Foto de Cătălin Mihăescu şi Mihaela Marin
Din cele mai vechi timpuri hipsterii au simțit nevoia să se creadă intelectuali. Dar mereu au căutat o metodă de a părea intelectuali fără a fi nevoie să citească. Așa au apărut festivalurile de film: locuri unde oameni care vor să o ardă pretențios vin să se uite la filme, simțindu-se bine că filmele la care se uită ei nu o să ruleze niciodată într-un mall. Deci automat asta îi face profunzi.
Dar festivalul Anonimul, ajuns la a zeca ediție anul ăsta e mai mult decât un festival de film. Și asta din cauza locului unde e organizat: satul Sfântu Gheorghe, unde se întâlnește delta cu marea. E un loc frumos și unic în țară. Din sat, dacă mergi zece minute spre vest, ajungi în miezul Deltei. Admiri canalele, animalele, natura. Chiar poți prinde un pelican de picioare și bate alt pelican cu el, dacă te amuză. La zece minute spre est se află o plajă imensă, curată, cu nisip fin și cu apă caldă care îți ajunge până la brâu vreo sută de metri. E un fel de doi în unu: mare și deltă în același loc. Dacă avea și un munte mic pe undeva, cu o pârtie de ski, ar fi fost cel mai complet loc din Univers.
Însă partea cea mai faină a satului Sfântu Gheorghe e că nu poți ajunge aici decât cu o cursă de trei ore cu vaporul, de la Tulcea. Pentru că drumul e lung și nu ai cum să ajungi cu mașina, locul e destul de ferit de gherțoii de weekend, care vor să se ducă într-un loc de vineri până duminică și se grăbesc prea tare să se distreze, ca să-și mai strângă ambalajul de la șaormă. Cum pierzi o zi pe drum și la dus și la întors, locul va fi mereu neprielnic turismului viteză practicat de neamuri proaste.
Ziua filmele din cadrul competiției rulează la două cinematografe din camping. Pentru oamenii prea urâți să facă plajă ziua, în public. Seara rulează în aer liber din mijlocul campingului. Până dimineața. Pentru oamenii normali, care nu dorm noaptea și preferă să țipe beți spre un ecran, pentru că doar așa se bucură de filme.
Uneori mai sunt și concerte. Deși rar cu chestii digerabile. În general muzică tristă, pentru oameni siniștri și afoni, ca Țapinarii. Sau Robin and the Backstabbers, cea mai proastă formație din istoria lumii, în care patru hipsteri se împiedică de acorduri banale, pe două note, în timp ce un belit plin de el tot behăie cu o voce spartă și monotonă sintagme care nu exprimă nimic, dar sună interesant. Gen „soare cu dinți” și alte chestii pe care, din fericire, deja le-am uitat.
Dar să ne întoarcem la festival. Ajuns la ediția a zeca, s-a lungit puțin de la șapte la zece zile. Filmele în schimb sunt cam la fel. Independente. Adică am fost la petreceri în Berceni cu buget mai mare decât multe dintre ele. Unele sunt bune, altele sunt proaste, iar din altele nu înțelegi absolut nimic. Ce să mai, filmul independent e fix ca o petrecere în Berceni: ori îți place, ori te temi.
Din cadrul competiției de lung metraje am văzut momentan două filme. Wajma, o poveste de dragoste afgană, un film despre niște pârliți săraci care subzistă într-un oraș urât și friguros din Afghanistan. Se cuplează timid, ca să nu vadă vecinii și să-și dea cu părerea. Atmosfera și oamenii mi-au adus aminte foarte mult de orașele mici din Oltenia pe timp de iarnă. Ca Motru și Dăbuleni. Apoi am văzut și Baobabul, din Senegal. O poveste despre niște negrișori pârliți și viața lor tristă. Când fratele mai mare al familiei cade dintr-un copac și își rupe piciorul, tatăl decide să-și mărite fiica de 12 ani ca să plătească operația, în timp ce fiica mai mare este scoasă de la școală și pusă să păzească vacile. Exact ca în Motru sau Dăbuleni pe timp de vară. Oltenii pot rezona perfect cu filmul independent.
Iar pentru noi, ăștia mai filistini există tot timpul opțiunea să te îmbeți și să urli la ecran că nu înțelegi nimic, până pleacă toți oamenii din jurul tău. Festivalul se termină duminică, așa că dacă vă suiți hoitul într-un mijloc de transport, puteți să faceți și voi asta.
Citește și:
Gala de Deschidere ANONIMUL 2013
foto Mihaela Marin
Gojira @ ANONIMUL 2013
Concert Old Stories @ ANONIMUL 2013
Istvan Szabo