Un psihiatru îți explică dacă Facebook te poate scăpa de gândurile sinucigașe

Săptămâna trecută, Facebook a anunțat că urmează să ia măsuri contra potopului de sinucideri în rândul utilizatorilor, mai ales prin monitorizarea live-urilor. Aparent, platformele social media sunt niște unelte seducătoare pentru indivizii care vor să-și comunice suferința și intențiile sinucigașe, chiar și să transmită actele oripilante. Incidentele de pe Facebook Live din ultimele două luni au inclus o fată de 14 ani din Florida și o fată de 12 ani din Georgia, care s-au spânzurat și un bărbat de 33 de ani din California, care s-a împușcat.

Fenomenul ridică întrebări serioase pentru Facebook, precum și pentru utilizatori și familiile lor. E Facebook o comunitate, la fel ca celelalte, în care comportamentul auto-distructiv și comportamentul sinucigaș este îmbrățișat? E ceva anume la această comunitate în particular sau poate la Facebook Live, care cultivă asta? Ce poate face Facebook în privința asta și cum poate oferi siguranța utilizatorilor?

În întâmpinarea problemei, Facebook a extins inițiativele de prevenire a sinuciderilor care au loc de prin 2016. La momentul actual, a adăugat opțiuni care permite utilizatorilor să semnaleze postări îngrijorătoare, ceea ce ar ajuta compania să ajungă la membrii în suferință. În baza postărilor semnalate, compania a dezvoltat un algoritm de inteligență artificială pentru a identifica conținutul îngrijorător. După o revizuire din partea unei echipe operaționale din comunitate, Facebook îi va sugera utilizatorului să contacteze un prieten, oferind chiar o introducere de text.

Oamenii pot discuta direct și cu diverse organizații, inclusiv cu National Suicide Prevention Lifeline. Un grup pe care se concentrează în mod deosebit este Facebook Live.

Situația asta m-a dus cu gândul la Ned, un director executiv la o firmă de publicitate și un utilizator compulsiv de Facebook cu care mă vedeam de câțiva ani de două ori pe săptămână, la ședințele de psihoterapie, pentru depresie. În ultimele două luni, Ned a trecut printr-un episod în mod special intens și dificil. Mi-am făcut pentru prima oară griji că ar putea să se sinucidă.

Ned are o carieră de succes, educat la cele mai bune școli și însurat cu prietena lui din facultate, o avocată de la o firmă prestigioasă. Ei de abia și-au cumpărat o casă în suburbia din Boston și plănuiesc să întemeieze o familie. El este îndrăgostit de soția sa, se descurcă foarte bine la muncă și are prieteni buni. El este blând, apreciat și un membru solid și de încredere al comunității. Din exterior, el duce o viață de invidiat, pentru care s-a pregătit mult timp.

Însă Ned este deprimat și torturat. El nu trăiește viața pe care și-o dorește, dar nu știe ce vrea. El mereu a simțit că îl așteaptă un destin măreț, însă calea pe care a apucat-o acum nu duce în direcția măreției. El consideră că viața lui ar trebuie să fie mai împlinită și plină de potențial. El se simte îngrădit de circumstanțe, dar nu are nicio viziune asupra ce a putea exista în afara statutului de soț, tată și corporatist. Din punctul meu de vedere, Ned pare blocat.

El rumegă ce percepe ca fiind pașii greșiți din trecut, pasiuni neurmărite, cărți necitite și cursuri amânate. Iar acum e prea târziu și tânjește să o ia de la capăt. Prezentul este intolerabil pentru că reprezintă rezultatul unui trecut greșit. În sesiunile de psihoterapie spune că doar o mașină a timpului l-ar ajuta să se simtă mai bine.

Facebook îi oferă o fereastră de vieți alternative, opțiuni pe care le-ar fi putut alege, tot ce ar fi putut avea. Ned petrece ore întregi analizând profile și postări ale prietenilor și dușmanilor și colegilor, până când se intoxică cu invidie și deznădejde despre propria viață. Nu e vorba că oamenii de pe Facebook postează informații doar despre succesele lor sau că un dialog antrenant nu are loc pe site. Dar e vorba despre cum o persoană ca Ned se poate folosi de social media pentru a întări propriile idei despre viață.

Mă gândesc la Ned ca la o persoană care nu se descurcă cu sentimentele de pierdere și tristețe. În mod ironic, exact tăria și dorința liniară de a evita tristețea, o eliberează din interior, neîngăduirea îi induce depresia. „Doctore, știi că mă chinui, nu? Tot ce vreau este să mă simt mai bine… Ce pot să mai fac? Spune-mi și fac." Ce încerc eu să-l învăț este să jelească: toate direcțiile în care ar fi putut să se îndrepte dar a ales să nu, pentru pasajul de timp și pierderea unui viitor cu posibilități nelimitate, pentru oamenii care ar fi putut să fie, dar acum e prea târziu. Să-și imagineze lumea asta plină de posibilități și jocuri din istoria sa. Ăștia sunt niște mușchi pe care cu toții trebuie să învățăm să-i antrenăm.

Din experiența mea, lucru sprijinit de studii clinice, două afecțiuni care induc tendințele sinucigașe sunt durerile psihice și rușinea. Ned este vulnerabil în privința amândurora. El vine la fiecare ședință zvârcolindu-se, ca și cum i-ar curge sânge dintr-o rană din piept. Speră de fiecare dată că eu voi lua durerea cu mâna, că îi voi alina rana și o să-i dau niște morfină.

La sfârșitul fiecărei ședințe, rana e în continuare acolo. Psihanaliștii au construit o teorie despre rușine ca fiind incapacitatea unui individ de a se percepe așa cum i-ar plăcea să fie perceput. Adică, el nutrește în interior o versiune ideală a sinelui, dar eșuează să o transforme în realitate. Ned se animează cu o versiunea grandioasă a persoanei care i-ar plăcea să fie. El se consideră o figură tragică, eșuată și umilită.

În universul idealizat de pe Facebook, Ned poate sprijini perspectivele lui distorsionate, care pune la îndoială inevitabilitatea limitei, pierderii și dezordinii. E un punct de vedere unde perfecțiunea e posibilă, iar chiar dacă timpul trece, acest pasaj doar extinde posibilitățile, potențialul și succesul, în loc să le limiteze.

Într-adevăr, există un aspect grandoman de a te sinucide live pe Facebook. Eu nu încerc să sugerez că acești indivizi nu suferă. Eu suspectez că,, la fel ca Ned, ei sunt în dureri psihice groaznice. Dar ei cer atenție pentru un act măreț, îndrăzneț și riscant. Spectacolul de final. În mod curios, în special printre adolescenți, actele sinucigașe au un efect contagios și se împrăștie în grup. Asta face sinuciderea live pe Facebook atât de periculoasă și puternică. Poate e vorba de invidia refuzului de compromitere, refuzul de a accepta ceva mai puțin decât idealul, care explică dorința de a copia acest ultim pas.

Să sperăm că va funcționa comunitatea Facebook cum spune pediatru britanic și psihanalistul Donald Winnicott, ca un „mediu de reținere", un spațiu de îngrijire maternală și validare, unde sentimentele, inclusiv de mânie și tristețe, pot fi exprimate și absorbite.

Mediu de reținere este un loc unde poți lua riscuri în siguranță, unde poate exista o negociere de experiențe interne și realitate socială. Dar consider că pentru unii utilizatori, Facebook suspendă realitatea socială și sprijină ideea copilăroasă că orice e posibil, că putem să ne deviem circumstanțele vieții pentru a se conforma idealurilor interne ale sinelui.

Dezvoltarea ne învață să ținem cu dinții de joaca nelimitată a sinelui imaginar. Dar aceste circumstanțe necesită o negociere cu realitatea externă. În versiunea asta a platformei nu există o diferență între realitatea internă și cea externă. Noi suntem ceea ce facem. Deci, ce ar trebui să facă Facebook?

Se știe că măsurile de sănătate publică de prevenire a sinuciderilor sunt dificil de implementat și evaluat. O intervenție de succes a avut loc pe insula suedeză Gotland, pe la începutul anilor '80. Medicii generali de pe insulă au primit un curs de două zile despre depistarea și tratarea depresiei. Nouăzeci la sută dintre medicii de pe insula aia mică au participat la curs, care s-a ținut de două ori, odată în 1983 și încă o dată în '84.

În anii care au urmat, rata sinuciderilor de pe insulă a scăzut subit. Patru ani mai târziu, rata de sinucidere a crescut din nou, indicând faptul că efectele programului educațional s-au estompat. A fost sugerat faptul că programul ar fi făcut diferența. Mai târziu, o analiză a datelor au demonstrat că rata de sinucidere scăzuse în mare parte prin depistarea și tratarea depresiei din cadrul populației feminine.

Bărbații poate au ezitat să se prezinte la medicii de familie cu probleme de tristețe. Ani mai târziu, studiul e citat frecvent pentru cum a oferit dovezi persuasive în privința importanței depistării timpurii a depresiei.

Este de lăudat că Facebook ia măsuri să anticipeze comportamentul sinucigaș. Totuși, e aproape imposibil să prezici sinuciderile, chiar și într-un mediu clinic. Un studiu din The American Journal of Psychiatry a estimat că 75% din victimele sinuciderilor au luat legătura cu medicii lor  cu un an înainte de moartea lor, iar 45% într-o lună și totuși niciunul dintre aceste decese nu a fost prevenit.

Cu toate acestea, constatarea depresiilor e mult mai eficientă decât se crede. Deoarece Facebook are acces la experiențele zilnice ale utilizatorilor, poziția sa este unică și privilegiată. Ar putea extinde supravegherea sănătății mintale pentru depistarea depresiei, decât să se concentreze doar pe comportamentul sinucigaș, plus conectarea celor care suferă de depresie cu resurse. Inteligența artificială ar putea fi o unealtă potrivită pentru asta.

Ned va supraviețui și poate chiar va învăța să experimenteze bucuria, dar asta pentru că el urmează un tratament pentru depresie: psihoterapie intensivă și medicamente. Facebook ar putea fi cu siguranță un portal util pentru un astfel de tratament.

Hans R. Agrawal este un psihiatru de la un cabinet particular din Mass, Cambridge.

Traducere: Diana Pintilie