FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Tipul care a fost violat de o fată

Întâmplare din ciclul „uneori mă uit în urmă și nu-mi vine să cred cât de prost am fost".
Imagine via Flickr

Din motive evidente, nu am cea mai bună memorie din lume. Dar când scriu povești pentru rubrica asta, mereu îmi vin în minte tot felul de detalii importante de care am uitat. În fiecare săptămână mă trezesc că îmi reconstruiesc scenarii întregi și îmi reamintesc de versiuni de-ale mele mai tinere și mai prostuțe. Poveștile pe care le relatez sunt de obicei prostioare care nu fac rău nimănui. Dar când mă uit în urmă la o întâmplare din facultate, îmi dau seama cât de imaturi eram eu și tovarășii mei. N-am făcut rău nimănui în mod direct și până la urmă, lucrurile au revenit la normal, dar una dintre reacțiile noastre mă face să-mi dau o palmă peste frunte.

Publicitate

Stilul meu e să las totul pe ultima sută de metri și așa mi-am petrecut toată facultatea. N-am făcut niciun efort să învăț până în ultimul semestru, când am tras tare să scap de toate. În prima zi a unui curs foarte dificil, am fost plasat într-un grup de cinci studenți, dar după trei săptămâni, în grup rămăsesem doar eu și încă un băiat înalt cu pielea albă căruia îi voi spune Charles. Îmi plăcea de Charles. Era un puștan fermecător și blând, iar faptul că participam amândoi la un curs dificil ne-a unit și mai tare. Era foarte isteț, dar făcea niște glume foarte bleguțe, așa că nu mi-am putut da seama dacă glumea sau nu când mi-a spus că îl violase o fată.

Amândoi ajunsesem la curs devreme în ziua aceea. Ne-am așezat în bănci și am început să vorbim despre o frăție ai cărei membri fuseseră prinși în flagrant după ce le puseseră droguri în băutură unor fete cu scopul de a face sex cu ele. În toiul discuției, Charles îmi spune deodată: „Da, băi, și eu am pățit-o odată. O tipă mi-a pus droguri în băutură și m-a violat." Reacția mea a fost un chicotit fâstâcit, pe care l-am regretat imediat ce mi-am dat seama că nu glumea. Nu-mi spusese asta serios, ca și cum ar fi fost afectat, ci cu o nonșalanță care nu vădea vreo traumă. Dar înainte să-i mai pot pune întrebări, a intrat proful în clasă și a început cursul. Am luat notițe, dar nu mă puteam gândi decât la ce-mi spusese Charles. Abia după ce am ieșit împreună de la curs, mi-a spus povestea lui groaznică.

Publicitate

O prietenă de-a lui Charles îl târâse cu ea la o petrecere într-o seară și îl rugase să stea în preajma ei, pentru că unul dintre tipii care locuia în casa cu petrecerea se tot dădea la ea. Deși Charles nu se simțea în stare, a acceptat. A hotărât să nu bea în seara aceea, dar când prietena lui i-a dat cocktailul ei, a zis: „Hai, merge una." S-a dovedit că dubiosul de care se temea prietena lui pusese droguri în băutura care a ajuns în mâna lui Charles. Când a ajuns pe la jumătatea băuturii, pe Charles l-a luat amețeala și, în scurt timp, i s-a rupt filmul. Alți oameni de la petrecere i-au spus lui Charles că atunci când le-a spus tuturor că se simțea amețit, a atras atenția unei fetei căreia toți îi spuneau Tipul. După cum a descris-o Charles, i se zicea Tipul din cauza trăsăturilor masculine; toată lumea stabilise că era cea mai urâtă fată de la petrecere. „Cel mai nasol era că avea o burtă mare, care ieșea în față mai tare decât sânii", a spus Charles. Martorii oculari au povestit că Tipul se îndrăgostise de Charles și, în timp ce el își tot pierdea cunoștința, a început să-l mângâie și să-l pipăie. Până la urmă, l-a dus în camera ei, l-a dezbrăcat, s-a dezbrăcat și ea și a făcut sex cu el fără consimțământul lui. Charles a spus că nu știe sigur dacă a avut erecție și dacă a existat penetrare, dar Tipul a insistat că au făcut sex și voia să ia micul dejun cu el. Charles și-a ieșit din minți, i-a spus că fusese drogat și a alergat până la prima clinică să-și facă analizele. La clinică, a fost nasol că i-au introdus și o țeavă prin uretră, un procedeu invaziv și oribil. Înainte să ne despărțim, Charles m-a rugat să nu spun nimănui ce-mi povestise.

Publicitate

Când am ajuns acasă, capul îmi exploda deja de întrebări. Oare prietena lui Charles știa că în băutură erau droguri? Violatoarea știa că era drogat? A existat penetrare? Se poate să ai erecție chiar și drogat? Colegii mei de apartament au văzut că eram cam perplex. Povestea lui Charles îmi ieșea pur și simplu, singură din cap. N-am avut de ales, mi-am încălcat promisiunea față de colegul și prietenul meu: „Mamă, n-o să vă vină să credeți…"

N-am menționat numele lui Charles, dar le-am spus toată povestea. Au fost șocați, apoi au chicotit. Fumam toți un cui în timp ce povesteam și nu ne venea să credem că e posibil așa ceva. Până la urmă, am ajuns să vorbim despre altele și am uitat cu totul de povestea lui Charles. Ne-am amintit de ea abia la examenul final de la curs.

Pentru proiectul nostru final, eu și Charles stabilisem să facem o reclamă falsă la adidași. Locuiam aproape de campus și toți prietenii mei purtau adidași negri, așa că ne-am întâlnit acolo să filmăm reclama. Charles s-a înțeles bine cu prietenii mei. A trecut testul de cum a zis că-i place să fumeze iarbă. Ne-am spart total și am început să vorbim iar de incidentele cu droguri în băutură, pentru că de curând, avusese loc altul, tot la o frăție din campus. În timpul discuției, prietenul meu Paulito a spus: „Da, frate, nimeni nu e în siguranță. Kid știe un tip care a fost drogat și violat de o gagică."

Am simțit cum mă înroșesc la față, în timp ce Charles se întorcea spre mine cu gura deschisă de mirare: „Le-ai spus la toți prietenii tăi?" În momentul acela, mi-am dat seama că deși divulgasem secretul, nu spusesem al cui era, deci Charles putea să confirme sau nu – iar tocmai confirmase. Toată lumea a tăcut. Toți ne uitam la Charles, iar el se uita la noi, cu gura căscată încă. Nu știu cine a fost, dar cineva a chicotit. Apoi altcineva. Râsul a devenit contagios și până la urmă, chiar și expresia lui Charles s-a schimbat și a început să râdă cu toată gura. Cu norii de fum între noi, râdeam isteric de absurditatea situației. N-am știut cum să reacționăm, așa că am râs cu toții, din toată inima, de trauma lui Charles, care râdea cel mai tare dintre toți.

Publicitate

Acum că mă uit în urmă la scena aceea, sunt îngrozit. Eram atât de imaturi încât n-am putut găsi o reacție potrivită cu situația. Dacă în cameră ar fi fost și fete, poate lucrurile ar fi stat altfel, dar așa, eram doar un grup de tâmpiți stânjeniți. N-am mai auzit de atunci o întâmplare asemănătoare, cu un bărbat care să fi fost drogat și violat, dar sunt sigur că li s-a întâmplat și altor tipi și îmi dau seama că nu e nimic de râs la așa ceva.

@ImYourKid

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Vezi și:
Iarba și bunele maniere - Când viața îți oferă iarbă, fă-ți un cui cât o prăjină
Iarba și bunele maniere - Panicoșii
Iarba și bunele maniere - În căutarea reginei afumate