriile pe care va trebui să le faci în luna decembrie

Ghidul VICE pentru cum va fi petrecerea tristă de Crăciun de la birou

Cum am găsit dragostea la petrecerea de Crăciun de la birou

Tagged:
Features
Romania
locale
munca
petrecere
corporatie
petrecere de Craciun
colegi