Acum ceva vreme, pe un site de dating străin a aparut un articol extrem de stupid, numit 10 tricks to impress a Romanian woman. Unele sfaturi sunt de bun simţ, dar altele sunt de-a dreptul cretine, aşa că am decis să ies pe stradă, ca să le arăt străinilor că lucrurile nu stau chiar aşa şi că româncele sunt şi ele nişte fete spălate, cu toate că suntem pe ultimul loc în Europa la igienă. Pentru asta a trebuit să mă prefac că nu sunt român. Cum engleza nu o vorbesc neapărat cu accent şi singura limbă în care pot să mai rup cuvinte fără să se prindă lumea ca nu sunt vorbitor nativ e olandeza, am pretins până la urmă că sunt olandez.

Ghidul spune că trebuie să fii mereu îmbrăcat la costum, dacă e să ai vreo şansă la inimile şi chiloţii româncelor. Singurul costum pe care-l aveam îmi rămăsese mare, aşa că am purtat doar cămaşă, cravată, vestă şi sacou. S-a dovedit a fi o alegere bună, mai ales cravata mea jucăuşă cu modele de lopăţică şi găletuşă. Multe tipe mi-au complimentat-o, iar una care lucrează la site-ul Bucureşti Shopping News chiar a tras câteva poze cu mine, pentru că eram „fashionable".

Majoritatea tipelor cu care am vorbit nu prea au fost impresionate de asta. Ca să le dai pe spate pe românce chiar trebuie să fie un apartament care emană opulenţă, preferabil cu mulţi metri pătraţi şi în centru. Majoritatea stau cu chirie, iar câteva chiar au apartamentul lor, însă un apartament într-o periferie nu va fi niciodată un mod bun de a agăţa o româncă.

Silvana, care are 19 ani, a fost impresionată „ca persoană" că am un apartament, pentru că înseamnă că am un job stabil, unde câştig cât de cât bine şi că ăsta e un lucru pe care-l respectă. „Ca fată" a zis că ea nu e „golddigger" ca alte românce pe care le interesează doar banii, însă până la sfârşitul conversaţiei am reuşit să-mi folosesc şarmul şi replica „Come on! Why don't you want your picture taken? You look gorgeous!", pentru a face rost de Facebook-ul ei şi de poza asta, unde era evident hipnotizată de cheile de la apartament pe care le-am scos din buzunar.

Nu mi-am dat seama exact dacă am impresionat cumva prin faptul că „încercam" să pronunţ cuvinte româneşti, pentru că eram destul de concentrat să nu vorbesc prea româneşte, dar pot spune că ăsta şi primul sfat sunt singurele ok. Mereu ajută să rupi câteva cuvinte în limba tipei pe care încerci să o agăţi şi să apoi să îi pronunţi numele sau sa bagi comparaţii siropoase, de genul: „ These flowers are beautiful like you!"

Aparent, a fi romantic înseamnă a-i da flori unei tipe. Nu cred că mai dăruisem flori din clasa a opta. Prima fată căreia i le-am oferit mi-a zâmbit iniţial, însă după ce am deschis gura, a bănuit că e ceva dubios la mijloc şi a vrut să mă trolleze. Mi-a zis pe un ton uşor naiv „I am from Russia! My name is Ramona!", însă nu am picat în capcană şi am întrebat-o „Are you sure? I don't think that's a Russian name". „No, no, I am Russian" mi-a răspuns, ascunzând zâmbetul de sub aparatul ei dentar care, înr-un mod pervers, o făcea mult mai sexy. I-am dat florile, dar nu părea să fie deranjată că erau „cu soţ". M-a măsurat din cap pănă-n picioare, mi-a mulţumit şi a plecat. Rămâneam fără poză, aşa că am alergat după ea. Dar îşi dăduse seama că sunt român şi mi-a spus apăsat: „Știam eu!". Mi-a aruncat florile înapoi și am rămas ofticat cu buza umflată - Ramona chiar era drăguță.

Următoarele două fete au fost mult mai uşor de păcălit, însă ele erau şi un pic superstiţioase, aşa că a trebuit să îi dau fiecăreia un trandafir. Florile cică semnifică pasiune şi d-asta le plac femeilor, însă mai multe dintre tipe mi-au zis că pur şi simplu apreciază cadourile şi atenţiile, cu cât mai scumpe cu atât mai bine. Nu ştiu de ce, dar aurul a fost menţionat de vreo trei ori în conversaţii. Ele păreau genul care pică uşor la străini şi au stat un pic cu mine să mă înveţe să zic „Ce flori frumoase!", ca să le continui duma şi să mai obţin un zâmbet cu „Like you two".

La altă tipă am decis să testez comuniunea cu natura pe care cică o au româncele. Am cumpărat două mere şi un ciorchine de struguri pentru a le oferi în schimbul numărului ei de telefon. Tipa a început să povestească despre natură şi cum îi place să meargă la munte, însă mereu preciza că preferă „cities" or „capitals", „never in wild".

Se vedea că, de fapt, ea încercă să mă impresioneze, însă până la urmă nu am reuşit să îi iau numărul de telefon, pentru că era căsătorită.

Din experienţa mea, e bine să întârzii, ca să nu pari disperat şi ca femeia să se întrebe dacă într-adevăr o doreşti sau nu. Am văzut o tipă care aştepta la Starbucks şi i-am spus direct: „ Sorry I'm late!". S-a uitat un pic pierdută la mine, dar am continuat: „ Are you Diana?" Moment în care parcă s-a mai luminat un pic la chip şi mi-a mărturisit uşurată că nu este ea. I-am explicat că, de fapt, trebuia să mă văd cu o româncă în zonă, dar am întârziat. Mi-a zis că nu e bine deloc, pentru că un bărbat trebuie să fie mereu punctual, dar că pot să-mi cer scuze cu un cadou (flori sau aur, probabil, după cum am înțeles din experiențele anterioare). N-am apucat să-i iau contactul, pentru că a venit prietena pe care o aştepta, dar probabil nici gesticularea mea efeminată n-a ajutat.

Ăsta e un sfat mega cocălăresc. Am luat portofelul fotografului Mircea şi l-am îndesat cu câteva milioane, iar pe al meu l-am păstrat pentru carduri. Toate fetele cu care am încercat asta mi-au spus că arăt foarte stupid, dar nu pentru că aveam două portofele, ci pentru că ar trebui să am mult mai multe milioane ca să agăţ tipe care ar pica la aşa ceva.

Întâmplarea cea mai interesantă a fost cu două fete într-o cafenea, care nu au vrut să se lase fotografiate. Una dintre ele a punctat cu înflăcărare că multe românce preferă străini cu bani, pentru că sunt sărace din cauza comunismului, că Toyota mea nu e o maşină cu care să agăţi piţipoance şi alte chestii mai mult sau mai puţin rezonabile. Tot timpul ăsta prietena ei stătea tăcută în colţ, evident fiind aproape imposibil să mai contribuie cu ceva la conversaţia care devenise destul de aprinsă, deşi eu râdeam.

Partea amuzantă a venit mai spre sfârşit când, din greşeală, am călcat-o pe cea tăcută pe picior şi instinctiv am zis „Scuze!" în română. Am crezut că toată lumea s-a prins că nu eram străin, dar continuam cu toţii, ca să nu mă simt eu prost. De fapt se prinsese doar cea tăcută, iar cea care vorbea mult nu bănuia nimic. Și continua să vorbească. Mai târziu, când a aflat însă adevărul de la prietena ei, s-a supărat că nu i-a spus și ei că de fapt sunt român şi a plecat nervoasă din cafenea. Pe drum s-a ciocnit de cineva care intra în bar și care a spus: „Doamne, ce nervoşi sunt oamenii care ies miercuri seara în oraş!" Aparent, unele prietenii nu sunt la fel de puternice ca două portofele şi un accent fals. Altor două tipe m-am oferit să le cumpăr ceva de la bar cu portofele mele sau să dau fiecăreia câte unul să-şi ia ce vor, dar m-au refuzat. Pentru că eram olandez, am zis că la mine în țară nu aş face nicioadată asta, dar aici în România se poartă ca bărbaţii să cumpere chestii pentru femei. Asta a iscat o întreagă discuţie despre ce înseamnă să fii femeie independentă în România. Dacă iniţial au zis că şi-ar plăti singure băutura, până la urmă au recunoscut că le-ar plăcea să le plătească bărbaţii consumaţia la prima întâlnire, să li se deschidă uşile în restaurant, să li se care chestii şi în general să fie răsfăţate. Adică toate lucrurile care pe o olandeză ar face-o să se simtă dependentă de bărbat.

Aproape nimeni n-a ştiut cum stă treaba cu deochiul şi cum aş putea să-l vindec pentru a cuceri femei, cu excepția unei tipe din barul Energiea, care mi-a explicat că deochiate sunt fie fetele foarte urâte, fie cele foarte frumoase, dacă te uiţi insistent la ele. Evident că atunci când am auzit asta, i-am băgat duma că tocmai am deocheat-o pentru că e frumoasă şi că singurul mod de a se vindeca este printr-un masaj la picioare. N-am combinat-o, dar m-a învăţat un pic din descântecul băbesc care ar trebui să alunge deochiul: „Fugi deochi, dintre ochi etc.", care în engleza ei suna cam aşa: „ Run away curse, from your eyes ". Oricum, nu a avut nicio valoare, pentru că aparent trebuia să fie rostit de o bătrână şi ea să-l repete sau ceva, nu prea am înţeles eu exact. Ştiu doar că acum tipa e deochiată în continuare. Era genul de tipă căreia i-aş fi cerut Facebook-ul pe bune şi i-aş fi spus că sunt român, dar după experienţa cu fetele din cafenea, am decis să o las aşa.

Am luat un topor de la un coleg şi m-am plimbat cu el prin Centrul Vechi. Toţi oamenii se uitau dubios la mine, dar îmbrăcat la sacou, mie mi se părea că sunt scos dintr-un film corean. Prima tipă la care m-am dus a fost un eşec total. Ea mergea un pic grăbită, eu foarte agale cu toporul în mână. Am oprit-o din mers şi m-am prezentat. Ea s-a uitat în sus la mine şi mi-a zâmbit. Apoi şi-a coborât privirea înspre topor şi a făcut ochii mari. Dintr-o dată s-a eschivat şi a zis „ Sorry, I don't understand", și a a grăbit pasul spre trecerea de pietoni. A doua tipă însă, a fost foarte receptivă şi chiar s-a distrat. Deci, cumva e hit and miss, dar toporul este un mod bun de a începe conversaţia. Nici nu a trebuit să zic ceva, că Miruna de la Starbucks şi colegul ei deja râdeau. „ Show us a few tricks ", mi-a zis ea. Am rotit scurt toporul de vreo două ori prin aer, iar apoi m-am oferit să tai un copac peste maşinile parcate ilegal sau să-i fac un scaun pe care să stea în caz că oboseşte. Am făcut şi un întreg backstory pentru topor, care fusese al bunicului prietenului meu, un pădurar celebru din Olanda. Zâmbea constant la tot ce ziceam şi până la urmă i-am luat Facebook-ul. Am fost probabil ajutat şi de insistenţele colegului ei care-i tot zicea-n ureche: „Dă-i-l, mă! Dă-i-l!"

Iniţial am încercat să o agăţ pe Bianca vorbind despre deochi, dar anumite chestii se pierdeau în traducere, aşa că m-am gândit să o impresionez cu un foc făcut într-o scrumieră din Springtime. Am rupt o hârtie din carneţel și am aprins-o. M-am uitat în ochii ei să văd dacă o hipnotizează, însă nu părea deloc impresionată. Aş zice că i se părea chiar stupid. Şi-a aprins o ţigară şi m-a întrebat ce caut prin România. Era prea serioasă şi trebuia să dau ceva amuzant, aşa că am scos nişte ghiocei şi am aşteptat să zică „ These are the first flowers of spring ". „So then it's fitting that we're in Springtime ". Era primul zâmbet şi un semn bun. De acolo conversaţia a decurs destul de bine, până când a aflat că am doar 26 de ani faţă de cei 35 ai ei. Oarecum, am sesizat amândoi că nu are sens să mai continuăm conversaţia şi am plecat.

Mă mir că majoritatea fetelor nu s-au prins că e ceva suspect, pentru că oricât de mult gel de păr aş folosi, nu prea arăt a olandez. În afară de o singură tipă care fusese prin Olanda şi a trebuit să-i bag o dumă elaborată cum de fapt sunt din est, unde sunt mai puţini blonzi, niciuna nu s-a prins că sunt român. N-aş vrea să zic că-s proaste româncele, dar poate chiar vor să fie agăţate de străini, doar că nu cu sfaturile pe care le-a dat tipul ăsta. Şi evident că există femei şi femei, iar în România sunt mai multe piţipoance decât în restul Europei şi e un mare avantaj să ai bani, dacă vrei să te combini cu ele, dar atunci nu-ţi mai trebuie niciun ghid. După cum a zis un cocalar când vorbeam cu prinţesa lui (care chiar era bunuţă): „ You show the cash, she shows the pussy !"

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre agățat:
Am agățat la Comic-Con ca Darth Vader Am agățat pe Tinder cu poezii de Mihai Eminescu și am dat de toate ciudatele One-night standerii români se tem de relaţii, dar fac mai mult sex decât tine într-o viață