FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Am vorbit cu un candidat iranian la președinție care a fost respins

Hooshang Amirahmadi vrea schimbarea Iranului, libertate pentru femei, pentru homosexuali și pentru presă. Nu e de mirare că i-a fost respinsă candidatura.
7.6.13

Peste două săptămâni, iranienii vor merge la vot să aleagă un înlocuitor pentru președintele Mahmoud Ahmadinejas, care deține puterea din 2005. Deși „să aleagă” e mult spus. Dintre sutele de candidați la funcția de președinte, doar opt au fost selectați de către „Consiliul Gardian”, o adunare de boșorogiteocrați senili, care au grijă ca, la fiecare alegere electorală, iranienii să nu poată avea de ales.

Chiar și între cei opt aleși – care au fost aleși în funcție de loialitatea și dedicația față de „Liderul Suprem” Ayatollah Ali Khamenei – lupta nu va fi una dreaptă. În urma alegerilor din 2009, milioane de protestatari au acuzat conducerea de fraudă, furt de voturi, cenzură și opresiune față de candidații reformiști. Guvernul a reacționat groaznic. La un moment dat s-a întâmplat ceva ce nu se poate imagina decât în cea mai puțin democratică dintre democrații, cum e cea a Iranului: numărul de voturi al unui candidat a căzut live la TV.

Publicitate

Nu avem niciun motiv să credem că alegerile de anul acesta vor fi mai transparente. Săptămâna trecută, Facebook și Twitter au fost blocate, probabil pentru descurajarea unei eventuale mișcări de protest a tinerilor în stilul celei din 2009. Presa e mai controlată ca niciodată – Iran are a șasea cea mai puțin liberă presă din lume, potrivit organizației Reporters Without Border – iar în timp ce țara arde, cei opt candidați sunt prinși într-o luptă pentru putere complexă și Westerosiană.

Ca să aflu o părere din interior, l-am contactat pe Hooshang Amirahmadi, unul dintre candidații care n-au trecut testul Consiliului Gardian săptămâna trecută. Cetățean american-iranian și academician, acesta a avut o campanie care susținea reforma, îmbunătățirea relațiilor cu Statele Unite, drepturile omului și stoparea înmulțirii centralelor nucleare. Am discutat despre campania lui, despre energia nucleara, libertatea presei și homosexuali.

VICE: Bună, Hooshang. De ce ai hotărât să candidezi?

Hooshang Amirahmadi: Iranul merge în direcția greșită. Problemele țării accelerează cilnic – avem o relație groaznică cu Statele Unite și probleme economice majore. Oamenii suferă enorm și au nevoie de schimbare. Iranienii sunt stresați.

Din ce cauză?

Opțiunile de moment sunt continuarea status quo-ului sau mai multe sancțiuni sau chiar posibilitatea unui război. Iranienii nu-și doresc niciunul dintre aceste rezultate și toate au efecte negative și pentru comunitatea internațională. De aceea am fost încurajat de oameni dinăuntrul și din afara țării să candidez la preseșdinție – nu vor ca status quo-ul să continue și nu le plac deloc nici celelalte opțiuni.

Publicitate

Și ai fost presat să te retragi din cursă?

Da, am fost obligat să mă retrag. Autoritățile mi-au spus că aveam o campanie prea populară și că devenisem controversat – oamenii spuneau că sunt singura speranță pentru Iran. Guvernul e foarte îngrijorat și nu vrea să se confrunte din nou cu alegeri electorale controversate. Așa că mi-au sugerat să păstrez distanța și să mă abțin să mai candidez în viitor.

Ai fost amenințat?

Nu chiar, dar mi s-a spus că nu sunt bine privit de guvern și că voi fi descalificat. Mi-au spus că e mai bine să stau la distanță. Nu m-au amenințat propriu zis, au fost respectuoși.

Ce părere ai despre Consiliul Gardian?

[Râde] Cred că sunt prea bătrâni! Aparțin Iranului din secolul 19, nu 21. Cred că întreaga instituție e un obstacol major în fața alegerilor electorale libere și corecte și că a venit vremea să dispară. Acesta e țelul meu, să-l înlăturăm cumva. E datoria poporului iranian, nu al Consiliului Gardian, să hotărască cine va fi președinte. Tot vom scăpa de el în viitor.

Deci intenționezi să candidezi din nou?

Da. Scopul candidaturii mele era crearea unui Iran mai bun și a unei politici mai bune pentru popor, deci voi candida din nou. Trebuie să realizăm că viitorul Iranului e extrem de important, nu doar pentru poporul iranian, ci și pentru regiunile vecine și pentru lumea întreagă. Vreau ca viitorul să fie mai bun decât cel care se arată la orizont.

Un autobuz incendiat în Teheran în timpul alegerilor din 2009. (Imagine via)

Crezi că Iranul ar trebui să fie un stat laic?

Publicitate

Aș prefera să urmăm exemplul Chinei. Deng Xiaoping a păstrat sistemul comunist acolo, dar a inițiat schimbări masive, astfel încât, chiar dacă Partidul există, politicile străine și interne s-au schimbat. În Iran, vechea dictatură seculară a șahului a fost doborâtă de milioane de oameni, deci urgența nu e acum să alegem între secular sau non-secular, ci să alegem schimbarea. Trebuie să fie libertate și trebuie ca alegerile să fie un proces politic în care toată lumea să își poată spune cuvântul. Eu nu vreau să schimb regimul.

Crezi că ar putea începe o Primăvară Persană?

Sper că nu. E deja haos în Iran și sunt conflicte între facțiuni, deci slăbirea guvernului central ar putea declanșa cu ușurință un război civil. Iranul are nevoie de schimbări majore, dar nu de o revoluție. O mișcare de genul Primăverii Arabe n-ar avea succes în momentul de față.

Dar crezi că vor mai fi proteste, ca în 2009?

Depinde. Nu cred, dar vom vedea în săptămânile viitoare. Presa e controlată total acum și oamenilor nu le place acest lucru. Ar putea ieși în stradă milioane de oameni, dar cred că sunt slabe șanse.

Dacă ai fi ales, cum ai schimba situația femeilor iraniene?

Situația femeilor iraniene a progresat mult, dar ele sunt încă excesiv controlate și nu au libertate. Mi-ar plăcea să le aduc în viața socială și politică – să mă asigur că sunt reprezentate în politică pentru început. Aș promova antreprenoriatul printre femeile și fetele iraniene și aș angaja multe femei în administrație. În cadrul teocrației actuale, există lucruri care nu pot fi schimbate, dar aceste restricții vor slăbi în timp. Femeile merită libertate, inclusiv asupra hainelor pe care le poartă.

(Imagine via)

Dar libertatea presei?

Publicitate

Republica islamică pretinde că presa e liberă, dar numai dacă se conformează sistemului islamic, care e foarte restrictiv. Deci libertatea presei e fundamentală, dar presa ar trebui să se știe ce să scrie și ce să nu scrie, ca New York Times sau Washington Post. În momentul de față, jurnaliștii iranieni nu știu cum să fie jurnaliști. Aș vrea să-i trimit la training în Europa și în Statele unite, pe cheltuiala guvernului, ca să știe cum arată presa într-o țară democrată.

Despre situația persoanelor gay ce îmi poți spune?

Persoanele gay au fost dintotdeauna libere în Iran. Iranul a avut persoane gay de când există și n-am auzit niciodată ca persoanele gay să fie persecutate aici. E natural – sunt ființe umane ca mine și ca tine. Sunt cetățeni și au aceleași drepturi ca oricine altcineva. N-ar trebui să-i discriminăm.

Totuși, se știe că, în Iran, în trecut, unele persoane au fost condamnate la moarte pentru că erau gay.

Nu cred că e adevărat, eu n-am auzit așa ceva. Persoanele gay au libertate în Iran.

Bine. Cine va câștiga alegerile?

Nu știu. Poate Saeed Jalili sau Ali Akbar Velayati. Sper doar să se desfășoare corect, nu ca în ceilalți ani. Nu e un proces corect oricum, dar măcar să fie corect între cei opt care au rămas.

Crezi că Iranul ar trebui să renunțe la programul nuclear?

Iran are dreptul la un program nuclear civil, dar și obligația să nu-l lase să se extindă. Avem probleme cu încrederea în relație cu Statele Unite. În orice caz, sunt de părere că tehnologia nucleară e o tehnologie a trecutului și trebuie s-o depășim. Dar Iranul are dreptul s-o folosească.

Publicitate

Cum vei trata problema Israelului, dacă vei fi vreodată ales?

Frumos. Nu văd de ce Iranul și Israelul trebuie să fie inamici. Nu au dispute teritoriale și nici diferențe religioase majore. Nu există nici animozități istorice între ele. De la revoluția islamică din 1979, în constituție scrie că Iranul trebuie să susțină oamenii oprimați. Din perspectiva lor, palestinienii sunt un grup oprimat. Din această cauză, Iranul are misiunea revoluționară de a-i susține. Atunci când problema palestiniană se va rezolva, animozitățile vor înceta.

Mulțumesc, Hooshang. Mult noroc data viitoare!

Urmăriți-l pe Alex pe Twitter: @alexchitty

Traducere: Andra Olteanu