FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

​OK, deci nu mai pot să beau

Știi cum zici mereu că n-o să mai bei niciodată? Ei, mie mi-a ieșit.

Toată lumea dă de dracu' la un moment dat, dar eu știu s-o fac mereu în mare stil. Măcar am o poveste amuzantă de spus prietenilor pe un ton jovial, în timp ce văd cum fețele li se transformă în măști de groază și îngrijorare.

La fel ca majoritatea greșelilor, s-a întâmplat într-o vineri. M-am îmbătat cumplit, așa că am pierdut unul dintre lucrurile mele preferate – o casetă VHS cu eticheta Motive pentru 9/11/01. Între timp am regăsit-o, cu ajutorul bunului Dumnezeu, care veghează asupra celor mai amărâți și zăpăciți dintre noi. După ce am făcut o scenă penibilă, cineva mai puțin beat decât mine m-a condus acasă. Încă nu era ora nouă seara.

Publicitate

În seara aia trebuia să vină un tip cu care-mi fac ochi dulci. Când l-am informat, printr-un sms plin de greșeli, că sunt beată rangă, a hotărât să rămână acasă. Chestia asta m-a supărat la modul ăla irațional și nihilist pe care toți bețivii și adolescenții îl cunosc atât de bine. În mintea mea năclăită de alcool, nu puteam înțelege de ce omul, fost alcoolic, n-a simțit să urce în mașină și să conducă jumătate de oraș ca să aibă grijă de curul meu.

În semn de protest, m-am întins pe podeaua din lemn tare și am dat drumul la reșou. În timp ce mă holbam la coperta unui album Martin Mull pe care nu-l ascultam, am adormit – când m-am trezit, mâinile mele, care stătuseră pe reșou în tot acest timp, erau imprimate cu fierul încins în forma grilajului reșoului. A fost un avertisment greu de ignorat: Băi, Meg, trebuie să rezolvi problema asta cu băutul înainte să mori dracu'.

M-am îmbătat și mi-am rupt filmul în alte câteva rânduri până să iau măsuri în această privință.

Problema mea cu alcoolul, mi-am spus eu de curând în timp ce încercam să reduc cantitatea băută, e faptul că beau singură prea des. Soluția era să beau moderat și doar când sunt și alții în jur. Am scris un articol de căcat și arogant în acest scop, care a părut să-i împace pe toți cei care își exprimaseră îngrijorarea pentru sănătatea mea după ce am recunoscut public că sunt o bețivă.

În primele săptămâni de după această declarație, m-am ținut de cuvânt. Adică am stat până târziu prin cluburi în compania prietenilor și m-am îmbătat rangă, în loc să mă îmbăt singură la mine acasă. N-a prea fost o soluție, cât o păcăleală ca să-mi pot continua comportamentul imbecil. Beam până nu mai eram în stare să vorbesc, mergeam spre casă împleticit și mă trezeam distrusă a doua zi. Dar, hei, măcar nu beam singură, nu?

Publicitate

Și ce-ar fi dacă m-aș opri de tot? Băutul e o parte importantă din brandul meu personal, alături de fumat și criticatul altor oameni. Dacă aș fi trează mereu, aș mai fi în stare să rezonez atât de puternic cu versurile lui Billy Joel? Oare n-o să mă mai pot bucura niciodată de un pahar de șampanie? Stai, am realizat. Nu te-ai bucurat niciodată de un pahar de șampanie toată viața ta. De o sticlă, da, dar un singur pahar? Imposibil.

Deși beam în oraș peste orice limită, aveam întotdeauna dificultăți când treceam pe lângă magazinul cu băuturi în drum spre casă. Știam ce e în el (multă băutură) și știam ce e în apartamentul meu (singurătate și compătimire de sine, care merg una cu alta ca ginul cu apa tonică).

Într-o seară, creierul meu reptilian a învins – am cedat tentației și mi-am cumpărat o sticlă de vin de masă la patru dolari, din ăla de care-și cumpără mamele singure și sărace când vor să-și ofere o tratație. Am justificat sticla cumpărată prin faptul că o luasem în secret și nu știa nimeni! Dacă nu știa nimeni c-am făcut asta, atunci n-are cum să fie o problemă! Și oricum, încălcasem regula o singură dată. Avusesem o săptămână grea, ce dracu '!

Am creat un precedent. În scurt timp, am revenit la vechile obiceiuri și am ajuns să beau câte o sticlă de vin singură în casă în fiecare seară. Atacam fiecare sticlă cu aplomb, beam ca un puștan de 19 ani care simte gustul libertății. Beam de parcă asta era datoria mea. Beam și mai mult decât în perioada în care am recunoscut că sunt o bețivă.

Publicitate

Perioada în care mi se părea acceptabil să beau s-a tot extins. Beam din ce în ce mai devreme, doar undeva pe glob o fi deja seară! Beam la volan. Dar făceam asta în privat și îmi păstram fațada în lume. Până și pe psiholog îl mințeam despre cât beau.

În ciuda declarațiilor mărețe pe care le făcusem și a spectacolului pe care îl jucam în fața tuturor, nimic nu se schimbase. Continuam să mă autodistrug în liniște.

S-a dovedit că moderația nu e o soluție, pentru că nu era posibilă. Nu-mi puteam controla nici mintea, nici nevoile. Mă simțeam jalnică, slabă. Ce e, sărăcuța de tine? Nu poți bea și tu un singur pahar de vin după cină, ca restul fetelor? Îmi ziceam în batjocură. Scumpa de tine trebuie să bea toată sticluța, nu-i așa?

Incidentul cu reșoul a reprezentat pentru mine ultima limită, dar n-a fost de ajuns cât să mă facă să renunț imediat. Sinceră să fiu, nu știu când sau cum am hotărât să renunț. Cred că eram beată. Dar de renunțat am renunțat. Singura alternativă era moartea, și deja depășisem oricum vârsta glorioasă de 27 de ani, la care au murit toți marii artiști.

Așa că m-am oprit. M-am oprit dintr-o dată. Complet. Că mi-a fost super greu e puțin spus. Inițial, nu știam ce să fac, mă obișnuiesc să beau de ani de zile. Dar uite că m-am oprit.

Cu vălul ridicat de pe ochi, mă simțeam alertă, prezentă – la modul tulburător. Gândeam prea mult, eram atentă la ce spun, la toate gândurile mele. Iar eu urăsc să gândesc. Urăsc să trăiesc clipa. De asta beam. Uneori mi se pare că n-o s-o pot face până la capăt. Și totuși reușesc să-mi păstrez capul.

Publicitate

Singurul lucru pe care îl fac ca să mă abțin de la băut e faptul că nu beau (și uneori stau de vorbă cu prietenii ei care s-au lăsat de băut). Nu merg la alcoolicii anonimi, nu iau medicamente. Mă bazez pe pură voință.

Un prieten mi-a lăsat în casă o gură de whiskey pe fundul unei sticle de plastic, acum două nopți. Mă uitam la ea cum stătea lângă chiuvetă și am știut ce am de făcut. Am desfăcut dopul și am ținut-o deasupra chiuvetei ; mi-am zis că dacă înclin mâna spre stânga, o s-o vărs în chiuvetă. Dacă o înclin spre dreapta, o dau pe gât. Din motive pe care nu le pot explica, am ales ultima variantă. Am dat-o rapid pe gât. După asta n-am simțit nimic, a fost o cantitate prea mică de alcool, nu m-a amețit absolut deloc.

Mi-am înfrânt dorința de a merge să cumpăr mai mult. În schimb, m-am uitat pe fereastră și m-am întrebat de ce oare mi-a venit să beau gura aia, recunoscătoare că a dispărut și că scăpasem de ea.

Urmărește VICE pe Facebook:

Anterior: Cum să trăiești mai bine prin existențialism pozitiv