Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
locuri parasite

Locuri semi-părăsite: Biblioteca Medicală

Administratorul ne-a lăsat „să ne facem treaba”, ca şi cum vizitam un salon de nunţi, în timp ce el îşi făcea de lucru cu cele şase, şapte găleţi care salvau pardoseala de găurile din tavan.

de Dana Canurschi, foto: Sebastian Niţulescu
14 Iunie 2012, 12:00pm

Dacă nu ești student extrem de silitor al faculății de medicină din București, înseamnă că din clădirea imensă care se întinde în spatele cinematografului Patria n-ai văzut decât  zidul. Asta nu e rău.  Zidul, care ocupă cam o treime din flancul drept al străzii Verona și cotește apoi pe Pitar Moș, este în sine un spectacol, cu ferestrele lui oarbe și înalte, colonizate de porumbei și straturile succesive de graffiti.

Nu mi-am imaginat niciodată că zidul închide o capelă, o grădină interioară cu platani de o sută de ani și zeci de corpuri și dependințe ca labirintul excitant al unui loc părăsit. De data asta părăsit de primărie. Am ajuns înăuntru într-o dimineață în care ploua cu găleata, cu ajutorul lui Cristian Neagoe, care, în numele Street Delivery, încearcă să deschidă pentru public cât mai multe uși din zona Verona.

Domnului Mircea Petrescu (administratorul) i s-a făcut milă de noi când a văzut cum îl așteptam pe Cristi plouați în fața intrării de pe Pitar Moș și ne-a băgat înăuntru. Vocea și gesturile lui ne arătau fără greș că n-are niciun chef de oaspeți. Ne-a arătat capela supraetajată a fostului Institut Sf. Maria și ne-a lăsat acolo „să ne facem treaba”, ca și cum vizitam un salon de nunți, în timp ce el își făcea de lucru cu cele șase, șapte găleți care salvau temporar pardoseala de găurile din tavan.

Clădirea a fost construită în 1858, se numea Institutul Sf. Maria  și adăpostea o școală și un liceu de fete conduse de așa numitele „călugărițe engleze” din Nymphenburg, de lângă München. Comuniștii au confiscat-o în 1948 și au mutat în ea Școala Tehnică Sanitară. Astăzi, o parte din clădire găzduiește Centrul de calcul, statistică şi documentare medicală şi arhiva Ministerului Sănătăţii, plus vreo trei birouri care aparțin... Centrului Național de Sănătate mintală și luptă Antidrog. Domnul Petrescu lucrează aici din 1992 și spune că nu știe nimic despre cum arăta și cum era folosită clădirea înainte de venirea lui, pentru că echipa care a plecat în 89 a luat toată arhiva de documente și fotografii.

Suntem în fosta sală de lectură a bibliotecii de medicină. „Acum îi bag în sala cataloagelor, că pică din tavan”,  a zis Petrescu. Arhitectura e impresionantă, chiar dacă plafonul frumos sculptat în șase ape este acoperit la propriu de apă. Colonadele, bolțile și balustrada din piatră dantelată adăpostesc un fel de sală de clasă cu candelabru de cristal, plus un depozit suprarealist.

Statutul clădirii îmi devenea mai incert pe măsură ce puneam mai multe întrebări. În studiile Primăriei București intră în Zona de protecție 34 – Pitar Moș sub încadrarea „Imobil cu valoare culturală complexă mare”. Asta înseamnă o protecție la fel de mare ca a unui monument istoric, deși nu a fost încă declarată unul.

Se pare că vor s-o vireze Ministerului Sănătății, dar și într-o parte și-n alta „nu sunt bani”. „Nu sunt bani nici de spitale, de unde să ne dea nouă să facem reparații”, a spus resemnat domnul Petrescu și a mai închis câteva uși, când i s-a părut că devenim prea curioși.

Scaunele vechi, deșirate și lipite cu scotch sunt făcute trenuleț ca într-un joc de copii lăsați singuri la grădiniță, altele noi, de birou, sunt stivuite lângă un dulap pe care stă un computer sigilat cu praf.

În „altar” sunt două corpuri cu cărți încuiate ce par a nu se deschide niciodată. În rest, rafturi goale, mopuri și găleți. Cele câteva afișe și anunțuri ale bibliotecii sunt înnăbușite de cele care interzic lucruri.

Am vrea să ieșim în curtea interioară, dar n-avem voie, pentru că „ne-necăm”.„Ce frumos e”, suspinăm noi din prag. „A fost”, suspină și bibliotecara Roxana alături de noi, care ne spune despre o altă cale spre curte și câteva povești cu fete de pension. Vi le spun imediat.

Sala cataloagelor e la fel de pustie, deși am ajuns în timpul programului. Din șase bibliotecare au rămas două, care știu toate cărțile din depozit pe dinafară, dar fără mare folos. Tinerii o ard pe net, iar medicii bătrâni cer ediții din anii 30 sau 50, care nu mai există.

Aflăm că „suprafața e imensă” și că există zeci de holuri, camere și dependințe în care „nu avem ce vedea”.

Roxana spune că sunt zone în care nici nu se poate intra, în care locuiesc și se-ngroapă porumbeii. Își amintește vag de niște măsurători care dădeau o suprafață utilă de 3 000 de mp. Estimările din 92-93, înainte de devalorizarea dolarului, o cotau la 30 de milioane de dolari.

Găsim o intrare în curtea interioară printr-un gang de lângă intrarea în Facultatea de Limbi Străine. (Până în capăt și-apoi dreapta și iar dreapta). Nu știm cine-i tipul, dar sigur îi plac studentele.

Ușa verde de fier ce dă în altar este sigilată și cheia s-a pierdut. Pe-aici, fetele de școală treceau de la cantină, spre capelă.



Tot aici erau strânse în careu prin 48 de trimișii securității și somate să cânte Internaționala Comunistă. Însemnările maicii Consolata Bachmeyer spun că refuzau, la fel cum refuzau să lipească pe holurile școlii lozinci și fotografii de propagandă, pentru că „școala lor nu e un circ.” 

Acum câțiva ani, podul era locuit de un fost portar al cladirii. Stătea în beznă cu porumbeii și cu un câine credincios care-l dădea de gol. Din când în când cobora din ascunzișul lui și schimba câteva vorbe cu actualii paznici ai facultății de Limbi Străine. Unii spun că stă încă acolo și câinii s-au înmulțit.

Mai în spate e parcarea de la Hotel Ambasador. Bibliotecara ne-a spus că aici au fost mormintele măicuțelor peste care comuniștii au turnat beton.

Rătăcind printre ganguri și corpuri de clădiri, am nimerit într-un loc la fel de SF, cu piane, aragaze și butelii abandonate. Pare-se casa de producție a lui Lucian Pintilie.

La plecare, Cristian Neagoe m-a rugat să nu uit să vă spun să vizitați curtea interioară, când mergeți la Street Delivery. Merită!

Citește mai multe despre biblioteci:

Un bănățean ajută un asiatic să construiască o bibliotecă în Bangladesh
Ministerul Culturii vrea să facă din Biblioteca Națională un depozit de carte

Tagged:
Graffiti
medicina
Pátria
student
High hui
studenta
porumbei
Street Delivery
Arthur Verona
Pitar Mos
Cristian Neagoe
Biblioteca Medicala
maici
maicute