Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
teatru

Queercore: teatru despre ambiguitatea sexualităţii

O piesă despre homosexualitate într-o ţară în care puştii de 14 ani de la Noua Dreaptă aruncau cu icoane cu Sfântul Andrei în paradele gay.

de Mihai Popescu
26 Aprilie 2012, 3:30pm

Actorul Cătălin Jugravu în ţinuta sa queer.

Am fost la Queercore, o piesă de teatru care, în România, poate provoca controverse numai prin numele de pe afiş. Mi s-a părut destul de curajoasă încercarea de a face o piesă despre homosexualitate într-o ţară în care puştii de 14 ani de la Noua Dreaptă aruncau acum câţiva ani cu icoane cu Sfântul Andrei în paradele gay.

Nu sunt un mare fan al activismului social şi mă aşteptam ca piesa să fie o deplângere a cauzei homosexuale, mai ales că se petrecea în luna istoriei Lesbiene Gay Bisexuali Transgender (LGBT). Dar m-am înşelat. Spectacolul ironizează bigotismul care se învârte în jurul ideei de sexualitate într-un mod foarte savuros şi inteligent. Toate cele opt personaje care reprezintă diverşi membri ai comunităţii queer sunt jucate de actorul Cătălin Jugravu. De asemenea mare parte a piesei este interactivă. Scene întregi se bazează pe improvizaţiile lui Cătălin, care m-a târât şi pe mine la o discuţie despre poziţii sexuale, dar l-am dezamăgit şi mi-a zis că-s oprimat când n-am vrut să mimez un orgasm alături de el.

Scenariul scris de regizorul Mihai Lukacs, pentru Asociaţia Accept, a fost inspirat din textele scriitoarei londoneze sado-maso Jet Moon, dar şi din nişte scene jucate la un Queer Fest din Belgrad. Mihai a pregătit spectacolul în două luni în cadrul proiectului Stagiunea de Club, dar spune că este încă în lucru şi va fi diferit la fiecare reprezentaţie. Ne-am întâlnit cu el ca să aflăm cum trec românii peste homofobie.

Regizorul Mihai Lukacs la lucru.

VICE: Pentru mulţi queer este sinonim cu gay, dar spectacolul explică eroarea. Ce înseamnă queer?

Mihai Lukacs: Queer sunt cei care au fetişuri, cei care nu au familii tradiţionale, cei care îşi folosesc sexualitatea şi pentru altceva decât reproducere. Este folosit ca un termen umbrelă pentru persoanele din grupuri marginalizate pe baza sexualității și genului. Bineînţeles, e vorba mai ales de o critică a homofobiei atât de răspândită, dar o abordare queer include şi o critică a opresiunii prostituatelor, a politicilor reproducerii de stat precum și a altor forme de marginalizare socială. Queer nu defineste o identitate sexuală, ci din contră, strică rânduiala categoriilor. Comunitatea queer sunt cei 99%.

 Sado-maso militar.

De unde ţi-a venit ideea pentru spectacol?

Este veche. Deşi bărbaţii gay apar ca personaje prin telenovele sau pe la teatru, ei sunt prezenţi acolo doar pentru amuzament, mişto sau pentru a reda o lume decăzută din punct de vedere sexual. Eu am încercat să creez o formă de cabaret politic, un show care îmbină muzica şi dansul cu problemele serioase, un fel de umor de spânzurătoare în care toate personajele supravieţuiesc.

De ce ai introdus atâtea elemente interactive în Queercore?

Interactivitatea pe scenă e necesară pentru a scoate spectatorul din întunericul confortabil, pentru a-l deranja puţin şi pentru a-i contrazice pasivitatea. Fără spectatori nu există spectacol, iar noi am vrut să-i aducem în prim-plan, să le spunem ca ei fac showul, de fapt. În mod surprinzător, publicul bucureştean se bucură să fie pe scenă. De multe ori lui Cătălin îi era greu să-i dea jos, se obişnuiau acolo şi le placea. Mai ales când era vorba de sex.

Interacţiunea cu publicul implică şi o sticlă de bere.

De ce s-a jucat piesa în engleză? Crezi c-au existat probleme de înţelegere a spectacolului?

În București există o atmosferă închisă, provincială din punct de vedere al limbii române care deţine un fel de tiranie pe toate evenimentele culturale. E ciudat ca într-o capitală europeană, un turist care nu ştie limba băştinaşilor să nu se bucure de-un spectacol pentru că, chiar şi comunitatea LGBT şi cea teatrală sunt ataşate de o anumită identitate naţională din care nu mai sunt în stare să iasă. Dacă foloseşti altă limbă, devii automat comercial şi susţii străinii care vor să ne fure cultura, deși problemele prezentate în piesă nu sunt doar ale românilor, ci ale tuturor. Ele crează o înţelegere internaţională a marginalizării de peste tot.

În multe secvenţe din piesă personajul dansează după o anumită coregrafie. Care e rolul dansului în spectacol?

Cătalin e foarte tare pe mişcare, iar scenele de dans fac tranziţia între personaje. Au fost făcute de el cu un ajutor important de la un mare dansator, coregraf şi entertainer, Paul Duncă.

Ungaria Mare, pentru şovini cu drag.

Cum crezi c-a fost înghiţit de public momentul în care sunt parodiaţi bărbaţii naţionalişti prin personajul care purta un tricou cu „Basarabia pământ românesc”?

Cred ca naţionaliştii care au văzut spectacolul s-au identificat cu personajul nostru şi au înţeles cât de greu este să te urăşti pe tine însuţi, pentru că homofobia naţionalistă e doar o reprimare dureroasă a propriei lor homosexualităţi. O reacţie frumoasă am avut şi la Budapesta, unde am jucat un naţionalist maghiar cu tricou cu Ungaria Mare, steagul lui Arpad şi ceva text în rune pe imnul secuilor. Spectatorii au râs şi au apluadat la fel ca cei de la Bucureşti.

Momentele umoristice oscilează constant cu cele serioase, chiar tulburătoare. Care e scopul pendulări? Nu rişti să creezi confuzie?

Ai ghicit bine, singura noastră soluţie este confuzia în masă. Sper că am creat nişte confuzii grave, problemele serioase vin atunci când ai doar certitudini. Nu facem doar mişto de cei personaje. Ele au câteva minute în care spun câte ceva despre viața lor, iar uneori sunt autoironice cu ele însele. E altceva când noi, ca oameni de teatru, facem o parodiere a unor personaje tip. Ne-am ferit de acest truc foarte des folosit pe scenele din România, mai ales când e vorba de personaje mai queer sau de alți marginali.

Naţionalistul fără Basarabia, e ca satul fără câini.

La final membrii publicului au fost puşi d epersonajul psiholog să spună mesaje pozitive. Care era ideea mesajelor de self-help?

Acolo chiar depinde de fiecare persoană cum ia mesajul. Noi l-am lăsat deschis, aşa la confuzie. Cine este psihologul respectiv? Sa fie un mare şarlatan, să fie un profesionist adevărat, să fie doar un om care a trecut prin multe şi care chiar vrea sa te ajute? Cum de îi face pe toţi să spună mesajele pozitive? Oamenii de lângă tine chiar cred ce spun? Tu crezi ce spui? Până la urmă e doar un show, o convenţie teatrală şi personajul e uneori autoironic. Totuşi, în mod paradoxal, mesajul prinde.

Care a fost cea mai puternică reacţie negativă pe care ai primit-o la spectacol?
Reacția cea mai dură a fost chiar înaintea primului spectacol, de la patronii clubului unde jucam. La o repetiţie oamenii şi-au exprimat uimirea în termenii: „ce e c„catul ăsta cu poponari?” Cred ca era prea târziu să ne mai oprească. Au mai fost reacţii de acest fel din partea managerilor, PR-ilor şi patronilor din cluburile unde ar fi trebuit să jucăm. E foarte multă homofobie politicoasă în zona asta. Mulţi nu vor să îşi murdărească incinta cu asemenea povești.

Dar cea mai puternică reacţie pozitivă?

M-a impresionat un băiat care a venit după show să ne mulţumească pentru scena despre sânii prea mari ai bărbaţilor. El credea că e singurul care se gândeşte şi se confruntă cu astfel de probleme. Amuzant a fost că am vorbit cu el imediat după ce alți spectatori s-au plâns că scena respectivă nu îşi avea rostul în Romania şi că e o problemă americană. La fiecare show cineva îşi dă cu parerea de scena cu pricina, cred că, de fapt, e un subiect destul de sensibil.

Queercore se mai joacă pe 18 mai la Budapesta.