Cel mai bun deal de la Electric Castle: PĂLINCA

Weekendul trecut Castelul Banffy din satul Bonţida a fost asediat de vreo sută de artişti şi peste 30 000 de fani ai acestora. Locul părăsit a fost readus la viaţă timp de trei zile şi trei nopţi, terapia intensivă cu 'jdemii de watti reanimând zona. Împreună cu Bogdan fotograful ne-am urcat vineri în busul anume destinat celor care mergeau la festival (și care a circulat non-stop pe ruta Cluj-Castel).

Cum am ajuns, am realizat că organizarea unui festival în România poate funcţiona şi din prima. Totul făcut ca la carte. Bun. Odiseea a început cu un power-cocktail de emcees în formă: Dub Pistols şi Stanton Warriors! Prea multă energie direct din prima seară. Dar a fost noaptea de Sânziene, plutea şi altceva în aer…

După ce ne-am integrat în arie, verificând scenele, barurile şi toaletele, ne-am retras chill pe niște perne, sub o salcie. Pe lângă patima pentru pălincă - cel mai ţinghi-linghi dintre toate droagele - mai am o slăbiciune: să cunosc iele urbane. Din tot festivalul, Zâna-cu-Cârja-de-Fildeş m-a vrăjit cu adevărat şi salvarea mea a fost să-mi spun că nu există. În abundenţa de zâmbete şi voioşie de început de petrecere, nu aveam chef să-mi scurtcircuitez creierii prea devreme.

Zâna-cu-Cârja-de-Fildeş

Dar pălinca îşi făcea deja chemarea. M-am bălăngănit la LTJ Bukem într-o fericire pe cât de complexă, pe atât de solitară și m-am luptat cu impulsul de-a bea nişte tărie curată cu necunoscuţi până spre dimineaţă. Când m-am anturat cu tot felul de oameni și pălincă spirtoasă care mă urmează oriunde mi-a facut gura așa iască, c-a trebuit să mă culc devreme, ca să scap de ea.

Când m-am trezit sâmbătă după-masă, la main stage erau Loungerie II, eu eram singurul care dansa la soare, iar restul auditoriului la umbră. În backstage am stat de vorbă cu trupa și m-am lămurit că fac pe bune ce fac, nu mai era nevoie de interviu clasic… M-am anturat în continuare la Morcheeba și Şuie, până mi-am amintit de Bogdan, fotograful meu drag. În căutarea lui, am dat o tură rapidă prin sat, unde ardelenii, oameni gospodari, fuzionaseră cu electricitatea festivalului, așa că terasele erau full. Am ginit o crâşmă rurală minunată – GAROFIŢA – unde o ardeau numai specialiştii alcoalelor, dar m-am dat rănit în faţa punkiştilor şi am fugit înapoi la Castel, la Academia Booha (aka Grajdurile) unde punea DJ Detour, cred. L-am regăsit pe Bogdan și împreună am ajuns la delirul numit Dope DOD, unde publicul din primele rânduri primea alcool de la artişti, așa că glandele mele au intrat în panică instant. Atmosfera era cam aşa:

Mai târziu îl aşteptam pe fratele Fritz live la scena finuţă Dance Garden, hotărât să nu-i dau încă de băut tărie dragonului meu. O ţineam pe bere cu demnitate. Dar nişte zălăuani mi-au zădărnicit schema firavă și m-au îmbiat în toi de noapte cu o pălincă lăsată cu limbă de moarte de la bunicu' lor. Cu sticla de doi litri de kerosen, l-am aşteptam toți pe Kalkbrenner, care aterizase la Sibiu și sosise cu maşina după trei ore, timp în care am terminat licoarea, așa că l-am ascultat cuminţi de la corturi. Ne făcusem rangă prea repede, ca liceenii, așa că iar am băgat somn.

Duminică la amiază am urmat direcţia exodului: lumea mergea la baie în râu, în afara zonei festivalului. Am vegetat-o calitativ pe acolo şi parcă eram fresh. De la apă, mi-am amintit de task-urile mele de reporter și-am luat-o înapoi. La intrarea-n festival nişte maramureşeni beau horincă corect, nu o introduceau pe şestache. Așa am intrat și eu, clean, ţinându-mă de ei. Reuşisem o matoleală în timp record, printr-un binecuvântat miracol.

Ultima noapte avea să fie cea mai cea, ştiam prea bine. Am premeditat un mic somnic, dar când să intru în cort, pe locul ăla nu mai era nimic! Pe moment nu aveam stare de verificat la Lost & Found. Mi-am făcut ceva nervi că rămăsesem fără tot, aşa că hop-ţop rapid în crâşmă la Garofit (pierduseră şi ei ceva font de pe placajul vopsit fain). Aici se bea serios şi se cântau tot felul de râpe şi balade obosite, pe când eu scoteam flăcări pe nări şi n-aveam niciun ban. Pe fundalul ăla sonor am intervievat în dorul lelii o gaşcă de cinci puştoaice albaneze şi mi-am dat seama că nu e ziua mea. Din păcate, după o nouă serie de pălincăneală (mersi tovarăşilor din Deva pentru damage) instinctul meu de MC m-a urcat pe mese. Aveam ceva foarte clar de spus celor (absenţi, desigur) care mi-au ciordit lucruşoarele. Toată lumea a percutat la refrenul meu oligofren:

Şi mai din păcate, a urmat o ciocnire destul de tandră şi educativă cu jandarmii de pe-acolo, pe care zvonurile zic că i-ar fi chemat patronul Garofiţei. Normal. Abia acum îmi dau şi eu seama.

Autorul visând la pălincă și autorul visând la pălincă.

Nemaiavând motive de grijă, duminică noapte am delirat în voie cu monstrul lăuntric fără lesă, dar surprinzător de paşnic. Tot dresez la el de ceva vreme şi dacă le spun jderoaicelor că nu muşcă, mă cred. Cheful de dănţuială se aprinsese subit. Eram un ţipar, aş fi putut alimenta Bonţida cu electricitate până la anu'! Ca să fiu trendy, am zăcut şi eu lângă boxe pe la Grajduri şi luni dimineaţa m-a prins vraişte de tot, cu sufletul alături de omul ăsta care şi-o dansa pă şură.

Exact când era să uit unde mă aflam şi de ce, a apărut printr-o providenţială coincidenţă Bogdan, cu o bere rece. A înţeles că mai am de duelat cu mine însumi şi mi-a mai luat vreo câteva halbe. De fapt, toată lumea a fost suspect de cumsecade cu mine… Mai ales tipul din organizare care m-a cules de pe drumul Bonţidei luni seara. Thx for the ride, bro! Totul a fost minunat, ce să mai zic. Evenimentele nu-mi sunt prea familiare de atunci încoace, o grămadă de noi prieteni mi-au relatat ulterior tot felul de bazaconii incredibile, dar nu-i prea cred. Şi cum îmi place să mă menţin la nivelul faptelor, iată o poză de salut:

Autorul fericit după întâlnirea cu jandarmii de la Garofița.

Citește și:

„Nu dorm, doar mă gândesc puţin!"

Slow public sex made in Transilvania la Electric Castle

La Electric Castle sporturile extreme sunt chill