Întrebarea Zilei: De ce nu mai cumpără lumea miel?

FYI.

This story is over 5 years old.

mancare

Întrebarea Zilei: De ce nu mai cumpără lumea miel?

Următoare generaţie pare că vrea să-l şteargă pe Vasilică din meniu, indiferent de ce spune tradiţia.
2.5.13

Pe zi ce trece aud din ce în ce mai mulţi oameni (mai ales femei), care spun că nu mai mănâncă miel de Paşte (sau în restul anului). Fie că sunt vegetarieni, vegani sau pur şi simplu la regim şi nu suportă mielul că pică greu, următoare generaţie pare că vrea să-l şteargă pe Vasilică din meniu, indiferent de ce spune tradiţia. Totuşi mie îmi place pastrama de miel şi n-aş vrea să devină genul ăla de produs care se vinde doar la măcelăriile arăbeşti. Am auzit că s-a deschis anul ăsta un târg de miei vii la standarde europene pe la Apărătorii Patriei, aşa că m-am dus să văd cum stă treaba cu vânzările.

Când am ajuns acolo erau 27 de grade afară şi mirosea a asfalt ars şi a rahat de oaie. Târgul era pustiu în afară de ciobani şi de fii lor gealaţi. Mieii se sufocau atât de tare din cauza căldurii, că trebuia să se ascundă unii sub alţii sau să se lipească de gard ca să prindă câţiva centimetri de umbră.

Nici ciobanii, nici măcelarii nu stăteau mai bine la capitolul ăsta. Majoritatea zăceau pe jos și aşteptau clienți, dar n-aveau noroc. Prin târg trecea din an în paşte câte un cuplu de peste 50 de ani şi cam unul din cinci chiar cumpărau ceva după ce auzeau preţurile.

VICE: Cum merg vânzările?

Ciobănaşa: Merg prost, că suntem la început.

Publicitate

Cum e ca preţ faţă de ăla de la magazin?

E 25 de lei kilul, dar la noi ai garanţia că-i miel pe bune. Tu-l alegi şi într-un sfert de oră e gata tranşat.

Se emoţionează oamenii când îi văd aşa trişti în ţarcuri?

Da, unii şi plâng când îi văd.

Dar tot îi cumpără?

Păi aşa-i tradiţia la noi, de Paşte.

VICE: Tu de ce crezi că nu mai cumpără oamenii miel şi mănâncă în schimb soia?

Ciobănaş: E, s-o ia dracului de treabă.

Să fie de la reportajele alea în care oamenii spun că se înlocuiesc carcasele de miel cu alea de câine prin pieţe şi că de-asta li se taie copitele?

Păi noi ţi-l tăiem pe loc în abator şi scoatem şi blănurile afară să le vezi. În plus ar trebui să fii idiot să-i confunzi, că mielul are dinţi doar jos, pe când câinele are şi sus şi jos.

VICE: Nu lăsaţi deloc la preţ, de merg vânzările aşa prost?

Cioban optimist:Ba bine că nu, preţul e negociabil. Dacă e o băbuţă sau unul vai de mama lui de abia are bani de drum, îl las şi cu zece lei kilul. Oricum îşi revin sigur vânzările mai încolo. Sper.

Ce ziceţi de ăia care spun că mielul nu face bine la sănătate şi mai bine mănâncă pui sau legume de Paşte?

E, ăia-s nebuni. Ăştia-s miei naturali, crescuţi cu coceni, lucernă şi lapte de mamă. Le dăm doar cu ceva prin gât, să nu facă infecţii. Nu-i salam, ce mama naibii!

Deci nu credeţi că o să se înlocuiască cotletul de miel cu unul de soia?

Ferească sfinţii. Păi corpul are nevoie de-o halcă de carne să se menţină, nu doar crengi şi frunze.

VICE: Văd că sunteţi măcelar cu uniformă cu tot. Lucraţi în tandem cu ciobanii?

Măcelar de elită: Sunt cioban, dom’le, dar tot noi îi şi căsăpim.

Publicitate

Şi cât durează? Suferă?

Nu, că e electrocutat. Iar la tranşare depinde de iuţeala de mână. Ăştia ţi-l fac în 20 de minute, dar eu ţi-l rezolv în cinci.

Şi-atunci de ce n-aveţi vânzare?

Nu ştiu, dar dacă o ţine aşa suntem haliţi. Fie că vinzi, fie că nu, ăştia-ţi cer chirie un milion jumate pe ţarc. Şi mai dau şi 15 lei de fiecare dată când dobitocii ăştia mici îmi rup plasa asta de protecţie de pe mine, de parcă-i vina mea că se zbate ăla micul.

VICE: Merge treaba?

Măcelar sceptic: Merge pe dreacu’.

De ce credeţi că nu cumpără oamenii? Au început să mănânce toţi soia?

Nu mă, n-au bani. Muncile sunt puţine, chiriile-s mari, fabricile-s închise, s-au spălat boierii pe mâini de noi. De unde să aibă omul bani de un miel întreg?

Păi şi ce-şi pun oamenii pe masa de Paşte?

Ăia îndărătnici bagă curcan sau pui, dar eu zic că tot omul o să-şi ia măcar o bucăţică mică de miel sau măcar nişte drob.

VICE: Credeţi c-o să mai crească vânzările săptămâna viitoare?

Cioban desculţ: Poate spre Vinerea Mare, ne-au nenorocit ăştia.

Cine?

Politicienii, c-au dat liber de doi şi trei mai. O să plece ăştia la grătare şi scepticii care se mai gândeau, dacă o să ia sau nu miel îşi bagă picioarele.

Poate ar fi fost o afacere mai bună să mergeţi şi la târgul de miei organizat de Paştele catolic.

Nu, la ăla a fost vremea urâtă. Au venit doar trei popândăi, care au plecat cu jumate din miei acasă. Dacă ajung  în aceeaşi situaţie, o să-i vând ca pastramă în pieţe.

VICE:  Greu cu mieii?

Cioban tradiţional: E greu ca naiba, ce să mai. Nu cumpără nimeni miel, puţinii care au reuşit să vândă ceva au dat doar iezi, că ies mai ieftini la cântar.

Publicitate

Păi şi de ce se întâmplă asta?

N-au bani, n-au bani. Zici că mănâncă banii ăştia, în loc să pună şi ei c-un vecin să ia un miel.

Dar măcar au concediu, acum de la jumatea săptămânii. Au timp să se gândească.

Au timp pe dracu’, ăştia o să fie la mare toţi.

Şi în afară de bani, mai e vreun motiv pentru care nu se vând?

Au uitat ăştia tineri tradiţiile, nu mai ai cu cine să faci meserie. Mănâncă McDonald’s în loc de miel.

În timp ce mă trimitea un cioban la origini că n-am cumpărat miel, am observat c-a sosit şi primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone împreună cu Marius Marinescu de la Federaţia pentru Protecţia Animalelor.

VICE: Ce faceţi prin târg?

Primarul Piedone: Am venit pentru inspecţia de rutină.

Şi ce concluzii aţi tras?

E foarte bine, dar am hotărât şi nişte măsuri noi. O să le spunem ţăranilor să pună nişte copertine peste miei, ca să nu moară de cald şi o să montăm o plachetă la intrare, prin care să le spunem părinţilor să nu vină cu copii sub 14 ani, că rămân cu o traumă. El se joacă cu mieluşelul, prinde drag de el şi pe urmă-l vede mort.

De ce credeţi că n-au vânzare?

Veniţi de luni încolo şi o să vedeţi o aglomeraţie de nedescris. O să vedeţi că ciobanii nu fac efectiv faţă. În ultima săptămână se vând din experienţa anilor trecuţi 1 300 de miei.

Păi şi dacă lumea pleacă de pe unu pe trei mai?

Aşa-i românul, lasă pe ultima sută de metri. Fie că-l pune pe grătar, fie că-l duce acasă, îşi ia miel. Dacă s-ar putea să-l ia gata tăiat, ca să-l bage la cuptor cu o zi înainte de Paşte, ar face-o.

VICE: Ce credeţi, e o metodă umană asta prin care sunt omorâţi mieii aici?

Marius Marinescu (Protecţia Animalelor): Suntem în Postul Paştelui, chiar dacă mai sunt câteva zile până la Sărbătoarea Paştelui, care semnfică învierea Domnului. Eu cred că trebuie să respectăm tradiţiile şi obiceiurile, dar să fim mai buni şi toleranţi faţă de oameni şi animale.

Publicitate

Chiar şi faţă de miei?

Cu privire la sacrificarea mieilor spun aşa, cred că din două rele domnul primar şi domnul preşedinte al Agenţiei Sanitar Veterinare a ales răul cel mai mic. Sacrificarea unui animal nu e o bucurie pentru nimeni, dar acum există un abator unde sunt asomaţi conform normelor europene.

Şi ce-i cu măsura cu interzicerea accesului pentru copii?

Copiii se jucau cu animalul respectiv şi realmente vedeau că animalul îndrăgit, prietenul lor este adus într-un sac şi e plin de sânge. Chestiile astea trebuiesc evitate. Dintr-un studiu sociologic rezultă că 80% dintre criminali au maltratat sau au asistat la maltratarea unor animale.

Cineva care a fost p-acolo să facă piaţa mi-a zis că era şi luni la fel de pustiu ca şi vineri, deci nu ştiu ce să zic despre vânzările alea imense despre care vorbea Piedone. Ciobanii sunt şi ei fatalişti şi se simt nenorociţi de minivacanţa asta de 1 mai. Şi n-au o părere prea bună despre generaţia asta nouă de vegetarieni şi vegani, care se suprapune peste criza economică. Cred că cel mai important lucru pe care l-am învăţat e că probabil o să devin un ucigaş în serie, pentru că-mi plăcea să trag cu puşca cu apă în pisicile babei care locuia sub mine.

Citeşte şi:

Mieii mor pentru bucatele noastre

Paşte fericit!

Reţete şmechere pentru Paşte