Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Chestii

Studenţii din provincie o ard pe Facebook

Am vorbit cu Ioana Cozma, tipa din spatele proiectului „Student din provincie" şi ne-am ales şi cu nişte citate care n-au mai apărut pe nicăieri.

de Andra Olteanu
10 Aprilie 2012, 12:00pm

Dacă freci menta pe Facebook de la muncă, nu ai cum să fi ratat posturile campaniei „Studenţilor din provincie li se întâmplă zilnic.” Ele prezintă într-un mod relativ simplist şi amuzant problemele şi nostalgiile studenţilor din provincie la oraş şi, într-o ţară în care, conform Business Magazin, vreo 600.000 de mii de oameni pierd vremea prin universităţi, mi se pare că e un public ţintă destul de bine ales.

Creatoarea iniţiativei, Ioana Cozma, a început proiectul prin 2011 pe Tumblr, dar el şi-a luat zborul abia la începutul acestui an, când s-a răspândit pe Facebook. Azi are 13.184 de like-uri. Conform facebrands.ro asta o plasează în faţa campaniilor online ale unor branduri puternice precum Danone, Milka sau Jacobs.

Ioana e o studentă de 20 de ani din Piatra Neamţ. Ea îşi ia ideile din mailurile primite săptămânal de la alţi studenţi din provincie şi încearcă să le transpună într-un mod cât mai minimalist posibil. Mai are şi alte proiecte destul de OK, precum Clubul Călătorilor, Hippie Cheese Gifts, Gramatica Interactivă şi vrea să facă un scurt-metraj pentru care caută o capră, deci dacă aveţi vreuna prin garaj, nu ezitaţi s-o contactaţi.

VICE: De ce-ai făcut proiectul ăsta?

Ioana Cozma: În principiu a început ca o mică ironie. De-asta am şi numit-o „Campanie de responsabilizare socială cu privire la studenţii din provincie”. Nimeni nu prea a vorbit despre greutăţile şi necazurile studenţilor din provincie până n-au început campaniile alea cu părinţii care-şi abandonează copiii ca să culeagă căpşuni în Spania.

Crezi că doar studenţii din provincie urmăresc campania ta?

Nu, adică ştiu şi mulţi adulţi care devin melancolici când îşi amintesc cum luau pachetele cu borş la borcan de la gară şi cum se obişnuiseră să mănânce aproape orice prin studenţie. E deja un fel de comunitate.

Pe ce teme primeşti cel mai des mailuri de la studenţi?

Pentru că majoritatea sunt trimise de fete, ele sunt legate de mame şi de dor de oraşul natal. Totuşi înţeleg că părinţii s-au adaptat destul de bine la comunicarea pe net. Am primit foarte multe citate despre părinţi care o ard pe Skype şi Mess şi-şi cicălesc online copiii prin conferinţe video săptămânale.

Ce feedback ai primit până acum la proiect?

De toate felurile. Am primit love mails în care oameni îmi spun că s-au spart atât de tare de râs la fazele mele, încât şi-au umplut tot laptopul cu Cola ţâşnită pe nas, dar am primit şi hate mails care m-au afectat iniţial, dar după am realizat că nici feedbackul negativ nu strică. Oricum fiecare îşi trăieşte studenţia în felul lui şi are dreptul să vorbească cum vrea despre ea.

Citeşte şi Faţa sumbră a studenţiei

Ioana ne-a trimis şi nişte citate care n-au apărut până acum pe net:

aşa spune ALEXANDRA COSTRACHEVICI

aşa spune CRISTIAN ENACHE

aşa spune IRINA

aşa spune LACRA C.

aşa spune LAURA

aşa spune MISHAMETH

aşa spune PUIBURTOS

aşa spune RADU

aşa spune THEMX

aşa spune VLAD VRINCEANU

Tagged:
Foto
Vice Blog
Student din provincie
Ioana Cozma
Hippie Cheese Gifts