O mamă face 15 ani de închisoare pentru posesie de marijuana, deși doar a desenat o hartă

În 2007, Crystal Munoz creștea o fetiță de patru luni și era însărcinată cu a doua, când au sosit la ușa casei ei din Texas niște agenți de la Anti-drog. Când a deschis ușa, Crystal habar n-avea că răspunsurile pe care le dă la câteva întrebări vor duce la o sentință de 20 de ani pentru marijuana. Singura greșeală pe care zice că a comis-o a fost să deseneze harta unui drum de țară din Parcul Național Big Bend din Texas – un drum folosit ulterior pentru a aduce marijuana din Mexic în Texas.

Crystal a petrecut aproape un deceniu întreg la închisoare, iar fetele ei au crescut de la bebeluși la adolescente în lipsa ei. Le-a ratat absolut toate zilele de naștere, precum și primele zâmbete, primii pași și primele zile de școală. Ambele ei fiice au acum nouă ani; cea mai mare împlinește zece în februarie. Până atunci, Crystal va fi aflat dacă președintele Obama – care a recunoscut că a fumat marijuana și a afirmat public că ar trebui să fie văzută ca o problemă de sănătate publică, la fel ca țigările sau alcoolul – i-a revăzut cererea de clemență. Știe că, pe măsură ce se apropie începerea mandatului lui Trump, asta e probabil ultima ei șansă să-și reîntregească familia, înainte ca fiicele ei să devină tinere adulte.

Acuzele care i se aduc lui Crystal sunt serioase: procurorii federali i-au pus inițial în cârcă o mie de kilograme de marijuana, 50 de kilograme de cocaină și cinci grame de crack. În cele din urmă, însă, au renunțat la capetele de acuzare referitoare la cocaină și crack, iar ea a fost condamnată doar pentru marijuana. Crystal insistă că n-a avut nimic de a face cu crimele de care a fost acuzată și spune că s-a implicat doar pentru că i-a făcut astfel un serviciu unui cunoscut din liceu, care-a ajutat-o să-și repare mașina, după ce un alt șofer intrase în ea.

În 2005, Crystal l-a condus pe cunoscut, împreună cu soția și fiica lui nou-născută, până în Mexic, unde și-a lăsat mașina în service. „M-am dus așa, din senin, m-am gândit c-o să fie haios, pentru că nu mai fusesem niciodată în Mexic", a declarat aceasta pentru Broadly, printr-un mesaj transmis din închisoare. Tot în acea perioadă i-a cunoscut și pe câțiva dintre prietenii bărbatului. Crystal recunoaște că știa că aceștia se ocupau cu traficul de droguri, dar n-a prea pus întrebări. Crystal, care e din tribul Navajo, nu vorbește spaniolă și deci n-a reușit să înțeleagă ce se discuta în jurul ei.

Mai târziu în același an, când noile ei cunoștințe au rugat-o să le deseneze o hartă și s-o livreze unui necunoscut din Midland, Texas, a acceptat explicația lor, cum că ar fi fost vorba de o dispută între fermieri legată de bani; susține că, la momentul respectiv, habar n-avea că harta va fi folosită pentru ocolirea unui punct vamal. „N-am fost plătită să fac așa ceva, am făcut-o pe post de serviciu în schimbul ajutorului pe care l-am primit la repararea mașinii", a spus Crystal.

Mai târziu în același an, trei dintre acești noi cunoscuți ai femeii au fost arestați și închiși pentru trafic de marijuana. „Mi-a părut rău de ei", își amintește Crystal. „[Dar] nu m-am gândit că o să mă amestece și pe mine." S-a înșelat. Doi ani mai târziu, agenții Antidrog i-au bătut la ușă, iar ea le-a răspuns la întrebări și i-a crezut când i-au dat asigurări că ea n-o să aibă probleme. Peste câteva luni, au venit din nou, de data asta ca s-o aresteze pentru complicitate la posesiune, cu intenția de distribuire.

„N-am fost niciodată traficant de-ăla mare", a spus femeia, deși a recunoscut că, din când în când, ea și diverși membri ai familiei și rude s-au combinat ca să cumpere cantități mari de marijuana pentru uz propriu. Cu toate astea, pentru că asistase la haosul pe care l-au provocat alcoolismul și abuzul de droguri în rezervația Navajo în care crescuse, Crystal a rămas la iarbă.

Avocatul lui Crystal i-a spus că, dacă pledează vinovată, judecătorul ar putea să-i pună în seamă toată cantitatea de droguri și n-o să poată să facă apel. Femeia a hotărât să riște a proces. Acolo, două dintre persoanele arestate în 2005 au depus mărturie împotriva ei, în speranța c-o să li se reducă sentințele. (După spusele lui Crystal și-ale soțului ei, nu li s-au redus sentințele.).

Pe 26 decembrie 2007, pe când Crystal era în arest și-și aștepta sentința, a născut a doua fiică, pe Nova. Soțului ei, Ricky, și fetiței lor de zece luni, Sarai, li s-a permis să fie alături de ea. Și-a petrecut două nopți împreună cu bebelușul nou-născut și familia, păzită, la spitalul din localitate. Când a venit vremea să se întoarcă la închisoare, Ricky i-a spus c-o iubește, apoi i-a privit pe paznici cum îi pun soției sale cătușe la mâini, la picioare și-un lanț în jurul mijlocului. Ricky a rămas în rezerva de spital cu copilul său nou-născut și cu cel de zece luni. Bărbatul spune că nimeni n-a vrut să-l ajute cu cei doi copii mici și sacoșele de scutece, biberoane și alte lucruri pentru bebeluși pe care le-a avut de cărat.

„Am traversat singur parcarea cu cele două fetițe mici și de-atunci am rămas cu ele", își amintește acesta.

După mai puțin de-o lună, tribunalul a condamnat-o la 235 de luni (19 ani și 10 luni) de închisoare. I s-a redus sentința la 188 de luni (15 ani și opt luni) conform unei reduceri de pedeapsă numită „Droguri minus 2" . Dar chiar și cu sentința redusă, Crystal n-o să-și revadă fiicele înainte ca acestea să intre la liceu.

Ricky face tot ce poate ca să se asigure că fetele păstrează legătura cu mama. Deși penitenciarul federal e la o distanță de cinci ore și jumătate cu mașina, încearcă să le ducă în vizită oridecâteori își permite. Dar nu-i ușor: vizitele nu înseamnă doar că trebuie să conducă 11 ore, ci și să plătească benzina, o cameră la motel și mâncarea. Regulile din închisoare spun că toate alimentele din camera de vizite trebuie să provină de la automatele de acolo, așa că bărbatul cheltuie lejer 30-40 de dolari în cele câteva ore pe care le petrec împreună. În total, fiecare vizită îl costă 3-400 de dolari – o cheltuială mare pentru un tată singur. În ianuarie, tatăl a declarat pentu Broadly că nu-și mai permisese o vizită de șase luni.

Familia păstrează legătura prin telefon. Crystal are dreptul la trei sute de minute de apeluri telefonice pe lună; fiecare apel costă trei dolari pentu 15 minute. Mai are voie și să folosească sistemul de mesagerie electronică al închisorii (o formă foarte rudimentară de email), care costă cinci cenți pe minut. Chiar și-așa, Ricky spune că absența ei atârnă greu pentru fetițe: „Le e greu fără mama lor. Plâng după ea [și întreabă]: «Când vine acasă?»"

Închisorile federale oferă și vizite video, care cică ajută familiile să păstreze legătura. Dar Ricky n-are internet acasă, așa că el și fetele se duc la bibliotecă sau la McDonald's când au nevoie să intre pe net. La începutul lui ianuarie, el și fiicele lui s-au dus la bibliotecă și-au încercat o vizită video, dar conexiunea era prea slabă. S-au dus repede la McDonald's, unde, însă, au dat de aceeași problemă. Deși Crystal putea să-și vadă soțul și fiicele, ei nu puteau nici s-o vadă, nici s-o audă.

Experiența lui Crystal ilustrează efectele devastatoare pe care războiul împotriva drogurilor și condamnările în acest război continuă să le aibă, chiar dacă unele state, cum ar fi Vermont, Colorado și, cel mai recent, Massachusetts, au legalizat marijuana. Fostul guvernator al statul Vermont, Peter Shumlin, a recunoscut daunele produse de vechile legi împotriva drogurilor și efectele devastatoare pe care un dosar penal le poate avea asupra individului, așa că a grațiat 192 de persoane condamnate pentru posesie de marijuana conform legilor în vigoare înainte de 2013. Grațierile elimină condamnarea din cazierul indivizilor respectivi și îi salvează de la obstacolele și discriminarea cu care s-ar confrunta altfel când ar aplica pentru joburi, la facultate sau pentru ajutor din partea guvernului. Activiștii speră că și alte state îi vor urma exemplul.

Și președintele are puterea de a arăta clemență față de deținuții din închisorile federale. Pot să îi grațieze, adică să elimine complet condamnarea, sau pot să le comute pedeapsa, ceea ce le scurtează sentința. Unii și-au folosit moderat puterea. George H.W. Bush, de exemplu, a grațiat 74 de persoane și a comutat trei sentințe, în ciuda faptului că primise aproape 1 500 de cereri. În schimb, președintele Obama, a comutat 1.176 sentințe, unul dintre cele mai generoase gesturi de clemență executivă din istorie. Printre aceste sentințe comutate, 26 erau ale unor persoane închise pentru marijuana și doar 76 de femei. În continuare, peste 12 mii de cereri pentru comutarea sentinței așteaptă un răspuns.

În septembrie, numele lui Crystal a apărut pe o listă a celor cărora clemența le-a fost refuzată. Nu se dau explicații în astfel de cazuri, așa că cei care fac cererile habar n-au ce-ar avea de făcut ca să-și sporească șansele. Cu toate astea, având în vedere că președintele ales a spus că beneficiarii clemenței sunt „oameni răi", iar procurorul general a condamnat public reforma în dreptul penal și a declarat în aprilie anul trecut că „oamenii buni nu fumează marijuana", visele lui Crystal de a reveni acasă înainte ca fetele ei să devină adolescente par de neatins.

„Crystal este una dintre femeile cu care am lucrat care are șansa de a se reuni cu fiicele ei înainte ca acestea să devină femei, înainte să treacă de vârsta la care au nevoie de sprijinul concret al mamei", a spus Amy Povah, fondatoarea organizației CAN-DO Dreptate prin Clemență. Povah, care a fost condamnată inițial la 24 de ani și patru luni pentru conspirație, a fost grațiată în anul 2000 și de-atunci e activistă pentru clemență pentru femei. A lucrat cu 40 dintre cele 76 de femei care au beneficiat de clemența președintelui Obama – a ținut permanent legătura cu ele și cu familiile lor, le-a spus poveștile în presă și a făcut echipă cu alți beneficiari ai clemenței pentru a crea Programul Îngerilor Păzitori CAN-DO care îi aduce laolaltă pe cei care cer clemență și persoane din afară, care-i pot sprijini și ajuta prin strângerea de scrisori de susținere, depunerea de cereri și monitorizrea procesului la Biroul Avocatului pentru Grațieiri și pot aduce poveștile lor în atenția publicului.

Povah a susținut că dacă Biroul Avocatului pentru Grațieri și Casa Albă i-ar fi acordat clemență lui Crystal, i-ar fi permis să „își salveze relația și să repare inimile frânte ale copiilor ei". În același timp, refuzul a dezamăgit-o și a uimit-o. „E vorba de marijuana. Unii câștigă azi bani legal din ceva ce pe ea încă o ține în închisoare", a remarcat aceasta.

Dar Crystal și familia ei nu se lasă. Ricky a inițiat o petiție pe Change.org, care a primit peste 81 de mii de semnături de susținere. La rândul ei, Crystal va depune o cerere de reexaminare înainte ca Obama să-și încheie mandatul. Are de partea ei și activiștii, printre care se numără și mai mult de 40 de beneficiari de clemență – aceștia i-au trimis o scrisoare deschisă lui Obama, în care îl imploră să-i reexamineze cererea lui Crystal, ca și pe acelea ale celorlalți prizonieri din războiul cu drogurile care au fost refuzați. Activiștii înțeleg că timpul trece, așa că îi cer președintelui aflat la final de mandat să facă un pas mult mai mare și mai îndrăzneț: un program de amnistie la scară largă pentru prizonierii de război împotriva drogurilor, care le-ar permite mai multor persoane să se întoarcă acasă mai devreme, iar celor condamnați la închisoare pe viață le-ar reduce sentința până la maximum 20 de ani.

Dacă Crystal ar putea să vorbească direct cu președintele, i-ar cere clemență nu doar pentru ea, ci și pentru familia ei: „Soțul meu are nevoie de ajutorul și prezența mea, copiii noștri merită să cunoască și să simtă dragostea și grija mamei lor", a spus ea. „L-aș ruga să ne ajute să avem o șansă la o viață normală, să ne reunim și să aibă milă nu doar de mine, ci și de soțul și de copiii mei."

Traducere: Ioana Pelehatăi