Preotul transgender care-ți arată de ce nu e ok să urăști în numele credinței

Preoteasa Megan Rohrer e primul pastor transgender din cadrul Bisericii Luterane Evangheliste din America. Activista și autoarea în vârstă de 37 de ani susține că ar trebui să folosim credința ca să ne apropiem, și nu să creăm distanță între noi.

După ce și-a petrecut copilăria într-un orășel din Dakota de Sud, Rohrer s-a mutat în California ca să-și ia diploma de master la Universitatea de Religie Pacific din Berkeley. La scurt timp după, a început să lucreze la biserica evanghelică luterană din San Francisco și funcționează ca pastor de peste un deceniu.

Anul acesta, Rohrer a devenit primul capelan LGBTQ din cadrul departamentului de poliție din San Francisco, a fondat Singers of the Street, un cor compus din oameni ai străzii și activiștii care îi susțin, și a inițiat Welcome, o organizație care are drept scop eradicarea sărăciei prin programe care le oferă adăpost, haine și alimente persoanelor cu situații materiale precare.

Broadly a stat de vorbă cu acest lider religios deosebit despre realizările ei, despre prejudecățile privin religia și despre cum putem fi cu toții mai toleranți în 2018.

BROADLY: Ești pastor de zece ani. Ce ai învățat în tot acest timp?
MEGAN ROHRER: Multe. Una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat ca pastor e că cel mai frumos dar pe care îl poți oferi celorlalți e să fii tu însuți, în modul cel mai autentic. În fiecare săptămână, povestesc la biserică despre credincioși de demult, care erau la fel de diverși, fabuloși și ciudați cum suntem noi astăzi. Poveștile lor îmi redau speranța în aceste vremuri instabile, ne dau curaj să fim ceea ce suntem, iar asta îi inspiră și pe alții să facă la fel. În fiecare săptămână primesc mesaje de la oameni care îmi spun că au hotărât să nu se sinucidă doar datorită faptului că eu exist. Trebuie să recunosc că uneori mi se pare o povară prea mare. Totuși, într-o perioadă în care președintele atacă prin tweet-uri politicile trans, sunt recunoscătoare că pot folosi rețelele sociale ca să îl combat și să inspir alte persoane din comunitatea LGBTQ.

Cum putem folosi credința ca să ne unim, în loc să îi permitem să ne divizeze?
Dacă toți credincioșii ar putea iubi diversitatea fabuloasă a aproapelui lor la fel de mult pe cât îl iubesc pe Dumnezeu, lumea ar fi mult mai bună. Am scris o carte pentru copii intitulată Domnul Morocănilă cel Creștin, ca reacție la dezbaterile prezidențiale de anul trecut: morala e că dragostea lui Dumnezeu nu e un subiect care poate fi dezbătut. În loc să folosim credința ca să ne unim, sper să o folosim ca să ne diversificăm. Asta va însemna că vom avea curajul să fim vulnerabili și sinceri fără să ne fie teamă sau rușine. Și îi vom iubi pe cei din jur așa cum sunt. Creștinii trebuie să întoarcă spatele credinței dictatoare, care le cere oamenilor să fie toți la fel – așa cum e rasismul sau antisemitismul.

Cum e să fii primul pastor trans din biserica luterană?
Am mare noroc că sunt de religie luterană, pentru că luteranii au susținut dintotdeauna că Dumnezeu iubește persoanele trans. Dar uneori mă simt destul de singură. Deși există mulți preoți LBT cu care pot împărtăși experiențe în cadrul bisericii luterane, doar douăzeci au recunoscut asta public. Majoritatea colegilor cu care lucrez nu prea dau dovadă de înțelegere vizavi de problemele persoanelor trans. Iar pentru că am recunoscut că sunt trans, oamenii îmi pun des întrebări personale despre corpul meu sau îmi vorbesc cu aluzii sexuale.

Cum le răspunzi?
Pentru că sunt pastor, am hotărât să nu lămuresc presupunerile oamenilor cu privire la părțile mele intime. Am ales să nu particip la discuții indecente despre corpul meu. Dar asta îi face pe unii oameni să mă desconsidere. În mod ironic, e vorba de oameni din ambele tabere: conservatorii susțin că femeile nu au autoritatea să vorbească despre Dumnezeu, iar progresiștii m-au acuzat că sunt tot un bărbat în funcție de conducere și promovez patriarhatul.

Cum putem fi mai toleranți unii cu alții?
Cel mai bine e să ne vedem de treaba nostră și să lăsăm în pace părțile private ale altora. Deși trăim niște vremuri în care unele persoane trebuie să ridice vocea ca să-și promoveze cauza, eu sper ca în viitor să folosim toaletele la comun fără probleme și să fim apreciați pentru meritele, și nu pentru corpurile noastre. Ar fi frumos să încercăm să nu fim dobitoci cu alți oameni cât de des putem.

Care a fost cea mai mare realizare a ta în 2017 și ce speranțe ai pentru 2018?
Anul acesta am devenit primul capelan LGBTQ din cadrul departamentului de poliție din San Francisco și a fost o onoare pentru mine să fiu alături de ofițerii care și-au pierdut colegii, au fost răniți sau afectați de masacre în masă.

Cea mai notabilă realizare a mea a fost activitatea prin care am reușit să ajut protestele non-violente să rămână pașnice. În luna august, am colaborat cu liderii comunității, printre care Cleve Jones, ca să păstrăm non-violența în cadrul protestului de la Charlottesville împotriva supremației albe. Protestatarii au venit dinspre Castro, Mission și catedrala Grace și s-au reunit în fața Primăriei. S-au strâns 110 000 de dolari pentru diverse grupuri comunitare din San Francisco. În 2018, voi continua să promovez non-violența și voi conduce Marșul Ambasadorilor Păcii. Voi încerca să creez o capelă comunitară prin care să ajutăm victimele violenței și familiile lor.