Pentru că-n fiecare an mă plâng de ce fac alții la vot, m-am gândit ca anul ăsta să-ncerc un pic mai mult și să mă fac observator la alegerile de ieri. Cu ajutorul ONG-ului Funky Citizens, m-am acreditat și-am plecat la drum cu o echipă mobilă formată din alți doi observatori prin București, Ilfov, Giurgiu și Dâmbovița.

De acolo, a început o călătorie lungă de vreo 22 de ore, în care am văzut cum arată România adevărată, aia pe care n-o înțeleg nici elitiștii snobi de dreapta, nici puștanii socialiști de pe Facebook, dar pe care Liviu Dragnea a înțeles-o perfect.

Dacă vrei să vezi cât de haotic e procesul de vot, cum se poartă reprezentanții partidelor în satele și orășelele unde simt că nu-i poate atinge nimeni și cum să enervezi genul ăsta de oameni, ca să nu comită abuzuri, ți-am făcut un mic traseu, numai bun pentru următoarea tură de alegeri.

Am început ziua pe la 6:15, la secția unde votam, din liceul Tudor Vianu. Cum am intrat și mi-am prezentat acreditarea, șefa de secție a spus că nu au voie să fie doi observatori de la același ONG. Nu există în lege asta, dar cumva așa decisese ea, așa i se părea ei normal și asta e atitudinea care urma să ne bântuie pe toți de-a lungul secțiilor de votare.

Șefa de secție s-a supărat și mai tare când a văzut că o tipă delegată de la un partid ca observator i-a umblat prin documente. Voia să afle de la ce partid este delegată, că o întrebase o colegă de unde e și ea nu știa că-i de la PMP fără s-o citească de pe foaie.

Dacă nu înțelegi cum se poate întâmpla așa ceva, e simplu de explicat: fix așa e gândit sistemul. Mulți dintre cei care se bagă la jobul ăsta, de președinte sau membru de birou electoral, o fac pentru cei 85 de lei pe care-i primesc pe zi. Fiecare secție de vot e organizată, în mod normal, de un birou electoral format din șapte oameni, care-s reprezentanți ale partidelor. Partidele care n-au reprezentant, pot să trimită delegați ca observatori, probabil și ăia plătiți. De-asta n-ai să vezi niciodată un expert în sisteme electorale sau politici publice care-ți pasează ștampila. Și de-asta ies rezultatele cum ies.

Prima destinație, după ce-am votat cu toții în secțiile noastre, a fost comuna Domnești din Ilfov. Am găsit greu secția, că era un fel de cămin cultural abandonat și neîncălzit. I-am găsit pe domneșteni dârdâind de frig în gecile lor, că nu le mergeau tunurile de căldură.

Și aici a fost o mică problemă cu legitimațiile noastre de observatori acreditați. Șefa secției spunea că trebuie să le prezentăm o copie după o hotărâre de la Biroul Electoral Central, că suntem chiar observatori de la un ONG acreditat. Asta, deși legea spune că nu trebuie să facem asta, iar ăia de la BEC le trimiseseră mail în care le explicau de ce nu e ok să ne oprească la ușă cu așa ceva. Ieri observatori din jurul țării au fost dați afară din secții pe motivul ăsta cretin. Din fericire, nu s-a lăsat cu asta la Domnești.

Dar ne-au spus că noi trebuie să stăm neapărat la niște mese vizavi de ei. Deși stăteam nemișcați în fața ălora din biroul electoral, locțiitorul președintelui de secție ne tot apostrofa că nu avem voie să ne mișcăm deloc, îl deranja pendularea noastră. Evident, nu există legea care spune că trebuie să faci mannequin challenge ca observator de vot, dar așa i se părea normal vicepreședintelui. L-a calmat șefa de secție cu niște șoapte la ureche.

Cu ocazia asta aflat că nu eram singurii observatori de acolo. Erau și vreo patru băieți de la un ONG numit Fundația Millenium For Human Rights, în geci de piele, toți localnici. Inițial mi se părea un semn mișto de simț civic local care depășește o loază ca mine și prietenii mei.

Dar m-am lămurit ce era cu ei, când a venit primarul Domneștiului în vizită. Evident, l-au salutat cu respect toți ăia din comisie, în loc să-i spună că n-are legal ce căuta acolo și că s-ar putea considera că încearcă să influențeze derularea procesului de vot. Pretextul cu care a intrat în secție e că venise să verifice reparația sistemului de încălzire.

Să vezi mirarea mea când unul dintre observatorii independenți de la Millenium a dat noroc cu el și s-au dus împreună în spatele secției ca să lucreze la căldură.

După experiența din Domnești, am vrut să vedem și un sat care ține de localitate și-am ajuns în Țegheș. Într-o atmosferă funestă, menținută de-un „Veșnică pomenire!" care răsuna de la biserica de lângă, am intrat în grădinița care găzduia secția de votare. Primul lucru pe care l-am observat e că avea tot observatori de la fundația Millenium For Human Rights, doar că aici făceau pe portarii secției de vot. Unul dintre ei chiar aducea mâncare, iar ălalalt mai ieșea să vorbească la telefon sau cu oamenii deloc suspicioși care au stat 45 de minute lângă mașinile lor, în fața secției.

Ce m-a distrat e că secția din Țegheș este singura unde am găsit un reprezentant al USR-ului la alegerile astea. Dau cu presupusul, dar scorul lor ar fi fost mai mare, dacă aveau pe cineva să se asigure că nu-s furați la numărătoare. Chiar și șefa secției avea dificultăți cu numele partidului: „Cum se numea partidul tău? PCR?"

Era o atmosferă destul de pașnică acolo, nu prea intra nimeni pe ușă. O doamnă mai bătrână din biroul electoral se plângea că se plictisește și voia să se uite la TV: „Nu pornim și noi acvariul ăla de pe perete?".

Singurii care veneau să voteze acolo erau niște săteni bătrâni, cu buletine d-alea vechi, tip carnet. Problema e că ei ar fi trebuit să voteze în comuna Domnești și nu-n satul Țegheș, care ținea de ea, pe liste suplimentare. Dar nu știu cât e fraudă aici, cât pur și simplu confuzia membrilor comisiei față de lege. Să zicem că ești din Alexandria. Tu ai voie să votezi pe liste suplimentare în Roșiorii de Vede, dacă n-ajungi în Alexandria, că-s ambele circumscripții din Teleorman, județul în care ai domiciliul și pentru care alegi senatori și deputați. Dar, dacă aparții de o secție din Alexandria, nu poți vota în alta tot din acel oraș. Da, știu, și mie mi se pare confuză legea aici.

Următoarea noastră oprire a fost Dărvari, un sat care ține de comuna Ciorogârla. Cum am coborât din mașină, am observat ditamai panoul plin de postere electorale chiar în fața secției de votare, ceea ce-i ilegal.

Din fericire, nu eram singurii observatori de acolo. Nea Gigică ne-a întâmpinat imediat, de-l credeam paznic la secție. De fapt, era observator independent ca mine. M-am băgat în vorbă cu el cât stătea la o țigară prietenească cu președintele local ALDE, partidul lui Tăriceanu, chiar în fața secției. Când l-am întrebat cine l-a trimis, a trebuit să se uite de câteva ori pe ecusonul lui înainte să pronunțe cum trebuie „fundația Millenium".

Tot pe săracul nea Gigică a picat vina când o colegă i-a spus șefei de secție de afișele ilegale și s-au dus să le curețe. Un politician local l-a întrebat: „Păi ce faci, nea Gigică, ne-ai reclamat pentru afișe?", că știa că el e singurul observator „independent".

Era amuzant și că mulți dintre reprezentanții partidelor nu erau deloc crispați să discute chestii dubioase în fața noastră:

Plictisiți de Ilfov, am zis să vedem ce se întâmplă prin Giurgiu și-am ajuns în Bolintin Vale, oraș în care secția de vot este poziționată perfect, vizavi de sediul PSD, unde era o mini-ședință cu suc și fursecuri.

Din păcate, am prins locul ăsta la o oră moartă, pe la vreo 14-15, când nu venea nimeni la vot. Tot ce-am prins a fost o conversație savuroasă cu o alegătoare:

Următoarea oprire a fost comuna Mihai Vodă, care ține de Bolintin Vale. Secția de votare era o școală aflată în plin proces de reconstrucție, adică nema bude. Ba chiar am rămas un pic blocat în clădire, când singura intrare era blocată de vreo trei oameni care montau un bec.

Un consilier local Mișcarea Populară a venit să aducă niște mâncare și țigări pentru colegele lui din secție, apoi a rămas și el blocat în fața secției, să discute cu votanții care intră și care ies. Am stat și cu el la o țigară, în timp ce le răspundea oamenilor la întrebări gen: „Tu cu ce partid mai ești acum? Cu cine să votez?". S-a tirat din curte doar când am chemat o colegă cu aparat foto să-l tragă în cadru. Imediat cum a dispărut, a apărut un șef local de poliție care m-a luat la sentiment, după ce m-a luat la legitimat:

Apoi un coleg de-al lui mi-a explicat că nu așa se fură voturi, nu se mai face așa ceva, și că n-ai cum să influențezi un om cu câteva minute înainte să voteze.

M-am întors în secție, unde am aflat că șefa de acolo ținea una dintre ștampile la ea în geantă, ca să n-o fure nimeni și să nu se piardă. A explicat că e doar o măsură de siguranță.

Un pensionar venit din cârciumă a vrut să voteze pe liste suplimentare, deși avea domiciliul în București. Când a fost refuzat, i-a anunțat pe cei din comisie veninos: „Tot ai mei o să iasă!"

Aventura giurgiuveană a continuat cu satul Palanca din comuna Florești-Stoenești, o zonă destul de bogată, cu mașini demne de Centrul Vechi al Bucureștiului. Grosul mașinilor ăstora erau parcate în fața școlii unde se vota. Lângă ele, o gașcă de vreo zece politicienii care fumau fix în poarta secției de votare. Unii aveau iz de săteni, alții erau la pantofi ciocați și sacouri de oraș.

Mare mi-a fost surpriza când m-am băgat în vorbă cu ei la o țigară (da, știu, nu-i ok să fumezi lângă școli și grădinițe, dar erau golite pentru vot) și-am aflat că-s toți de la PSD. Cel mai bine îmbrăcat dintre ei mi-a explicat că este candidatul partidului din județ la Camera Deputaților. M-a interogat un pic iritat cine sunt eu acolo și au tăcut brusc toți după ce-au auzit observator independent. Nu strica deloc nici faptul că o colegă făcea poze cu ei prin zonă.

S-au urcat în mașini și-au dispărut ca-n Fast and Furios spre alte meleaguri giurgiuvene. Teoretic, ce făcea candidatul nu era ilegal. Oamenii ăștia au voie să facă pe observatorii în secțiile de vot. Problema e că el venise cu toți băieții și brigada. Legea electorală nu acoperă deloc faptul că un grup de zece membri de partid stau intimidant în fața secției.

În rest, au fost probleme și-n secție cu tableta care verifică buletinele, ca să nu votezi în alte părți. Foarte mulți IT-iști de la secțiile de votare s-au plâns că, de la netul prost, tableta merge prea greu și-s obligați să introducă CNP-urile votanților de mână, ceea ce lasă loc de eroare umană.

Evident, niciunul dintre cei cu care am vorbit nu sunase la Biroul Electoral Central ca să reclame acest lucru.

Comuna asta din Giurgiu era super cosmopolită. Pe la orele 16-17, veneau zeci de oameni să voteze, toți pe bicicletă. Hoarde de bicicliști rurali așteptau și-n rondul din fața școlii în care se vota.

Pe lângă sătenii foarte sportivi, comuna se bucura și de prietenii mei din PSD, care fugiseră când au văzut că-i fotografiam în Palanca. Se mutaseră cu mașini cu tot să supravegheze alegerile din Florești, în speranța că nu dau și aici de observatori independenți sâcâitori. Au plecat cu mașină cu tot, o vreme, apoi s-au întors în fața secției, probabil cu speranța că ne tirăm noi în alt sat până atunci.

Îmi place să cred că, deși n-am făcut mare lucru ca observator la vot, am fost măcar vag iritant pentru politicienii locali.

Între timp, colega mea Corina, de la Expert Forum, era blocată într-o ceartă cu primul șef de secție bărbat pe care l-am întâlnit în drumul nostru. Tipul refuza să-i accepte legitimația de observator acreditat, se făcea că nu știe ce-i aia, spunea că n-are net să verifice organizația ei și așa mai departe, timp de vreo 20 de minute. Cumva, singurul mod în care îi convingi p-ăștia să cedeze e să insiști până văd că nu renunți.

Esențial e că poți să depui oricând o plângere împotriva lor pentru abuzurile astea și ei știu asta. D-aia și cedează inevitabil.

Ca să prindem și-un al treilea județ, am mers într-o comună din Dâmbovița unde toată lumea părea într-o petrecere continuă. Deși erau minus infinit grade afară, sătenii băgau grătare, iar prispele a vreo patru-cinci magazine mixte erau pline de zeci de bărbați înarmați cu peturi, mai ceva la un protest Salvați Roșia Montană.

La secțiile în sine era o busculadă halucinantă când am ajuns. Am intrat în 338, unde nu puteai nici să calci în secție și ne-a interpelat imediat președinta: „Păi acum ai venit? Mai devreme unde erai, când aveam nevoie de tine?". Dar era drăguță, m-a întrebat dacă nu vreau fasole sau zacuscă și m-a așezat lângă niște farfurii pline de mujdei care inundau secția cu miros. Probabil a fost dezlegare la pește.

Din fericire, doamna avea deja un observator independent lângă care m-a așezat. Și, ghici ce, era un băiat de la Fundația Millenium For Human Rights, care o mai ajuta pe acolo. Că asta înțeleg unii prin observatori independenți: oameni care-i mai ajută cu treburi mărunte în secția de votare.

Am vizitat și secția cealaltă din clădire, 339, unde se ascultau colinde pe casetofon în timp ce votanții soseau în valuri. Avuseseră prezență la vot de aproape 50%, la orele 18-19, față de restul secțiilor vizitate de noi, care abia atingeau un 20%.

Când l-am întrebat pe șeful de la secția aia ce s-a mai petrecut p-acolo, mi-a povestit mândru c-au avut oaspeți de seamă, fostul ministru de Externe, Titus Corlățean, și un tip de la Partidul România Unită pe care nu știa cum îl cheamă. PRU era la mare căutare în secții din Poiana, că aveau câte doi membri în comisiile electorale de acolo.

Șeful de secție a întrebat reprezentanta PRU cine era omul ăla important din partid, dar nici ea nu știa. Se uita în gol, încercând să-și amintească. I-a reproșat uneia dintre ele: „Taci mă, că tu nici măcar nu știi de la ce partid ești!" Și s-a lăsat tăcerea.

Din câte am înțeles, erau alți membri ai biroului electoral la secția de votare, decât ăia care apăruseră în hotărârea originală a Biroului Electoral Central. Dar na, ce mai contează hotărârile când schimbi membrii de partid între ei.

Am zis să termin ziua unde am început-o, în căminul cultural abandonat din Domnești, Ilfov. Numai c-am înlocuit secția 180, cu 181, că părea mai caldă camera aia.

Pe lângă mine și o colegă, au fost doi observatori de la Millenium, care au rămas și ei după închiderea urnelor. Erau băieți locali. Făceau glumițe cu un reprezentant al partidului, căruia îi ziceau dom' profesor, și-i șopteau chestii la ureche ca să nu auzim noi. Chit c-o făceau ostentativ. Asta când nu flirtau cu una dintre membrele mai tinere ale biroului electoral.

Aveam senzația că m-am dus la o cină de familie. Toți membrii biroului erau socri, cuscri și alte grade de rudenie, și se înțepau ca atare.

În ciuda faptului că li s-a spus că numărătoarea voturilor trebuie făcută unul câte unul în fața camerei, ca să se înțeleagă clar câte voturi au fost pentru fiecare partid, ei voiau să scape mai devreme. Așa c-au răsturnat urna în mijlocul camerei și s-au pus pe sortat în grup. Membrii biroului electoral urlau numele unui partid unii peste alții, iar șefa le sorta pe teancuri.

Spre final, și-au dat seama c-au greșit că suma nu dădea la calcul. Părea că le lipsea un vot, ca să iasă aritmetica cum trebuie. Vicepreședintele comisiei și alți membri au sugerat să-l pună de la ei, că ș-asa nu verifică nimeni, dar prezența noastră i-a convins că nu era o idee așa bună.

Vicepreședintele a stat vreo oră într-un război pe viață și pe moarte cu aritmetica electorală, din care se enerva din ce în ce mai mult pe mine și pe colega de acolo. Că fără noi ar fi plecat acasă la 11. Ne-a întrebat: „Dar voi n-aveți ceva mai bun de făcut decât să veniți aici?" și a dat de înțeles că probabil suntem șomeri cu facultate, în plină mânie proletară.

Până la urmă a acceptat că era o greșeală c-au numărat prost voturile. După ce-au renumărat teancurile, s-au trezit că diferența era de șapte voturi, nu de unul. Șapte voturi care s-ar fi pierdut în neantul electoral, dacă nu erau doi bucureșteni iritanți acolo. Ne explicau iar și iar, că nu așa se fură voturile. Ceea ce e adevărat.

Problema e că și așa se fură voturile. Și nu știi niciodată dacă alea șapte voturi lipsă nu deveneau mai multe fără observatori independenți. Mă rog, ăia de la Millenium au plecat mai devreme, să ajute la alte secții de votare. Chit că teoretic nimeni nu avea voie să părăsească sala până nu era trimis procesul verbal.

Așa mi-am dat seama că degeaba montezi camere în toate secțiile, degeaba obligi oamenii să citească tare voturile. Ei tot o să găsească metode ca să le citească cu spatele, sau pur și simplu să spună altceva decât e pe foaie. E stupid să crezi că o tabletă de la Lenovo are destulă rezoluție cât să vadă pe ce căsuță era ștampila, când o flutură reprezentantul secției la vreo cinci metri de cameră.

Fără oameni din mediul urban care au citit cât de cât legea electorală, oricum mai mult decât ăia care ar trebui s-o aplice în rural, n-o să ai niciodată un proces de votare corect. De-asta, fie că ești de stânga, fie că ești de dreapta, e bine să fii mai puțin loază ideologică de Facebook și să fii mai activ implicat în schimbarea lucrurilor.

Poate la anul te bagi și tu observator la vot. Măcar ca să ai plăcerea de care m-am bucurat și eu, de-a fugări membri de partid care veneau la intimidare din fața secțiilor.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre alegeri:
Cele mai penibile clipuri electorale din campania pentru parlamentare din România
Am întrebat politicieni români cu probleme penale de ce candidează, Doamne, de ce?
Am vorbit cu politicieni români anti-Soros, ca să aflu de ce-s obsedați de miliardarul maghiar