FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Fostul rege al cocainei din Germania m-a invitat la ziua lui

Miehling e o legendă a undergroundului din Hamburg – unul dintre puținii germani care au lucrat cu dealerii columbieni.
4.8.14

E miezul nopții și stau pe terasa unei vile renovate, la jumătate de oră distanță de gara centrală Hamburg. Sorb din pahar Ballantines cu cola de ceva vreme și vorbesc cu un tip în cămașă albă. Încearcă să-mi explice cum e să ai microfoane instalate în mașină de departamentul de narcotice al poliției.

„Eram în mașină cu șoferul și căutam un loc unde să-mi ascund telefonul", îmi povestea omul. „Scosesem bateria și cartela sim, dar voiam să mă asigur că nu-mi înregistrează conversațiile. Așa că bag mâna în spatele panoului din locul pentru picioare și mă trezesc cu niște cabluri în mână. Mă panichez și înjur. Șoferul îmi zice: Alea nu fac parte din mașină. Pentru că sunt Sony, iar mașina e Volvo. De obicei nu se pricepe la tehnologie, dar de data asta avea dreptate."

Publicitate

Într-un final, poliția a reușit să facă legătura între el și o încărcătură de 70 de kilograme de cocaină interceptată pe mare, cu ajutorul conversațiilor înregistrate cu acel dispozitiv. A primit patru ani după gratii pentru chestia asta, dar omul se bucură totuși de clipa prezentă.

Mă aflu la ziua de naștere a „Regelui Zăpezii" din Germania (cunoscut și sub numele de Ronald Blacky Miehling), care a făcut deja vreo 28 de ani de închisoare – cu scurte pauze, bineînțeles. Miehling e o legendă a undergroundului din Hamburg – unul dintre puținii germani care au lucrat în legătură directă cu dealerii columbieni. Ani de zile, totul a mers ca pe roate, până a fost prins. De atunci, a scris o carte despre experiențele lui și acum așteaptă să fie eliberat. Până atunci, i s-a permis să-și sărbătorească ziua de naștere în libertate.

M-am întâlnit cu Blacky și cu băieții lui anul trecut, din întâmplare, și am avut norocul să-i iau interviu. Am ținut legătura multă vreme după asta, dar am fost total surprins când unul dintre aghiotanții lui m-a sunat acum câteva săptămâni să mă invite la ziua de naștere a lui Blacky. Va împlini 64 de ani și are posibilitatea să-i sărbătorească în libertate la vila Harburg. Mi-ar plăcea să vin să fac fotografii? Calule, mănânci ovăz?

Peste câteva zile, parcam mașina în fața vilei Harburg care se înălța în fața noastră, iluminată în toate culorile curcubeului. Arăta frumos și a fost un gest drăguț din partea prietenilor care au vrut să-l ajute să uite de anii petrecuți în închisoare.

La intrare, o femeie est-europeană drăguță mi-a zâmbit și mi-a întins un pahar de shot plin cu o băutură roșie.

Am trecut printr-o cameră cu stucatură și am ajuns în camera principală, în mijlocul căreia era o masă cu accesoriile gangsterești ale lui Blacky: tricouri cu slogane ca „Mama Coca" sau „Regele zăpezii". M-am uitat în jur și am văzut că mulți dintre invitați deja purtau tricourile.

Apoi l-am văzut pe Blacky – sau de fapt, am văzut spatele lui Blacky, cu o cămașă pe care scria „Regele Zăpezii" cu litere aurii brodate. S-a întors spre mine: „Ce mă bucur că ai venit!" Strângerea de mână a fost chiar mai viguroasă decât cea de la ultima întâlnire. Probabil pentru că era entuziasmat și abia așteptase noaptea asta. „Și eu mă bucur să fiu la petrecerea ta", i-am răspuns, la fel de prietenos.

Blacy a râs: „Da, o să fie tare, dar trebuie să fiu înapoi înainte de 5 p.m. Nu m-ar mira să vină polițaii să stea cu ochii pe mine și-n seara asta." Probabil de-asta nu erau în jur tăvi cu coca.

Am vrut să ciocnesc cu el în sănătatea lui, dar mi-a zis că nu avea voie să bea alcool. Mi-a dat, în schimb, o brățară din care aveau și prietenii lui și care-mi garanta băutură gratis de la bar toată seara.

În sfârșit am găsit la bar mai multe pliculețe cu praf alb.

Publicitate

După ce s-a frăsuit o vreme, unul dintre invitați a îndrăznit să le deschidă. Și-a pus puțin pe dosul palmei și a tras. „Ei?" l-am întrebat. A dat din cap dezamăgit și a aruncat punguța înapoi pe tejghea. Blacky își permisese să facă o glumiță – era cafeină praf.

M-am întrebat mult timp ce fel de oameni vor veni la petrecerea asta, așa că am început să mă uit în jur. Aproape toate fețele pe care le-am văzut păreau marcate de viață. Am vorbit cu unul, altul, să aflu cum l-au cunoscut pe Blacky. Cum Blacky își petrecuse o mare parte din viață în lumea interlopă și în închisoare, așa că nu e de mirare că majoritatea invitaților lui proveneau din același mediu: avocați, foști parteneri de afaceri și pușcăriași.

Cu unul dintre ei am stat de vorbă pe terasă. „Am citit prima carte a lui Blacky când eram în închisoare, dar nu l-am cunoscut personal decât mult mai târziu. E un tip de treabă", mi-a povestit cu un accent din nordul Germaniei.

Un alt tip, relativ tânăr, așezat pe un fotoliu argintiu din piele, mi-a spus că tocmai l-a cunoscut pe Blacky. Până acum auzise doar povești de la alții, dar voia să audă totul de la el – voia să știe cum a reușit omul să ajungă în vârf.

Blacky s-a așezat pe un scaun în mijlocul camerei, în fața unui portret de-al lui imens. Dacă te uitai de aproape, realizai că pictura era făcută din tacâmuri de închisoare lipite între ele, după cum m-a informat artistul Hajo Latzel. De ce e pictat în roșu, negru și auriu? „Pentru că Blacky e cel mai mare dealer de cocaină din Germania."

Venise momentul ca Blacky să țină un discurs. Așezat pe scaun, le-a mulțumit mai întâi celor care veniseră la ziua lui de naștere și apoi a citit câteva fragmente din cartea lui încă nepublicată. Capitolele erau despre viața lui și despre droguri. A vorbit despre viața în închisoare, singurătate, opresiune și contrabanda cu alcool din pușcăriile germane. Invitații l-au ascultat, au râs și au aplaudat – mai ales că situațiile le aminteau multora de propriile lor vieți.

La un moment dat, Blacky, a citit un pasaj în care descria momentul când a părăsit închisoarea Glasmoor din Hamburg pentru prima dată:

Publicitate

„Stăteam cu documentele în mână în fața clădirii. Nu-mi venea să cred. După atâția ani de închisoare, urma să fiu liber pentru zece ore. Prietenii mă așteptau în mașină în fața porții. Probabil arătam entuziasmat când am făcut primii pași spre libertate. Nu se schimbase nimic, doar că timpul dispăruse. Trecuse. Îl pierdusem? Vedeam asta în oglinda retrovizoare. Vedeam anii trecuți pe fața mea, urmele lor îmi rămăseseră înfierate în piele."

Toată lumea a aplaudat. Dar înainte ca petrecerea s-o ia pe panta melancoliei, un DJ a băgat niște muzică, pe care un rapper german a început să scuipe versuri într-un microfon.

Au început să se formeze bisericuțe departe de ringul de dans. Aveam impresia că discută afaceri, dar vorbeau despre femei și mașini.

Oamenii nu se jenau să ceară încontinuu băutură de la bar, așa că în scurt timp, toată lumea era beată rangă. Am rămas printre ultimii petrecăreți. Blacky și băieții lui spuneau povești în spatele barului.

Era vremea plecării. După un rămas bun călduros, am urcat în taxi cu prietenul care mă însoțea și am ajuns într-un bar dubios.

Două zile mai târziu, fotografia de mai jos apărea pe pagina de Facebook a lui Blacky cu descrierea: „Rămășițe din Columbia?"

Închisoarea Glasmoor a reacționat imediat cu un test de urină. Ce a comentat Blacky despre incident? „Cât de prost mă credeți și când a ieșit pozitiv vreunul dintre testele mele de urină din cei 28 de ani de închisoare?"

Păstrează-ți simțul umorului, Blacky, sper să-ți poți sărbători următoarea zi de naștere în libertate totală.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre cocaină:
Gătitul cocainei Uite din ce e compusă cocaina pe care ai luat-o în weekend Traficanții de droguri construiesc cele mai mișto parcuri tematice