Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Știri

Cum a fost la protestele Roșia Montană din afara României

Peste 25 000 de oameni în peste 50 de orașe din țară și din afara țării au protestat ieri pentru oprirea proiectului minier de la Roșia Montană. Am căutat pe internet participanții de la protestele de peste graniță și am strâns pentru voi câteva...

de Ioana Moldoveanu
09 Septembrie 2013, 2:25pm

Peste 25 000 de oameni în peste 50 de orașe din țară și din afara țării au protestat ieri pentru oprirea proiectului minier de la Roșia Montană. Am căutat pe internet participanții de la protestele de peste graniță și am strâns pentru voi câteva experiențe de export.

IORDANIA

Text: Delia Marinescu, foto și video: Elena Pătrățeanu, Emilia Gherguț, Dragoș Cucuian, Claudius Roșca

Am ajuns în Iordania în a 5-a zi de proteste la București. Mă aflam acolo cu alți 30 de voluntari români sosiți la Amman, ca să lucrăm la câteva centre de copii cu autism și sindromul Down.  Zece dintre noi eram cazați într-un apartament enorm, unde am scos din geamantane acuarelele, cariocile, creioanele de ochi, o pensulă și un cearceaf și am pictat un banner pentru Roșia Montană, pe care aveam de gând să-l fluturăm în fața Ambasadei României în Iordania. În hamacul de pe balcon, ne-am legănat ideile până ne-a ieșit sloganul: „Departe de casă, nouă chiar de pasă”. L-am strigat în living, ca să ne dăm seama cum se-aude. De pe perete, am luat și cearceaful cu „Salvăm Roșia Montană”, pe care l-am adus în valiză de la București. Am pus pe noi ii, ne-am desenat pe pomeți frunze și tricolorul și am mers jumătate de oră pe jos, spre ambasadă. Am traversat străzile după ce am oprit mașinile cu mâna, am fost claxonați și pozați. Câțiva șoferi ne mai strigau câte ceva în arabă.

Înainte cu două ore, sunasem la Ambasada României în Amman, ca să anunț că suntem vreo zece, 15 oameni care vom protesta pentru Roșia Montană. Nu am vrut să mergem neanunțați, ca să fim siguri că putem manifesta. Altfel, nu le-am fi putut explica în arabă jandarmilor care păzeau ambasada de ce suntem acolo. La telefon mi-a răspuns consulul român care știa de noi de când primisem vizele și mi-a spus că putem protesta, întrucât e spațiu public. Mi-a zis că anunță jandarmii că venim, ca să ne dea voie.

Pe semne că a crezut că vom fi mai mulți, pentru că în fața ambasadei ne așteptau opt jandarmi înarmați cu mitraliere, dar zâmbitori, care ne-au zis să ne ducem pe trotuarul de pe partea cealaltă. Am refuzat vreo cinci minute, apoi, am traversat după ce ni s-a zis cu accent arăbesc: „Please, go on the other side”. Pe un refugiu din mijlocul șoselei ne-am oprit ținându-ne de mâini și cu bannerele la vedere. 

Pe celălat trotuar, am strigat sloganuri pe care câțiva dintre noi le urlasem din toți plămânii săptămâna trecută în Piața Universității. Am învârtit o horă pe prima melodie care ne-a trecut prin cap, Trandafir de la Moldova, dar ne-am opritcând ne-am dat seama că n-am vrea ca la Roșia să se adeverească versul: „ce-a fost verde s-a uscat”. De pe partea cealaltă jandarmii aliniați la gard se amuzau. După vreo 30 de minute, l-am întrebat pe unul dintre ei care bâjbâia engleza, dacă știa pentru ce eram acolo. Mi-a spus: „Something about a gold mine”. I-am explicat ce se întâmplă la Roșia Montană, dar tot ce mi-a zis a fost: „It was a beautiful protest”. Protestele aici sunt rare. Regatul Hașemit al Iordaniei a fost ferit de Primăvara Arabă.

Când am ajuns acasă, după aproape o oră de protestat în fața Ambasadei din Amman, pe facebook erau poze de la mișcările din România. Când am văzut miile de oameni care au ieșit, mi-am zis că în sfârșit se întâmplă ceva care să te facă să îți dorești să te întorci acasă.

ISTANBUL

Text: Gizem Kastamonulu

În timpul protestelor din parcul Gezi, unul dintre lucrurile care ne-au inspirat și motivat cel mai mult a fost să vedem cum oamenii din întreaga lume ne-au sprijinit cauza în țările lor. Am primit tone de e-mailuri, mesaje, fotografii și clipuri video prin care ne transmiteau pur și simplu că sunt alături de noi. Am înțeles că lupta noastră este comună. Ne apărăm natura, apa, munții și râurile și animalele. Pentru că trebuie să facem asta. Și credem că este posibil doar dacă ne unim și luptăm împreună.

Noi, protestatarii Gezi Park din Istanbul, suntem solidari cu apărătorii Roșia Montană. Și am vrut să arătăm asta în timpul camping-ului organizat pentru apărarea pădurilor din nord. 40 de persoane au scandat timp de zece minute în română „Salvați Roșia Montană” și nu cred că a sunat rău. Am strigat și în turcește „Rezistă Roșia, Riva este alături de tine”, Riva fiind locul în care am campat ca să protejăm pădurile din nord. Am printat postere primite de la un prieten român și surprinzător, nu am avut probleme cu poliția.

Noi suntem conștienți ce înseamnă mineritul aurifer. Mișcarea ecologistă din Turcia a început cu o mișcare spontană împotriva mineritului aurifer în Munții Kaz. Deci, rezistența voastră este și mai importantă pentru noi. Sper că sprijinul nostru vă ajută să câștigați lupta.

LONDRA

Text: Silvia Boblea, foto: Sorin Bogdan

În Londra, protestestul a fost autorizat de Metropolitan Police undeva în apropierea ambasadei României pe o străduță și numai pentru două ore.

Protestatarii, aproximativ 150, au fost extrem de pregătiți. Sigur au fost mai multe bannere decât oameni. Au fost și măști cu figurile politicienilor români implicați în proiect, dar și o găletușă de donații, plină cu bani falși printați cu chipul lui Ponta.

foto Silvia Boblea

Unii erau îmbrăcați în costume populare românești, alții purtau lanțuri masive de aur fals și toți urlau în sincron: „United we save Roșia Montană" și „Say no to cynade mining", „Shame on you Romanian government”. Curioșii care s-au oprit să afle mai multe au primit info flyere. Vreo trei zornăiau niște peturi, dar cei mai mișto au fost cei cu fluiere și cu un fel de xylofon în miniatură. A și plouat timp de vreo 20 minute, dar lumea era pregătită și au acoperit bannerele cu folie alimentară. La ora cinci, după cum era planificat, s-a încheiat protestul și o mare parte din protestatari s-au îndreptat spre cel mai apropiat pub, că doar așa sunt obiceiurile englezești.

BERLIN

Text: Melanie Zagrean, foto: Istrate Andrei

La Berlin ne-am unit vreo 125 – 150 de protestatari, în fața Ambasadei României. Aveam flyere informative în engleză și germană pentru trecători, petiții, scrisori pentru deputați și o puzderie de banere. Scriseserăm presei, care în sfârșit a reacționat cu articole în germană.

Protestatarii erau cu familia, prietenii sau vecinii. Stephanie Roth și Ramona Duminiciou, ambele activiste versate au îndemnat protestatarii să folosească peturi cu pietricele pentru a augmenta gradul de gălagie, le-au dat fluiere şi i-au invitat să spună ce i-a urnit să iasă în stradă şi de ce se opun proiectului RMGC de la Roşia Montană.

Alți oameni venisera cu pungi de praf auriu pe care-l distribuiau în jurul lor și cu un covor țesut cu fir auriu, pe care l-au pus pe treptele ambasadei. La final s-a pus și un cordon la ușa Ambasadei, s-a declarat exproprierea ei și s-a sunat soneria până când un reprezentat s-a arătat în ușă.

Săptămâna viitoare vom cere o audiență și protestele vor continua. Vom mobiliza ligile studentilor, ONG-urile ecologiste și asociațiile românilor din Berlin. Suntem uniți, motivați și vom ieși din nou duminică.

AMSTERDAM

Text: Miruna Doicaru, foto: Maarten Brante

Mai mult de o sută de oameni s-au strâns în piața Dam din Amsterdam, majoritatea români care trăiesc în Olanda. Au fost însă și români sosiți de la Bruxel să ni se alăture, pentru că acolo nu au primit autorizație de protest. Decât să stea acasă, au preferat să ia trenul până la noi.

Am scandat și am cântat acompaniați de Alex Simu, muzician care trăiește în oraș. Piața Dam a rsunat de influențe românești. Este o zonă extrem de populată, atât de olandezi cât și de turiști. Trecătorii s-au oprit, ne-au făcut poze, au cerut detalii despre motivul protestului și ne-au fotografiat. Unii, greci și olandezi, chiar s-au alăturat pentru o vreme grupului. A fost o atmosferă plină de energie pozitivă.

ATENA

Text și foto Alina Alexandra Danciu

Nici 25 de români stabiliți la Atena ne-am alăturat ieri mobilizării generale pentru Roșia Montană în fața Asociației Femeilor Românce din Grecia, de unde am pornit spre ambasadă, unde ne așteptau 16 jandarmi. Am scandat „Uniți Salvăm Roșia Montană" și „România nu e de vânzare" și am fluturat bannere pe care ni le-am făcut singuri. Trecătorii și jandarmii au fost curioși, iar noi le-am povestit despre ce este vorba.

Știm că gestul nostru este mic, dar alături de celelalte proteste poate însemna mult pentru România. Nu suntem împotriva dezvoltării, a creării locurilor de muncă și a folosirii resurselor naturale, suntem împotriva metodelor alese strict în interesul RMGC și al oamenilor politici. E ușor să distrugi și să nu te gândești la viitorul generațiilor de mâine. E mai greu să lupți, dar e demn și corect.

PRAGA

Text: Ana-Maria Melnicky Călin, foto: Alex Timpow

Eu îmi doresc ca fiul meu de un an jumate să cunoască munții din România așa cum sunt acum și nu un lac de cianură. De asemenea apreciez patrimoniul UNESCO oriunde se găsește el în lume și aș fi mândră ca Roșia Montană să poarte această distincție.

De aceea, eu împreună cu Alexandra Timpau și Adrian Buta am organizat ieri un protest în fața ambasadei României din Praga. Nu ne-am așteptat să participe atâta lume, o sută de români din Praga și Brno, printre care și cehi. Înainte de eveniment am desenat împreună în parc postere, după care, unii mai entuziaști, alții mai timizi, am strigat „Together we save Roșia Montană" și „Roșia, nu uita, Praga e de partea ta". Am pregatit și flyere pe care le-am oferit turiștilor care treceau prin zonă. A fost o atmosferă superbă. Deja plănuim evenimentul de duminica aceasta.

VIENA

Foto: Luiza Puiu

Rezidenți români la Viena dar și austrieci au strigat ieri în fața ambasadei României în română, germană și engleză slogane precum „Solidaritate internațională” sau „România nu gustă cianură”. Pancartele protestatarilor s-au adresat și fostului prim-ministru al Austriei, Alfred Gusenbauer, care din 2010 este membru al directoratului Gabriel Ressources, companie care deține 80% din acțiunile RMGC.

S-au împărțit fluturași publicului curios, iar organizatorii au înmânat reprezentanților ambasadei o petiție adresată Parlamentului României, prin care-i cer să voteze împotriva proiectului minier.  La final, cei interesați au urmărit documentarul regizorului german Fabian Daub, Rosia Montana, un loc la marginea prapastiei.

CHIȘINĂU

Text: Natalia Sergheev

La protestul din fața Ambasadei Române de la Chișinău au venit vreo șapte oameni, dintre care doi cetățeni români și unul cu cetățenie română. Mulți umblă drumurile pentru a obține cetățenia, fiindcă lumea încă vede România ca o ușă spre Europa. Cel puțin, să vină alături și să pună umărul la salvarea Roșiei Montane. O problemă ecologică e o problemă a tuturor. Noi am pregătit pancarde și difuzoare, dar mai mult spirit rebel. Trecătorii nu-și prea dădeau seama ce se întâmplă. Într-o română de copil cu disfuncții de vorbire întrebau de ce protestăm și cine e aia „Roșia Montană”. Pe Facebook vedeam comentarii că trebuie „să ne doară sufletul pentru problemele noastre. Avem grijă de altele, iar ale noastre rămân nerezolvate”. Dar nu știu cum putem sta cu mâinile în șolduri, când comunitățile de români din întreaga Europă susțin această cauză. Mass-media nu prea a ținut mâna pe pulsul acestei mișcări în Chișinău, în schimb din partea mediului online am primit mult suport și feedback. Totul ia o amploare tot mai mare. Mâine iar vom ieși în fața Ambasadei cu aceeași cauză.

VICE transmite live de la proteste, în fiecare seară.

Citește și:
Indignările generației în vârstă despre protestele Roșia Montană
N-am înțeles nimic din a cincea zi de proteste Roșia Montană
Operațiunile cu cianură nu înseamnă minerit
Zece ore de protest, cinci mii de oameni și trei corturi pentru Roșia Montană 
Define: Hipster
Opriţi troleul pentru Roşia Montană
Plus restul articolelor Goana după aur - varianta românească