​E duminică, al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui României. La ultimul etaj al unei case de pe lângă Piaţa Romană, se munceşte de la şase dimineaţa. O mână de oameni de la Expert Forum (EFOR) și Funky Citizens, două organizaţii non-profit specializate pe politici publice şi bună guvernare, monitorizează libertatea noastră de a ne vinde voturile pe nimic. După 25 de ani de democraţie, capitalism, tranziţie, neosocialism, liberalism și chiar libertate, suntem în continuare liberi să ne furăm singuri căciula.

ONG-iștii au telefoanele şi laptopurile pregătite şi sunt înarmați cu multă răbdare, pentru a urmări evoluţia furturilor de voturi, dar şi pentru a oferi informaţii celor ce îi vor suna. Până la ora opt dimineaţă, a sunat un singur om. După ora opt, a fost nevoie să mai vină oameni de-acasă pentru a răspunde la telefoane. Când ajung și eu la sediu, după-amiază, cele 15 persoane abia mai fac faţă. De plecat, abia după miezul nopţii au reuşit, îmi va spune ulterior Septimius Pârvu, manager de proiect EFOR.

„Sesizare la poliţie cu suspiciuni de nereguli şi fraude electorale…" într-o localitate căreia nu-i disting numele. E genul de frază pe care o auzi din toate părţile în sediul organizaţiei. Doar într-un fişier din Google Docs în care se lucrează se regăsesc peste 130 de sesizări. Pe la cinci după-masă, sunt atât de multe reclamații, că nici nu mai apucă să ajungă în tabel.

​

Septimiu Pârvu

Anul acesta, EFOR a vrut să pună la dispoziţie resurse juridice oricărui alegător, motiv pentru care au rulat şi o serie de reclame pe Google pentru ca oamenii să ştie unde să sune pentru a se putea informa cu privire la legislaţie. Pe partea de observare a neregulilor, organziaţia a lucrat cu Centrul pentru Resurse Civice (CRC), care acreditase deja observatori la secţiile de votare, şi cu Funky Citizens.

Pârvu, un tânăr de 29 de ani absolvent de Ştiinţe Politice, lucrează de doi ani cu organizaţia, dar îi cunoaşte pe unii dintre colegii săi de mai demult, de când făceau parte din Societatea Academică Română, altă organizaţie similară. Înainte să se alăture EFOR, a lucrat la Pro Democraţia, unde a observat alegerile în 2009. La scrutinul din 2012, se ocupa deja cu coordonarea a 2 500 de obsevatori.

„Întotdeauna, prezidenţialele şi referendumurile au cele mai mari mize. Piaţa e destul de slabă în ceea ce priveşte organizaţiile care observă alegerile, iar noi vrem să urmărim în perioada următoare şi scrutinul din Republica Moldova. În anii '90, dădeau bani americanii unor organizaţii pentru a se ocupa de aceste aspecte, însă acum suntem în UE şi nu mai prezintă acelaşi interes pentru alte ţări", îmi spune Pârvu, și accentuează că se presupune că suntem un stat democratic, în care alegerile corecte ar trebui să fie ceva firesc.

„Am auzit de la cineva că domnu' Hrebe a trimis mai multe mesaje din puşcărie către oamenii de partid, să abandoneze misiunea. Nu ştiu dacă e pe bune, dar aşa se auzea ieri", se amuză cineva în dreapta mea, în agitaţia deloc specifică organizaţiei. Ca niciodată, căci de obicei e calm şi linişte, acum n-ai timp să respiri. Din când în când, se mai ia câte-o pauză de ţigară pe unul dintre cele două balcoane ale vilei. Şi acolo, tot despre fraude electorale se vorbeşte, de la plimbări la vot, până la urne nesigilate sau observatori ameninţaţi.

Dacă am învăţat ceva de la ultimele alegeri, de prin 2000 încoace, acest lucru e că frauda electorală e foarte comună, iar cel mai des întâlnești în România turismul electoral. Nu-ţi închipui că se trezesc românii fix în ziua alegerilor că şi-au adus aminte că trebuie neapărat să viziteze o statuie din vreun sat obscur.

Turismul electoral e specia aia aparte de plimbări plătite de partid, pentru a vota pe cine trebuie. La alegerile anterioare, se practica în mod organizat, cu autocarul. Doar că votul multiplu pe bani, căci aşa se defineşte turismul electoral, se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la cinci ani, iar la ultimele alegeri s-a lăsat cu urmăriri penale. De altfel, chiar recent, DNA a adus la Bucu​reşti sute de români care au votat de mai multe ori în 2012, ca martori în procesele pe rol. Anul acesta, turismul a fost organizat cu mai mult simţ de răspundere: adică s-a fă​cut cu taxiurile sau direct cu maşinile membrilor de partid, inclusiv ale primarilor din diverse localităţi.

„Când ai mai mulţi primari, evident că ai mai multe resurse la dispoziţie şi poţi să pui maşinăria la treabă mai uşor. Pe cei de la PSD i-a ajutat şi ordonanţa cu politicienii migratori, câştigând şi mai mulţi primari", spune Septimius Pârvu. Se referă la infrastructura de partid bună de folosit pentru furt.

La o aruncătură de băţ de Bucureşti, la Gabriela Vrânceanu Firea acasă, în Voluntari, un alegător susţine că două autobuze ale primăriei soţului doamnei Gabi, cu numerele de înmatriculare IF-98-PVL şi IF-26-PVL, cu însemne de „Cursă specială", aduc votanţi până la o sută de metri de secţiile de votare. De la 112 i se spune să facă plângere scrisă la poliţia din localitate, dar omul refuză, că-s „oamenii lui Pandele" acolo.

În localitatea Movileni, un observator CRC reclamă turismul electoral. Îl face primarul, cu mașina personală. Pe la pesedista Lia Olguţa Vasilescu prin oraş, adică la Craiova, se votează în draci pe listele suplimentare. Curg Dacii după Dacii la secţiile de votare din gară, oameni aduşi din comune precum Pleşoi, Sărbătoarea sau Pieleşti. Nu iau pauze decât când sunt filmaţi.

Turismul electoral se practică şi-n afara ţării, dar acolo e altă poveste. O voce din sediu anunţă că românii care stau la cozi în Viena se organizează între ei şi pleacă 80 de kilometri mai la vale, la Bratislava, pentru că în capitala Slovaciei e mai liber. Pe la prânz, români din Danemarca închiriaseră autocare pentru a vota în Suedia, unde secţiile de vot erau mai goale. Diferenţa e că ei votează o singură dată, nu ca-n ​Sudul României. Nici n-ar avea când să voteze a doua oară, câtă vreme sunt cozi imense la secţiile din diaspora.

​

Expert Forum și Funky Citizens cu ochii pe ei

A doua cea mai comună practică observată a fost presiunea asupra alegătorilor, spune Pârvu. Asta pentru că primarii, la ţară, le spun alegătorilor că nu vor mai primi ajutoare, şomaj, pensii, asfalt etc.

În comuna Mândra din judeţul Braşov, un consilier PSD le arată bătrânilor unde să pună ştampila. La Corbeanca, la opt seara, s-au terminat buletinele de vot a doua oară pe ziua asta, aşa de responsabili au fost românii. Pe lângă Bucureşti, la Mihai Bravu, în Giurgiu, primarul verifică listele de prezenţă, să vadă cine absentează nemotivat.

La Ştefăneştii de Jos, comuna în care manelistul Adi Minune a fost consilier local, e raiul plimbăreţilor. În incinta secţiei de votare stau grupuri întregi de „alegători" care „observă" votul, mai ales cu observaţii asupra celor care vor să pună ştampila. S-o pună unde trebuie, adică. Preşedintele secţiei de votare a refuzat să înregistreze plângerea observatoarei acreditate, ba chiar membrii comisiei s-au răstit la ea. Doar nu suntem în Germania, să vrem vot corect, nu?

În Alba, sediul unui partid e la 50 de metri de secţia de votare. Cetăţenii conştiincioşi trec întâi pe acolo, apoi vin să pună ştampila. În Balta Doamnei, Prahova, viceprimarul ia alegătorii de-acasă cu maşina personală, le oferă câte 50 de lei şi-un ceas de mână pentru a vota Ponta. Şpaga se pedepseşte cu până la trei ani de închisoare, dar cine să-l aresteze pe edil chiar în ziua alegerilor?

Mai puţin comună decât turismul electoral este practica învierii morţilor, patentată la alegerile anterioare de către maestrul Liviu Dragnea, care a sculat morţii din Teleorman şi i-a trimis la vot. Cine se ocupă de falsificarea listelor electorale ar trebui să primească între unul şi cinci ani de puşcărie. Dragnea are proces pe rol, noroc că are imunitate de parlamentar.

Nu ştim dacă le-o fi plătit partidul bilete spre Rai decedaţilor, dar cu siguranţă n-a plătit nimeni pentru fraudă, căci practica a fost reluată şi anul acesta. Prin judeţul Galaţi, pe liste permanente sunt nume de morţi. Reclamaţia o face o femeie care şi-a găsit pe listă soţul decedat acum 24 de ani.

Propaganda în ziua alegerilor e deja un mizilic. De exemplu, la secţiile 77-78 din Voluntari, într-una dintre clase, tronează poza Gabrielei Vrânceanu Firea, purtătoarea de cuvânt a lui Ponta şi sufletul pereche al primarului Pandele. Alegătorului îi e respins dreptul de a face o sesizare, că aşa vrea preşedintele de secţie. Să încerce la BEC. Afişele şi bannerele de prin oraşe, la câţiva paşi de secţiile de votare, sunt exemple mult prea banale pentru a mai fi pomenite. Teoretic, pentru propagandă, pedeapsa e amendă de 1 500 până la 4 500 lei.

Nici pentru observatori n-a fost ușor, spune Septimius Pârvu. „A fost un scrutin foarte tensionat, pentru că preşedinţii secţiilor sau autorităţile locale de votare au fost, în multe cazuri, chiar violenţi cu observatorii. De exemplu, în Ilfov şi Giurgiu. Ameninţările se întâmplă tot timpul. Nici legea nu e foarte clară în ceea ce priveşte rolul observatorului, care e lipsit de protecţie. Se petrec din cauza asta tot soiul de abuzuri. Unii observatori au fost amendaţi după ce au sunat la 112 - noi încercăm acum să îi ajutăm să conteste amenzile - cum că ar fi sunat fără motiv."

Între timp, într-o secţie din Giurgiu, un membru al comisiei de votare alături de încă două persoane încearcă să-i dea observatorului independent o şpagă, să treacă cu vederea problemele. Mita e refuzată, aşa că i se retrage acreditarea. Problemă rezolvată, banii rămân la teşcherea, furăm cu spor în continuare.

Dar asta nu e tot. „Partidele fac tot ce pot pentru a scăpa de observatori. În Teleorman, alianţa PSD-UNPR, de exemplu, a atacat în instanţă prezenţa observatorilor. În Dâmboviţa şi Argeş, s-a motivat că „au trimis prea târziu cereri de acreditare", adaugă reprezentantul EFOR. Până la urmă, a fost făcută contestaţie la tribunal şi acreditările au fost aprobate.

La Izvoarele, în judeţul Olt, poliţistul de la secţia locală stă la taclale cu primarul şi cu băieţii care aduc votanţi cu maşinile. Observatoarea independentă sună la 112, dar n-are cu cine discuta. În schimb, preşedintele secţiei şi locţiitoarea acestuia încearcă s-o intimideze. Când apare, în sfârşit, un echipaj de poliţie, i se răspunde că turismul electoral a fost scos din Codul Penal, ba nici măcar contravenţie nu mai este şi, oricum, n-are cum să demonstreze. „Dacă face pe nebuna, dau cu ea de pământ!", strigă fiul primarului. Abia aşa se motivează şi poliţiştii să calmeze spiritele.

La Naipu, în Giurgiu, unul dintre observatori - tot femeie - face o poză unui geam nesigilat al secţiei de votare. O vede primarul şi, în timp ce ea vorbeşte la telefon, o loveşte. E chemată poliţia.

Între timp, în sediul Expert Forum, ajung ştiri despre SMS-urile care circulă prin mai multe judeţe, pe la membrii PSD. Echipe operative de procurori mişună prin Olt, Dolj, Mehedinţi şi Ialomiţa, iar mesajele cu „abandonaţi misiunea" sunt trimise printre pesedişti mai des decât cele de „La mulţi ani" de Revelion.

Ştirile vin la foc continuu, iar echipa abia apucă să mai facă şi altceva. Cutiile de pizza zac una peste alta sau de-a dreptul întinse pe mese, abia zărite printre tastele lovite cu viteză. Le strânge cine apucă să mai ia câte-o pauză, dar neapărat după ce se întoarce înfrigurat de la fumat. O nouă problemă îşi face loc: votul din diaspora.

Acesta ajunge cel mai discutat subiect în cele patru camere din casa de lângă piaţa Romană. Sună oameni din Spania, Franţa şi Germania. Românii de acolo nu sunt lăsaţi să voteze, aşa că se caută soluţii.

„Oamenii încep să plece. Să le spună să mai stea. Să se facă liste. Ăştia din secţiile de votare au de ales între a respecta legea şi a respecta Constituţia. Să prelungească programul de votare. Dacă îi dă cineva în judecată, să spună că e vorba de forţarea legii, nu de încălcare", aud din hol, unde cineva tocmai a discutat cu un avocat. Împreună cu două colege, se gândesc la un eventual demers juridic şi fac planuri.

„Ca să reuşim să ajungem să demonstrăm că s-a încălcat dreptul la vot, îţi trebuie un număr mare de semnături. Ei oricum n-or să apuce să voteze, dar noi putem să contestăm mecanismul, să arătăm că a fost gândit special ca să-i împiedice", spune altcineva.

Se pregăteşte un comunicat de presă. Într-o altă cameră, la televizor, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne spune, pe la ora patru jumate după-amiază, că s-au depus 218 reclamaţii în toată ţara. „Cum, băi, 218? Doar noi am depus vreo 50 azi!", exclamă cineva. Şi ziua nu se încheie aici.

În drum spre protestele anunţate la ora 18, realizez că frauda electorală a devenit parte din ADN-ul alegerilor din România, e atât de comună. Dar lucrurile încep să se schimbe încet-încet. După referendumul din 2012, a început urmărirea penală a 67 de persoane, majoritatea preşedinţi sau membri de secţii de votare. Inclusiv unul dintre şedii PSD, Liviu Dragnea, are mai multe capete de​ acuzare ce strigă în cor: „Fraudă!"

Nu putem şti cu siguranţă cât de mult s-a furat. Până acum, n-a stat nimeni să numere de câte ori apare un CNP în listele suplimentare din mai multe localităţi sau judeţe, iar declaraţiile pe propria răspundere semnate de peste un milion de oameni anul acesta, probabil că nu vor fi verificate prea curând. Cert e că, la fiecare tur de scrutin, fie el alegeri pentru reprezentanţi în parlament sau referendum, frauda e de fiecare dată estimată la sute de mii de voturi multiple.

Până la finalul zilei de duminică, cele două organizaţii au înregistrat peste două sute de apeluri telefonice, încă vreo trei sute de mail-uri şi întrebări pe Skype şi pe Facebook. Acum doi ani, Pro Democraţia bifase peste 500 de semnalări de fraudă electorală.

Nici dacă ar fi fost scriitor de aforisme, Băsescu n-ar fi produs atâtea vorbe de duh câte ne urmăresc acum - şi probabil ne vor urmări şi cu alte ocazii. Una dintre ele s-a adeverit anul ăsta: Nu pot ei fura cât putem noi vota.

Mai citește despre turul doi al prezidențialelor:
​Am stat șase ore la coadă la Londra și nu am votat ​Am fost la priveghiul PSD ca să văd dacă mai zâmbește cineva ​„Puie Monta!" Cum au votat ieri analfabeții din România