Am vorbit cu monitori de schi despre pericolele de pe pârtiile din România

Dacă ești pasionat de schi ca mine și te-ai dat la viața ta pe ceva pârtii bune, știi despre ce vorbesc. În primul rând, despre acele cârduri de copilași cu niște schiuri lungi cât antebrațul tău, care coboară pârtia mai bine decât tine, în frunte cu un el sau o ea, monitorul care le deschide calea și le strigă chestii de genul „Ia-o pe urmele mele". A se înțelege, acele urme sunt niște S-uri desenate încet pe jumătate de pârtie, fix prin fața ta.

Pentru oricine vrea să rupă norii și să se dea în legea lui, ca la propria competiție de schi, intersectarea cu instructorii și elevii lor care alunecă un pic mai rapid decât melcul, poate fi enervantă. La fel cum e să vezi că niște țânci care d-abia au învățat să vorbească se dau mai bine pe pantele abrupte decât tine, unul care le-ai putea fi părinte.

Mai sunt și acei monitori cu elevi mai în vârstă decât ei, pe care îi vezi cum învață să se dea în plug pe la baza pârtiilor, cu picioarele nesigure și fără siguranța de sine a picilor care coboară în viteză pe lângă tine.

Citește și: Sex, zăpadă și cocaină: Viața angajaților din stațiuni montane de lux

Am vrut să aflu cum se vede treaba și din partea cealaltă, așa că am vorbit cu trei dintre cei mai buni instructori de schi de pe Valea Prahovei.

Sonja Drăgan, 30 de ani, Sinaia, monitor de schi din 2004

„Cea mai nasoală experiență ca monitor a fost acum câţiva ani, când eu și elevii mei am rămas blocaţi pe munte timp de câteva ore. Am apucat să luăm telecabina şi să ajungem la 2 000 de metri, am ieşit afară din staţia de telecabină şi în următoarele cinci minute vremea s-a schimbat radical. A început un viscol de nu puteai să stai în picioare. Iniţial, până să înceapă mai rău, am vrut să îi cobor pe schiuri, dar în momentul în care am văzut că practic vântul îi ia pe sus, ne-am întors şi i-am dus la adăpost în staţia telecabinei.

Ne-am numărat printre norocoşi atunci, pentru că au rămas oameni blocaţi în mai multe instalaţii, iar în staţiile de telecabină s-a creat un haos de nedescris. Oamenii au intrat în panică şi nu înţelegeau de ce nu funcţionează instalaţiile pentru că ei voiau să coboare. În vreo trei ore, vântul s-a potolit şi cei de la telecabină au reuşit să pornească instalaţia."

Ciprian Staicu, 32 de ani, Buşteni, campion mondial de skiboard

„Fac schi alpin de la trei ani și sunt monitor de pe la 13 ani, când unul dintre antrenori ne-a îndrumat să mergem pe pârtie după antrenamente, să dăm lecţii pentru bani de cantonamente în străinătate. Mi s-au întâmplat multe chestii pe care le-am putea numi extreme.

O astfel de situație am trăit-o când un copil pe care-l învățam să schieze a plecat drept din vârful pârtiei, fără a mai controla în vreun fel schiurile, iar eu am reușit să-l prind la o distanţă destul de mare. Alți elevi cad pe cozile schiurilor şi acestea fiind poziționate drept, la vale, cu greu reușești să îi prinzi. Sau mai sunt cei care depărtează schiurile și ajung să facă un mic şpagat.

Teama este iarăși o problemă cu care monitorii au de-a face des. Sunt copii care, din cauza emoţiilor, vomită în fular sau încep să plângă şi vor înapoi la părinţi. Schiurile alunecă necontrolat, la început, și asta îi sperie foarte tare."

Rider Toma, 40 de ani, Sinaia, pionier snowboarding românesc (1988)

„Cum vremea pe munte este foarte schimbătoare, în zona alpină, la 2000 de metri altitudine, o zi superbă cu soare s-a transformat în furtună cu vânt de peste 120 km/h şi am fost nevoiţi să ne căutăm adăpost la o cabană. Pe vreme rea nu-ţi vezi nici schiurile, iar pentru începători e un moment de panică. Le-am spus elevilor mei să-şi tragă fesul pe ochi şi să urmeze comenzile mele și am făcut un fel de blind session până la destinație."

Sonja Drăgan

„Cu siguranță cel mai enervat tip de client este cel care crede că, dacă te-a plătit, eşti un fel de sclav pentru el. Panica şi viteza sunt chestii care se pot gestiona, dar lipsa bunului simț şi respectul mai greu. Nu sunt feministă, dar fetele, câteodată, sunt mai curajoase şi mai ambiţioase decât bărbaţii. În cazul copiilor depinde: unii sunt fricoşi, alţii no fear at all."

Citește și: Ghid de urcat iarna pe munte, pentru românce

Ciprian Staicu

„De regulă, copiii sunt cei mai buni elevi, aceştia fiind şi puţin «inconştienţi» şi fără să se gândească încontinuu că vor cădea. Îmi este, deci, mult mai ușor să lucrez cu un copil decât cu un adult în jurul vârstei de 30-40 de ani, ultimii fiind extrem de speriaţi să nu plece acasă cu vreun ghips.

Atât timp cât lecţiile de început sunt monitorizate de o persoană abilitată, cu siguranţă nu vor pleca accidentaţi. În general, cei făcuți pentru schi au o statură medie, nici prea scunzi, nici prea înalți, o greutate potrivită, dar musai o mobilitate bună. Schiorii profi dezvoltă, cu timpul, o musculatură masivă la picioare."

Rider Toma

„Fiecare categorie în parte are particularităţile ei, fie că vorbim de copii sau bărbaţi vitezomani, fie că sunt fete. De exemplu, fetele sunt mai ascultătoare şi conștiincioase, bărbaţii au condiţie fizică mai bună, iar cu copiii este o joacă."

Sonja Drăgan

„La noi sunt foarte mulţi schiori şi snowboarderi care au învăţat după cum i-a tăiat capul, cu un prieten care ştie el sau de pe YouTube, fără tehnică, fără control, dar în viteză. Adică nişte pericole, atât pentru ei, cât şi pentru restul.

Acum vreo două săptămâni, în decurs de câteva zile, m-au lovit două persoane pe pârtie, în condiţiile în care eram cu elev şi stăteam pe marginea pârtiei. Prima dată, un copil lăsat de părinţi de capul lui în vârful pârtiei, care nu ştia nici măcar basic. A doua oară, şi cu ceva urmări, a fost la câteva zile după aceea: m-a lovit un «monitor» care nici măcar nu s-a oprit să vadă dacă sunt OK.

Ca reacții, «Alunecăăă!!!!» a fost una dintre cele mai tari pe care le-am auzit, dar nu a fost generată de panică, pentru că nu ducem elevii pe pante abrupte din prima. Pur şi simplu, era fascinat de ideea de alunecare. O altă întâmplare hazlie a fost tot cu kinder foarte fain, pe care l-am scos prima dată în afara pârtiei, în powder. De la prima tură, s-a tăvălit tot şi când l-am întrebat ce s-a întâmplat, mi-a zis că i-au dispărut schiurile în zăpadă, s-a speriat şi de-aia a căzut. A crezut că e magie. Yes, it was magic! The magic powder!"

Ciprian Staicu

„Pericolele reale de pe pârtie sunt cei care pun schiurile pentru prima oară în picioare şi se dau din vârf, ca și cum ar fi un sport simplu, pe care-l pot învăța singuri. Tipii de genul lor ar trebui să meargă întâi la baza pârtiei, să înveţe tehnica de bază cu un monitor de schi, şi apoi să se aventureze de sus. Cu alte cuvinte, să plece acasă fericiți, nu la spital."

Nu știu de tine, dar eu mă bucur după aceste discuții să observ că vitezomanii imbecili care abia au învățat să schieze nu mă deranjează doar pe mine. Dacă tot înveți să te dai singur, ba chiar din vârf, așa cum oamenii ăștia spun că nu e bine, măcar fă-o în siguranță: puțin mai rapid decât melcul.

Citește și altele despre vacanțe de iarnă în România: