ManWoman a salvat zvastica

Înainte de Al Doilea Război Mondial, zvastica era un semn de putere, noroc și diverse alte energii pozitive și anti-naziste. Din păcate, a fost de ajuns să-și bage coada un omuleț supărat cu o mustață à la Chaplin ca să strice un simbol de altfel foarte mișto (și imaginea mustății pe deasupra) pentru toată lumea. Iată-ne la șapte decenii după moartea tipului, iar zvastica încă e unul dintre cele mai ușor recunoscute și disprețuite embleme.

ManWoman, un artist și poet canadian, a încercat să recupereze zvastica de la bigoții încuiați încă din 1960, când a primit această sarcină într-o serie de vise foarte intense. Povestește că a căzut într-o transă și sufletul i-a călătorit în Pântecul Sacru, unde un tip bătrân în haine albe i-a arătat simbolul și i-a spus să-i salveze reputația. După două sute de tatuaje cu zvastică, niște eșecuri și un divorț, misiunea lui ManWoman începe în sfârșit să dea roade. A scris o carte, Gentle Swastika, Reclaiming the Innocence, a apărut în filmul meu din 2010, My Swastika, și este bunicul neoficial al mișcării Recuperarea Zvasticii.

Și, în caz că vă întrebați, ManWoman nu e transsexual. Numele i-a fost dat de aceiași oameni din vis care i-au dat misiunea. E numele lui legal din 1971, dar dintr-un motiv sau altul, Zuckerberg tot l-a dat afară de pe Facebook. Puteți să-i spuneți Manny, pe scurt.

VICE: Îmi poți spune ceva despre momentul când ai primit misiunea să salvezi zvastica?

ManWoman: A fost un an în care am avut tot felul de experiențe frumoase, inima îmi era inundată de dragoste și energie bună și sfântă. Spiritul mi-a fost total eliberat din corp și a apărut un vortex care, în vise de mai târziu, prin 1967, a început să fie reprezentat de o zvastică albă. Era un bătrân care a venit la mine. Avea haine albe, păr și barbă tot albe. M-a marcat pe gât cu o zvastică albă și mi-a spus că trebuia să îmi asum misiunea de recâștigare a simbolului. Cuvintele lui au fost: „Astfel încât să umple de iubire fiecare inimă care o poartă.”

Bineînțeles, mama a fost o emigrantă poloneză și a fost dusă la Auschwitz la un moment dat, împreună cu sora și bebelușul ei, așa că am crescut cu toate prejudecățile tipice împotriva zvasticii deoarece asta reprezenta ea pentru noi în timpul războiului.  Așa că m-am cam blocat când am primit misiunea. Dar am tot visat fetițe care săreau coarda pe care erau desenate zvastici, chelnerițe cu rochii cu zvastici și animale ciudate în formă de zvastică. Și atmosfera din vise era mereu jucăușă și prietenoasă.

Așa sună. Prin urmare, când ai descoperit că zvastica nu e semnul diavolului?

Hm, mama a crezut că am o cădere nervoasă sau ceva, toți prietenii mei mă vorbeau pe la spate. Le tot spuneam: Zvastica e un simbol sacru. Apoi un prieten mi-a zis: „Uite, am găsit lucrarea asta din mărgele la indienii Apache din statele sudice”. Și avea o zvastică pe ea. Apoi a venit alt tip și mi-a arătat o fotografie cu o echipă de jucătoare de hochei din Edmonton care aveau toate zvastici pe uniformă. Una dintre fete era bunica lui. Așa că am început să pun lucrurile cap la cap. Am descoperit că o folosesc și budiștii și hindușii și indienii din America.

Ok, înțeleg misiunea, dar care-i faza cu tatuajele?

Mi-am făcut un tatuaj pe degetul mic în 1969, după ce am avut toate visele astea. M-am gândit: „Cred că ăsta n-o să fie ultimul!” Apoi mi-am tatuat mâinile în 1970 pentru că tot visam că Hitler preluase zvastica, iar eu eram un strămoș străbun și trebuia s-o recuperez. Așa că am făcut asta și nevastă-mea s-a speriat rău de tot. După care am visat că cel de-al treilea ochi mi se deschide către o experiență mistică, așa că, ce era să fac? Mi-am tatuat cel de-al treilea ochi în frunte. Ei, cam aici a explodat limita nevestei mele și a luat sfârșit căsătoria noastră, pentru că pur și simplu fusesem prea de tot. Dacă aș avea ocazia s-o iau de la capăt, aș face lucrurile la fel? Nu știu, habar n-am. Unii au zis că sunt obsedat, și se prea poate să fie adevărat, dar sunt obsedat în sensul bun al cuvântului.

Deci ai simțit că tatuajele erau necesare?

O, da. Vis după vis după vis. Mi-am tatuat peste 200 de zvastici pe corp. Sunt atâtea versiuni diferite ale zvasticii în atâtea culturi din lume, așa că mi le-am tatuat pe brațe și piept și spate.

Ai avut probleme vreodată din cauza lor?

Da, frate! Odată eram în Veneția, la Muscle Beach, unde toți trag de fiare, ridică greutăți. Deodată mă trezesc înconjurat de trei evrei imenși plini de mușchi. Erau furioși. Se uitau la brațele mele, gata să mă facă bucăți. Așa că am început să le spun despre istoria simbolului și misiunea mea și datorită limbii mele aurite pot sta azi de vorbă cu tine.

ManWoman spune că și-a făcut o zvastică plină de porumbei pe spate deoarece a vrut să creeze „o zvastică pe care s-o placă și prietenii lui evrei.”

De curând ai început să primești multă atenție pozitivă, nu?

Sunt mii și mii de oameni cu care sunt în contact pe tema și istoria zvasticii. Acum există bloguri cu zvastica, pagini pe Facebook, lucrurile au luat-o razna. Deci se pare că oamenii sunt acum recunoscători pentru ce am făcut și mă consideră bunicul mișcării. Încă ceva: toată lumea vrea să-și tatueze câte o mică zvastică! Eu nu tatuasem pe nimeni vreodată și deodată am făcut 30 de tatuaje cu zvastici, unii dintre ei fiind mari maeștri tatuatori. Dar au vrut o mică amintire de la mine pentru că îmi apreciază și admiră munca.

Acum aștept un tip pe nume Alek Os Beck. Are o zvastică mare tatuată pe piept, dar e înclinată la un colț, așa că oamenii fac imediat presupuneri. Trece prin Cranbook și vrea să-i modific tatuajul ca să arate mai mult ca o zvastică sacră. Sper să mă descurc.

Deci o să-ți mai faci tatuaje cu zvastici?

Când am fost în Europa, mulți artiști au vrut să mă tatueze, dar… am 74 de ani. Am cam terminat cu tatuajele. Am făcut asta cu un scop, pentru că eram inspirat de visele mele. Dar nu mai am visele astea acum, am altfel de vise. N-ar avea rost să încerc să țin pasul cu ele.

Dar misiunea ta e pe cale să se împlinească!

A fost atât de magică și a fost susținută de forțe interioare mai presus de cunoașterea noastră.

Sunt foarte fericit că am urmat acest drum, pentru că sunt mulți care și-au unit forțele cu mine. Și datorită lor viața mea e foarte palpitantă în momentul de față.

Imagine de Tas Limur

Traducere: Oana Maria Zaharia