Oameni din Tarawa, Kiribati. Imagine: KevGuy4101/FlickrImaginează-ți că strada unde locuiești este inundată până la genunchi și că apa distruge tot ce vezi, inclusiv casa ta. Acum imaginează-ți că apa de la inundații nu se retrage niciodată. Din contră, nivelul apei continuă să crească până ce toată țara se ineacă.Pentru câteva țări insulare, asta e semnificația ultimelor rapoarte despre topirea ireversibilă a fâșiilor masive de gheață din Antarctica și Groenlanda, dar și a sute de ghețari.
Publicitate
„Deja am pierdut niște atoli de pe insulă. În alte părți creșterea mării distruge case, scoate sicrie și scheleți din mormânt,“ mi-a spus Tony de Brum, Ministrul de Externe al Insulelor Marshall. „Cu fiecare lună plină, mareele aduc apă sărată pe străzi. Ne mutăm mai departe de mal, dar nu prea mai avem unde.“Insulele Marshall sunt localizate în nordul Oceanului Pacific și găzduiesc vreo 70 de mii de oameni împrăștiați pe 24 de atoli de joasă altitudine. Jos, adică aproape doi metri deasupra nivelului mării. Nu doar că nivelul crescut al mării inundă și erodează țărmul, pe deasupra face și apa din pământ prea sărată ca să poată fi potabilp și „otrăvește” pământul cu sare astfel încât recoltele și chiar nucile de cocos nu pot să mai crească.La începutul lunii, Motherboard a scris că fâșia de gheață din vestul Antarcticăi se va prăbuși, ceea ce garantează o creștere de trei metri a nivelului mării. Alt studiu a spus că topirea gheții este cu 31% mai rapidă acum decât între 2005 și 2011. În Groenlanda se întâmplă același lucru conform unui nou studiu din jurnalul „Nature Geoscience“. Și apoi Evaluarea Climatului Național din SUA a descoperit că ghețarii din Alaska și Canada pompează cantități uriașe de apă în ocean.Dacă ai în vedere toate aceste lucruri, multe națiuni insulare de mici dimensiuni precum Insulele Marshall, alături de țări ca Maldive, Tuvalu, Micronesia, Kiribati, Palau și altele, vor fi înghițite de mare.
Publicitate
Tony de Brum (stânga) la o întâlnire pentru mediu organizată de ONU în Varșovia cu Todd Stern, negociatorul S.U.A. Imagine: departamentul de stat al Statelor Unite„Unde să ne ducem? Cum o să supraviețuim? Ce i se va întâmpla culturii noastre? O să devenim parte dintr-un alt stat?“ a întrebat de Brum.„Veștile din Antarctica ar trebui să trezească la realitate pe oricine trăiește într-o regiune de coastă,“ a spus Ambasadorul Marlene Moses din Republica Nauru, o insulă mică din sudul Pacificului, unde locuiesc mai puțin de zece mii de oameni.„Vom muta satele în deceniile următoare. E peste puterea noastră de înțelegere.”Moses este de asemenea președintele Alianței de State Insulare Mici (AOSIS), o coaliție de 43 de insule joase și națiuni de coastă care se luptă din greu să convingă țări precum SUA, Canada, China Japonia și Australia să taie din emisiile de CO2, ca să mențină încălzirea globală sub 1,5 C°. Ei cred că orice peste acest nivel va îneca aceste națiuni.„Pot să vă spun personal că este foarte supărător să fii martor la indiferența pentru problemele unor insule mici’’, a spus Moses.Când s-au anunțat descoperirile recente din Antarctia și Groenlanda, Claire Anterea, un muncitor comunitar din Kiribati, o națiune insulară din centrul Pacificului, a răspuns cu disperare: „Doamne, asta nu e drept! Dacă lumea nu poate opri prăbușirea ghețarilor, cine îmi va salva oamenii și țara?“
Publicitate
„Avem o viață frumoasă aici”, a spus ea, „un mod de viață simplu prin care subzistăm. Nu poți să explici cum e să știi că iubita noastră casă va dispărea.“ Kiribati conține 30 de atoli de corali plați de-a lungul ecuatorului.Guvernul din Kiribati speră să cumpere mii de hectare pe una din insulele din Fiji ca să își poată muta cei 115 mii de locuitori. Deși mutarea însemnă supraviețuire, dispariția insulelor duce la pierderea culturii și a identității. Când trăiești pe insule mici în mijlocul enormului ocean Pacific, terenul este foarte important.„Fără pământul nostru cum pot să le explic copiilor mei care le sunt rădăcinile? De unde au venit în primul rând?” a spus ea.
Marlene Moses la Conferința despre Schimbarea Climatului din august 2012. Imagine: institutul international pentru dezvoltare sustenabilă.Deși multe dintre cele 322 de insule din Fiji nu vor dispărea sub valurile crescute, cel puțin nu în următorul secol, multe dintre satele de coastă sunt în pericol. Unul este deja mutat pe un loc mai înalt. Adaptarea și evacuarea sunt viitorul țării și al celor 850 de mii de oameni din Fiji.„Vom muta satele în deceniile următoare. E peste puterea noastră de înțelegere“, a spus Alifereti Tawake, un locuitor din Fiji cu rețeaua zonei marine manageriată local.Cam 80% din sate sunt pe coastă, a spus într-un interviu din ,capitală, Suva. Satul natal al lui Tawaku este Daku de pe Kadavu, o insulă mică și inundată de maree, din care oamenii vor trebui să se mute la un moment dat.
Publicitate
Oamenii sunt foarte atașati de satul natal. Totul are o importantă semnificație familială, culturală și spirituală. Sunt rădăcinile identității oamenilor, a spus Tawake.Sate care s-au mândrit cu subzistența lor pentru sute de ani sunt dintr-o dată nevoite să ceară ajutor din afară.„“Oamenii spun că și dacă vor face totul cum trebuie, nu pot face nimic să oprească asta’’, a spus el.„Până când restul lumii se trezește și vede criza, noi vom fi înecați deja. Suntem ca niște gândaci care încearcă să îndemne elefanți.“Mica insulă din Hatohobei și atolul Helen Reef din Palau sunt deja în proces de erodare. „Curând vom fi forțați să ne părăsim casele“, a spus Wayne Andrew din Palau, o țară de aproximativ 22.000 de oameni, care sunt împrăștiați în 250 de insule din vestul Pacificului.Să fiu sincer, sunt foarte speriat, a spus Andrew, care conduce o organizație de protejare a recifului în Palau. Localnicii se întreabă cu ce au greșit și de ce trebuie să plătească ei prețul final când alte țări beneficiază din asta, spune el, referindu-se la emisiile de CO2 din țările bogate.Au început discuțiile dureroare despre plecare și mutarea brazdelor tradiționale de taro(o plantă specifică) și grădinilor în locuri mai înalte. Este mult de muncă să fgseștia găsi căi de adaptare la impactul schimbării climatului, a spus el. Dar în final ,,este greu de spus cât din țara noastră va dispărea’’.Malé, capitala Maldivelor, după un tsunami din 2004. Imagine: Oblivious/Wikipedia
Publicitate
Dureros este un mod de a descrie cei 20 de ani de negocieri ale climatului din Națiunile Unite, care ar fi putut să salveze țările insulare de la înec. Asta e despre acordul țărilor de a reduce cu mult emisiile de CO2 care încălzesc planeta. Un tratat de salvare al climatului se presupune că va fi finalizat la finalul anului 2015. Este puțin spus că negocierile nu merg bine.,,Nu e nici un simț al urgenței. E frustrant’’, spune Ministrul Afacerilor Externe, de Brum, care s-a întors acasă în insulele Marshall după o rundă de discuții neoficiale despre climat ale Națiunilor Unite. Țările cu cele mai mari emisii de CO2 sunt mai preocupate de propriile economii decât de supraviețuirea micilor insule, spune de Braum.,,Până când restul lumii se trezește și vede criza, noi vom fi înecați deja. Suntem ca niște gândaci care încearcă să îndemne elefanți.’’Vorbind de gândaci, națiunea Tokelau a devenit în Octombrie prima țară din lume care să folosească 100% energie regenerabilă.Cei 1400 de tokelauni trăiesc teoretic pe teritoriul Noii Zeelande. În martie acest an, activiștii din Tokelau împreună cu alte 15 națiuni din Pacific, au organizat o serie de proteste împotriva industriei combustibilului fosil, proclamând: ,,Nu ne înecăm. Noi luptăm’’.,,Să renunțăm la casa noastră nu e o opțiune’’, spune Mikaele Maiava, un activist din Tokelau cu 350.org.,,Suntem războinici și teritoriul pe care trăim este parte din noi.’’
