Foto

Cele mai amuzante pancarte de la protestul de aseară din Piața Victoriei

A coborât Internetul în stradă, la proteste.
2.2.17
Fotografia din deschidere de Ruxandra Drilea

Pentru că deciziile Guvernului Dragnea-Grindeau au reușit să joace în picioare nervii unei țări întregi, vreo 150 de mii de români au invadat aseară Piața Victoriei, înarmați cu pancarte, sloganuri, mănuși și pufoaice, ceai la termos sau cafele primite gratuit de la antreprenorii care au susținut mișcarea anti-ordonanțe. Știu c-ai văzut și tu că alți „protestatari" ar fi fost înarmați cu cocktailuri Molotv și cuțite, dar aici lucrurile sunt ceva mai întortocheate și urmează ca cineva să ne lumineze dacă în grupul instigator erau băieți plătiți sau doar ultrași „pasionați" de bătăi.

Publicitate

Până la momentul ăsta, în care au început violențele dintre galerii și jandarmi, protestul a fost unul pașnic, oamenii au scandat, au huiduit, au purtat cu ei pancarte mai mult sau mai puțin inspirate. Ideea e că generația Facebook a coborât meme-urile în stradă, așa că am tras câteva în poze să rămână pentru generațiile viitoare, orice literă ar avea ele, și oricât de mult ar vrea unii să le bagatelizeze.

Altă întrebare? (Text de Iulia Roșu)

Fotografii de Ioana Epure