FYI.

This story is over 5 years old.

Fashion

E plin de idioți la săptămâna modei

O oază ciudată, temporară, în care e ok să ignori formele de bază ale bunului simț.
Jamie Clifton
London, GB
19.9.12

La London Fashion Week - și cu siguranță în orice alt loc din lume unde e cumva ok să-ți petreci timpul holbându-te la haine scumpe timp de cinci zile – toată lumea e mai importantă decât toată lumea. O, ești un șeic multimiliardar și ai numele săpat în deșert? Ei bine, află că eu am un blog de fashion cu 700 de vizualizări unice pe lună, așa că treci la locul tău și nici prin cap să nu-ți treacă să mai respiri vreodată în preajma mea, muritor prost îmbrăcat ce ești.

Săptămâna modei creează această oază ciudată, temporară, în care e ok să ignori formele de bază ale bunului simț. Săptămâna trecută, un fotograf a murit la un afterparty și nimeni n-a dat atenție acestui incident lipsit de importanță. Abia dacă am auzit câteva remarci despre asta. Nimeni nu se aștepta să-i facem priveghi, dar totuși, o tânără viață tocmai se irosise brutal și stupid lângă noi.

Publicitate

În timpul ăsta, toată lumea se împingea și dădea din coate să ajungă sub lumina reflectoarelor, ca de obicei. Eu am avut ghinionul să-mi aprind (DOAMNE PĂZEȘTE) o țigară lângă o intrare în Somerset House zilele trecute, când un cumpărător european de îmbrăcăminte pentru bărbați m-a apucat de umăr, și-a băgat ghearele osoase în gâtul meu și m-a zvârlit afară în noroi. În loc să mă ajute să mă ridic, gașca lui de bărbați aprobatori îmbrăcați în piele au avut grijă să nu-și murdărească mânecile albe de la buza mea însângerată. Nu doar pentru că sunt muuuult mai importanți decât mine, dar mai ales pentru că pantofii lor cântăresc mai mult decât sănătatea mea. Evident.

Cozile la săptămâna modei sunt iar o chestie care te fac să te simți inadaptat și inadecvat oricine ai fi. Pentru că oricine ai fi, toată lumea din jur face o mutră de parcă le-ar veni să vomite și abia mai rezistă să stea lângă tine.

Coatele, privirile reci ca oțelul și prieteniile false sunt elemente-cheie în cozile de la săptămâna modei. Chestia e că din moment ce toată lumea se poartă așa cu toată lumea, acțiunile negative se anulează unele pe altele reciproc. Un paradox pe care mi-ar plăcea să-l văd într-un laborator de știință. Dacă o asistentă de designer imită rânjetul disprețuitor al alteia care stă chiar vizavi de ea, oare vor rămâne într-un șah-mat etern al mutrelor de cățele nesuferite? Sau energiile conflictuale vor reuși să sfâșie pânza timpului, formând o supernova a invidiei, lipsei de încredere în sine și antipatie care va sfârteca mațele tuturor participanților la spectacol pe o rază de 2 kilometri?

Publicitate

Dumnezeule, dacă s-ar întâmpla așa ceva, măcar ar fi mai palpitant la săptămâna modei. Așa PR-ii ar avea și altceva de scris în afară de articole plictisitoare în care încearcă să explice cum colecția asta înseamnă ceva pentru că materialele provin dintr-un câmp de bumbac din Norfolk. Evenimentul ar fi mai distractiv pentru toată lumea prezentă, mai puțin pentru cei eviscerați.

Și mai e ceva cu cozile astea de la săptămâna modei. Mereu sunt cozi din alea care sunt mai mult late decât lungi. Asta s-ar putea să fie din cauză că toți au impresia că sunt mai importanți decât ceilalți și asta le dă dreptul să se bage în față oricând au chef. Mă fut pe voi de fandosiți din industria modei. Mă enervează că folosiți copii ca să vă confecționați produsele și că faceți pe toată lumea să se simtă prea grasă, dar cel mai mult mă enervează lipsa voastră de maniere la coadă.

Ultima etapă a acestei mizerii fără margini e atunci când în sfârșit primești dreptul de a intra pe ușa în fața căreia ai stat la coadă cu orele până acum – asta după ce ai fost împins sau pocnit de către toți oamenii mai importanți decât tine care au stickere portocalii speciale pe bilete.

Să stai jos e altă aventură; atunci începi să-ți dai seama cine e important cu adevărat. La fel ca și la coadă, respectul de sine se măsoară în funcție de cât poți să vezi printre zidul de travestiți înalți de 2 metri care alcătuiesc ultimul rând. Nu mai există noțiunea de bun simț sau decență. De cum se sting luminile și începe, inevitabil, remixul piesei după Azealia Banks, e fiecare pentru el.

Aș vrea să înțeleg din toate astea cum funcționează mințile oamenilor care lucrează în industria modei. Sunt niște cretini tot timpul sau li se activează nesimțirea și egotismul din cauză că trăiesc într-o bulă în restul zilelor din an? Majoritatea designerilor-dictatori și anturajele lor își petrec întreaga viață cu zece alți oameni care lucrează pentru ei și cu numele brandului lor în niște studiouri din estul Londrei. Săptămâna modei îi scoate din micul lor regat de prințișori-pustnici și-i bagă într-o mulțime – fix chestia de care se feresc toată viața. Normal că toți își umflă piepturile și se duelează în orgolii, mai ales că au și vezica plină, că doar la baie e ocupat non-stop la evenimentele astea.

O parte din mine vrea să aplaude faptul că se creează la evenimentele astea un mediu în care cei care sunt obișnuiți să fie priviți ca niște iconuri sunt băgați laolaltă cu toți bloggerii amatori și internii juniori – dar e greu să aplauzi o grămadă de dobitoci egotiști.

Urmăriți-l pe Jamie pe Twitter: @jamie_clifton

Traducere: Oana Maria Zaharia